M ă ş t i l e....... t r a n z i ţ i e i

C a    l a    n o i,   l a    n i m e n i



Degradarea vieţii economico-finaciare are drept consecinţă un val de falimente pentru societăţile îndatorate la bănci . Politicile de creditare sunt condiţionate de comportamentul de cartel al băncilor , care îşi calibrează profitul dincolo de limita maximă afişată şi contractată , la care mai adaugă suficiente comisioane . Aşa se explică mărirea numărului de datornici , care au girat cu bunurile lor împrumuturile din ce în ce mai puţine şi mai anemice . Politica bancară la vremuri de recesiune determină în multe cazuri falimentul firmelor care apelează la credite , iar în final chiar al băncilor , care vor să transforme orice pagubă în câştig . Pe termen scurt , această politică pare să conserve creditele prin garanţiile depuse de client , de cele mai multe ori valori imobiliare , dar vine o vreme de saturaţie , când şi acestea îşi pierd valoarea şi devin o povară pentru creditor . Este momentul când aceste valori sunt scoase la vânzare , până la urmă pe nişte preţuri de nimic , situaţie convenabilă rechinilor imobiliari , care câştigă din nenorocirile altora . Acesta este capitalismul primitiv , tot mai des contestat de analiştii globalizării , ca fenomen ireversibil al societăţii moderne . Cine câştigă şi cine pierde ?! Marile imperii trăiesc încă din bogăţia acumulată timp de sute de ani din colonii , având un avans financiar şi tehnologic important , care le permite să domine piaţa mondială . Trezirea fostelor colonii la independenţă politică şi economică limitează însă transferul de valori , fapt ce blochează oarecum pătrunderea pe pieţe fără nici o regulă . Globalizarea , privită ca formă modernă de colonizare , aduce în mod necesar şi noi forme de expansiune a capitalurilor , mai întâi în bănci , apoi în ramificaţii ale unor concerne în căutarea de forţă de muncă ieftină , a surselor energetice şi de materii prime , ca în final să fie ocupată întreaga piaţă . În acest mod , colonia modernă este condamnată la subdezvoltare , depopulare şi îmbătrânire , fără putinţa de a reveni la linia de start alături de colonişti . Se crează din nou , cu sprijinul şi complicitatea oamenilor politici , o ţară artificială din care dispare tradiţia , sentimentul şi identitatea naţională şi culturală . Dispar în amintirile bătrânilor , deveniţi excedentari şi o povară pentru societate şi în literatura nouă , tot mai anemică şi alternativă , dominată de cacofonii bahice , de compilaţii ale clasicilor scoşi la reformă şi de răfuielile cu pretenţii intelectuale . În relaţiile externe , România a devenit ruda săracă pe care n-o caută nimeni . Vin din când în când , plictisiţi si acri , comisarii şi funcţionarii de rang inferior ai coloniştilor să ne tragă de urechi pentru că am mişcat în front şi n-am fost ascultători . Tot mai des ne mai soseşte câte un colet de pe fronturile în care ne-am angajat să apărăm democraţia altora cu vreun erou înfăşat în tricolor , care ne mai aminteşte de sacrificiile pe care le face câte un dezmoştenit al soartei pentru a-şi salva familia , dacă are norocul să supravieţuiască . Îmediat sar să-i salveze memoria toţi demnitarii de război , care au învăţat să ţină discursuri despre demnitatea şi onoarea celor care se sacrifică pentru a le fi lor bine . Nici preşedintele nu scapă ocazia să mai semneze câte un decret de glorificare a eroului decedat , pe care îl trimite cu şoferul sau cu şeful de cabinet pentru a fi citit în acordurile marşului funebru la căpătâiul celui dispărut în luptă pentru o cauză care nu este şi a lui . Ca la noi , la nimeni!

Deva – 7 martie 2009 Viorel Crăciun