,,Străini în noapte”
de Eric Assous
Traducerea: Radu Beligan, Liviu Dorneanu
regia: Radu Beligan
Parcă niciodată nu am savurat mai mult un spectacol...poate doar ,,Scaunele”, vizionat cândva într-o alta viața.
Este o seara de luni, ușor ploioasă, în vara lui 2021, și eu alături de mulți, foarte mulți oameni, am avut întâlnire cu teatrul, dar nu orice teatru, teatrul de calitate.
M-am tot întrebat: ce fel de om trebuie sa fie acela care reușește prin forța cuvântului și a gestului să aducă laolaltă o mulțime de oameni.
Teatrul de calitate nu are nevoie de sponsori, pentru a mai pune umărul la a acoperi cheltuielile….teatrul de calitate se cere, se cumpără, are public.
Ce fel de artist este cel ce reușește sa facă o astfel de năzbâtie? Un titan.
Și ce este teatrul? Locul unde actorul si publicul sunt într-o simbioza totala. Locul unde actorul, regizorul și autorul textului dăruiesc cu generozitate măreție. Teatrul este și locul unde publicul poate să-și pună întrebări, rupându-se de cotidianul banal și prăfuit presărat cu mici sau mari reușite personale. De fapt un spectacol vizionat care nu-ți trezește spiritul critic, nu te determina sa empatizezi cu o situație sau un personaj, ei bine, acel spectacol nu valorează prea mult….. În teatru poți sa reflectezi asupra binelui și a răului, asupra antitezei dintre frumos și urât și asupra vieții cu tot ce înseamnă ea.
Am fost la teatru și l-am văzut pe actorul, artistul și omul Florin Piersic jucând și dăruind în ,,Străini în noapte” cu toată forța creației sale (alături de minunata Medeea Marinescu).
Teatrul este efemer, acum este și acum dispare dar modelează caractere, conștiințe este profesorul care te determina să-ți pui întrebări.
Nu toți artiștii, fie ei actori, muzicieni, pictori, etc sunt capabili sa te determine sa reflectezi, să-ți pui întrebări sa analizezi critic, dar cei ce reușesc sa te transpună pe tine public spectator si sa te determine sa gândești și sa analizezi viața, ei bine, acel artist este atins de geniu.
Florin Piersic, astăzi aflat la maturitatea artistică totala, este ca o comoara națională...atât de puternic și atât de fragil, apt să-ți arunce în fața cele mai crude adevăruri dar atât de gingaș în a-ti judeca greșelile.
Reprezentația a început cu un scurt dialog al maestrului cu publicul, deodată noi am simțit ca este al nostru, ne-am identificat cu el.
Intrarea în scenă a fost extrem de naturală ca aproape ne-am întrebat daca nu cumva maestrul mai dorea sa ne spună vreo snoava, dar nu, deja
Florin Piersic, actorul și omul lăsase locul lui Pierre.
Pierre un bărbat cu unele mici frustrări, dispus sa înșele pentru o noapte și Julietta o tânără frumoasa care abordează imaginea inocenței, apoi a prostituatei schimbă registrul și devine reporter de investigație ca în final să fie doar angajata soției geloase, un fel de ispită plătită.
Un joc în care cei doi actori se duelează în replici și ilustrează când triumful și dominația asupra celuilalt când stângăcia culpabilă a omului slab.
Și ar fi fost suficient și ne-au captat întrutotul de parcă trăiam cu ei pe scenă povestea lor. Când ceva este perfect nu poți să-l descrii în cuvintele potrivite. Așa era și duelul intelectual dintre Pierre și Julietta dar deznodământul vine abia în final când încă o dată se schimba registrul. În final aflăm ca Juliette era de fapt fiica lui Pierre. Și acesta era doar un bărbat ce-si părăsise iubita, care nu a știut sau nu a vrut sa știe ca avea o fiica care îl așteptase 40 de ani.
Actorii mari au forța de a te face părtaș la arta lor, ești acolo, ești cu ei, vibrezi, de bucurie și plângi pentru ca îți pasă de tot ceea ce trăiești în teatru.
Florin Piersic este un astfel de actor, te transformă din simplu spectator într-un personaj al piesei de teatru la care participi.
Mulțumesc maestre!
Un spectator,
Elena Panaite
