,,Le petit Moulin Rouge,, de Elena Mona Panaite

Asociația Torța, București, 2018

ISBN 978-973-0-26538-5

   
   Elena Mona Panaite


Multă vreme am privit lumea.

Am încercat să înțeleg de ce oamenii gonească după iluzii. Ce caută ei și ce caut eu. Am înțeles că fiecare căutăm un strop de iubire asezonat cu siguranță și măreție.

În această carte veți găsi o bucățică din lumea noastră, a mea și a ta, cu mărețiile și decăderile ei, cu strălucire și mizerie, cu victorii și înfrângeri.

Am încercat să privesc lumea din toate unghiurile, sub toate aspectele și am înțeles că acest lucru este aproape imposibil și că doar împreună putem să zugrăvim lumea noastră. Da. Și am mai înțeles ceva. Fără să realizez la început am găsit mijlocul de a exprima/experimenta/zugrăvi/defini, împreună, o părticică din noi.

Aici vă propun un teatru experimental unde toți împreună trăim și experimentăm arta, bucuria de a dărui și expune sentimente, idei, idealuri.

Vă propune, prin intermediul a 4 piese de teatru experimental (care pot alcătui un întreg, un tablou social, situații de viață, adevăruri trăite sau auzite care probabil vă sunt cunoscute) să fiți actor, scenarist sau chiar regizor .

Finalul vă aparține.

Tu, cititorule, vei duce acțiunea acolo unde dorești. Tu vei construi o multitudine de lumi, oameni, situații pe care le vei vizualiza cu ochii minții și le vei trăi cu fiecare vibrație a sufletului tău.

Dacă după ce vei citi aceste rânduri, vei cunoaște aceste personaje și a doua zi te vei gândi cum te-ai fi descurcat, tu, într-o situație similară, atunci, am reușit să facem împreună o frântură de teatru experimental.

Teatrul nu se întâmplă doar pe o scenă înaltă, în fața publicului cu decor, efecte sonore și cortină. Nu. Teatrul este un medicament al sufletului care te poate însoți, provoca și îndruma.

Tu ești regizorul sau scenaristul, eroul pozitiv sau negative. Ai libertatea deplină de a construi, zi de zi, minut de minut, povestea începută de mine.

Viața este o scena imensă iar noi jucăm zilnic în diverse piese de teatru.

Atemție! Se ridică cortina!

Le petit Moulin Rouge

Scena 1.

Suntem într-o cabină de machiaj. Două oglinzi cu lumină, două scaune și farduri, chestii aruncate în dezordine.

Suntem într-o încercare de cabaret undeva în America.

Personajele principale sunt Cris și Lore

Cris – Dă-mi fardul roșu, mai repede, repede.

Lore în graba de a da fardul îl scapă pe jos.

Lore – Vai! Iartă-mă!

Lore își duce mâinile la față speriată. Cris o vede și deși era revoltată se calmează, o privește cu milă și spune:

Cris – Stai cuminte, nu-i nimic. Ajută-mă! Repede! Să mă muruiesc cu ceva. Cât mai mult. Așa! Trebuie să se vadă culoarea tare.

Se aude o voce din spate. Este patronal. Un negru atletic, puțin împlinit.

Patronul – Fetelor pregătiți-vă. Cris ? O ajuți tu pe Lore? Este nouă în meserie. Hai fetelor! Intrați la fix.

Lore nu-l vede pe patron, sare în picioare și-l caută din priviri.

Cris – Ce faci?

Lore – Ascult ce spune șefu.

Cris o privește din cap până în picioare mirată.

Cris – De ce stai în picioare?

Lore – Păi…. Șefu!

Cris – Stai jos.

Lore se așează.

Cris – Ești nouă? Ai mai lucrat într-un cabaret?

Lore – Nu.

Cris – Ce știi să faci?

Lore - Cânt. Voi interpreta New York, New York.

Cris  - Aha. Și care este regia. Ți-a spus ceva?

Lore – Nu. Mi-a spus că mă ajuți tu. Unde sunt celelalte fete?

Cris – Care celelalte? Nu mai este nimeni. De acum vom fi noi două. Până acum eu duceam spectacolul în fiecare seară.

Cris arată că este mândră de reușita ei. Are atitudine de stea.  

Lore – Mă bucur că sunt aici cu tine. Cum este șefu?

Cris – Șefu? Este un șef.

Lore – Te bate?

Cris mirată.

Cris – Nu. Ce-ți veni? Fata mea, tu unde crezi că ești? Poate că avem o scenă mică și este un cazinou mic dar aici vine lume bună, eu sunt cunoscută, aici am dus divertismentul pe cele mai înalte culmi. Aici vine lume fină, și eu sunt o vedetă adevărată. Crezi că aș permite cuiva să mă jignească?

Lore – Nu. Iartă-mă. Auzisem și eu diverse lucruri despre cazinouri.

Cris este deja mult prea nervoasă.

Cris – Dacă ai auzit diverse lucruri, de ce ești aici? Hai, hai, răspunde!

Lore începe să plângă.

Cris o privește cu coada ochiului. Se întoarce către ea.

Cris – Ce ai? Ce s-a întâmplat? De unde vii?

Lore – Vai mie, câte am mai pătimit în viața mea!

Cris – Hai, hai, povestește-mi.

Lore. – Nu avem timp. Trebuie sa intri în scena peste puțin timp. Și nu mi-ai spus ce voi face eu.

Cris – Da. Ai dreptate. Bine. Uite! Eu intru prima, cânt și dansez la bară. După aceasta se face o pauză. Băiatul de la bar va pune ceva fum pentru tine, și îți pregătește luminile. După ce-i încălzesc eu bine, vii tu. Le cânți ceva frumos apoi aș vrea să faci și niște mișcări, știi tu, din acelea să cadă pe spate, să, să le placă. Hai că știi tu!

Lore – Nu știu. Nu am dansat niciodată într-un cazinou.

Cris – Lasă asta. Prima data este mai greu. Îți va șopti petit garson.

Lore – Cine este petit garson?

Cris – Of că prostuță mai ești! Băiatul?! Băiatul de la bar!...

Lore – Ah! Da! El este foarte drăguț.

Cris – Da, într-adevăr și un suflet fantastic. I-a murit mama luna trecută și nu a putut să meargă acasă.

Lore – Nu l-a lăsat șefu?

Cris – Nu știu ce ai cu șefu ăsta? Ți-am spus că este de treabă. Nu a avut bani să plece acasă. Adună bani să-i trimită pentru spital. Este de undeva din Europa de est.

Lore – Este iubitul tău?

Cris râde.

Cris – Nu. Ce-ți veni? Oricum nimeni nu-l vrea.

Lore – De ce?

Cris râde.

Cris – Este eunuc.

Lore – Cum?

Cris – Da. Înainte se ocupa cu drogurile, ceva de genule și nu a plătit la timp o factură, era să moară. Șefu l-a salvat. Acum lucrează pe juma de salariu pentru 10 ani. Este băiatul bun la toate.

Se aude vocea șefului.

Șefu – Fetelor! Intrați mai târziu. Peste jumătate de oră.

Cris – Ce s-a întâmplat?

Șefu – Nu s-a strâns lume. Stai să vina și apoi porniți. Spune-i ce are de făcut.

Lore – Da. Te rog să mă ajuți.

Cris - Te-ai îmbrăcat. Nu așa. Trebuie să fii sexi.

Cris o lasă m-ai dezbrăcata pe Lore. Aceasta, Lore, încearcă să se îmbrace, apoi Cris îi aranjează rochia mai sexi. Acum trebuie să te fardezi. Cât mai mult, cât mai strident.

Lore – Nu-mi place. Eu nu sunt așa.

Cris – Lasă gluma. Aici ești într-un cazinou. Trebuie să faci show pe scenă. Și să te faci că te dezbraci.

Lore – Nu mă dezbrac. Mai bine plec.

Cris – Unde? Acolo! De unde ai venit? Ai folosit tot șamponul de la baie și încă m-ai puți. Crezi că-ți mai da viata o asemenea șansă. Omul ăsta te-a salvat, nu îți cere să te prostituezi. Ce-ți veni?

Lore stă nemișcata cu ochii mari. O lacrima apare pe un obraz. Cris îi șterge lacrimile.

Cris – Ești aproape gata. Astăzi vei cânta. Uite și bastonul. Te va ajuta să ai un punct de sprijin. Încearcă să cânți cu plăcere. Dacă simți că vrei să dansezi atunci ți-ar ieși mai bine numărul. La ieșirea din finalul numărului vom fi împreuna, te voi susține eu.

Hai,hai! Nu plânge, crede-mă că te vei obișnui. Este bine aici. Am întâlnit oameni buni, aici. Hai! Nu plânge. Ai înțeles ce trebuie să faci?

Lore – Da.

Se face liniște. Lore plânge. Cris simte că a atins o coardă sensibilă și încearcă să întrerupă tăcerea.

Cris – Nu mi-ai spus cum ai ajuns aici? De unde ești? Cine ești?

Liniște. Lore privește prin Cris.

Lore – Cine sunt? Am 24 de ani. Acasă studiam medicina. Am prins un contract de vară la muncă. Când am ajuns aici am întâlnit un tip care spunea că are nevoie de oameni și plătește 10 dolari pe ora. Era foarte bine. Dincolo aveam 6 dolari. Am spus da. Era o plantație. Ha! Nu ne dădea mâncare, ne era sete, dar vroiam să îndur cu stoicism totul până când mi-am dat seama că nu am șanse să mă întorc acasă. Orice să-i iei unui om dar nu demnitatea.

Apoi Lore cade pe gânduri.

Lore -  Într-o seară m-am decis să fug. Era frig, nu prea aveam haine și asta m-a ajutat. Au sărit doi câini la mine dar păstrasem niște bucăți de pâine de la așa zisă masa de seară. M-au fugărit cu o mașina, au tras în mine. Soarta! Nu m-au nimerit. Probabil habar nu aveau să țină o armă în mână. La un moment dat după ce am ieșit la drumul principal am dat nas în nas cu ei. Ne-am bătut. Oricum erau prea amețiți ca să fie cu adevărat puternici. (râde) Și acum 3 ani eram campioană națională de jujițu. Apoi am luat mașina lor. Am mers până s-a terminat benzina. Am găsit niște bani la ei, nu mulți, am ajuns aici în oraș. Nu aveam acte. Nu cunoșteam pe nimeni. Bănuții s-au terminat. Am stat sub un pod dintr-un parc. Acolo cerșeam mâncare. Și zilele au trecut. Știi cum este să întinzi mâna să primești o jumătate de sandviș? Groaznic. Într-o zi îmi era așa de foame încât a trebuit să întind mâna. Simțeam că mă arde, m-a învățat o altă femeie, care cerșea și ea. Ce să fac? Mi-a dat să mănânc o perioadă. Era amica mea. Era așa bolnavă. Știam ce are, ași fi putut să o ajut. Dar nu aveam substanțele necesare. Ea nu ave asigurare. Noaptea o auzeam cum se văita. Bubele îi supurau. Într-o zi a plecat la cerșit. Nu prea vedea bine. Am căutat-o peste tot. Pe strada 43 mi-a spus dl. Tom, cerșetor celebru, că a călcat-o o mașină. M-am întors la podul meu. Nu știam bine să cerșesc și mi se părea nedrept. Atunci, într-o noapte m-am hotărât să nu mai fiu cerșetoare. Am învățat atât. Pot mai mult. Aveam nevoie de acte. Ca să fac ceva. Orice vrei să faci, poți dar ai nevoie de bani. Apoi găseam și acte. Am început să fur. Hoț de buzunare. Am adunat niște bănuți. Aș fi putut să merg la un motel să mă spăl dar dacă ești curată cine îți mai dă bani de cerșit?

Cris este împietrită de uimire cu ochii larg deschiși asemeni unei statui ce exprimă mirarea..

Cris – Șefu mi-a spus că ai vrut să-i furi portofelul.

Lore – Să-l fur?! L-am furat. Este o altă nuanță. Stăpânesc gramatica limbii engleze.

Cris – Uf! Câtă școală ai!

Lore – Da. L-am studiat de ceva timp. Am văzut că este un tip atletic la 60-65 de ani. M-am apropiat de el. I-am distras atenția apoi i-am furat portofelul. Spre marea mea surprindere a reacționat imediat. Ne-am luptat și am scăpat.  M-a urmărit aproape 3 km. Am încercat să mă ascund la podul meu. Acolo m-am împiedicat și am căzut în apă. El m-a salvat. Nu știu să înot. Pe mal m-a întrebat câte ceva despre jujițu. Am povestit câteva ore. Este foarte cult. I-am spus ca regret că am încercat să-l fur. Nu vreau să mă plâng nici să-i stârnesc milă. Mi-a spus că ceea ce vede că știu nu s-a obținut stând sub pod. M-a întrebat unde stau. I-am spus că acolo. Nu și-a dat seama că sunt o străina. I-am spus că aș avea nevoie de un serviciu dar că nu am acte. Le-am pierdut. M-a întrebat dacă știu să dansez sau să cânt. Da, știu să dansez. Dansuri de societate. Și știu să cânt un pic. I-a plăcut. Mi-a spus că pot să vin la el la cazinou. Și iată-mă aici. Lui nu i-am spus toată povestea, nu vreau mila nimănui. Vreau să-mi adun bani să mă întorc acasă, să-mi termin școala și într-o zi să revin aici ca medic. Anul acesta l-am pierdut dar nu-i o problemă.

Cât putem câștiga aici într-o luna? Și încă ceva: tu unde stai? Șeful mi-a spus că pot să stau aici.

Cris este naucită. Mai că nu-i vine să creadă.

Șefu - În 5 minute intră Cris.

Cris – Da șefu.

Lore - Cât câștigăm aici?

Cris – Nu știu ce să-ți spun. Șefu ne plătește din banii lăsați de clienți. Sunt seri când primesc și 300 de dolari. Sunt seri când nu primesc nimic. Dar mie mi-a rezolvat actele și am o asigurare medicală. Dorm în magazia din spate unde vei dormi și tu. Aici în față doarme garson. Te simți ca acasă. Mâncarea este la discreție. Ziua este un local tare plăcut. Mai lucrez și la bar. Dar garson se supără să-i luăm din atribuții. Știu că eu pot să pun deoparte cam 1000 de dolari pe luna și îmi fac toate poftele. Adică, mai merg la salon, îmi cumpăr haine. Ducem o viață bună aici. Să nu te prindă cu bărbați. Dacă faci asta pleci și-ți ei cameră la motel.

Lore – Am înțeles.

Cris – Gata, intru, să te uiți să vezi ce fac. Sala mă va aclama.

Lore – Da, sunt aici.

Scena 2

Cris intra în scena și dansează, cântă. Sala, publicul este în delir.

Se aud ovații, Cris se întoarce.

Cris – Îi auzi?

Lore – Da, te aclamează. Dute la ei!

Lore îi salută încă o dată și se întoarce în culise.

Lore - Gata, vei intra și tu imediat ce Garson adună banii de pe scenă și pregătește fumul. Curaj! Vei cânta. Ești minunată, ești frumoasă, ai voce și ei nu sunt decât o adunătură de ratați care nu au bani de un cazinou mare, și ies și ei într-un loc unde văd un spectacol adevărat. Uita-te la ei! Ăla din colț, gât de girafă și uită-te la ăla, ochi de bufniță sau ăla, creastă de cocoș, nu a dat pe la frizer de un secol, nespălatul, să nu-ți fie frică de ei. Să le râzi în nas. Bravo, ești cea mai buna!

Lore – Îmi este frică. Dar, asta este. Să văd cum va fi.

Lore intră în scenă și cântă.

Scena 4.

Lore cântă pe scenă, la început este stângace, nu-și găsește ritmul sau nu înțelege de ce trebuie ea să fie pe acea scenă unde niște derbedei o dezbracă din priviri. Dar cine sunt ei? Bine, bine, aici nu va încerca să-i buzunărească pe clienți pentru că ea nu este o hoață dar parcă unii merită o leucă în cap. Într-un final înțelege și e ace trebuie să facă pentru că Garson este acolo și o salvează. Păi nu este păcat să nu le cânte frumos acestor bravi bărbați ratați. Ți ea are nevoie de bani și localul Șefului.

Scena 5

Lore intră grăbită și mulțumită în culise. Cris este întinsă pe jos și plânge. Rimelul este întins pe toată fața ei.

Lore – Cris! Ce ai pățit? Vino! Stai pe scaun. Ce s-a întâmplat? Cine te-a supărat?

Cris plânge cu sughițuri.

Cris – Știi!

Face o pauză lungă, își șterge nasul și apoi continua.

Cris – Știi! Tu ești o curajoasă. Ești un om puternic. Ai fost sus de tot, ai căzut jos, jos, ți-a fost foame dar nu te-ai vândut. Nici nu știi cât te admir.

Cris plange.

Lore – Ce tot îndrugi? Te rog să-ți revii, trebuie să intrăm pe scenă. Dacă nu mă ajuți mă voi face de râs.

Șefu – Fetelor, intrați în 3 minute.

Lore – Hai Cris, tu ești o stea. Stelele strălucesc.

Cris – Nu pot. Nu sunt o stea, vreau să mor.

Lore – Ha, ha! Asta seamănă a depresie profundă. Uite, după spectacol vorbim. Mergem la farmacie cumpăram antidepresiv și te va ajuta. Te rog, vreau să te aduni pentru 5 minute. Încheiem spectacolul și după, avem o dimineață întreagă și multe zile să vorbim. Te voi ajuta. îți promit.

Șefu – Veniți? Ce s-a întâmplat?

Lore – Cris nu este ok. Are o depresie.

Sefu – Îl trimit pe Garson în scenă. În 10 minute să fiți acolo.

Lore – Ai auzit. 10 minute.

Lore o privește cu milă, îi oferă un pahar cu apă.

Lore – Te rog să te aduni și să-mi spui ce te doare.

Cris – Ce mă doare? Adevărul. Nu am fost niciodată o stea. Nici nu voi fi. Am 30 de ani. Sunt aici de 8 ani. Am venit aici cu teatrul. Eram dublură. Nu am fost pe scenă. Simțeam că mereu voi fi omul de rezervă de la Balșoi Teatre. Atunci, când ele dansau pe scenă am decis. Vreau să rămân în America, mă voi angaja aici, voi fi o stea, oamenii mă vor vedea. Munca mea de la 6 ani va da roade. Ce naivă am fost? M-am ascuns. Puținii bani pe care-i aveam i-am epuizat în 3 zile. Nimeni nu m-a angajat. Toți mi-au spus să vin la interviu care era peste 6 luni. Am rătăcit pe străzi, îmi era foame. Așa cum îți era ție, m-a agățat un militar și am ajuns într-un motel. Mi-a dat 50 de dolari. Am jurat că nu voi face iar așa. M-am trezit dimineața în camera de motel. Patul era gol. M-am spălat o oră și vedeam doar mizerie. Eram spurcată. Am plecat pe stradă. Nu știam unde să mă duc. Am cumpărat un ziar să caut anunțuri pentru muncă. Nu vorbeam limba. De abia îndrugam 3 cuvinte. Mi-am cheltuit 10 dolari încercând să sun. Noaptea am ajuns în același bar unde îl întâlnisem pe soldat. Mi-am spus: gata este pentru ultima data. Și a fost încă o dată și încă o dată. Am ajuns să am un pește. Ne bătea pe toate. Îmi era frică de el. Aveam însă ceva. Un loc unde să dorm. M-am drogat. Într-o noapte, pe când stăteam pe stradă să aștept clienți, mi-am amintit rolul din ,,Spărgătorul de nuci,, și dansam. Peștele m-a luat la bătaie. Știa că am fost balerina. Nu-mi mai păsa de bătaie, de nimic. Nici nu am realizat, în primele secunde, că porcul ăla nu mă mai lovea pentru că un negru mare îi băga lovituri la ficat.

Așa l-am cunoscut pe șefu. M-am uitat în ochii lui și plângeam. Aveam nevoie de cineva să mă ridice de jos. Să-mi spună: ,, uite asta este o matur, fă curat și ai un blid cu mâncare,,.

Așa am ajuns aici.

Vezi tu Lore, eu nu am știut să lupt. Tu nu te-ai vândut, ești puternică. Ce sunt eu?

Cine sunt eu?

Lore- Tu ești Cris. Ești o stea. Oamenii de acolo te așteaptă. Poate nu au bani prea mulți dar tu dansezi pentru ei. Ei sunt mulți, proști și inculți dar ceva din sufletul tău și educația ta, ceva lumină le dai și lor.

Eu nu știu să dansez, încerc să cânt și să trăiesc. Tu ai dansul în sânge, în toată făptura ta.

Lore face o pauza pentru a citi în ochii lui Cris o reacție la vorbele ei.

Lore – Eu cred că amândouă suntem învingătoare. Trăim! Poate am avut momente de slăbiciune. Dar trăim și suntem aici! Vom cânta și vom dansa. Pentru asta primim bani. Nu ne vindem. Eu voi fi medic și voi salva vieți. Tu poți să-ți deschizi o școală de dans pentru copii. Timpul este de partea celor care trăiesc. Nimeni nu are dreptul să te judece și nici tu nu trebuie să fii aspră cu tine.

Șefu – Fetelor în 2 minute pe scenă.

Lore – Vai mie! Ce cântăm, ce facem? Știu ca pot, doar mi-ai promis că mă susții. Haide, pe scena!

Cris – Stai calmă. Vezi jobenul acela? Și bastonul te rog. Știi cântecul.

Lore – Da.

Cris – Bine, îl vom cânta împreună și dansăm. Tu să mă imiți. Atât. Dar să nu te grăbești. De obicei, după ce intru în scenă și fac câteva floricele, știi tu? Câțiva indivizi se vor lua la bătaie. Noi cântăm și dansăm iar ei vor încasa pumni.

Lore se uită mirată la Cris.

Lore – Nu înțeleg.

Cris - Lasă că ai să vezi.

Scena 6.

Șefu – Fetelor in scena.

Garson – Acum vă prezentăm finalul spectacolului de varietăți din această seara. În aplauzele dvs. Cris.

Cris – Tu stai aici când te chem vii.

Cris intră în scenă și se aud fluierături, apoi un individ îl face mitocan nemanierat pe un altul, se iau la harță. Vine primul pumn și replica sa. Se bat. Cris face câteva mișcări languroase ca să-i ațâțe pe protagoniști.

Cris – Vino!  Vino Lore!

Lore – Ce fac acum? Nici nu ne auzim.

Cris - Stai calmă, în maximum 5 minute, haide 10, șefu rezolvă tot. Îi bate bine pe nărozii ăștia.

Lore – Și mai are clienți după? Adică bătuții maid au pe la restaurant?

Cris – Bineînțeles! Toți sunt aici de 8 ani. Mai lipsesc câțiva, sunt ocupați cu treburi importante și urgente pe sus. Cris se uită spre tavan.

Cris - Altfel răspundeau prezent.

Lore se uitp și ea în sus. Nu înțelege aluzia.

Lore – Unde sus? Nu înțeleg.

Cris – Sunt morți.

Lore – Morți?!

Cris – Da. Majoritatea sunt militari pensionari, colegi sau subalterni de ai șefului. Șeful este colonel în retragere. Nu trăiește din cârciuma asta dar îi place ideea că ne-a adunat de pe drumuri și ne-a dat o șansă. O face pe durul dar are un suflet de aur. După bătaie îi trimite acasă cu taxiul. Un fost coleg de arme este taximetrist, dar, înainte le ia banii de consumație și le da și bon fiscal.

Lore – Sper că înțeleg.

Lore face o pauză și privește lupta ce pare că se întețise pentru că deși majoritatea sunt bine faultați, încă de pe vremea în care erau soldați pe front, totuși se țin tari din orgoliu.

Lore - Și noi mai cântăm?

Cris – Da.

Lore – Păi, pentru cine?

Cris - Pentru  bețivii ăia plouați și cuminți de la mesele din spate și pentru domnul din lojă.

Lore – Care lojă? Acolo? Cine este acolo? Îl văd că are cravată și sacou?

Cris – Ăla este într-adevăr un domn. Are bani și când vine la bar lasă un bacșiș frumos.

Bine, frumoasa doctoriță! Hai să dansăm! Să le luăm banii și să trăim frumos.

Lore. - Haide.

Amândouă cântă, nu pentru a face un număr într-un cabaret ieftin, nu. Cântă pentru că simt cum muzica lor are valoare. Amândouă cântă pentru că muzica este un dar al zeilor care le eliberează.

Scena 7.

Cititorule, continuarea spectacolului îți aparține.

Lore, Cris, șefu, toate personajele așteaptă să vadă, experimenteze următoarele peripeții de viață.

Își vor atinge țelurile?

Sunt niște oameni învinși?

Ioneasca Misă de București

Scena 1.

Intră în scenă doamna Ionescu, cu o rochie foarte strâmtă care-i scote în evidență formele prea rotunde, împlinite. Are multe mărgele atârnate de gât și câteva bigudiuri în păr. Se așează pe un jilț și încearcă să dea un telefon. Pe o măsuță lângă ea se află un telefon stil vechi, de colecție. Doamna se așează în jilț și formează un număr apoi așteaptă.

Dna Ionescu – Nu răspunde. Unde o fi?

Se aude un zgomot și intră în cameră o servitoare. Dna Ionescu își ferește picioarele să nu o murdărească cu mătura servitoarea care face curat.

Dna Ionescu -  Drăguță! Fă bine și adu-mi o cafea și una pentru tine, să mai povestim și noi oleacă.

Servitoarea – Imediat miss.

Când iese din scena să aducă cafeaua servitoarea se uită spre tavan, ca și cum ar vorbi cu un personaj imaginar, și spune: ”iar are chef de vorbă babornița”.

Dna Ionescu – Șezi aici drăguță, să ne desfătăm și noi ca fetele.

Cele două femei se servesc cu cafeluța plină de aburi ispititor.

Dna Ionescu – Auzi dragă, mă chinui de o juma de ora să vorbesc cu fiica mea, cea mijlocie, și nu dau de ea! Pe unde o umbla? În ziua de azi, cu telefoanele astea, ești ca la pușcărie. Nu face nimeni nici o mișcare fără să nu-l afli. Ha, ha !

Servitoarea – Dar cum așa miss?

Dna Ionescu – Așa, Froso! Așa! Dacă erau astea și pe vremea mea, ehei! Dar mai bine că nu erau, că cine știe în ce necazuri mă băgau? Sau cam așa ceva.

Servitoarea – Dar de ce spui așa miss?

Dna Ionescu - Ei dragă! Face o pauză, își aruncă ochii peste cap și apoi continuă așa:

Dna Ionescu - Păi știi tu?

Servitoarea – Ce să știu miss?

Dna Ionescu – Iubita mea, eu la viața mea am fost vânzătoare la aprozar. Ce bani mai ieșeau acolo! Toată lumea-mi spunea sărut-mâna doamna. Eu nu am fost tovarășa. Am fost privatizată de când mă știu. Toți mă curtau: domnul Pascu de la partid, șeful poliției, domnul de la securitate și tot așa, și tot așa! Eram și eu tânără și frumoasă. Eu și bărbatul meu am avut mașină cu număr mic. Știi tu ce onoare era asta? Nu mă oprea nimeni pe drum, miliția credea că sunt de la partid. Oh viață! Câte am mai învârtit și cât am muncit! Dar și câte voi învârti și de acum înainte! Ehee!

Ce mai este la televizor?

Servitoarea – Nu știu miss, probabil se mai ceartă doi din lumea bună.

Dna Ionescu – Da! Să se certe ce-mi pasă, ei se ceartă și noi facem bani. Îmi place aici la capitală, mult m-am trudit să ajung aici, unde-mi este locul, să fiu miss. Am și trei fete ca niște boboci. Le voi mărita cu oameni importanți și cu bani, mulți bani. Mie nu-mi trebuie sărăntoci la ușă.

Servitoarea – Da miss, bărbați bogați să vă dea Domnul ca gineri pentru fete.

Dna Ionescu – Da, vreau gineri frumoși, înalți, să arate a bărbați, să nu-i sufle vântul, pot fi și mai bătrânei, de aceștia scăpăm repede.

Servitoare – Da? Cum așa miss?

Dna Ionescu – Păi pleacă repede.

Servitoarea – Unde?

Dna Ionescu – Crapă, ce nu înțelegi Froso? Că doar nu voi lega pe vecie așa fete frumoase ca a mele de boșorogi. Fetele mele sunt emancipate, elegante, ca niște boboci de trandafir.

Ioneasca soarbe din cafeluță și fredonează o melodie veche.

Dna Ionescu – Draga mia, în viață trebuie sa știi să te descurci, dacă nu, rămâi să faci curat la misse în casă, așa ca tine.

Servitoarea - Miss, îmi doresc și eu să dea norocul peste mine, am făcut și o facultate, am plătit 3 ani la ea, am luat și licența.

Dna Ionescu – Ce ai făcut? Facultate? Draga mea, școlile astea acum s-au înmulțit ca ciupercile, dai bani și îți iei diploma. Mi-am luat și eu vreo două, le am prin dulap pe undeva, dar nu înveți nimic acolo. Școala vieții este mai de preț.

Servitoarea - Cum miss? Eu am fost la cursuri, am învățat. Apoi aceasta izbucnește în plâns.

Dna Ionescu - Ei lasă nu mai plânge, că te-oi rezolva eu și pe tine, că te văd frumușică și blândă dar cam prostuță. Găsesc eu un prost cu bani îi pentru tine. Capul sus Froso.

Doamna soarbe tacticos din cafea gândindu-se că este oarecum datoria ei să o educe pe servitoarea ei.

Dna Ionescu – Iubita i-a vezi dacă a venit cineva la vecini? Trebuie să știu tot. Un om informat este un om puternic.

Servitoarea – Da dna, a venit tânărul acela frumos cu Dacia.

Dna Ionescu – Și madam a deschis?

Servitoarea – Da

Dna Ionescu – Și domnul a plecat pe la 10?

Servitoarea – Da.

Dna. Ionescu – Și dna este în capotul acela roșu?

Servitoarea – Da.

Dna Ionescu – Foarte frumos, uite națiune ce se petrece aici!

Servitoarea – Da aveți dreptate.

Dna Ionescu – Vecina noastră este o fată deșteaptă, este de a noastră, în scurt timp îi va face domnului un copilaș frumos și sănătos cu tânărul acela.

Servitoarea face ochii mari cât cepele iar madam râde copios de parca ar face terapie de râs.

Dna Ionescu - Bravo fata mea, nu poți risca să faci un copil bolnav. Nu?

Servitoarea nu pricepe nimic și se miră de raționamentul greșit al doamnei, crede ea.

Dna Ionescu – Da, ce te miri așa?

Servitoarea – Păi eu, miss, ce să zic?

Dna Ionescu – Nu spune nimic, învață. Bărbații ăștia sunt bărbați. Femeia este o actriță. Dacă actrița nu este bună căsnicia nu merge. Și invers.

Servitoarea – Da?

Dna Ionescu – Da.

Doamna formează iar numărul fiicei sale.

Dna Ionescu – Uite că sună. Alo! Ce faci trandafirul lui mama? Unde ești? La Coafor? Bravo scumpo, o fată frumoasă trebuie să se îngrijească. Da, mergi unde vrei tu. Unde? La ce suuuping? Da ce-i aia? Ah! La cumpărături, bravo mergi fiica mea….știi unde sunt surorile tale? Așa mama, mergeți? Și Iulia? Nu știi unde este? Bine iubita mamei. Va așteaptă mama.

Servitoarea - V-ați liniștit ?

Dna Ionescu – Da, Cori si Roxi sunt la  suping dragă.

Servitoarea - La ce?

Dna Ionescu – La suuuping, la cumpărături dragă. Sâmbăta ieșim în lume, pentru prima dată. Se dă o recepție la Hotel Central, suntem invitați. Vor fi acolo: miniștrii, deputați, bogătași, ambasadori. Ehee ce lume! Fetele au mers sa se pregătească, o cuconiță frumoasă trebuie sa aibă: manichiura frumoasă, ten îngrijit, părul vopsit, hainele cele mai scumpe, săndăluțe finuțe și parfumuri alese. Și apoi să vezi ce ravagii vom face.

Se aude soneria la ușă și servitoarea se duce sa vadă cine este.

Iulia – Bună!

Servitoarea – Bună ziua domnișoară!

Iulia  – Bună ziua mama! Ce mai faci? Va beți cafeaua?

Dna Ionescu – Da, comoara mea, dar tu pe unde ai umblat?

Iulia – Am fost la Biblioteca Națională?

Dna Ionescu – Da? Foarte frumos Și după asta, pe unde ai mai fost?

Iulia – Acum m-am întors, am găsit câteva cărți interesante, vreau sa le studiez.

Dna Ionescu – Cărți zici?

Iulia – Da!

Dna Ionescu – Știi că sâmbătă seara mergem la o recepție, suntem invitați, tu te-ai pregătit? Ți-ai ales o rochie, Ți-ai făcut programare la coafor, la manichiură, chestii de astea?

Iulia – Nu, știi eu am uitat de recepție și mă gândeam să mergeți fără mine.

Dna Ionescu – Fără tine? Niciodată, tu ești sufletul meu, pentru tine am încălcat orice regula, pentru tine am călcat totul în picioare, tu ești Iulia mea. Vei merge cu mama. Lasă, rezolva mama ta totul mintenaș, haine, sandale, tot. Froso! Chiamă manichiurista și coafeza pentru mâine dimineață la  noi.

Servitoarea – Pe care doamna?

Dna Ionescu – Aia mai scumpă.

Servitoarea – doamna Gavroș?

Dna Ionescu – Este cea mai scumpa?

Servitoarea – Da.

Dna Ionescu – Pe aia.

Servitoarea – Dar știți că ultima data v-ați infectat la unghii și vorbește mult.

Dna Ionescu – Măi Froso, tu nu înțelegi nimic, cocoana Gavroș merge și la alte misse, deci înțelegi tu, câte ne permitem să ne lingușească cucoana Gavroș, că ar fi capabilă zgripțuroaica să ceară gramul de aur pentru fiecare unghie, știu că-i proastă și la mine în Vaslui, la centrul Igiena, sunt doamne care mă aranjează de 10 ori mai bine ca Gavroașa, dar Gavroașa  este importantă pentru noi că ne spune bârfele, ne informează cine are bani și cine nu, și duce vorba mai departe la misse despre noi. Adică noi putem, adică suntem baștani. Ai înțeles Froso?

Iulia – Bine mamă, eu te las, vreau să mai citesc ceva.

Dna Ionescu – Iubita mea, stai! Tu ai mâncat astăzi?

Iulia - Da mamă, am mâncat de dimineață, și nu spuneai tu să mâncăm ca vrăbiuțele și să avem talie de viespe?

Dna Ionescu – Da, așa spuneam, dar trebuie să mănânci ceva, poate un pahar de lapte și o feliuță de cozonăcel, soarele lui mama, eu nu înțeleg ce găsești tu în cărțile alea, dar dacă tu ești fericită, mama este fericită și ea.

Iulia – Am să cobor mai târziu să mănânc ceva.

Servitoarea – Miss Iulia este foarte citită.

Dna Ionescu – Da. Miss Iulia, este soarele meu, seamănă cu tatăl ei.

Servitoarea - Cu domnul senator? Eu ziceam că aduce cu dumneavoastră puțin, nu-mi pare că seamănă cu domnul senator.

Dna Ionescu – Iulia seamănă cu tatăl ei, ea este soarele meu. Hodorogul ăla de bărbat al meu nu este tatăl ei. Of! of! Tatăl ei era un bărbat frumos, deștept, făcea parte din lumea cea buna măcelărita de comuniști.

Și doamna se pune pe un plâns cu sughițuri. Până acum nu spusese nimic despre acest lucru.

Dna Ionescu - L-au băgat în pușcărie la 19 ani pentru că era fiul tatălui său, când a ieșit de acolo era un muribund pe picioare, viața îi trecuse pe lângă el, dar era un suflet bun, nu vroia să-mi povestească nimic din  trecut. L-am iubit cu tot sufletul meu, eram gata să mor pentru el, nu a apucat să o vadă pe Iulia născându-se.

Servitoarea – Iertați-mă miss, nu am vrut să vă amintiți lucruri dureroase pentru dumneavoastră, nu mi-am dat seama, fetele au același nume și credeam că domnul senator este tatăl lor.

Dna. I – Poftim! Ha, ha, ha, ! Vezi iubita trebuie sa te faci fata deșteaptă, trebuie să te maturizezi.

Urmează o pauza și Ioneasca plânge așa cum nu o făcuse niciodată. Își șterge lacrimile și spune:

Dna Ionescu - Froso, Iulia avea 3 ani când m-am căsătorit cu tatăl Roxanei. El era gestionar la aprozar.

Servitoarea  – Șeful dumneavoastră miss?.

Dna Ionescu – Da Froso. Am jurat ca Iuliei să nu-i lipsească nimic, ea este soarele meu, ea este legătura mea cu el, cu tatăl ei. L-am luat pe tovarășul Gheorghe.

Servitoarea – Gheorghe? Parcă vă cheamă Ionescu?

Dna Ionescu – Froso! Ce te miri? Gheorghe este tatăl Roxanei, era un om docil, muncitor, nu prea deștept dar un om bun, a recunoscut-o pe Iulia ca fiica sa. Apoi am avut-o și pe Cori.

Dna Ionescu face o pauza, i se citește un zâmbet de triumf pe față.

Dna Ionescu - Sincer în cazul Corinei am o oarecare îndoială în privința tatălui, dar ce contează, Nu? Froso, să-ți iei un bărbat care să spună ce spui tu?

Servitoarea – Se găsesc asemenea bărbați?

Dna Ionescu – Da! Dacă știi să-i cauți.

Servitoarea – Și la ce mi-ar trebui un asemenea bărbat? Eu vreau un om.

Doamna o întrerupe.

Dna Ionescu – Tu  vrei un om să te joace în picioare?

Servitoarea – Nu, cum așa miss?

Dna Ionescu – Vezi ce se mai aude afara?

Servitoarea – Se ceartă.

Dna Ionescu – Cine?

Servitoarea – Vecinii de vizavi.

Dna Ionescu – Ah! Cocoșii ăia doi. Să văd.

Ambele femei privesc pe geam de după perdeluțe.

Dna Ionescu - Ascultă la mine, Froso!  Ăștia doi vor fi toată viața lor în politică și tot timpul se vor urmări, se vor ghionti pe la spate, ehee! Câte din astea am văzut noi! Că doar nu suntem de ieri de azi.

Servitoarea – Pe care pariați?

Dna Ionescu – Pe amândoi. Unul școlat de tovarășul Ilici altul autodidact în marină, ha, ha, ha!

Lasă asta. Îmi trebuie informații despre bărbații disponibili, vreau să-mi aleg ginerii. Cum facem Froso?

Servitoarea – Ce știu eu miss, ați spus ca mergeți la recepție.

Dna Ionescu – Da. Aoleu! Vine bărbat-u-meu, repede Froso, pune masa, până îl țin eu de vorbă și apoi te faci nevăzută.

Servitoarea – Da miss.

Soțul doamnei Ionescu intră în casă.

Bărbatul – Ce zi grea, sunt frânt.

Dna Ionescu – Scumpule, cum ți-a mers azi? Și-am pregătit masa.

Bărbatul – Mulțumesc, tu ai pregătit-o?

Dna Ionescu – Da, toată viața voi avea grijă de tine.

Bărbatul – Da, mulțumesc, aș vrea să nu te mai chinui tu, ți-am luat servitoare.

Dna Ionescu – Servitoare! Scumpule sunt lucruri pe care o femeie adevărată le face ea singură. Ce este rușine să-l îngrijești pe soțul tău? Este rușine să-i coși nasturii la cămașă sau să faci o mâncărică bună și sănătoasă? Dacă nu faci așa, atunci de ce te mai căsătorești? Scumpule soția este sprijinul bărbatului, prietenul lui, cel mai bun confident. Dacă ei nu-i pasă de bărbatul ei atunci cine? Nu înțeleg!

Bărbatul este copleșit de grija soției sale.

Bărbatul – Când le spun colegilor mei ce soție iubitoare am, toți mă invidiază. Scumpa mea, câte o dată sunt necăjit pe viață că nu ne-am căsătorit mai repede. Câte lucruri am fi făcut împreuna? Am fi dărâmat munții, lipoveanca mea.

Dna Ionescu – Știi că nu se putea. Eram căsătorită cu răposatul, apoi el a intrat în pușcărie atunci când a făcut prostia aceea. Ce fel de om aș fi fost dacă îi spuneam că divorțez când bietul om era acolo? Era și bolnav, a și murit acolo.

Bărbatul – M-ai ținut departe de Corina, dar te iert că știu că ai stat din milă cu răposatul.

Dna Ionescu -  Vezi scumpule! Păi! Eu îți mulțumesc că ai crezut în mine, în dragostea mea și în fiica ta.

Bărbatul – Cum să nu cred în tine? Ce face fiica mea?

Dna Ionescu – Corina și Rocsi se pregătesc pentru recepția de sâmbătă, sunt la cumpărături, vreau să găsesc fetelor mele bărbați bogați și influenți. Să nu pornească în viață de la lingură și cuțit, cum am pornit eu cu răposatul, că este greu.

Bărbatul – Da ai dreptate. Vreau un bărbat puternic și bogat pentru fiica mea și pentru Iulia și Roxana, vreau la fel.

Dna Ionescu – Ce ai mai făcut legat de retrocedarea imobilelor pentru tatăl Iuliei?

Bărbatul – Se rezolvă tot, așa cum am stabilit. Le vom primi în natură, dragă în ziua de azi trebuie să știi să ungi oamenii, să-i faci să gândească. Îmi place capitalismul, chiar regret că nu am fost o țară capitalistă de la început.

Dna Ionescu – Eu știu un singur lucru. Eu știu că soțul meu a fost, este și va fi un lider. Prostimea are nevoie de lideri. Apropo a venit un domn, cam jerpelit și ți-a adus diploma de facultate. Acum ai acte în regulă, ești jurist  cu acte în regulă.

Bărbatul – Nu jurist scumpa mea, economist.

Dna Ionescu – Da! Iartă-mă, am greșit și eu.

Bărbatul – Scumpa mea, am o întâlnire foarte importantă la h 19, cu băieșii, afacerile se fac la masă cu băieții nu la partid, trebuie să fiu și eu acolo. Nu te superi că te las singurică  acasă?

Dna Ionescu. – Nu scumpule. Mergi! Stai liniștit, soțioara ta te așteaptă și invită-i și pe la noi, trebuie să-i facem să la placă la noi, să ne fie prieteni. Nu se știe la ce ne vor fi de folos.

