A trebuit sa călătoresc prin viața ca sa inteleg măreția și frumusețea ei. Totul era langa mine doar ca nu vedeam, nu știam.
M-am trezit întrebându-mă cine sunt eu? Om, femeie, mama, prietenă, dușman, artist, scriitor, profesor, om o multitudine de imagini toate întruchipate în aceeași persoana depinde doar momentul, faptele și ochii care mă privesc.
Astăzi m-am descoperit cautand frumosul în culoare, armonia culorilor și a liniilor care sa transmita cine sunt.
Nu pictez, nu am talent, dar am nevoie de culoare, linii și mesajul transmis de acestea.
Zilele trecute în lungile mele plimbari cu Sani (catelul meu) la șosea admiram vitrinele unui magazin cu haine elegante. Haine frumoase dar fără poveste. Nu eram în acea poveste, nu mă regăseam în acele haine. Mass marketul a schimbat viziunea despre frumos, linie, culoare, armonie și nevoia de autentic, de eu, de cine sunt eu în aceste haine, de ce?
Mult sclipici, multă vulgaritate, multa goliciune.
Astăzi am trecut pe lângă o Galerie de Artă. Prafuita, obosită, fără viața cu câteva tablouri pe care nu as plăti vreodată pentru a le aduce în universul meu. Oare din ce trăiesc acești artiști? Sunt artiști?
Ciudată și lumea aceasta a artiștilor în România... fiind în faliment pentru ca nu am creat o scoală, un curent, o viziune specifică nouă.
Cred că artistul adevărat (în orice domeniu) este acela care vinde, care este căutat de public. În domeniul picturii situația este foarte sensibilă, specială.
Cumperi un tablou, cumperi sentimente și stări pe care apoi le porți cu tine, le lași moștenire, devii una cu mesajul pictat. Mesajul tabloului devine mesajul tău.
Spuneam ca am descoperit ca totul era langa mine deși nu știam, nu vedeam nu aveam timp sa cred.
Acum iată-l…
Ce caut?
Cine sunt eu Elena Panaite?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu