sâmbătă, 30 iunie 2018

un fragment din discursul dl ambasador Hans Klemm




,, Vom continua excelenta cooperare în domeniul aplicării legii care oferă siguranţă şi securitate cetăţenilor noştri, luptând împotriva terorismului, a infracţionalităţii organizate, a traficului de armament, droguri şi de persoane şi a influenţei maligne a statelor ostile. Vom colabora pentru a îmbunătăţi securitatea cibernetică şi a oferi apărare împotriva ameninţărilor hibride.,, Hans Klemm


https://ro.usembassy.gov/ro/ambasadorul-hans-klemm-la-aniversarea-zilei-independentei-2018/

vineri, 15 iunie 2018

E timpul schimbării


ACADEMIA   ROMÂNĂ

Pe Calea Victoriei la numărul 125, în București, este ACADEMIA.
Se presupune că acolo sunt oamenii cei mai deștepți ai acestui popor.
Academicienii ar trebui să fie ca o armată ce apără această națiune de tot ce este subcultură, promiscuitate intelectuală, atitudini imorale celpuțin intelectual, adică cam tot ce ține de un om slab și fără virtuți.
Aceaste cuvinte vor să spună lumii care este scopul și rolul ACADEMIEI și al ACADEMICIENILOR, care este rolul ideal, sublim, probabil niciodată atins în nici o academie din lume.
Eu am multe de reproșat ACADEMIEI ROMÂNE. 
Lipsa de atitudine a acestei instituții, în decursul timpului, a făcut ca în România scara valorilor să fie inversată.
Venirea dl prof Ioan Aurel Pop în fruntea acestei instituții sper să aducă o schimbare, o transformare și ACADEMIA să aibă ,,VOCE,,.
Orice popor are nevoie de elite care să-l ghideze, care să-i arate calea.
Până vom vedea această schimbare de atitudine tare mi-ar plăcea ca tâmplăria din PVC (adică plastic) să dispară de pe fațadele acestei instituții publice care se vrea și un monument arhitectural.
Oare atâția oameni de știință/cultură/intelectuali care vin la Academie sa-și primească leafa de acolo nu au sesizat că tâmplăria aceasta este ca nuca în perete?

NU.

Obediența!




luni, 4 iunie 2018

case de secol XIX-XX pe teritoriul Romaniei


          Ne-am obișnuit să privim lumea și faptele istorice din trecut cu ochii omului modern.
Ne raportăm la realitatea noastră atunci când încercăm să înțelegem cum s-a scris istoria.
          O multitudine de falși ,,profeți,, ce gravitează în toate sferele cunoașterii, inclusiv în arealul istoriei, ne prezintă evenimente istorice analizându-le greșit folosind valorile noastre pentru realități istorice de peste 100, 200 sau 300 de ani.
          Eu cred că este mult mai bine să ne întoarcem la cărți.
          Cărțile au consemnat în paginile lor acea lume pe care noi astăzi nu o putem reconstitui fără ajutorul unei informații corecte.
          Văzând aceste poze cu case de pe teritoriul României de azi vă rog să vă întrebați cum trăiau acești oameni?
Văzând aceste poze vă rog să vă întrebați cum au fost construite casele, câți locuiau într-o asemnea casă?
Este interesant să știm ce credință aveau acei oameni și cum s-a creat ideea de națiune română?
          Toate aceste raționamente sunt necesare și pentru a ne rupe de eternul mit al străbunilor noștrii care trăiau ,,sănătos,, bio până la adânci bătrâneți uitând formatorii de opinie să ne spună că în urmă cu 150 de ani, speranța de viață era de 40-50 de ani. Speranța de viață este ceea ce se putea obține/ajunge dar care era atins doar de 10-20% din populație pentru că media duratei de viață era undeva la 30-35 de ani (erau foarte multe morți premature sau la naștere).
          Epoca aceasta a comunicării rapide la distanțe mari cu populații uriașe trebuie să clarifice/găsească un mod de a selecta informația și pe cei ce o aduc către marele public pentru a feri populația de a crede în false percepte.
          Priviți aceste case!
          În ele au locuit străbunicii voștrii.
          În aceste case, în acest gen de case s-au crescut copii, s-au conceput planuri, s-au zidit iubiri și s-au năruit idealuri.
Aceste case sunt frumoase prin ceea ce reprezintă ele, adevărul.
          Regret să vă spun dar în partea aceasta de lume nu avem povești interesante doar cu prinți și prințese.
În aceasta parte a lumii s-a trăit așa și oamenii au rezistat multor valuri de migratori și de visicitudini.
Privindu-le ne dăm seama de ce se spune că țara asta este a noastră.
Străbunii noștrii s-au ostenit ca noi să avem o țară!
Străbunii noștrii cu crucea în mâini au lăsat o moștenire pe care noi trebuie să o dăm mai departe.




Istoria umanității stă scrisă în cioburi





marți, 22 mai 2018

Considerații despre elitele române din Transilvania la 1848-1849

Panaite Elena Mona
Experimente ale Modernității
Anul I (2017-2018)



I.        Ce, de ce, cum?


            Pentru că Jean-Jacques Rousseau spunea că ,,omul este măsura tuturor lucrurilor,,  adică omul dă sensul gesturilor sale, omul dă tărie faptelor și atitudinilor sau, tot el omul, dă nota de slăbiciune unor decizii, care apoi sunt catalogate ca greșeli insurmontabile, dar care nu fac decât să zugrăvească omul, ființa perfectă prin imperfecțiunea sa, ei bine omul este cel ce a scris în trecutul națiunilor/popoarelor acte de un dramatism total, pe care cu greu le putem înțelege în complexitatea lor.
             Plecând de la om, ca ființă capabilă să creeze viitorul prin acțiunile din prezent, ne punem întrebarea firească: cum un om se transformă într-o emblemă/marcă clar delimitată? Care sunt mijloacele prin care a reușit un om să gestioneze voința unor mulțimi? Care sunt resursele necesare unui om pentru ca acesta să schimbe mersul firesc și monoton al istoriei?
              Iată deci că azi ne propunem să cercetăm și să înțelegem dimensiunea umană/educațională a celor care la 1848 în Transilvania au mobilizat și gestionat resursele volitive ale unui popor care se afla  într-o formă de supunere totală față de administrația țării. Despre această generație uluitoare Nicolae Bălcescu spunea ,,erau niște preoți și niște tineri, abia ieșiți din școala de teologie, filozofie și jurisprudență; ei nu puseseră până atunci mâna pe o armă, când nevoia îi sili a se face generali și a câștiga bătălii,, .
               Da, în Transilvania erau nobili mari, cei ce dețineau pământurile, erau și nobili mici fără sesie, erau iobagi și jeleri. În Transilvania erau și negustori, meșteri sau felceri. În Transilvania erau sași, secui, unguri, români, țigani , aromâni, evrei și alte populații din imperiu. În Transilvania erau catolici, greco-catolici, ortodocși, protestanți și evrei. În Transilvania administrarea era realizată prin intermediul nobililor unguri sau maghiarizați.
                Disproporțiile puterii economice deținute de diversele categorii de populații erau grăitoare. Cea mai mare masă de oameni, iobagi sau jeleri, români, de rit ortodox sau greco-catolic, erau săraci, needucați și fără drepturi politice. Este drept că prin patentele imperiale date de Josef al II-lea s-a încercat emanciparea/înlăturarea raporturilor feudale dintre nobili și țărani, este adevărat că s-au făcut progrese remarcabile în ceea ce privește accesul la educație al românilor prin școlile de pe lângă biserici și că Blaj-ul devenise o adevărată Romă a națiunii dar patentele au fost abrogate pe patul de moarte al împăratului care-i numea pe români ,,poporul meu pierdut,, .
                La aceste încercări eșuate de ai ridica pe români  se adaugă și ideile care deja transformaseră mase întregi de populații din întreaga Europă. Iluminismul și teoreticienii acestora vedeau dreptul natural și principiile acestuia ca fundament pentru o nouă lume. Libertate, egalitate și frățietate, ideile Revoluției Franceze de la 1789  ajunseseră și în Europa Centrală. Sistemul creat prin Pacea de la Viena din 1815 este puternic zguduit de o masă critică care cere raporturi noi între stat și cetățeni. Această masă critică va fi actorul incontestabil al transformărilor ce vor aduce în Imperiul Habsburgic, prin urmare și în provinciile acestuia Transilvania, Bucovina, Banat, Ungaria, etc legi noi, principii de viață nouă. Acestea au ca numitor comun, izvor comun ideile Revoluției Vieneze din martie 1848 unde se afirmă/concepe pentru prima dată și cea mai liberală constituție.
             Scopul acestui demers se vrea a fi o cercetare a educației unor liderilor marcanţi ai Revoluţiei Române de la 1848. Pentru a înțelege resorturile/motivele care i-au mânat/determinat să acționeze de o manieră unitară, responsabilă, temerară și curajoasă în împrejurări dramatice și pline de primejdie este necesar să aflăm cine erau acei lideri ai românilor care i-au condus într-o luptă a ideilor extrem de periculoasă.
                Trebuie să menționez că anul 1848 este total diferit față de 1849, în planul luptei românilor pentru afirmare și definire a voinței lor naționale în cadrul imperiului. Din 11 martie 1849 Comitetul Național Român, în marea lui majoritate, se retrage în Muntenia o dată cu retragerea trupelor imperiale  și lupta românilor rămâne sub comanda exclusivă a lui Avram Iancu și a prefecților săi . În 1849 lupta românilor se transformă într-un război de gherilă.
           Metoda de lucru va fi multidisciplinară îmbinând biografiile succinte axate pe originea socială şi educaţia dobândită de către liderii românilor și pasaje/citate din gândurile celor cercetați ca apoi să analizăm modul de acțiune în funcție de structura fiecărui personaj în parte.



II. Câteva figuri marcante de revoluționari români



1.           Simion Bărnuţiun s-a născut la 21 iulie 1808, Bocşa, judeţul Sălaj, fiul lui Ioan Bărnuţiu, cantor greco-catolic şi al Anei Oros, fiică de preot, a avut un frate şi şase surori.
              A urmat între anii 1817 - 1820 cursurile Şcolii normale din Şimleu Silvaniei. În octombrie 1820 s-a înscris la Gimnaziul catolic din Carei, pe care l-a absolvit în anul 1825. Din 1825 Bărnuţiu s-a mutat la Blaj şi a absolvit cursul de filosofie în 1826, după care s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic. Apoi a urmat cursuri la Viena și Pavia (după anii 1848-1849).
     La 1848 a fost președintele Comitetului Național..
            El a redactat pe 25 martie 1848 „Proclamaţia către români”, care constituia un adevărat program politic: convocarea Congresului Naţional Român, libertatea individuală prin suprimarea definitivă a iobăgiei, libertate naţională. La propunerea sa a fost proclamată Adunarea Generală a Naţiunii Române care „se declara credincioasă împăratului”, dar „ca popor de sine stătător şi factor de bază al ţării”.
              După terminarea revoluției îl găsim la Iași unde va preda la catedra de drept (dreptul ginților, drept natural sau filozofie) la Universitatea din Iași.
             A fost un om de mare erudiție fiind ,,unul dintre fondatorii gândirii juridice, politice, filozofice și pedagogice în cultura română,, , astfel în tratatul de pedagogie scris de Bărnuțiu acesta va lua o atitudine critică față de ideile injuste care pretindeau/susțineau conceptul cum că doar copiii din clasele avute trebuie să fie pregătiți/educați pentru a accede la funcțiile de conducere ale țării considerând că această idee este ,,nelogică și înjurioasă,, . Pentru a dezvolta spiritul de mândrie națională și patriotism la tânăra generație, fostul mare revoluționar, recomanda dascălilor/profesorilor să ,,citească biografiile românilor celor mari carii au mântuit patria,, precum și operele scriitorilor noștrii naționali,, .

2.       Avram  Iancu, tânărul care a învins armatele lui Bem (cel care fiind învins fuge în Imperiul Otoman și se turcește), Iancu era iobag. Toate studiile sale de drept, hainele frumoase cumpărate de Alisandru, orice, nu putea șterge ceea ce era, un iobag.
            În 1824 avea să de nască Avram, era cel de al doilea fiu al familiei, mama era o femeie mărunțică, cu părul blond și ochi albaștrii, tatăl s-a ostenit să găsească calea prin care fii săi să evite jugul greu al iobăgiei. Ion, fratele mai mare știa să cânte, va ajunge preot, preoții nu fac robotă afurisită și Avram va merge la școală.
   Tatăl său, Alisandru, este vornic, a reușit să adune ceva avere mai ales în comparație cu sărăcia care domnea în jur, nu este dator a sluji în mod rușinos dar el simte apăsarea statutului său inferior, simte focul dorinței de eliberare.
       În casa lui Avram se găsește încă leagănul lui atârnat de grindă, făcut din nuiele, se mai găsesc elemente de vestimentație, unelte, toate acestea ne arată modul de viață a familiei ce nu ducea lipsă de nimic, dar ei erau dintre cei privilegiați. Acolo pe malul apei și în apropierea pădurii a crescut Avram împreună cu alți pui de moți bucurându-se de joacă, dar încet încet află și înțeleg, din discuțiile părinților, la ce nedreptăți sunt supuși moții, mai ales după 1820, și mai află și de un erou a cărui memorie nu se ștersese din sufletul moților, Horea. De pe atunci frații Iancu învață și află despre năzuințele acelor oameni nerostite în public dar ascunse în fiecare inimă ce bate.
        Tatăl decide să-și poarte copiii la școli înalte.
   Școlile primare din Munții Apuseni...se bucurau în acea vreme de o faimă deosebită…,,de pe vremea lui Iosif al II-lea au fost înființate aici mai multe școli" . Ele erau, creuzetul de formare a unei elite românești care mai apoi va ridica națiunea și-i va reclama drepturile. Da, este știut că Maria Tereza, împărăteasa și Iosif, fiul ei, au pus bazele unui învățământ metodic în cadrul comunităților de români, școlile din Apuseni erau întreținute de fisc și erau controlate de autoritățile școlare, învățământul era de mare calitate așa cum reiese din descrierea lui Szekely Moise, care în 1846 compară școlile de pe domeniul statului cu alte școli de români care nu erau susținute de fisc: "Clădirile mai arătoase...Copiii învață să scrie și să citească, însușindu-și totodată și regulile moralei și ale bunei-cuviințe" .
        La Câmpeni Avram l-a avut în calitatea de dascăl pe Moise Ionette un om ce a trudit cu pasiune pentru a ridica poporul român. Știința de carte înseamnă putere.
        Aflăm de la istoricul Silviu Dragomir că din 1837 Avram pleacă la gimnaziul din Zlatna sub tutela unor preoți catolici. Limba de predare era latina și puiul de moț va obține nota ,,eminens"  la toate materiile. Informația este extrem de utilă, probabil în latină a vorbit în fața împăratului mai târziu.
        În adolescență Iancu era ,,bine făcut, destul de înalt, cu bucle blonde și cu ochii de culoare deschisă" . Istoricul remarcă schimbările prin care a trecut eroul nostru, deprinderea de a se îmbrăca după alte norme estetice dar și plăcerea de a fi în straie comune moților atunci când este acasă.
        Profesorii străini au reușit să modeleze un tânăr manierat și instruit în limbile latină și maghiară.
         Avram va pleacă la Cluj din 1841 unde va absolvi clasă superioară de umanități și două clase de filosofie.
        Iată cum Avram va urma 7 ani de studiu în liceele catolice din Zlatna și Cluj, unde trebuie să spunem că de multe ori s-a declarat catolic sau unit aceasta fiind o condiție obligatorie pentru a putea frecventa școală. Din 1844 începe să studieze dreptul, devine ,,cetățean academic,,  stă în gazdă la o familie de unguri, Bokor, originară din Câmpeni, acum va scăpa de rigoarea educației catolice și își va exprima liber ideile filozofice despre libertatea nației sale. Nu va evita petrecerile de studenție fiind un camarad bun, își va ajuta alți confrați cu cărți, mâncare sau bani. La cursurile de filosofie Avram avea 20 de colegi români, fii de preoți, iobagi înstăriți sau negustori bogați și 12 colegi maghiari. Un număr mare de colegi de origine română are Avram și la facultatea de drept. Iată ce efect au avut în timp școlile deschise pentru români de împărăteasa Maria Tereza.

3.          Ioan Buteanu era născut în Sighetul Marmației (martie 1821-24 mai 1849) tatăl său era funcționar la județ și își avea obârșia într-o veche familie de nobili din Chioar.
Train Mager în cartea sa ,,Cultul eroilor în Munții Apuseni,, ne relatează o întâmplare din copilăria lui Buteanu care probabil l-a urmărit întreaga viață și i-a marcat destinul tânărului pașoptist.
          Autorul povestește cum Buteanu aflat la școală în clasa a III-a , la ora de istorie, pe când călugărul catolic le povestea despre măreția Romei, la finalul orei, un băiețan cu fața ,,îmbujorată de fiorii emoției ,, îl întreabă dacă s-ar mai găsi undeva vreun urmaș de al romanilor? Călugărul îi răspunde: ,, -Da,....mai sunteți voi,.....românii,, .
Ioan Buteanu şi-a făcut studiile în Carei, Zagreb şi Pesta. O vreme a practicat avocatura în Maramureş, după terminarea studiilor. A plecat ulterior în Ardeal, stabilindu-se la Abrud, unde a practicat în continuare avocatura.
           A fost unul dintre tribunii lui Iancu, viteaz și educat. Destinul său a fost tragic pentru că a sperat în ideea de negocieri cinstite de pace între români și unguri în condițiile în care luptele date  între români și unguri până în 9 aprilie sunt lupte de uzură. Ungurii pregătesc un atac mare pentru începutul lui mai. Aceștia îl trimit pe Dragoș, un nobil roman crescut în școlile din Pesta, într-o misiune neoficială, încredințată de însăși Kossuth, să trateze cu românii. Încrezându-se prea mult în cuvântul lui Kossuth printr-un concurs de împrejurări, din vina lui, sunt luați prizonieri Buteanu și Dobra care vor fi executați de Hatvany. Și românii îl vor executa pe Dragoș pentru trădare.
Buteanu va muri pe 23 mai 1848 și are mormântul la Țebea lângă Iancu.
             În istoriografia românească este consemnat momentul morții lui Buteanu.
Hatvany i-a spus lui Buteanu: ,, Nu bolborosi ca un popă, spânzură-te!,, Buteanu a scos șerparul unde avea câteva sute de galbeni, și-l aruncă la picioarele lui Hatvany spunând: ,,luați, tâlharilor, pentru asta vă luptați voi, nu pentru libertate.” . Și-a pus singur frânghia de gât și s-a spânzurat. Când a simțit că nu are aer a încercat să desfacă legătura dar un căpitan cu numele Ilosvay i-a tăiat degetele de la mâini.

4.   Florian Micaş s-a născut într-o familie de ţărani români din satul Jucu de Jos .
          A studiat Dreptul la Cluj, după care a lucrat ca avocat.
         S-a implicat foarte mult în pregătirea primei adunări naţionale româneşti de la Blaj din 30 aprilie 1848. A desfăşurat o amplă activitate revoluţionară românească la Cluj şi în Munţii Apuseni. A fost arestat de autorităţile maghiare şi eliberat în septembrie 1848. După eliberare a plecat la Blaj.

5.          Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, Cuciulata, judeţul Braşov - d. 24 ianuarie 1866, Cernăuţi, Ucraina), s-a născut în familia unor iobagi români din satul Cuciulata, judeţul Braşov. A studiat la Odorheiul Secuiesc, la Blaj şi la Cluj. În 1843 a fost numit profesor de filosofie la Blaj, în acelaşi an plecând cu o bursă de studii la Viena. S-a întors în Transilvania în 1846, reluându-şi activitatea de profesor la Blaj. A înfiinţat împreună cu Timotei Cipariu ziarul „Organul Luminărei” dar şi alte publicaţii.
            Aron Pumnul a acordat o deosebită importanță susținerii necesității unui învățământ în limba română. El spunea că ,,limba română este cel mai sfânt și mai prețios tezaur al națiunii române…...este sufletul ei,,


6.         Timotei Cipariu, s-a născut la 21 februarie 1805 în satul Pănade, lângă Blaj, judeţul Alba, din părinţi liberi. A studiat la Blaj, în 1823 absolvind cursul de filosofie, iar în 1825 pe cel de teologie și ,,a învățat multe limbi străine dintre care nu au lipsit cele orientale,,
  Din anul 1825 a fost pentru multe decenii profesor de filologie şi de teologie la gimnaziul din oraş. În 1827 a fost hirotonit preot. A ocupat diferite funcţii în ierarhia bisericească greco-catolică şi a condus tipografia seminarului din Blaj.
         A fost deci profesor și ziarist și a avut o vastă activitate, premergătoare revoluției din 1848, în scopul afirmării nației sale.
În momentul revoluției a  fost secretar al Comitetului Național de la Sibiu și a pledat pentru desființarea iobăgiei, împotriva asupririi naționale și emanciparea prin cultură a românilor.
         În anii 1847-1848 a scos gazeta ,,Organul luminării,,.
         Între 1851-1867 a fost profesor la Blaj. Din postura lui va milita pentru dreptul românilor la educație spunând astfel: ,,Românul singur din toate popoarele Ardealului, să nu zic ale Europei e fără școală, e lipsit de aceste ajutoare...ce-l poate duce la îmbunătățirea soartei lui,,
          El a publicat la 1855 o ,,Gramatică a limbii române,, iar la 1866 ,,Principii de limbă și cultură,,.


7.        George Bariţiu (n. 12 mai 1812, Jucu, un sat din judeţul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu, judeţul Sibiu) Părinţii săi erau Ioan Popovici sau Pop (d. 1869), preot greco-catolic, şi Ana Rafila.
           Bariţiu devine elev al Şcolii primare din Trascău, apoi, între 1824 - 1827, urmează gimnaziul în Blaj. Studiile secundare le face la Liceul Piariştilor din Cluj, secţia filosofie, iar studiile universitare le urmează la Facultatea de Teologie din Blaj, între 1831 - 1835.
În 1838 a scos prima gazetă ardeleană în limba română - ,,Gazeta de Transilvania,, la care au adăugat suplimentul ,,Foaie pentru minte, inimă și literatură,,
Din 1845 s-a retras din învățământ și s-a dedicat jurnalismului fiind considerat părintele jurnalismului românesc.
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare de la 1848.
Fiind un bun pedagog era adeptul unei educații militante, revoluționare. Dictonul latin ,,mens sana in corpore sano,, era tradus cu suplimentul ,,totodată fizic și moral,,.
Vorbind despre școală și educație el crede că ,,o școală bună face în scurtă vreme obști bune, cetățeni buni, nații deștepte,, .


8.            Alexandru Papiu Ilarian este fiul preotului greco-catolic Ioan Pop Bucur şi al Anei Hodoşiu, este născut în 27sept / 9oct 1827 (s-a stins la 27 octombrie 1877 Sibiu), în comuna Bezded din judeţul Sălaj. Tatăl său a fost detaşat în Budiul de Câmpie din jud Mureş pe când Alexandru avea 5 ani. Tot părintele său îi citea din ,,Istoria pentru începuturile românilor,, scrisă de Petru Maior.
               Studiile primare le-a efectuat la Budiu, iar din toamna anului 1832 a urmat cursurile Colegiului Reformat din Târgu Mureș. În anul școlar 1843 - 1844 a învățat la liceul din Blaj, unde l-a avut ca profesor, printre alții, pe Simion Bărnuțiu. Ulterior, s-a mutat la Liceul Catolic al Piariștilor din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1847, fiind promovat absolvent al „cursurilor de drepturi”. La Liceul Academic Piarist din Cluj și-a luat supranumele latinizant de Ilarian, după o modă a nenumăraților tineri români.
Alexandru Papiu-Ilarian a fost unul dintre organizatorii și conducătorii evoluției Române de la 1848 din Transilvania. A participat la Adunarea Națională de la Blaj din 18/30 aprilie 1848 și la cea din mai 1848.
             Până în 1852 a urmat cursurile juridice la Universitatea din Viena. Între 1852 și 1854 și-a continuat studiile la Universitatea din Padova. În data de 10 ianuarie 1854 a obținut titlul de doctor în drept. Între 1855 și1858 a ocupat o catedră la Facultatea Juridică din Iași, unde a predat dreptul uman, dreptul penal și a inaugurat cursul de "Statistică generală a Europei".
           Papiu-Ilarian a fost primul român transilvănean care a intrat într-un guvern de la București: între octombrie 1863 și ianuarie 1864 a fost ministru de justiție în guvernul Kogălniceanu, legându-și numele de o reformă importantă (secularizarea averilor mănăstirești).
            Papiu-Ilarian a fost primul președinte al societății "Transilvania" pe care a condus-o între 1867 și 1874. În anul 1868 (alături de Mihail Kogălniceanu și George Sion) Papiu a devenit membru al Academiei Române, fiind primul academician care a rostit un discurs de recepție. Discursul, rostit în ședința Academiei din 14 septembrie 1869, se intitula Viața și ideile lui Gheorghe Șincai din Șinca.
(Una din operele marcante ale lui Ilarian este și Istoria românilor din Dacia Superioară, I-II, Viena, 1851-1852; vol. III, editat după manuscris inedit de Ștefan Pascu, cu o introducere și note, Sibiu, 1943)

9.              Axente Sever (n. 3/15 aprilie 1821, Frâua (azi Axente Sever), judeţul Sibiu (d. 13 august 1906, Braşov), revoluţionar paşoptist ardelean, prefect al Legiunii Prima Blasiana. În timpul luptelor duse în timpul revoluţiei de la 1848 a fost unul dintre cei mai de încredere colaboratori ai lui Avram Iancu.
            Fiu de ţăran iobag ,,a văzut lumina zilei la 3-15 aprilie 1821 în comuna Frâua, din fostul scaun Mediaş,,  actualul judeţ Sibiu.  Iacob Baciu şi Ana Axente , părinţii lui Sever aveau cinci copii şi eraui dornici să asigure acestora (Ioan, Gheorghe, Ariton, Iacob şi Anica) ,,deplina reuşită în viaţă,,. Toţi au fost daţi la şcoală, trei dintre ei au depăşit prin orizont şi activitate limitele localităţii natale. Ariton a fost la numai 17 ani conducător de tribunat.
           Ion era fiul cel mai mare. El a studiat între 1831-1835  la Blaj. Apoi a studiat la Sibiu la gimnaziul catolic, pe care l-a absolvit în anul 1840. ,, Citea adesea Eneida,,
Axente Sever avea la îndemână o mare ,,carte,, a tradiţiilor militare ale înaintaşilor eroi.....transmise din generaţie în generaţie prin creaţie populară, aceste tradiţii reprezentau de fapt o adevărată şcoală a luptei şi a muncii, o instrucţie populară...,,


III. Concluzii

        Anul 1848 schimbă fața politico-ideologică a unui imperiu iar în Transilvania este, fără îndoială, punctul zero de la care pleacă constructul afirmării voinței politice româneşti pentru că s-a trecut de la o luptă de idei, manifestată prin memorii adresate împăratului sau idealuri exprimate în diverse forme erudite de manifestare (articole de ziar, studii, cărţi, prelegeri din anvonul bisericii, etc), la o luptă tumultuoasă unde ideologia a fost susținută de masele populare.
          Orice construct ideologic, pentru a fi recunoscut, pentru a putea crea efecte, are nevoie de o legitimare, de o recunoaştere şi adoptare ca voinţă proprie, de către o masă de oameni.
        Analizând atent câteva personajele care au mobilizat / convins / însufleţit  masele spre a manifesta o voinţă politică bazată pe forţă în unele cazuri, putem concluziona astfel:

1. Există două generaţii de revoluţionari, unii maturi precum Simion Bărnuţiu, şi o alta de tineri.
2. Religia acestora revoluționari este cea ortodoxă sau greco-catolică.
3. Majoritatea celor ce i-au însufleţit pe români erau iobagi chiar dacă familiile lor, prin inteligenţă şi hărnicie, se ridicaseră economic.
4. Toţi liderii românilor aveu o educaţie temeinică, erau vorbitori de latină, maghiară şi germană şi toţi aveau studii de factură umanistă. Românii s-au îndreptat cu precădere spre educaţia juridică pentru că ei considerau că au o datorie sacră, să lupte pentru drepturile naturale ale celor de un neam cu ei. Acest trend se menţine şi în a doua jumătate a secolului XIX.
5. Elitele româneşti din imperiu au adoptat diverse maniere de a acţiona în raport cu Viena sau Pesta la momentul 1848. Unii au fost filo-maghiari, alţii moderaţi sau radicali. Cei ce i-au mobilizat şi condus pe români în afirmarea necesităţii unei entităţi naţionale au fost toţi radicali.
Unitatea de viziune politică/doctrinară/ideologică a dat forţa acestei elite care a acţionat cu curaj şi fără veleităţi personale.

Bibliografie:

1. Manolache A, Dumitrescu Gh. T., Pârnuță Gh.,  Gândirea pedagogică a generației de la 1848. Studiu introductiv ți texte alese, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1968
2. Nițu Valeriu, Vedinaș Traian, Timotei Ciparu. Arhietipuri ale permanenței românești, Dacia,
3. Papiul-Ilarian Alesandru, Antologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
4. Protase Maria, Petru Maior un cititor de conștiințe, Editura Minerva, București 1973
5. Pascu T. Adrian, Ioan Axente Sever (1821-1906) viața și activitatea militară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985
6. Dragomir Silviu, Avram Iancu, București, 1965.
7. Maior Liviu, 1848-1849 Români și Unguru în Revoluție, București, Editura Enciclopedică, 1998.
8. Mager Traian, Ținutul Hălmagiului, Arad, Tiparul Tipografiei Diecezane, 1931.
9. Mager Traian, Cultul Eroilor în Munții Apuseni, Arad, Biblioteca Ligii Antirevizioniste, No. 2, 1935.
10. Manolache, Ge. T. Dumitrescu, Ge. Pîrnuță, Gîndirea pedagogică a generației de la 1848. Studiu introductiv și texte alese, Editura Didactică și Pe 1968
11. Bărnuțiu Simion, Pedagogia, Iași, 1870

vineri, 11 mai 2018

Băncile româneşti din Transilvania în a II-a jumătate a secolului al XIX-lea


Panaite Elena Mona
Experimente ale Modernității
Anul I


Cap I. Circumstanțe istorice și legale
              Preocupări pentru economisire sau circulaţia eficientă a banilor au existat de timpuriu în Europa astfel: italienii în a doua jumătate a secolului al XII-lea dezvoltă organizaţii de credit la Genova şi Siena. Mai târziu sunt dezvoltate astfel de întreprinderi la Florenţa (sec XIV-XVII).
Războaiele şi construcţiile publice duc la o mai acută nevoie de bani. Aşa apar ,,rentele viagere,, transformate în obligaţiuni publice cu o dobândă de 8% pe an. Acum va apărea ,,Taula de Cambio,, în Barcelona la 1401, ,,casa de San Georgio,, la Genova (1408-1816), Banca Medici la Florenţa (sec XVI), băncile Fugger (sec XV-XVII) și vor apărea la Lyon şi Anvers (1531) primele pieţe de schimb.
Ceea ce numim noi astăzi ,,acţiune,, se pare că este inventată de olandezi.
Mai sunt de notat Bancile din Amsterdam (1609-1819), Hamburg (1619-1873) etc.
Avem bănci naţionale în Anglia-1694, Scoţia-1695, Germania-1765, Austria-1817, Bulgaria -1879.
Maghiarii înfiinţează prima bancă la 1839 la Budapesta, croaţii la 1846, slovacii la 1879. Importantă este şi Banca Ungariei de Nord - ,,Tatra,, înfiinţată la 1885 .
În Transilvania, la români, preocupări pentru economisire şi instituţii de credit au existat încă din prima jumătate a secoului XIX. Astfel în Gazeta Transilvaniei, începând cu 1838, sunt scrise articole referitoare la capital. (,,....în special articolele scrise de Simion Bărnuţiu la care , în scrierile sale de presă, se găsesc oglindite toate problemele economiei Transilvaniei  din sec XIX- lea, probleme de economie agrară, de circulaţie monetară şi credit, de comerț, impuneri, căi de comunicaţii şi transporturi, ...industrie,,[1]
După revoluţia de la 1848-1849 şi după desfiinţarea iobăgiei, atunci când şi românii au început să agonisească mai uşor, să practice diverse meserii, să pătrundă în oraşe, etc,  pentru că o dezvoltare a naţiei nu era posibilă fără accesul mai uşor la capital pentru ţăranul român (pentru ca acesta să nu se mai împrumute scump de la zarafi-împrumut cu camătă) atunci apare prima bancă cu capital românesc la Sibiu , Albina (1872).
În Transilvania  fiecare din cele 3 burghezii (sași, secui și români) și-a creat propriile bănci. Băncile mixte erau o excepție posibilă datorită cumpărării de acțiuni.
Codul civil austriac introdus în Ardeal prin patenta din 21 septembrie 1853 era baza legală care permitea înființarea băncilor sau cooperativelor de ajutor reciproc la care se adăuga o aprobare specială ce se dădea printr-un ,,rescript imperial,,[2] bazat pe un referat întocmit de Ministru de Industrii și Comerț al Ungariei.
        În 1872 Ștefan Appafy de la Universitatea din Budapesta a pregătit un anteproiect de lege comercială aprobat la 15 mai 1875 (legea XXXVII). Prin aceasta se aproba înființarea societăților comerciale iar pentru instituțiile de credit erau prevăzute 2 forme: ,,societăți pe acțiuni (art.147-209) sau asociațiunile (art. 223-257),,[3]
Cap II Instituții de credit românești
  1. Societatea de păstrare și împrumut Rășinari
Înaintea Băncii Albina au apărut ,,reuniunile de credit,, cum ar fi ,,Societatea de păstrare şi împrumut din Răşinari,, aceasta fiind chiar prima instituţie financiară românească din Transilvania. A fost înfiinţată în 1867 de către Visarion Roman, învătător în Răşinari.
Visarion Roman este autorul articolelor din ,,Telegraful Român,, despre ,,Reuniunile de binefacere,,. Acesta a fost determinat să se implice în apariția acestor forme de credit, inițial să lupte pentru conștientizarea necesității acestora, prin scrierea de articole de presă,  datorită nevoii ,,de credit în care se zbăteau micii agricultori abia împroprietăriți, dezvoltarea institutelor bancare ale sașilor și maghiarilor, precum și apriga cămătărie ce se făcea în defavoarea celor constrânși să solicite împrumuturi,,.[4] ca apoi să fie cel ce se implică direct în constituirea acestor reuniuni de credit în fapt CAR-uri.
Necesitatea acestor instituții bancare era dată de nivelul dobânzilor, pur speculative, așa cum aflăm si dintr-o Monografie a Băncii ,,Albina,, scrisă de N. Petra Petrescu și apărută la Sibiu în 1897: ,,dobânzile percepute...se ridicau uneori chiar la 100%,,[5].
În Rășinari, se înființează o Societate de păstrare și împrumut. Această asociere s-a constituit pe baza principiilor sistemului german Schulze-Delitzch[6] introdus în Transilvania de către sași. Statutul asociațiunii a fost redactat și depus pentru aprobare la 24 aprilie 1867 și a fost aprobat la 12 februarie 1868. Membrii trebuiau să depună la început 2 florini pentru înscriere și 50 de florini drept capital social. Primii membrii ai societății din Rășinari au fost intelectualii localității și câțiva țărani. Președinte a fost ales țăranul Iacob Ciuceanu a cărui alegere este probată cu ajutorul publicației ,,Telegraful Român,, din 1872 nr, 21.[7]
Buna funcționare a instituției este dată de cifrele înscrise în actele contabile astfel: în 1868 capitalul alocat era  2131 de fl,  4526 fl în 1869 (mai mult decât dublu). Capitalul este în creștere ajungând la ,,13.014 fl în 1872,,[8]
În urma unor neînțelegeri între asociați aceștia și-au retras capitalul și societatea s-a închis în 1881 când este consemnat că asociații au primit câte 172 fl. Ceea ce înseamnă că această cooperativă avea o piață căreia să se adreseze.
La îndemnul lui Visarion Roman s-au înființat și alte reuniuni de credit în județul Sibiu.
Pentru Visarion Roman această societate de la Rășinari a fost un punct de plecare pentru înființarea unei întreprinderi bancare mai mari, prima bancă a românilor , ,,Albina,,.
B. ,,Albina,,
În toamna anului 1868, la două luni de la angajarea sa la societatea de asigurări din Transilvania, Visarion Roman începe să se gândească la înfiinţarea unui institut de credit.
În acea perioada erau în Transilvania mai multe bănci dintre care 3 erau filiale ale Băncii Naționale din Austria (la Brașov, Timișoara și Sibiu) și restul erau bănci săsești sau maghiare.
Ideea lui Roman de a înființa o banca a romanilor era deci oportună deoarece și burghezia românească, acum în expansiune, avea nevoie de o sursă de capital la un preț corect.
Roman a purtat o vastă corespondență pe seama acestui subiect cu George Barițiu, apoi s-a adresat și altor lideri marcanți ai românilor, intelectuali, elemente ale unei burghezii în formare (aceștia sunt: ,,Iacob Bologa, Timotei Cipariu, Paul Dunca, Ioan Hannia, Alexandru și Anton Mocioni, precum și David Baron Urs de Margine,,[9]).
La începutul lui martie s-a ținut la Sibiu, la inițiativa lui Visarion Roman,  un comitet de inițiativă la care au participat Iacob Bologa, Ioan Hannia, Elie Măcelariu.
Au urmat consfătuiri la Blaj unde ideea a fost primită bine de Timotei Cipariu și Ioan Micu Moldovanu, apoi Roman s-a deplasat la Lugoj unde ideea a fost îmbrățișată de profesorul At. M. Marienescu și C. Rădulescu care o vor prezenta fraților Alexandru și Anton Mocioni.
După discuții și schimburi de scrisori, toți fruntașii românilor, la sfârșitul lunii septembrie se decid să susțină financiar înființarea unei bănci care urma să poarte numele ,,Albina, instituție de credit pentru agronomi,,[10].
La sfârșitul lunii octombrie 1870 se ține o întâlnire la Sibiu, unde se votează statutul propus de Roman. Au participă la Sibiu și cei doi frați Mocioni care se angajează să obțină din Budapesta aprobarea de înființare a băncii. Tot atunci se decide că Visarion Roman trebuie să plece la Viena pentru a studia modul în care funcționează acolo o astfel de instituție. Roman a stat 6 luni în capitala imperială.
În aprilie 1871 Roman se afla la Pesta unde împreună cu Mocioni a prezentat statutul băncii spre aprobare. Încă din articolul 1 al acestuia se precizează că scopul băncii este de ,,a procura poporului țăran mijloacele bănești necesare pentru purtarea și dezvoltarea economiei sale,,[11]
La 1 august a fost lansat apelul pentru subscrierea acțiunilor care avea să dureze până la 1 octombrie 1871.
Ambele mitropolii (ortodoxă și cea unită) au sprijinit demersul deși Șaguna s-a arătat cam sceptic. Din cele 3096 acțiuni 1247 au fost luate de bănățeni (531 acționari)[12].
Între acționari îi putem enumera pe: Aurel Maniu din Lugoj (433 acțiuni), Simion Mangiuca din Oravița (410 acțiuni), Elie Măcelariu din Sibiu (160 acțiuni), Ioan Micu Moldovanu din Blaj (98 acțiuni), Alexandru și Anton Mocioni (209 acțiuni), mitropolitul Vancea (50 acțiuni) etc.
La 14 martie 1872 s-a ținut la Sibiu adunarea generală de constituire a institutului de credit și economii ,,Albina,, alegându-se și consiliul de administrație care era format din: Alexandru Mocioni- președinte și Visarion Roman -director general.
,,La 1 aprilie 1872 Albina și-a început activitatea ,,[13]
Încă de la înființare ,,Albina,, și-a propus și a reușit să înființeze 17 reuniuni de credit în localitățile bănățene și transilvănene (Sibiu, Săcădate, Foldea, Miercurea, Marpod, Cut, Săsăuș, Țichindeal, Lugoj, și Oravița) dar rezultatele nu au fost mereu satisfăcătoare pentru că mulți debitori nu au înțeles rigorile termenelor bancare. Trebuie totuși menționat că până la 1873 acesta au acordat împrumuturi de 164.633, 71 fl[14] .
În 1875 reuniunile patronate de ,,Albina,, vor fi lichidate aceasta se va dedica operațiunilor de scont[15] fiind sprijinită și de Banca Naționala a României înființată în 1880.
Din 1882 reuniunile au fost înlocuite cu sucursale ale băncii prima fiind înființată la Brașov.
Visarion Roman moare în 11 mai 1885 dar a lăsat în urma sa o bancă puternică, consolidată.
Activitatea băncii ,,Albina,, poate fi definită de următoarele date:
-operațiuni de scont la 1873=213.000fl, 1880-624.000fl, 1885=1212.000fl,
-depuneri spre fructificare la 1874=121.856fl, 1880=772549fl, 1885=1749.000fl,
-împrumuturi ipotecare la 1880=217.000fl, 1885=1212.000fl[16].
Din arhiva băncii se poate constata că cele mai multe împrumturi au fost acordate oamenilor înstăriți de la sate sau oraș și nu țărănimii așa cum și-au propus inițial comitetul de inițiativă.
Banca ,,Albina,, s-a implicat și a sprijinit numeroase asociații și fundații care militau pentru cauza națională.
Putem concluziona că apariţia acestei prime bănci a românilor din Transilvania poate fi considerat un moment de cotitură pentru că începe ,, emanciparea economică a românilor,,[17].
C. ,,Aurora,,
Din studiul profesorului Nicolae Trifoiu, intitulat: ,,Rolul Institutului de credit Economul din Cluj în viața românilor din Transilvania până la 1918,,[18] dar și din lucrarea lui Lucian Dronca intitulată: ,,Din politica financiară a românilor ardeleni. Banca ,,Economul,, din Cluj 1886-1918[19], am aflat că Ioachim Mureşanu (nepotul lui Iacob Mureşanu) redactor la Gazeta Transilvaniei împreună cu prof. de la liceul fundaţional grăniceresc din Năsăud au înfiinţat în 1868 o societate de ajutor reciproc care apoi s-a transformat în 1873 în Societate de Împrumut şi Păstrare ,,Aurora,,[20]. Aceasta va funcţiona ca o cooperativă de credit.
Treptat, după apariţia băncii ,,Albina,, din Sibiu şi ,,Aurora,, din Năsăud,  numărul băncilor va creşte. La 50 până la 1897 şi 300 până la 1918. Iată câteva exemple. ,,Reuniunea,, din Feldru (1879), ,,Furnica,, din Făgăraș (1883), ,,Casa de păstrare din Săliște,, (1884)[21], ,,Ardeleana,, din Orăștie (1885)[22],,,Timișana,, din Timișoara (1885), ,, ,,Economul,, din Cluj car într-un top al băncilor românești din Transilvania va ajunge pe locul ,,9,,[23]
D. ,,Economul,,
Institutul de Credit şi Economii ,, Economul,, din Cluj (înfiinţat la 1886) a avut şi el un rol marcant în viața economică a românilor din Transilvania  în anii Memorandumului, şi până la 1918.
Dacă ,,Albina,, a activat în zona Sibiului atunci Economul a activat în zona Clujului.
Modul de acţiune a băncilor cu capital românesc a fost diferit de cel al altor bănci (ceha, maghiară, etc). românii s-au dovedit a fi nu doar idealişti ci şi pragmatici. Între anii (1872-1875) banca Albina a renunţat să sprijine reuniunile cooperatiste pe care le-a înfiinţat (de tip Schulze-Delitzsch) . Economul dupa 1900 a sprijinit şi susţinut înfiinţarea a multe reuniuni cooperatiste de tip Raiffeisen. Aceste reuniuni cooperatiste mai erau numite ,,însoţire,, şi ,, tovărăşie,,. Treptat Economul devine o centrală pentru aceste reuniuni cooperatiste. Economul era într-o permanentă întrecere cu Albina.
Dr Amos Frâncu, cunoscut din vremea Memorandumului ca fiind apărătorul dr Ioan Raţiu, a desfăşurat o activitate pe mai multe paliere încercând să transforme Clujul în centrul cel mai important pentru activităţile româneşti.
Iniţial centrul vieţii sociale pentru români era Sibiul (acolo fiind făcute o serie de instituţii culturale şi religioase de către Şaguna şi Visarion Roman.
Grigore Silaşi a venit cu ideea înfiinţării unui institut de credit şi economii la Cluj. Acesta era profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Cluj.
La 1875 Mocioni a propus la o reuniune a ASTREI înfiinţarea unei ,,reuniuni economice bancare acomodată poporului de pe câmpie,,[24]
Se gândea la o sucursală a băncii ,,Albina,,.  După 10 ani, la 8 aprilie 1886 s-a înfiinţat ,,Economul,,. Era o socieatea pe acţiuni cu un capital social de 50.000 fl împărţit în 1000 de acţiuni a câte 50 florini.
Ideea înfiinţării ,,Economului,, a aparţinut lui Griogore Silaşi dar munca , coordonarea activităţii de înfiinţare a aparţinut lui Iuliu Coroianu, avocat, stabilit după 1874 la Cluj. El a convocat la 13 aprilie 1885 o adunare la Casina Română cu scopul de a se decide asupra înfiinţării unei bănci- institut bancar. Deviza acestuia trebuia să fie deservirea intereselor românilor. Atunci au fost convocați şi au participat 17 persoane: preoţi, profesori, avocaţi, oameni înstăriţi. Dintre aceştia se vor alege primii directori ai instituţiei, respectiv Alex Bohățiel şi Coroianu.
La 4 ianuarie 1886 directorul institutului anunţă că s-a trimis în țară ,,coale de subscriere,,[25]. La 1 martie 1886 toate acţiunile erau subscrise şi la 8 aprilie 1886 s-a ținut adunarea generală în localul Casinei Române.
Între cei ce au răspuns la apelul celor din Cluj erau şi fraţii Mocioni, dr Vasile Lucaci din Siseşti, mitropolitul dr. Ioan Vanvea, profesori din Oradea, Beiuş, Blaj, Baia de Criş, Luduş…
La conducerea ,,Economului,, s-au perindat şi ortodocşi şi uniţi.
Mai târziu în 1907 s-a înfiinţat la Cluj al 2-lea Institut de Credit şi Economii ,,Vatra,, (fiind înfiinţat de cercurile ortodoxe din Sibiu).
Deşi iniţial s-a dorit ca acest institut să aibă un caracter pur filantropic totuşi s-a renunţat la această idee şi încă din al 2-lea an s-au acordat dividende (cantităţi mici). Institutul nu a raportat pierderi la nici un bilanţ contabil.[26]
Acţionarii Economului s-au îmbogăţit pentru că foarte mulţi aveau şi slujbe la institut, bine plătite, primeau şi dividente şi au fost ajutaţi să cumpere moşii.
Singurul care nu a adunat avere în peruioada în care a condus Economul a fost prof. dr. Grigore Silaşi (1890-1895).
Până în 1918 ,,Economul,, nu şi-a spus niciodată bancă şi a urmărit ,,interesul naţional,, foarte bine surprins de Ge. Bariţiu.
Fruntaşii români au sprijinit acest institut şi interesele lui pentru că se resimţea nevoia unei instituţii financiare care să sprijine activitățile româneşti în capitala Ardealului şi care să sprijine interesele țăranului român ca el să nu mai cadă pradă cămătarilor.
Doar banca ,,Albina,, din Sibiu s-a mai bucurat de o asemenea susţinere.

În prima perioadă de funcţionare a ,,Economului,, între 1886-1902 acesta nu a reuşit să se dezvolte pe măsura pretenţiilor pe care le avea zona Clujului.  Acest lucru este posibil să se datoreze şi faptului că între primii directori a fost preotul Basiliu Podoabă. Poate lipsa pregătirii economice sau interdicţii de ordin moral să fi fost cauza.
Intre 1889-1905 institutul face mai mult operaţiuni de împrumut şi păstrare. Atunci s-au imobilizat multe capitaluri în clădiri şi terenuri astfel că  institutul devenise o casă de sprijin pentru orăşeni deşi se înfiinţase pentru a sprijini ţăranii[27].
O dată cu venirea la conducere a dr. Amos Frâncu şi Ilie Dăianu lucrurile se schimbă.
Dr. Amos Frâncu a sosit la Cluj în 1898, este nepotul paşoptistului Amos Frâncu şi este implicat în procesul Memorandumului[28]. În 1902 a venit la Cluj protopopul unit Dăianu, de la Blaj. Ambii se impun în viaţa publică a românilor din Cluj.
Amos Frâncu va prelua conducerea ,,Economului,, şi se va implica într-o serie de activităţi publice ale românilor: încă din 1886 s-a decis ca 15% din profitul net, după scăderea cotei de divident, să fie investit în acţiuni sociale[29].
S-a investit în:
-burse şcolare,
-omagierea unor eroi,
-,,masa studenţească,,
-procesul Memorandumului 8300 fl,
Amos şi Dăianu erau şi membrii ai ASTREI.
Ei au militat pentru:
-încurajarea de asociere şi organizare a românilor,
-înlăturarea tradiţiei ţăranilor de a se împrumuta la mai multe bănci,
-asigurările contra focului, vite, viaţă,
-orientarea ţăranilor pentru a cumpăra moşii, păduri,
-sfătuirea pentru a cumpăra instrumente agricole moderne.
Amos Frâncu ca director la ,,Economul a militat pentru înfiinţarea mai multor asociaţiuni rurale de tip Raiffaizen şi a înfiinţat ,,casetele de economii,,.
Se consideră că ,,economul a avut 3 etape:
- 1886 înfiinţare,
-1905-1917 consolidare
- după 1918 desfiinţare.
În 1917 ,,Economul ,, a lansat a 4-a emisiune de acţiuni strângând 1 milion de coroane. Aceasta emisiune şi succesul ei ne arată încrederea de care se bucura,,Economul,,
O notă importantă pentru cei de la ,,Economul,,este dată de faptul că ei au arborat, în 1918, primul steag tricolor în Cluj.
III. Concluzii
Ge Bariţiu scrie în cartea sa Părţi alese din istoria Transilvaniei, despre apariţia băncilor ca fiind ,,progres....în mânia tuturor piedicilor,,[30]
        Toate băncile au trecut în statut, ca scop principal al înființării lor, dezideratul ,,emancipării economice a populației agricole,,[31].
        Baza de organizare pentru băncile române erau societățile pe acțiuni.
        Băncile reprezintă 85% numărul societăților românești de credit și manevrau 95% din capital.
        Principiul după care se orientează băncile este ,,capitalist-speculativ,,[32]
        Societățile de creditare au adus avantaje substanțiale acționarilor proprii și au contribuit la întărirea unei burghezii românești dând posibilitatea cupărării de terenuri și păduri sau mijloace de producție. (frații Mocioni sunt un exemplu)
        La 19 octombrie 1903 s-a desfășurat o conferință a directorilor de bănci românești la care au participat 44 de reprezentanți a 52 instituții financiare. Exista o dorință de unificare a activității acestora recunoscând toți autoritatea băncii ,,Albina,,.
Atunci s-a decis creșterea procentului pe care băncile îl vor acorda pentru sprijinirea mișcării politico-culturale românești prin intermediul ASTREI[33]. Sprijinul băncilor acordat școlarizării românilor, în special ,,celor hotărâți să se consacre dreptului, carierei militare sau medicinei,,[34] a fost substanțial.
În urma acestei emancipări economice în jurul anului 1905 în Transilvania erau 581 avocați, 290 angajați în bănci, un număr redus de medici și în jur de 4000 meseriași mici și mijlocii.
Apariția primelor forme de păstrare și economisire începând cu cea din Rășinari și continuând cu formele mai complexe de tip bancar marchează ceea ce subliniază Liviu Maior respectiv ,,Rolul asociaționismului a fost decisiv în moderarea rivalităților clasice dintre forțele sociale cu interese divergente. A reușit solidarizarea elitelor și educarea mulțimilor pentru supraviețuirea națională,,[35].
Mai mult, Liviu Maior spune că: ,, scopul principal al asociaționismului ardelean, a sutelor de reuniuni, cooperative, bănci, organizații culturale etc., a fost autonomizarea lor în relațiile cu Budapesta, reducerea dependenței față de guvernanții de după 1867.,,[36]
Băncile românești ,,vor acorda un sprijin permanent și consistent mișcării culturale românești,,[37]
Astfel ,,Instituțiile financiare ajung în anii 1905/1906 la un număr destul de ridicat, având un capital de 17.729.207 coroane,,[38]
În 1907 s-a înființat Uniunea Bancară Solidaritatea, având ca lider banca ,,Albina,, ca un rezultat al maturizării sistemului bancar românesc.
Bibliografie
1. Isar Nicolae, Istoria Modernă a românilor, 1774/1784-1918, Editura Universitară, București, 2006
2. Maior Liviu, Habsburgi și români. De la loialitatea dinastică la loialitatea națională, Editura Enciclopedică, Bucuresti 2006
3. Dronca Lucian, Din politica financiară a românilor ardeleni. Banca ,,Economul,, din Cluj 1886-1918, Presa Universitara Clujeana, Cluj,1999
4. Bariţiu George, Părţi alese din istoria Transilvaniei, vol III, 1891
5.  Bariţiu George, Transilvania, XVII, Vol I,  nr. 23, 1 dec 1885
6. Lupaș Ion , Ardeleana -institut de credit și economie, Sibiu 1912
7.Lupaș Ioan, Monografia Casei de Păstrare din Săliște, Sibiu, 1909,
8.Drăgan Nicolae, Monografia băncii Aurora, Cluj 1924,
9.Trifoiu Nicolae, Rolul Institutului de credit Economul din Cluj în viața românilor din Transilvania până la 1918, revista de Istorie, tom 31, sept 1978, nr. 9, Editura Republicii Socialiste România
10. Netea Vasile , Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională (1848-1881),Editura Științifică, București, 1974
11. Petra N. Nicolae. ,Băncile românești din Ardeal, Cartea Românească, Sibiu, 1936
12. Gunther Aschhoff ,The Banking Principles of Hermann Schulze-Delitzsch and Friedrich Wilhelm Raiffeisen,  W. Engels et al. (eds.), German Yearbook on Business History 1982, © Gesellschaft für Unternehmensgeschichte e. V., Köln 198
13.  Murgescu Costin, Mersul ideilor economice la români – Epoca modernă, vol I, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1987
14. Drecin D. Mihai, Banca Albina din Sibiu,

[1] Murgescu Costin, Mersul ideilor economice la români – Epoca modernă, vol I, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1987, pg. 312.
[2] Dronca Lucian, Din politica financiară a românilor ardeleni. Banca ,,Economul,, din Cluj 1886-1918, Presa Universitara Clujeana, Cluj,1999, pg 8
[3]ibidem pg 6.
[4] Netea Vasile , Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională (1848-1881),Editura Științifică, București, 1974, pg 299
[5] ibidem
[6]  Gunther Aschhoff ,The Banking Principles of Hermann Schulze-Delitzsch and Friedrich Wilhelm Raiffeisen,  W. Engels et al. (eds.), German Yearbook on Business History 1982, © Gesellschaft für Unternehmensgeschichte e. V., Köln 198
Cei doi Schulze-Delitzsch (1808-1883) și Friedrich Wilhelm
Raiffeisen (1818-1888) au pus bazele mișcării cooperatiste în Germania.
Au pus bazele auto-ajutorării și egalității care stau la baza mișcării cooperatiste.
[7] Ibidem pg 300
[8] Ibidem
[9] Ibidem 301
[10] Ibidem
[11] Gazeta Transilvaniei, nr. 48, 58, 62,63 din 1871
[12] Petra N. Nicolae. ,Băncile românești din Ardeal, Cartea Românească, Sibiu, 1936, pg. 321
[13] Netea Vasile , Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională (1848-1881),Editura Științifică, București, 1974, pg 303
[14] Petra N. Nicolae. ,Băncile românești din Ardeal, Cartea Românească, Sibiu, 1936, pg. 24
[15]Scont definiție:  operațiunea prin care o unitate bancară platește unui client, ănainte de termen, contravaloarea unui efect de comerț la ordinul sau, reținând din valoarea nominală a efectului comercial dobânda corespunzătoare până la scadență plus un comision.
[16] Netea Vasile , Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională (1848-1881),Editura Științifică, București, 1974, pg 304
[17]Bariţiu George, Părţi alese din istoria Transilvaniei, vol III, 1891, p.502
[18] Trifoiu Nicolae, Rolul Institutului de credit Economul din Cluj în viața românilor din Transilvania până la 1918, revista de Istorie, tom 31, sept 1978, nr. 9, Editura Republicii Socialiste România
[19] Dronca Lucian, Din politica financiară a românilor ardeleni. Banca ,,Economul,, din Cluj 1886-1918, Presa Universitara Clujeana, Cluj,1999
[20] Drăgan Nicolae, Monografia băncii Aurora, Cluj 1924
[21] Lupaș Ioan, Monografia Casei de Păstrare din Săliște, Sibiu, 1909
[22] Lupaș Ion , Ardeleana -institut de credit și economie, Sibiu 1912
[23] Dronca Lucian, Din politica financiară a românilor ardeleni. Banca ,,Economul,, din Cluj 1886-1918, Presa Universitara Clujeana, Cluj,1999, pg 11.
[24] Bariţiu George, Transilvania, XVII, Vol I,  nr. 23, 1 dec 1885, p. 196.
[25] Dronca Lucian, Din politica financiară a românilor ardeleni. Banca ,,Economul,, din Cluj 1886-1918, Presa Universitara Clujeana, Cluj,1999, pg. 6
[26] Ibiderm pg 7
[27] Ibidem pg 8
[28] Ibidem, pg. 6
[29] Ibidem pg 16
[30]  Bariţiu George, Părţi alese din istoria Transilvaniei, vol III, 1891, p.504
[31] Dronca Lucian, Din politica financiară a românilor ardeleni. Banca ,,Economul,, din Cluj 1886-1918, Presa Universitara Clujeana, Cluj,1999, pg 12.
[32] Ibidem pg 11.
[33] Isar Nicolae, Istoria Modernă a românilor, 1774/1784-1918, editura universitară, pg. 27
[34] Isar Nicolae, Istoria Modernă a românilor, 1774/1784-1918, editura universitară, pg. 27
[35] Maior Liviu, Habsburgi și români. De la loialitatea dinastică la loialitatea națională, Editura Enciclopedică, pg. 8
[36] Maior Liviu, Habsburgi și români. De la loialitatea dinastică la loialitatea națională, Editura Enciclopedică, pg. 8
[37] Isar Nicolae, Istoria Modernă a românilor, 1774/1784-1918, Editura Universitară, pg 27
[38] Ibidem