Bărbatul – Bine scumpa, o seară plăcută și să stai liniștită!

Dna Ionescu – Pa bărbate, pa! Pupici!

Servitoarea – A plecat doamnă?

Dna Ionescu- Da, a plecat. Vezi să-i coși nasturi la cămașa albastră.

Servitoarea – Da miss, imediat. Miss, nu-ți este frică că domnul?

Dna Ionescu – Ce ai pățit Froso?

Servitoarea – Știi mata, știi mata pe unde pleacă domnul la ora asta?

Dna Ionescu. – Ha, ha, ha, firește că știu Froso! El mă minte că are o masă cu băieții dar merge la târfe. Las Froso că nu se întâmplă nimic, important este că mă înșeală cu o femeie, invers era într-adevăr grav.

Servitoarea – Miss!

Dna Ionescu.- Ei și ce! Să meargă unde vrea! Bulibașa sunt eu. Toate fetele sunt pe numele lui, dacă vrea să divorțeze îi iau și chiloții de pe el și va plăti și pensie alimentară. Nimeni nu-l va lua cu fundul gol. Nu ai înțeles asta?

Servitoarea – Păi! Da, și o iubește mult pe fiica sa, Corina.

Dna Ionescu – Fiica sa? Corina? Iubita el este tatăl Corinei în acte, ca nu am făcut asemenea frumusețe de fată cu ăsta. Este în curtea lui, atunci este a lui.

Servitoarea – Miss?

Dna Ionescu – Froso, femeia este Femeie!

Scena 2

Cititorule, continuarea spectacolului îți aparține.

Lasă imaginația și trăirile tale să zugrăvească următoarea segvență de teatru. Ioneasca și Frosa, toate personajele așteaptă să le scrii scenariul.

                                                 

Alla și eu

Actul 1

O bancă, pe fundal un hotel modern, un felinar aprins, lângă bancă patrulează două domnișoare ce-și așteaptă clienții, ușor intră în scenă Constanța cu o cârjă, ca o bătrânică de aproape 90 de ani.Are întâlnire, se uită în zare să le zărească pe cele doua dudui.

Constanța - Pe unde or fi copiii ăștia?

Se așează pe bancăși caută iscoditore cu privirea.

Ion - Bună seara doamna!

Constanța - Bună seara Ioane, bună seara și ție Ana!

Ana - Sărut mâna doamnă!

Constanța - Ce faceți copii? Tot pe aici?

Ion - Da, ce să facem și noi?

Ion vorbește afectat ca un gay veritabil, se învârte și se fandosește mai ceva decât o domnișoară de secol XIX.

Constanța - Ioane,  nu cu mine, nu.Eu știu cine ești.Știu ce suflet ai, vin pe aici pentru că vreau să știți cât de minunați sunteți.

Ana - Minunați? Noi? suntem doar două prostituate.

Constanța - Sunteți două făpturi umane, o femeie și un bărbat, care s-au rătăcit un pic, dar vă veți reveni, eu știu asta.

Ion - Da, v-ați încăpățânat și vreți să ne schimbați?!

Un zâmbet sec îi invadează fața. Ana îl vede și parcă ar vrea să-i spună ceva dar îi este frică să nu-l jignească.

Constanța - Da. Și trebuie să știți că ați început să fiți alții.

Ion - Da?! Cum așa?!

Constanța - Vin aici în fiecare seară, de aproximativ două luni, nu este chiar ușor pentru mine, la vârsta mea...., la început am vorbit lucruri simple despre viață, apoi v-am povestit despre cei mai mari împărați și regi ai lumii, despre locuri minunate de pe pământ, despre cum au crescut și descrescut imperii, ieri v-am vorbit despre Mozart,

Ana - Da, astăzi când mă pregăteam să vin la muncă, când mă aranjam, am căutat pe youtube Mozart, este minunat și pe drum am fredonat.

Constanța - Știu,este minunat și mai știu că,încet,încet vă transformați, voi sunteți ca două păsări prinse într-o colivie dar într-o zi veți scăpa de aici.

Ion - Ce ne povestiți astăzi?

Constanța - Despre timpul pierdut.

Ion - Da, noi, aveți de gând să ne certați?

Constanța - Nu, voi sunteți victime, nu despre timpul vostru.Despre timpul altcuiva, despre timpul pierdut de un om, o femeie, care, pe fond era un om bun, dar a pierdut.

Ana - Da , așa suntem noi femeile, niște victime.

Constanța - Ah! nu, nu.Aceasta femeie era puternică dar vezi tu, uneori poți gândi ca faci bine și defapt totul este rău,

Din întuneric se aude un claxonat de mașină, vocile a doi bărbați petrecăreți...."fetițelor veniți cu noi?! Hai pisi, pisi,,. Zgomotul devine prea agasant.

Ana - Ioane, rezolvăi tu.

Ion - Bine Ana!

Ion se ridică de pe bancă și pleacă în spatele spre mașina petrecăreților. La scurt timp, în depărtare se aud câțiva pumni și gemete sacadate. Ion se întoarce și face semn că-l doare mâna, apoi se așeză ca un bărbat obosit de atâta treabă.

Ana – Ce ai făcut Ioane?

Ion - Bine,  bine i-am făcut, le-am ars două perechi de pumni.

Ana - Ioane, erau clienți.

Ion - Bine spus, erau, și m-am enervat și i-am bătut. Stai liniștită le-am luat banii. Au fugit mâncând pământul, au crezut că sunt polițai și îi arestez.

Ana - Să nu te dai drept polițai, că faci pușcărie.

Ion - Nu am spus nimic decât ,,ce vreți bă,, și încă ceva și apoi gata. Ei mi-au întins banii, eu asta am în meniu azi, bătaie.

Bătrânica râde.

Ion - De ce râdeți?

Constanța - Vezi Ioane, vezi! Te-ai transformat deja! Defapt de vreo câteva zile dar lasă să vă spun despre o doamna politician.Acțiunea se întâmplă în urmă cu vreo 40 de ani sau 50 să fie.

Ana - Unde se întâmplăși cum o chemă?

Constanța - Unde se întâmplă și cum o chemă vă voi spune imediat.Dar hai să facem un pic de mișcare pentru că este răcoare și pot și eu să umblu ajutată de voi.

Ion - Sigur doamnă, dați-mi mâna vă rog.

Bătrânica râde iar amuzată de bărbatul Ion care îmbrăcat în haine femeiești părea  incomodat în gesturile lui protectoare de pantofii cu toc.

Constanța -În urmă cu 2-3 săptămâni îmi spuneai:,,mamaie ce știi tu aia ce-s aia homosexualitate?....ha, ha!″. Ion acum ești un domn.

Scena 2.

Într-o cameră inundată de lumină care cade peste un pat de metal cu așternuturi albe stă Alla.Pare că de undeva se aud acordurile unui vals, Valurile Dunării. Alla se ridică din pat și cu ochii,  închiși fredonează melodia, dansează.După un timp se întinde iar în pat. Pare că întreaga cameră se luminează sau așa percepe Alla acele secunde. Da, totul este în mintea ei. Pare că vede Dunărea, valurile, apa grăbită să alunece spre departe. La mal se adună spume albe ca o dantelă. Da, simte că este acolo, simte mirosul de pește și curentul făcut de valuri. Într-o secundă aude un zgomot puternic și vede cum se creează un fel de vârtej. Nu mai aude muzica valurilor. Vede ușa unei celule de închisoare și o fereastră cu gratii, acum aude un bubuit de tobe, din ce în ce mai asurzitor, din ce în ce mai tare. Alla se ridică din pat și joacă rolul nebuniei totale.Fața îi este schimonosită,își freacă părul, lovește cu pumnul în podea, încearcă  să alerge haotic spre pereți, prin toată cameră ca și când ar vrea să iasă afară. După un timp se luminează încă un colț al camerei de unde o altă deținută, îmbrăcată în costum vărgat, cu codițe de țigancă, vine și încearcă să o oprească, cu blândețe, ea își dă seama că Alla trebuie ajutată. Alla o îndepărtează ca într-o nebunie.Fuge după pat, se uită ca un animal speriat.Femeia se aproprie de ea și îi spune duios:

-Stai fata mea, stai cuminte, hai să ne liniștim.....lasă, trece....

Alla se luptăși apoi cade într-un fel de amorțeală.

Vede un vârtej, aude o muzică, vede un cer albastru apoi scuturându-și capul se trezește ca dintr-un vis, se simte rușinată, zâmbește stânjenită. Ea era tot acolo, în celula pe care o împărțea cu o Țigancă.

Ambele stau pe marginea patului, ușor stinghere, țiganca își ia inima în dinți și spune:

Țiganca - Bună zâua doamnă! Apoi zâmbește rușinată.

Țiganca -Eu va cunosc,că vă cunoaște toată lumea. Ăștia-s proști că v-au băgat aici-șea. Da!Lasă doamnă că ieși mata și faci de nu să văd.

Alla - Da?! Ok. Cum spui tu femeie.

Se ridicăși îi spune un pic fâstâcit:

Alla – Înainte, adică înainte, știi, știi da? Înainte mă durea capul.

Țiganca  - Înainte? Ah !Da, așai doamnă. Nu-i nimic, nu spui la nimeni. Altele fac mai rău ca mata.

Alla - Altele?! Aha! Am înțeles.Avem și noi un televizor, un radio?

Țiganca - Da, avem și vorbește toată lumea de mata. Da să nu te uiți în gura ălor rai care nu te iubesc. Nu are rost. Că doar ce?Ei vorbesc.Doar atât.Câți au fost ca mata?Nici  unul. Lasă-i să vorbească, mai bine nu-i asculți.

Alla - Mâncarea-i bună?

Apoi se uită la hainele ei, care sunt ponosite și roase în coate.

Țiganca - Da-i bună, mai bună ca afară.Aici am rație, fac una mica si stau pe gratis la hotel 2-3 luni.Recidivistă. Toamna fac una mai urâtă că nu vreau să ies iarna. Da, mâncare-ai bună.

Alla- Da, ia spune dumneata, ce ai făcut de iești aici? Că eu cred căștii de ce mă acuză hoții ăștia, vor să-mi pună pumnul în gură.

Țiganca–Așa mamă! Cum spui mata doamna! Găinării. Nimic important.Am furat niște găini că ne era foame. Eu de primăvara până toamna merg la muncă în străinătate și dacă iarna nu am unde să mă adăpostesc, fac câte una mică și vin la hotel.

Alla - Aici este hotel? Ha! Ha! Ha!

Țiganca - Da, păi nu-i așa?

Dorind să-și justifice parcă afirmația bătrâna se ridică din pat și-i arată.

Țiganca -Avem paturi, cu șarșaf.

Alla - Cu ce?

Țiganca - Cu șarșaf

Alla- Ah, aha! Da!Cearșaf.

Țiganca - Cum spui mata.Avem WC, avem apă, avem căldură și lumină, nu plătesc nimic.

Alla - Și tu, eu, noi, nu vezi?Nu avem nimic.Astea-s condiții? Poți să trăiești așa? Așa trăiesc oamenii?

Țiganca stă pe gânduri, nu spune nimic, se duce în alt colț al camerei și oftează.

Țiganca- Cei rău aici?

După câteva secunde grele de tăcere se așază pe un scaun și continuă

Țiganca- Ei doamnă, ce să spui eu?Eu sunt un om mic. Ce știu eu?

Alla se întinde iar în pat și se lasă purtată de propria imaginație departe într-un loc cu soare, nisip, apă și multă libertate. Ce gust are libertatea? Nu se gândise niciodată până atunci.

Scena 3

În celula cele două femei își găsesc diverse preocupări pentru că timpul s-a dilatat și trece foarte încet. Doar zgomotul unor pași făcuți pe culoarul central al închisorii trezește atenția amorțită a țigăncii, căci bătrâna știe deja mersul lucrurilor de acolo. Cu un zgomot hârșit se întredeschide vizeta.

Gardianul - Totul este în ordine aici? Ridicați-vă să vă văd.

Țiganca se ridică repede și îl salută pe gardian.

Țiganca- Să trăiești domn șăf!

Apoi o grăbește și pe Alla.

Alla nu are chef să se ridice din pat, era așa plăcută starea ei de lene noroc că bătrâna nu o lasă și o ridică din pat.

Țiganca - Hai spune ceva, că altfel e de rău.

Alla - Ce rău?

Țiganca -Îți spui după, amu zâ:,,bună zâua″!

Alla mult prea sictirită.

Alla - Bună ziua!

Apoi se trântește în pat.

Țiganca - Să nu mai faci așa, că ăștia ne bat dacă nu facem ce trebe.

Alla - Zău? Cine ăștia? Visezi femeie.

Pe coridor se aud urlete, probabil o femeie este bătută. Alla se sperie, este crispată.

Țiganca - Auzi, nu-i de glumit.

Se deschide iar vizerul și Alla sare prima din pat în poziție de drepți.

Gardianul – Alla, ai vizitator.

Alla stă nemișcata, în poziție de drepți pentru ca-i era frică de bătaie. În copilărie a luat o bătaie urâtă de la o vecină de bloc. Atunci s-a simțit umilită și neputincioasă, Peste ani i-a arătat ea cine este șefa dar acum îi era frică, atât de frică încât nici nu îndrăznea să clipească. Ea, Alla, stătea dreaptă ca un prepeleag.

Gardianul - Este avocatul ales de familie. Îl primești?

Alla - Da.

Răspunde cu vocea sugrumată.

Scena 4.

Alla pleacă la vorbitor iar țiganca este singură în încăpere:își pune mâinile în șold se plimbă de colo colo, ar asculta știrile de la tv. dar parcă nu are răbdare apoi începe să vorbească cu voce când tare, când moale, parcă ar fi vorbit cu cineva văzut numai de ea.

Țiganca–Vai! Vai! Vai mie! Cum mai este și viața asta? Amu să ai tăt și iacă acuș să nu mai ai nimic. Doamne, o fi greșit cu ceva copila asta dar parcă-i prea mult pentru ea. Nu cred că va rezista aici. Nu.Nu că nu ar fi bine!Avem apă caldă, wc, tv., pat. Ei nu stăm sub cerul liber, că greu este Doamne când nu ai nici o lețcaie în buzunar și trebuie să ceri la cine se va îndura. Nu zic Doamne că de vreo 2-3 ani mi-ai dat timpuri bune și oameni miloși, cum întind mâna și mă gheboșesc așa se găsește câte o inima miloasă să mă ajute dar în tinerețe Doamne, știi că mi-a fost tare greu. De câte ori nu am avut o bucata de pâine să mănânc? Numai eu știu. De câte ori m-am culcat flămândă? De câte ori nu am avut o coajă să dau copilașilor mei? Au Doamne și acum simt durerea, uite aici în coșul pieptului."Du-te la muncă!" Unde să mă duc? Asta este munca mea.Noi țiganii, umblăm prin lume în căutarea soarelui, ne place să privim cerul înstelat și călătorim. Așa a fost de când este lumea și pământul. Oameni cu milă ne dau și nouă câte ceva. Că eu doamne, nu fur, nu omor, nu am preacurvit.Nu. Sunt un om cuminte.Eu cer să văd dacă se îndură cineva și de mine. Și când primesc ceva îți mulțumesc ție pentru bunătate. Că eu știu că-i de la tine. Cred că sunt ca un fel de agent de la impozite, de la fisc, adică, cine este milostiv, cu un bănuț, pac tu Doamne îl treci la condică. Că ce-i viața asta Doamne? Ce suntem noi? Ce este timpul ăsta pe care-l străbatem? Nu mai știu. Da Doamne!Dacă poți și dacă este bine pentru fata asta, te rog să o aperi, să-i dai putere să treacă, prin ce-i este scris, că amândoi știm că nu-i va fi ușor. Știu, știu! A făcut și bine și rău. Știi Doamne,  trufia, dacă nu ar fi trufaș omul, omul ar fi perfect.

Scena 5.

Alla și Constanța stau la masa din camera de vorbitor.

Alla se uită de jur împrejur, situația îi pare jalnică. Nu-și amintește unde s-au întâlnit ultima dată dar probabil era într-un loc frumos, luxos. Caută în memorie să-și amintească unde s-au întâlnit? Nu-și amintește. Probabil a fost foarte demult.

Constanța - Tot timpul m-am întrebat: de ce?

Alla - De ce? Ce? De ce sunt aici? Știi că am dușmani, lupta politică...

Constanța - Alla,  Alla, te rog, vorbești cu mine. Știu cum este cu lupta politică.Nu te admir. Nu-mi stârnești nici milă. Vroiam să știu de ce nu te-ai căsătorit cu Dragoș?

Alla - Dragoș? Face o pauză.

Alla- Nu știu, destinul. Da. Da.Ce draguț era. Mai știi ceva de el?

Constanța- A suferit mult timp. Apoi a plecat în Spania, are o firmă mică de transport marfă. Nu este bogat, probabil te-ai fi plictisit lângă el.

Alla– Da! Da, nu știu, l-am iubit, dar era ca o parte a copilăriei. S-a căsătorit?

Constanța se uită lung la ea.

Alla–Haide! Haide, spune-mi ce mai știi de el!

Constanța - Nu cred ca-ți folosește la ceva dar îmi amintesc de fetița mereu agitată și curioasă. Te grăbeai mereu. Unde fugeai așa?

Alla - Eu?!

Constanța - Da. Tu.

Alla–Bine, eram agită, cum vrei tu dar nu mă fă să te rog. Și eu îmi amintesc de fetița mofturoasă, ușor arogantă și uneori răutăcioasă.

Constanța - Da, mi-ai făcut caracterizarea.

Alla - Hai, nu mă chinui așa. Nu te voi ruga încă o dată.

Constanța - Ba da.Vei bate omul la cap până îți spune. Așa este felul tău dar nu vreau să pierd timpul, nu suntem la o cafenea în centrul orașului la depănat amintiri.

Alla - Da, ai dreptate....acum îmi dau seama că am fost așa prinsa de viață și nu m-am întâlnit niciodată în 20 de ani cu oamenii mei, cu prietenii mei, cu nici unul dintre voi.

Constanța - Bine, erai cam ocupată. Da, s-a căsătorit, foarte târziu dar știu că voi erați potriviți. Vezi ce ciudată este viața, cum te face să faci lucruri pe care nici nu le bănuiești vreodată.

Alla - Da! Cine ar fi crezut că eu, o fată dintr-un orășel din  centrul țării voi sări până la funcția de consilier al președintelui și apoi ministru? Cine ar fi crezut? Nu profesoara de română și  nici cea de chimie. Cred că mă urau.

Constanța - Să nu exageram draga mea.Cine ar fi  crezut că îți pierzi cumpătul, că te afișezi mereu în posturi ridicole și care sfidează orice logică și acum să ajungi în arest? Poate profesoara de română sau cea de chimie.

Alla - Ești rea. Ai venit să-mi faci morala? Nu-ți permit.

Constanța încearcă să o întrerupă cu un gest făcut cu mâna.

All - Ce posturi ridicole visezi?

Constanța - Știi prea bine, de la doamna cu tocuri și genți scumpe, la gospodina agasantă, duduia care era peste tot și domina tot.

Între cele două femei se așterne o tăcere grea și totuși ambele simt că vor ca această secundă să dureze cât mai mult. De ce? Pentru că le lega o copilărie întreagă.

Constanța - Nu draga mea. Faci parte din trecutul meu din felul meu de a fi. Poate  o vina pentru tot ceea ce ți se întâmplă astăzi îmi aparține.Nu te judec.Te compătimesc sau poate compătimesc pe multe alte femei aflate în situația ta.

Alla - Nu te înțeleg. Despre ce vorbești?

Constanța - Cred că atunci, când eram mici, în școala generală, atunci ne-am format ca oameni. Poate dacă eram altfel unii față de alții, poate evoluam altfel.

Alla - Eu nu cred că am vreo vină față de vreunul din voi dar nici voi față de mine.

Constanța - poate este cum spui tu dar poate este cum spun eu. Hai să facem un exercițiu de imaginație!

Alla - Îmi place că stai cu mine. Da, hai să ne jucăm!

Constanța - Suntem în vizită la muzeul de istorie. Știi atunci când am înghețat cu toții până am intrat înăuntru?

Alla - Aha! Da atunci...eram in clasa a 6- a, sau a 7 - a.

Constanța - Cred că a 7-a. Îi ții minte pe băieți: Radu, Claudiu și frații aceia gemeni, care se băteau mereu Dragomir?

Alla– Nu Dragomir, altfel se numeau.Dănciulescu. Da. Dănciulescu.

Constanța - Știi că nebunii au furat un pistol după vizită. Radu cred.

Alla– Da, auzisem ceva.

Constanța - Dna diriginte i-a salvat.

Alla - O iubeai, profa de română.

Constanța - Da, enorm.

Alla - Mai știi  ceva de ea?

Constanța - Nu sau aș putea afla. Știi internetu acesta? Sunt prietenă cu unul din fii ei pe net.

Alla - Super, întrabă-l ce face.

Constanța - Nu vreau.

Alla - De ce?

Constanța - În viață ai nevoie de puncte de sprijin. Ea este în mintea mea într-o formă. Aproape că nici nu m-am întreba vreodată cum îi merge?Cât îi este de greu sau ușor?Parcă nu vreau să știu că este pământean ca noi.

Alla - Nu te înțeleg.

Constanța - Ea vreau să rămână perfectă, o am în visele mele.

Alla - Eu cred că i-ar plăcea să vorbești cu ea.

Constanța - Vorbesc cu ea, de câte ori scriu ceva mă raportez la ea, prima dată scriu pentru ea. Îi citesc și apoi mă gândesc unde ar fi corectat și cum ar fi corectat?

Alla - Înțeleg, este punctul tău de sprijin. Ea nu te certa niciodată și nu îți tăia din ceea ce făceai la compunere. Știi că mi-ai scris și mie o dată o compunere, era o temă pentru acasă. Nu îmi venea nici o idee. Mi-ai scris-o tu. Îți datorez un 10.

Constanța - Da? Gata ești datoare vândută.

Amândouă râd cu hohote.

Râsul este o limbă universală. Când omul râde se eliberează de tot răul și apăsarea ce-i inundă sufletul. De la Polul Nord la Polul Sud oamenii râd, își eliberează fruntea și se bucură. Așa erau și ele, două femei libere deși se aflau într-o pușcărie. Pentru o secundă nimic nu a mai contat. Universul, spațiul și timpul se contopiseră.

Alla - Ce fac Radu și Claudiu?

Constanța - Radu are o firmă de construcții case de lemn, Claudiu auzisem ceva despre el, nu știu exact, Legiunea Străină.

Alla– Firar, în România nu fac armată dar se duc sa moară pentru alții.

Constanța - Nu cred că a murit.

Alla - Dar știi cât s-a luptat doamna diriginte să nu le facă dosar penal puștilor?

Constanța -Da. Știu. Și mai știu că poate dacă facem alte bisericuțe, poate plecam sau făceam toți altceva în viață.

Alla - Te deranjează că am ajuns aici? Cred că da.

Constanța - Ajungem fiecare în diverse situații. Este adevărat că tu ne-ai întrecut pe toți. Te-ai cățărat cât de sus ai putut și acum ai căzut jos, foarte jos. Atât cât s-a putut.

Alla - Crezi că am căzut?

Constanța - Da. 

Fața lui Alla se schimonosise sub impactul cuvintelor. Ea dorea să arate, să creadă, că încă este puternică și nimeni nu avea voie să-i spună realitatea drept în față. Aproape că nu mai vede rostul acestei vizite. Cine era ea, Constanța? De ce a deranjat-o? Ce vroia de la ea?

Cele două se privesc în ochi. Dacă cineva ar putea măsura torentul de cuvinte ne rostite ce se succedau cu o viteză fantastică în mintea lor atunci probabil era o adevărată furtună.

Alla - Spune-mi despre tine. Ce ai făcut? Cum ești. Pe mine mă cunoaște-ți toți. Cu bune și rele.

Constanța - Despre mine? Sunt mama, sunt singură, nu am o carieră strălucita, am o casă frumoasă, am tot felul de proiecte sunt un om liber și cred ca sunt fericită.

Alla - Aici, în situația în care suntem acum, cred că m-ai întrecut.

Constanța - De ce?

Alla simte nevoia să-și dezmorțească picioarele. Se plimbă prin cameră. Era și un truc copilăresc pentru că nu vroia să stea în fața Constanței și să spună răspicat că este terminată, că știe ce o așteaptă. Mereu Alla a simțit nevoia de a disimula situații, ipostaze. Probabil era o formă de ași masca slăbiciunea.

Alla - Îmi doresc un copil al meu, simt că sunt ca un tablou neterminat. Visez două mânuțe care să se agațe de gâtul meu, visez cum mă plimb prin parc cu un cărucior violet.

Constanța - Ce-ți dorești? Fată sau băiat?

A - uneori îmi imaginez o fetiță, Meda. Cu fustițe sau cu un body violet și pampers, scutecul acela. Uneori mergeam în parcul de lângă minister, cu ochelari și batic, ca arăboaicele și mă uitam la copii. Știi cum este când știi că ai totul, că poți orice dar nu poți un copil. Copilul meu, Meda, este în mintea, în sufletul meu.

Constanța o privește iar Alla, care se ridică de pe scaun, gesticulează un fel de dans, un fel de ritual matern. Ea, mama Alla, își ținea bebelușul în brațe. În mintea ei încercată exista un nume și un bebeluș, Meda, și acum îl prezenta și lui Constanța.

Alla - Cred că aș fi o mamă perfectă. Așa sunt toate mamele dar nu o am pe Meda în realitate. Știi că asta doare, frige, câte o dată oftez atât de greu ca și cum tot aerul ar ieși din plămânii mei o data ca sa creeze o făptura umana. Uneori o văd aievea. Fiica mea este frumoasă ca primăvara.

Alla face o pauză, o privește pe Constanța,parcă citește pe fața Constanței dar nu înțelege ce gândește aceasta și îi pare mai înțelept să abandoneze subiectul acolo unde rămăsese. În fond și la urma urmei Meda era doar a ei și nu face ca toți să-i cunoască marele secret. Râde sec, fără noimă și se așează în fața prietenei sale gata pentru orice întrebare.

Alla - Da, să lăsăm asta. Parcă ai venit ca avocatul meu ales de familie.

Constanța - Avem timp să fiu și avocatul tău, știi ce pot face și ce se poate obține în cazul tău. Eu vreau să ne întoarcem la copil. De ce nu ai un copil. Nu poți sa faci?

Alla se uită mirată la Constanța și nu înțelege de unde obsesia aceasta pentru un subiect fără sens. Probabil a rămas o romantică incurabilă. Da. Iată de ce unii oameni nu reușesc în viață își spune ea.

Alla - Nu pot sa fac? Ba da. Da. Pot și vreau, am vrut dar sunt situații și momente când unii oameni nu au dreptul sa facă ce vor.

Constanța - Ha, ha! Cu mine vorbești, dacă vrei poți. Nu ai vrut, ai socotit, ai ales, ai creat situații pentru a-ți construi un drum, tu ai ales să sacrifici ceva pentru a obține altceva. Dacă alegeai să faci un copil poate nu erai tu,diva, omul puternic, femeia implicată în politică, mai puternică decât un bărbat.

Ambele femei sunt ca într-un ring de box. Își spun adevăruri care dor, care într-o altă situație ar fi condus la răzbunări sau șicane dar aici și acum totul este doar un joc în care se fac cărțile destinului.

Constanța - Lasă, poate într-o zi Meda va veni la tine.

Alla - Da, sunt om politic.

Alla este nervoasă, face o pauza lunga, se ridică de pe scaun, se plimbă prin încăpere, privește spre ușa de penitenciar apoi spre fereastră. Acesta era singurul adevăr prezent. Carcera aceea care se încăpățâna să-i toace viitorii ani pentru puterea pe care o avusese cândva și pentru singurătatea care va veni.

Alla - Știi câte se pot face? Știi de câte lucruri au oamenii nevoie? Nu înțeleg, direcția în care mergem, nu este corectă.

Constanța - Acum vorbește omul politic?

Alla - Tu nu înțelegi nimic din tot ce se întâmplă. Poate că este mai bine așa, dacă nu știi nu te preocupă, nu îți faci probleme.

Constanța - Explica-mi tu.

Alla - Cu ce să încep. Poate că mai bine nu te împovărez cu tot ce știu.

Constanța - Nu-mi vei spune tot ce știi. Nu măîmpovărezi. Spune-mi.

Alla - Adevărul sau partea cosmetizată?

Constanța - Ce răspuns alunecos! Fraza ta sună la fel cu întrebările tâmpite puse în sondajele de opinie care îți induc răspunsul. În cazul nostru nimeni nu-ți va spune să-i spui partea cosmetizată. Normal, nu? Orgoliul celui care te ascultă dar bine duduie mie poți să-mi spui ce vrei tu, oricum te voi corecta dacă o iei razna.

Alla- Da. Da. Da.

Se plimbă balansându-se prin toată camera.

Alla - Aproape că nici eu nu mai știu cum a început totul.

Constanța - Cu o fată care avea multe ambiții, nu era rea pe fond, nici răutăcioasă dar foarte ambițioasă.

Alla - Da, a fost o dată ca nici o data, a fost o fata dintr-o familie modestă, de undeva din centrul unei țări, mai departe de capitala țării sau de vreun oraș important, era o fată care a venit la facultate.

Constanța – Da. Începutul parcă l-am mai auzit și în cazul altor istorisiri.

Alla - Îmi amintesc cât de mare-mi părea capitala, cum m-am rătăcit în metrou, mă enervau zecile de buticuri din gara centrală și pe oriunde era un spital sau o primărie, multe buticuri și florării în diferite forme și culori.Orașul era mult diferit de cel de acum, nu i se vedea splendoarea.Zeci de haite de câini și acum mai sunt,  bărbații purtau niște cămăși înflorate, de la turci, și femeile erau îmbrăcate pestriț.Nici nu știu cum am cunoscut pe X pe Y.

Alla se întoarce zâmbind șăgalnic.

Alla -Am cunoscut niște litere de alfabet dar nu este așa important pentru că multă vreme nu m-am gândit la ascensiune, aceasta ea a venit într-o conjunctură.

Constanța se uita întrebătoare la Alla care nu mai spune nimic.

Constanța - Și?

Alla - Nu este așa important, ea îl cunoaște pe el, el este influent și om care învârte bani, este în cercurile care trebuie, când trebuie, unde trebuie.

Constanța - Și el te-a adus în anturajul oportun care de nicăieri să te scoată în față.

Alla - Da și la început toți mă considerau o blondă proastă. Cred căștii placa?

Constanța - Și te-ai ambiționat, ai început să faci jocuri, să creezi situații, să faci bisericuțe, pentru că tu erai tipa care-i influența pe cei cu bani sau putere.

Alla - Cum sună când le spui tu așa. Cred că la fel va fi la judecata de apoi. Vom spune câte am făcut, cu gândul, cu fapta sau cu cuvântul.

Constanța - Tu cum le-ai făcut?

Alla - Nici nu contează. Ți-am spus că-ți voi povesti, adevărul meu, sau cum îl privesc acum. Probabil când voi ieși nu voi mai gândi la fel, sau când voi fi iarăși puternica, nu că nu sunt acum puternică, voi avea alt adevăr.

Constanța – Nu.Tu ai spus și pot să confirm, ești o tipă puternică iar puterea vine din înțelegerea corectă a realității.Uneori deși faci lucruri, acțiuni care nu-ți aduc un beneficiu,și știi ca nu vor aduce nici un beneficiu politic, totuși le faci pentru că ăsta-i jocul. Și da, ești puternică pentru un singur fapt, pentru că ai primit cu demnitate tot ce ai acum. M-a luat groaza cu bărbații ăștia în fustițe care fug cu mirul prin parlament. Bine, să ne înțelegem, tu ai multe  bube-n cap, să vedem dacă putem infirma acuzațiile, și cred, sincer, chiar dacă nu-mi vei spune, că ceea ce-și imputa ei acum este un mizilic.Știu, am convingerea că nu te-au prins cu lucruri adevărate, dar recunosc, te-am admirat pentru demnitate, ești mai puternică decât 10 bărbați politici la un loc.

Alla - Să știi că țara asta încă mai are bărbați politici adevărați.

Constanța - Da, cred, unul singur, dar nu vorbim de el.

Alla– Să știi că sunt oameni care pot oricând să schimbe

Constanța nu o lasă să-și continue fraza pentru că era inutil ca între ele să se mai spună încă o aberație.

Constanța - Eu zic să nu exagerăm. Da, țara asta are destui oameni adevărați și demni, doar că aceea nu pot să iasă în față, televiziunile nu-i promovează, partidele sunt găști mafiote organizate și oamenii sunt mulțumiși că primesc o găleata și o pelerină de ploaie și nelipsita pungă cu daruri de sărbători, ieftinituri dar importante în economia mentalului colectiv. Hai recunoaște, toate partidele se tem să înceapă un fel de program de emancipare civica. Ai auzit de așa ceva?

Alla se așază pe scaun și Constanța se ridică de pe scaun. Parcă două planuri ale aceluiași tablou își schimbă rolurile.

Constanța - Știi ce este civismul, între puținele cărți pe care le-ai citit, cap coadă, ai auzit de așa ceva? Nu, nu te îmbufna, că vorbim noi două nu altele, și nici nu este o tragedie, la ce cultură se dezvoltă, propovăduiește, se face pe meleagurile astea, tu ești un exemplu.

Știi ce! Îmi vine să sparg televizorul când văd la toate televiziunile importante tot felul de făcături în care-mi arată două fufe chiloții sau câțiva frustrați îți plâng iubirile. Da, acum să știi că meriți o statuie.Știi de ce? Pentru că de vreo 15 ani femeia este prezentată, imaginea femeii este prezentată, ca fiind o curvă proastă cu silicoane și buze umflate cu botox care dă din fund și toate alea. Dar tu, tu le-ai arăta idioților imaginea femei frumoase, puternice, care face jocul și care, nu se știe niciodată, poate va conduce toată națiunea de bărbați frustrați și slabi care de obicei își afișează pectoralii crezând că așa au mai mult succes. Da.Promit.Îți voi face o statuie.

Alla - Și ce vei scrie pe soclu?

Constanța - Acest monument a fost ridicat în cinstea ei, o femeie frumoasă și puternică sau o femeie de care s-au temut mulți. O femeie pe care au admirat-o, au lingușit-o, de care le-a fost frică și pe care nu au fost capabili să o ajungă.

Alla - Sună interesant.Știu că ești capabilă să faci asta.

Constanța  - Ba nu.Trebuie să scriu ceva mai interesant, mai adevărat. A jucat dansul murdar al mafiei și poate într-o zi ne va spune tot. 

Alla - A nu!

Constanța – Aici zace șefa mafiei!

Alla – ești nebună! Să nu scrii așa ceva.Dar să ai grija să mă faci un pic mai suplă dacă-mi faci o statuie în mărime naturală. Știi ideea aceea: ,,frumoasă și puternică″.

Constanța - Trebuie să mai reflectez.Adică vreau ca slovele, de pe soclu, să arate adevărul despre o femeie care a rupt tiparele.

Alla - Da, ai dreptate, am rupt tiparele.

Constanța - Nu te împăuna așa!Au mai făcut-o și altele: Cleopatra, Maria Tereza, Ecaterina. Dar și tu,în felul tău, ai dominat o lume. Ai dominat o lume a bărbaților. I-ai tratat ca pe niște copilași timizi de clasa a II-a. Cred că ai știut tot timpul cine și cât te urăște, cine și cât te sapă dar ți-a făcut plăcere jocul cu focul. Nu înțeleg unde ai făcut pasul greșit sau, mai bine spus, nu înțeleg cum de te-ai lăsat învinsă.

Alla - Ai un fel răutăcios de a fi, urci omul până în Rai și apoi îi dai în cap. Nu-i nimic. Îmi place discuția cu tine pentru că vezi dincolo de aparențe. Ha! Ha! Ha!

Alla își întinde picioarele care se pare că-i amorțiseră sau poate că dorea doar să schimbe discuția.

Constanța–Cine? Eu?

Alla–Da. tu. Dar nu-i bai, parcă așa se spune într-un neaoș grai ardelenesc.

Constanța – Da. Așa se spune.

Alla – Te rog să mă ierți dar simt că mi-au amorțit picioarele, am sa-mi sprijin picioarele aici pe masă.

Constanța – Da! Ha! Ha! Așa făceai și când eram în școală. Un maestru al disimulării. Este în firea ta. Nici măcar nu ești vinovată de asta. Faci ce faci și ești în centrul atenției. După principiul: eu sunt buricul lumii. Ha! Ha!

Alla – Eu!

Constanța – Da! Tu!

Alla – Nu știu despre ce vorbești.

Constanța – Să-ți spun un secret.

Alla – Spune.

Constanța – Într-o situație anume. Nu mă luptam cu vreun mahăr mare, cu un pârlit, buticar, chestie măruntă, la un moment dat i-am pus și eu picioarele pe birou. Ha! Ha! Ha! Nu știu cum am reușit să fac o asemenea mârlănie!

Alla- Și cum te-ai simțit?

Constanța – Eu? Ciudat. Dar știu cât de șocat a fost individul.

Alla – Nu contează niciodată decât să faci ce vrei tu, când vrei tu, cum vrei tu, chiar dacă oamenii pot fi șocați. Este bine să fie șocați pentru că atunci le este frică de tine, de ceea ce ai putea să faci și ei, educați într-un anume fel, nu sunt capabili să facă. Este un joc. Înțelegi?

Constanța își așază și ea picioarele pe colțul mesei, îi părea chiar relaxant.

Alla –Știi ceva când ies de aici te invit undeva.

Constanța - Unde?

Alla - Ai să vezi.

Constanța - Spune-mi unde, poate nu-mi permit să vin, știi eu sunt săraca și tu bogată.

Alla - Am spus ,,te invit″. Hai lasă asta.

Constanța - Ai mai fost acolo?

Alla - Da, în trecere, cu o delegație oficială.Acum vreau să trăiesc, să simt libertatea omului neconstrâns de cutume. Vreau să fiu fericită.

Constanța – Tu nu ai fost fericită?

Alla - Știi, cât am stat acolo singură, defapt cu o femeie, în celulă, cât am stat cu o țigancă în celulă, țigancă care zicea că este la hotel, mi-am dat seama că am pierdut atâtea.Pentru ce? Cred că toți își duc viața pe mai departe fără să le pese de mine.Dar ce contează?Îmi voi face numărul până la capăt și apoi vreau să trăiesc, să fiu fericită, poate îl întâlnesc pe ăla, ăla, adică acela care să-mi facă și fetița Câte o dată îmi dau seama că nu am nevoie de multe pentru a fi fericită.Știi, cred că sunt o victimă.

Constanța - Ei, hai să nu exagerăm, ești propria ta victimă, nimic mai mult. Tu împreună cu alții ați făcut atât de multe victime. Tu și alții ați furat viața multor oameni și nota de plată o plătește persoana cea mai vizibilă.

Alla - De ce spui asta?

Constanța - O multitudine de decizii tâmpite care apoi trag toată masa asta de oameni în jos, chiar vrei să-ți spun că inclusiv ideea că totul este posibil, că legea nu este pentru cei cu bani sau cei din politica mare, toate astea ți se datorează întrucâtva, dar eu astăzi o văd doar pe Alla, slabă, singură, părăsită și nu sunt aici pentru că mi-ar fi milă de tine, eu doar urmăresc spectacolul vieții.

Alla - Cum spuneam, uneori ești rea, dar te iert sau mă fac că te iert și tot vom merge într-o călătorie, noi două, atunci când voi ieși de aici și vom privi spectacolul vieții, așa cum spui tu.Asta pentru ca eu nu sunt rea și ranchiunoasă.

Constanța - Știi că nu pot să fac prea multe pentru tine în această fază a anchetei penale? Dacă vrei să iei totul pe tine este opțiunea ta, dosarul este destul de subțiere din punctul meu de vedere, probabil speră să obțină și alte dovezi pentru alte dosare în care ești inculpată.  Voi cere o judecată în libertate pentru tine.Nu prezinți pericol social și nu cred că vei fugi.Ai fost grozav de demnă și în Parlament față de fătălăii ăia care se miruiesc din cap până în picioare sau dau fuguța și se botează.

Alla - Vezi! De asta nu am găsit și eu pe unul așa pe gustul meu să

să-l iau de bărbat cu acte în regulă.Am improvizat.Ce să fac?Sunt o victimă.Ce mi-a mai plăcut și mie era deja luat, așa că?

Constanța - Ești fantastică.Și ai dreptate. Gata. pe soclul statuii voi scrie: în cinstea unei femei delicate, suave și mai bărbată decât bărbații care a dansat cu mafia.Firește că te fac trasă prin inel.Să crape toți de ciudă. Și îți reproduc și o geantă de firmă, să rămână în eternitate măcar ca respectiva, căci poate celebritatea genților va dispărea dar tu, asemeni  Cleopatrei vei învinge vremurile și așa vor afla și generațiile viitoare de gențile care erau la modă, vor afla mai multe despre genți firește! Ha! Ha! Ha! Căci tu ești celebritatea însăși!

Alla se simte încolțită și aproape că se bosumflă.

Alla - Taci răutăcioaso! Și mai lasă-mă cu gentile mele. Am vrut și eu să fiu cea mai cea.Și am fost.Toate domnițele m-au invidiat dar unele erau făcături, unele dintre genți, așa că tot ce contează este efectul.

Constanța – Hoață ce ești! La asta nu m-am gândit deși îmi vine greu să cred.

Alla – Da. Nu toate hainele mele erau copiate după modele celebre și scumpe dar majoritatea erau. Ce contează? Am fost frumoasă. Toate m-ați invidiat așa că sunt satisfăcută.

Constanța - Și te costă acum libertatea.

Alla - Draga mea, mi-ai spus să-ți spun ce și cât vreau eu, adevărul meu, sau poate cât pot să-ți spun din adevărul meu. Așa vom face dar un lucru sa-l știi: nu voi sta mult aici, voi ieși și mă întorc în politică. Stai liniștita, te voi ajuta să fii frumoasă, oricum ești frumușică încă, bogată și celebră, doar ești prietena mea, am să am grijă de tine.Vei vedea! Acum să nu-mi ceri să-ți vorbesc despre cine și ce protejez sau ce joc fac.

Constanța nu-i răspunde prietenei ei. Înțelege că Alla crede în ceea ce protejează, crede în steaua ei și în misiunea pe care o are.

Alla o privește lung.

Constanța își dă jos picioarele de pe colțul mesei apoi se ridică de pe scaun și se plimbă prin cameră ca un tigru într-o cușcă. Pentru ea, femeia pe care trebuie să o apere este colega ei cu care a crescut, a râs, a plâns, a admirat-o a invidiat-o și acum nu știe cum și ce să facă pentru a o salva. Un destin se frânge, un destin al unui om rapace, dar datoria ei de avocat este să apere omul. Așa gândește orice avocat bun. Ce să facă când totul este contra clientului ei?

Alla - Cei? Nu crezi? Stai să vezi ce va urma.

Constanța - Ce va urma?

Alla - În viață contează ce alegi să faci. La ce nivel vrei să joci. Eu joc în liga mare. Tu joci în liga mică sau de mijloc. În lumea mea eu sunt mică, la început dar te rog să mă crezi că voi conduce jocul într-o zi. În lumea mea se fac afaceri transfrontaliere, ai prieteni oameni importanți, familii cu tradiție. Crezi că un guvern cade din întâmplare? Nu. Acești oameni mari decid ce și cum. Ce știi tu despre revoluție? Îți spun eu. Nimic. Totul a fost un spectacol și românii niște păpuși dirijate prin sforicele invizibile. Deci eu nu sunt o victimă.Fac un joc și am de gând să fiu numărul 1.

Constanța - Doamne Alla, cât de oarbă ești!

Alla - Eu sau tu?

Constanța - Tu Alla, nici nu bănuiești câți prieteni din lumea bună ți-au întors deja spatele, cum ai fost doar o marionetă, că puterea ta nu are baze reale, că da, se fac jocuri în liga mare, dar deși poate ai impresia că-i cunoști, tu nu-i cunoști. Lupta asta pentru putere este un joc al echilibrului, nimeni nu are puterea absolută. Totul este în permanentă mișcare și tu ai pierdut jocul deja. Știu, pare ciudat ce-ți spun, dar îți propun să vedem cine are dreptate și să plătim fiecare o cafea celeilalte dacă pierdem. Eu te voi invita în centrul vechi dacă pierd.

Alla - Vrei un pariu cu mine?

Constanța – Da.

Alla - Mai exact, pe ce punem pariu?

Constanța - Eu pariez pe faptul că vei fi bine șifonată după acest dosar, că nu vei putea să tragi de timp ca fapta să se prescrie și vei executa cam 3-4 ani efectivi de pușcărie. Mai cred ceva, nu vei mai face politică niciodată.

Alla - Ok, eu spun contrariul, îmi voi crea imaginea de victimă a mafioților.Mă întorc în politică înainte ca dosarul să fie soluționat și dau eu o cafea undeva unde știu eu.

Cele două prietene își dau mâna, apoi este liniște.

Constanța - Crezi că-ți mai deschid și alte dosare?

Alla –Nu.

Constanța - De ce ești așa categorică?

Alla - Știu eu ce Știu. Ăsta-i jocul. Bine, eu știu ce am făcut și ce nu. Și am negociat ceva. Așa că!

Constanța - Ești prea sigură de tine.

Alla - Ei, cum ți-am spus, eu joc și gândesc la un alt nivel, nu poți să înțelegi.

Constanța - Eu cred că tu nu înțelegi sau ți-au spus atâtea gogorițe încât nu mai vezi realitatea. Dar ce contează? Important este să primești cu suspendare. Lucru imposibil în acest moment și să nu mai apară alt dosar că atunci ieși la pensie din pârnaie.

Alla - Copilă mică și naivă, ce știi tu despre politică? Ninic.

Constanța - Cred că știu, înțeleg și văd mai multe decât tine. Știi tu? cândva am candidat la primăria din orașul nostru.

Alla - Da, am auzit ceva, ai pierdut cu brio.

Constanța - Nu, greșit, nu am pierdut nimic. Poate nu înțelegi raționamentul meu. Îți voi spune pe îndelete tot, caci avem timp destul.

Alla - Hai să vedem raționamentul tău.

Constanța - Eram la vârsta propice să pierzi timp pentru alții. Credeam și încă mai  cred, că atunci când ești un lider, trebuie să sacrifici tot pentru oamenii tăi, nu mai ai viața ta, idealurile tale, nimic. Am candidat la primărie cu șansa a 4-a și am ieșit după alegeri pe locul 3. Nimic nou sub soare. În condițiile în care oamenii ,,mei,, țineau cu primarul în funcție care a și câștigat alegerile. Dar după alegeri, a urmat spectacolul total. Știam ce șanse am, eu am vrut și încă vreau, ca la un moment dat, să schimb modul în care cei de lângă mine gândesc. Crezi că nu știu cum circulă influența, cum se cumpăra imaginea pe tv. și care înseamnă ca ești în joc? Simplu. Primarul, ministrul, președintele consiliului județean, nu are a face cine, acel X care are condeiul și dă cui trebuie o lucrare publică, de asfaltat o alee, tapetat un bloc, montat de panseluțe sau celebra bordura, acela spune lui X: "bă″, dă o publicitate la ziarul ,,Y". Apoi pasul doi este simplu, cel de la ziarul Y spune redactorului șef: " ba, da o știre despre mine cum salvez o baba, sau scrie despre Z că și-a tras amant nouă. Vezi, chestii din astea. Urmează daniile direct de la bugetul de stat. Primăriile în țărișoara noastră, cumpăra spații publicitare sau pagini de ziar ca să comunice ce proiecte mai au, dar sa vezi, că dacă primarele este drăguț, poți să intri între norocoși, dacă nu, adică dacă nu dai și tu știri în care nu se spune nimic dar umplu pagina cu dl primar, cam așa funcționează presa, adică câinele de pază al societății, atunci, draga mea prietenă, nu vei face nimic.  Mai este câte unul nervos care se strâmbă de câteva ori mai rău la câte un politician și apoi primește mai mult, ăștia deja nu mai sunt simplii jurnaliști cu sabia lui Damocles deasupra capului că-și pierd leafa. Ăștia intră pe o scară mai înaltă pentru că îmbină jurnalismul cu jocurile rafinate de culise, adică își mai vâră câte o amantă, nepoată, sau nevastă, pe câte un post important pe la o instituție musai publică plătită pe bani europeni. Și apoi urmează greii, greii din presă, sunt câțiva și din ăștia, ei fac și desfac ițele la nivel înalt, aleg președintele. Plata se face la fel ca la cei mici, jurnaliștii de țară, din provincii, doar că cifrele au mai multe zerouri.

Alla - Îmi vine să râd, ai o imaginație bogată, știi?

Constanța - Acum să vedem mediul de afaceri, căci știi că noi avem o industrie înfloritoare, mai rău este că sunt oameni de afaceri, cu reușite notabile, doar că nu găsim fabricile, afacerile în sine. Dar stai, afacerile curg tot cu statul, adică banii fraierilor care plătesc impozite, directe dar și indirecte, ajung în buzunarul unor neica nimeni cu 8 clase reale și restul făcute cum se poate dar musai măcar o facultate și 2-3 mastere, est drept că și un doctorat nu strică, dacă are șeful să avem și noi. Parfumați și spicluiți, de-ți vine sa crezi că-s cocote nu bărbați, așa se prezintă bărbatul politic dâmbovițean.

Alla - Ești caraghioasă, doar nu vrei lângă tine un bărbat care să pută urât?

Constanța - Nu, nu vreau sa pută, că de aia exista apă și săpun, dar parcă nu-mi imaginam ca bărbații se epilează mai ceva ca femeile, adică eu nu-mi văd băieții, copiii mei, fiind așa efeminați, că, vorba aceea, eu cresc bărbați nu muieri. Dar nu aspectul exterior este problema, da că nu sun bine mansardați, măcar prin apariție să șocheze. Problema este că acești oameni de afaceri nu au construit nimic nou.Industria noastră s-a prăbușit, nici unul nu a făcut altceva decât să se bazeze pe căpușarea firmelor de stat și tot pe banul public, ei sunt băieții buni care la apelul șefului cel mare, care cum pot, pe plan local sau național, dau o mână de ajutor, pentru cursul normal al democrației și sponsorizează campaniile electorale. Vin ai noștri, pleacă ai noștri, adică celor din opoziție mai puțin, celor de la putere mai mult, după cum spune șeful, baronul cel mare. 

Alla nu reacționează. Probabil torentul de explicații despre cum și în ce mod se vede clasa politică o lasă fără cuvinte pe omul politic deținut.

Constanța - Să-ți spun mai departe, sau vorbim deja aceeași limbă? Am fost și eu curtată, la vremea cuvenită, și am spus pas. Și m-am încăpățânat să-i spun unui mic hoț că-i hoț, și deși am câștigat o rundă, am plecat de acolo, toți mi-au recomandat să merg în capitală, acolo este de mine. Am plecat. Și azi eu sunt liberă și unii cu care m-am intersectat și-au pierdut averile puterea și în curând libertatea.

Vezi tu Alla! Jocul putea să curgă la nesfârșit așa cum l-ați văzut voi, dar toți, absolut toți nu ați făcut decât să copiați o rețetă considerată sigură. Poate pentru că nu aveați o înțelegere profundă a lucrurilor, a timpurilor.

Alla - Nu te înțeleg.

Constanța - Jocul merge într-un fel până se schimbă contextul. Contextul este dat întotdeauna de alți actori, ți-am spus, este un joc al echilibrului. De sus în jos, totul se schimbă, nu pentru că actualii procurori sunt mai harnici, nici pentru că actualii corupți, ăia mari, nu ar ști să amenințe și să se apere, vorba vine, dar s-au schimbat generațiile, s-au schimbat interesele vecinilor noștri și ale aliaților noștri referitoare la România, s-a schimbat optica celor care aduc bani prin munca lor, grea, uneori în semi-sclavie, afară din țară, și cărora le este indiferentă ofuscarea unei mimoze politice. Asta nu ai luat, nici tu și nici ei, în calcul. Vezi tu, de aceea cred că ai pierdut jocul și nu, nu te vei întoarce în politică, oamenii te vor uita.

Alla - Așa crezi?

Constanța - Da, așa cred.

Alla - Ei bine, eu nu văd așa lucrurile. Știi cum cad cărțile de domino? Așa poate să cada un sistem întreg, cu oameni din toate partidele, de sus și jos, din presă, sistemul pe care aproape l-ai descris corect, dar pe care doar îl intuiești, ei bine acel sistem se poate distruge dacă eu cad sau vorbesc. Deci nu voi vorbi pentru a ieși de aici.

Constanța - Cred că nu vei vorbi dacă tu poți să trântești inclusiv puterea actuala, nu vei vorbi ca să ieși de aici. Nu vei vorbi pentru ca să trăiești. Da.

Alla - Dacă pățesc ceva totul explodează, mi-am luat măsuri de siguranță.

Constanța - Și dacă cei pe care-i ameninți, sau șantajezi acum, nu pot face nimic, dacă justiția va funcționa peste voința lor?

Alla - Atunci justiția trebuie să-mi dea drumul, în dosarul acesta nu au ce să-mi facă, este slab cum ai spus.

Constanța - Nu vor apărea și alte dosare?

Alla - Nu, categoric nu. Și, oricum, întreabă-te dacă nu am o înțelegere cu unii mari de tot, cum va fi când voi ieși de aici, victimă a sistemului ticăloșit.

Constanța - Nu ai nici o înțelegere. Ce îți spuneam înainte? Ăia mari de care vorbești au o putere repede volativă și mai mult administrativă, voi v-ați lăcomit prea mult, ei, ăia mari, nu-și pot permite lideri, în țărișoara asta de frontieră a spațiului lor vital, care să-i depășească ca bani.Adică aia au puterea iar voi aveți prea mulți bani. Nu am timp să-ți povestesc cum, în istorie, unii și-au pierdut averea și apoi și capul doar pentru că și-au sfidat suveranii.

Alla tresare, se ridică de la masă și se plimbă agitată prin cameră.

Constanța - Văd câți-am captat atenția și începi să gândești. Nu-ți forța prea tare norocul și să nu plătești tu tot pentru toate oalele sparte.

Constanța, știi ce mă doare cel mai mult? Că o țară bogată cu oameni frumoși, nu mai are nici un gram de independență. Și asta nu vine de la nimeni anume Este de la cum se simt oamenii. Parcă poporul ăsta nu știe să fie unit și mândru.

Cele două prietene dansează parcă printre cuvinte și fiecare-i spune celeilalte adevăruri tăioase. Poate că este firesc ca uneori un om să știe realitatea așa cum o văd oamenii cu care nu ai interacționat de multă vreme și nu au un interes anume.

Constanța - Ce-i cu tine? Lasă că cerem judecarea în libertate, apoi urmează circumstanțele atenuante dacă vrei. De altfel cred că-ți vei face singură apărarea. Alla, ce ai? Parcă te uiți prin mine.

Constanța - Știi ce regret? Că nu am reușit să-i învăț pe cei din orașul nostru cât de speciali sunt, cât de puternici sunt, ce importantă este munca lor și cât de mult contează. Mă doare ca ați reușit voi, politicienii, prin intermediul aceleiași rețete de succes și clientelism, ați distrus orice idee de unitate ți fraternitate între cetățeni. Țara asta trebuie să fie un loc unde oamenii să-și spună că sunt acasă. Să fie în siguranța. Puterea clasei politice stă în puterea maselor, dar dacă masele sunt slabe și dezbinate, clasa politică va constata că nu are în cârcă cui să stea cocoțată. Mă doare că munca nu mai este prețuită, până-și reclamele de la tv. sunt ridicole, nu mai pot să le ascult, toate prezintă tineri sau tinere aflate la birou, plictisite, obosite. Vezi mentalul colectiv s-a șubrezit, este o rușine să spui că muncești la câmp, că pigulești cu pila la o piesă sau că ști zugrav. Nu, acum obligatoriu trebuie să fii la birou, de parcă oamenii ar mânca doar hârtie și cipuri. Suntem un popor terminat pe dinăuntru. Într -o zi am să-ți aduc o carte să vezi ce spunea un ins numit Beria, apropiat al lui Stalin și apoi omorât tot de Stalin.

Alla - Apropiat și omorât?

Constanța – Da. A condus serviciul lor de spionaj. O naţiune o poți cuceri, firește în numele revoluției clasei muncitoare, cred că așa se spunea, în 3 feluri: cu armata, prin blocadă economic, sau dezbină-i și distruge-le liderii adevărați, restul vine de la sine.

Constanța - Dar ce-i cu tine?

Alla - Poftim? Nimic, te ascultam.

Constanța - Și vreau să-ți mai spun ceva ce nu este în regula pe la noi: ideea de luptă sindicală. Vezi, toate marile companii străine nici nu au sindicate, oamenii nu știu sau nu pot să mai lupte pentru dreptul lor la muncă, muncă retribuită cinstit. Pentru nimic unii primesc milioane peste milioane și nu produc nimic iar alții nu primesc nimic deși muncesc din greu sau și mai rău, nimeni nu impune criterii de performanță celor care vor să facă afaceri în țărișoara asta.

Constanța – Înțelegi ce-ți spun eu?

Alla - Da, înțeleg și ai dreptate, și mai este ceva ce nu ai observat încă. Țara asta a fost cumpărată bucată cu bucată, este aproape imposibil să o mai recuperăm.

Constanța - Vezi aici mă dezamăgești că gândești așa. Țara asta are și un popor, cetățenia înseamnă dreptul general al poporului asupra unui teritoriu chiar dacă acolo el nu este proprietar, dacă poporul are conștiința de sine și este unit, nimeni, nici un patronat, nici un proprietar de pământ, nu poate să -l învingă, voi ați permis ca lipsa conștiinței de sine, lipsa unității între cetățeni să -i facă să fie slabi și doar o masă de manevră, dar de, era o vorba: somnul națiunii naște monștrii sau națiunile au conducătorii pe care-i merită.

Ala - Nu înțeleg ce vrei să spui.

Constanța - Păi în clasa a 9-a parcă, la fizica, profesorul ne-a învățat ceva, un corp în același moment se află  în mișcare față de un punct X dar se află în repaus față de alt punct Y. Mai ții minte? Un om aflat într-un autobuz este în mișcare fată de oamenii de pe strada dar stă pe loc față de oamenii din autobuz.

Alla – Ești nebuna! Chiar așa ne-a spus profu? Nu-mi amintesc.

Constanța - Eu da.

Alla - Și ce legătura are asta cu națiunea?

Constanța - Simplu, națiunea este formată din oamenii din autobuz, țara este autobuzul și celelalte națiuni sunt oamenii de pe stradă.

Alla -Așa, și?

Constanța - În autobuz unii stau în picioare, alții ocupa un scaun, alții ocupă două scaune, deși nu au nevoie, așa este și cu proprietatea, dar autobuzul este folosit de toți cei care sunt în autobuz, nu doar de cei ce au două scaune, și nici măcar de proprietar, autobuzul fără oameni nu mai este autobuz.

Alla - Să zicem că mai pricep câte ceva din ce spui tu.

Constanța –Știi ce mă doare cel mai tare? Faptul că oamenii nu sunt uniți și că s-a distrus ideea de lupta sindicală. Nu există sindicaliști, nu există oameni care să lupte pentru capitalul numit muncă.O națiune căreia îi lipsește mândria este ca o frunză-n vânt. Nu există bucurie pentru faptul că vecinul, amicul câștiga mai bine, pentru că s-a introdus ideea de salarii confidențiale pentru a putea oferi enorm clientelei politice și aproape nimic celor care fac munca efectivă, care nu au pile, și ușor, ușor, an după an, oamenii au simțit că unii câștiga enorm și nu merită și alții nu câștigă nimic deși merită. Și tot așa, și tot așa. Păcat. Apoi s-a distrus și sa vândut totul. În contractele alea de privatizare nu scrie despre obligativitatea de a crea locuri de muncă? Cred că da, și dacă nu fac locuri de muncă nu ar trebui să piardă fabrica ș să reintre în proprietatea statului?

Alla - Nu este așa simplu cum vezi tu.

Constanța – Da? Din contra eu cred că este așa simplu cum văd eu și mai mult, se poate reface totul, pas cu pas, dar cine să facă asta. O clasă politică șantajabilă și șantajată care își imaginează că unde cineva face un joc, o strategie, și toți se înclinași o urmează. Draga mea, oamenii sunt liberi, precum pasările cerului, măcar această conştiinţă a libertății nu s-a pierdut încă și practic nu o puteți anihila, altfel multe vedete politice ar trăi cu impresia că sunt niște conți împăiați sau regi ofuscați, libertatea spiritului și convingerea că poți să zbori i-a mânat la muncă peste hotare pe mulți dintre concetățenii noștri și de acolo, chiar și tu, cu tot cu calitatea ta de ministru, nu mai ai  nici o putere, ești o doamnă doar dacă oamenii vor să se mai uite la tine.

Scena 7.

Este o noapte adâncă. Felinarul, câteva umbre ale unor clădiri impozante, hoteluri de lux, pare că se zăresc în depărtare. Noaptea are un miros rece și umed. Este aer curat.

Constanța – Ioane, am obosit să merg, voi sunteţi tineri, picioarele astea mă trădează, când eram și eu tânără, cum mai alergam. Am muncit mult, nu pot să mă plâng. Am o casă frumoasă, doi copii frumoși, 7 nepoți acum așteptați un strănepot, doar că am alergat foarte mult, dormeam câte 5 ore și nu simțeam oboseala. Dacă vă spun că dorm 9 ore noaptea și încă un somn zdravăn de amiază apoi mă pregătesc să vin aici la întâlnirea cu voi, ma credeți?

Ana - Doamnă, dar cum v-a venit ideea să vă împrieteniți cu două prostituate? Nu vă este rușine cu noi? Ce ați muncit în viața dumneavoastră?

Constanța - Hi, hi, hi, în viață mea? Am făcut doua facultăți, amândouă m-au ajutat să fiu ceea ce sunt dar nu am profesat niciodată meseriile pe care le-am învățat, m-au ajutat să înțeleg lumea, am lucrat în Parlament, nimic important, apoi mi-am făcut un ziar, am vândut în piață miere de albine, apoi am scris piese de teatru pentru copii și am jucat în ele, am construit case, mi-am făcut un atelier auto, am făcut comerț și am scris, da , foarte mult.

Ion - ȘI de ce v-ați împrietenit cu noi?

Constanța – Mă bucur că simți că ne-am împrietenit. Da, suntem prieteni. Crede-mă că văd în tine doar frumusețea unei făpturi umane, a unui om, probabil o parte din creația lui Dumnezeu, fără de care Pământul nu ar fi însemnat nimic, și asta este o discuție foarte interesantă.

Ana – Și nu vă este rușine? Dacă vă vede cineva?

Constanța – Să mă vadă. Care-i problema? Mă vede șoferul meu de câte ori îi spun să venim la voi.

Ana - Dar copiii dvs ce spun că veniți aici?

Constanța - Că vorbesc cu voi? Copiii mei mă iubesc, ei sunt singurul lucru mare pe care l-am reușit în viață, prin ei exist eu, și știu că au fost întotdeauna mândrii de mine, și eu de iei. Hi, hi, hi, în rest copiii mei vă pot fi vouă părinți, voi sunteţi cam de o seamă cu nepoții mei, cum va spuneam, mă pregătesc să fiu străbunică.

Ana - Tot nu înțeleg, îmi place că veniți aici, deși în ultima  vreme din cauza dvs noi nu am prea lucrat, bine că a făcut Ion banii aiștia în noaptea asta, și mulțumim că în fiecare seara ne aduceți câte un pachețel, că eu nu mănânc mai mult, îmi ajunge pentru o zi.

Constanța - Ana, Ana, hai să ne așezam, aproape că am uitat de bagajul meu.

Cei trei se așează. Tabloul este perfect. Două doamne însoțite de un cavaler.

Constanța –Am să vorbesc eu, voi să ascultați.

Ion – Sigur doamnă.

Constanța - Dragii mei, a venit timpul să vă spun că oamenii evoluează în viață în funcție de împrejurările, situațiile care apar pe parcursul unei timpului. Hi, hi, hi! Învățasem cândva de Piaje, nu cred că ați auzit de el. Ei, acest om mare a spus că omul poate învață orice la orice vârstă. Nu cred că se referea doar la a scrie și a citi, cred că era vorba și de alte deprinderi și obiceiuri.

Cu ce sunteți voi mai prejos decât oricare om de pe stradă? Pentru că faceți ce faceți? Da. Nu este o opțiune pe care să o încurajez, nu-mi place. Poate că a fost o formă ușoară de a găsi o sursă de bani, prima data cred că v-a fost mai greu și apoi v-ați complăcut.

Ana - Eu sunt o victimă.

Constanța -Taci Ana! Poate ai fost o victimă o dată, de două ori, dar mai mult nu. Poate victime sunt și mamele care nu au ce să dea de mâncare copiilor, care muncesc pe un salariu de nimic ca apoi niște politicieni slabi să ghideze greșit corabia aceasta și destinele lor și ale copiilor să fie distruse.  Dar eu văd că voi aici, voi doi aveți un fel de solidaritate, ție încep să-ți placă hainele nu prea stridente, și de câteva zile nu mai încerci să agăți clienți. Oare de ce? Pentru că prin tot ce v-am povestit până acum v-am transformat ireversibil pe amândoi.

Ion mănâncă. Își face semne cu Ana arătând ce gust bun are pachețelul adus de Constanța, aceasta  zâmbește mulțumită. Apoi cei doi o îndeamnă și pe Ana să guste. Ion se alintă și vorbește cu gura plină.

Ion – Și cum s-a terminat cu Alla, nu mi-ați spus?

Constanța - Da, ai dreptate, trebuie să termin povestea.

Femeia face o pauză, oftează apoi ca într-o împărtășanie vorbește.

Constanța - Alla a fost condamnată cu suspendare.

Ana – A câștigat pariul?

Constanța - Nu, apoi au venit alte dosare și a fost condamnată ca recidivistă. A ieșit din pușcărie după vreo 8-9 ani să fi fost! Nu-mi amintesc.

Am dat eu o cafea în centrul vechi. Anii aceea de la "beciul domnesc" așa se spunea în epoca locul unde stăteau foști miniștrii, ne-a dat posibilitatea să ne cunoșteam, am devenit prietene. Și vezi, te întreb eu pe tine, cine este un om rău, cel care-și bate joc de el, ca voi, fiind prostituată și prostituat, sau oamenii care pentru setea lor de putere și bani, distrug o națiune, destine? Trufia asta! Probabil nu înțelegi sensul spuselor mele?

Ion - Ba da, le înțeleg, a reușit să aibă un copil?

Constanța - Nu, femeile, mai mult decât bărbații, au un timp biologic în care pot procrea, pot da viată, și când a ieșit din pușcărie era prea târziu să mai facă copii. A fost cel mai mare regret al ei. A suferit când vedea pe unii pe care-i considera slabi din eșalonul 3-4 al politicii, dar care nu avuseseră timp să fure, sau nu fuseseră nevoiți să fure pentru a intra în cărțile care contau. Pe  vremea aceea nu conta că ești deștept sau prost, că ești patriot sau nu, tot ce conta era să aduni banii care trebuiau de pe urma funcției pe care o aveai, îți țineai pentru tine o parte și restul mergea mai sus, la următorul șef, care adună și el și dă mai sus, până la șeful statului. Când îi vedea că ajung mari oameni de stat, ăia din eșalonul 3-4, pe unii care-i duceau servieta pe vremuri, atunci o simțeam că pufnește ca o locomotivă, și toți, absolut toți au uitat-o.

Ana – Mai trăiește?

Constanța –Nu. A plecat de mult timp, a plecat în marea călătorie. Probabil ne vom întâlni pe acolo să mai stăm la o poveste.

Ana – Pentru cât rău a făcut, probabil a bătut-o Dumnezeu.

Constanța - Vai Ana, dar ce vorbe sunt astea! Poate că Dumnezeu a iertat-o, cred că așa te va ierta și pe tine, chiar crezi că celui căruia-i spui tu ,,Tata, iartă-ma,,....nu te iartă? Mai greu este să te ierți singur când știi că ai greșit, caci Dumnezeu nu a făcut omul ca să-l pedepsească, el îi iubește pe oameni, el este iubire, și așa cum un părinte și-ar da viața pentru copilul lui, chiar atunci când acesta este rău, rău de adevărate-lea, așa este și Dumnezeu. Draga mea, dragi mei, Dumnezeu este iubirea absolută și iertarea, în rest multe dogme și prostii am spus noi oamenii, le-am inventat noi, și i le-am pus în cârca lui Dumnezeu.

Ana se uită mirată la Constanța, discuția o depășește și pare că-i este frică. O fi ea prostituată dar niciodată nu a contestat puterea lui Dumnezeu. Spera doar ca la judecata de apoi să fie iertată.

Constanța - Văd că nu înțelegi ce spun. Poate într-o zi vei înțelege sau poate nu.

Ion - îmi pare rău pentru prietena dvs doamnă.

Constanța - Ioane, a fost o femeie bogată, a murit putred de bogată și cu banii pe care-i avea nu a putut să cumpere timp. I-am spus să meargă undeva în Africa sau pe Amazon și să se implice în viața unei comunități de acolo, să o ia de la capăt. Nu a vrut. A călătorit mult. Am povestit mult. Am înțeles lumea amândouă și am mai pus un pariu.

Ion - Altul? Care?

Constanța - Eu am susținut că oricine chiar și cel pedepsit pentru crimă, ajutat un pic, printr-o educație temeinică și folosind un moment propice, poate ajunge orice. Bine, doar oamenii cu o inteligență normală, nu vorbim de cei supradotați sau de cei mai prostuți. Ea a susținut că dacă ai greșit o dată nu mai poți să revii, chiar dacă nu ai făcut o crimă, era cazul ei.

Constanța – Ați mâncat? Haideți să ne întoarcem la băncuța voastră și la mașina mea. Se fac cam orele 3 ale dimineții și sunt tare obosită.

Ion - Și cine a câștigat pariul?

Constanța - Iar este o poveste lungă de spus.

Ion - Ne spuneți altădată?

Constanța - Nu, defapt vă voi spune chiar în astă seară.

Constanța - Ioane, am o curiozitate.

Ion - Spune-ți doamnă?

Constanța – Câți bani ai caștigat?

Ion - În seara asta? Să mă uit, 10, 20, 400, 900 de euro, munca pe o săptămână.

Constanța - Să știi Ana, dacă vei placa de aici, să nu te încurci cu bărbați care-și cumpără iubirea, sunt multe forme de a cumpăra iubirea, oricare din ele nu arată decât slăbiciunea acelui individ, incapacitatea lui de a da piept cu viața, incapacitatea de a relaționa cu o persoană, de ai capta atenția, de a o face să vibreze împreună cu el. Iubirea este cel mai frumos dar de la Dumnezeu, suntem creați din iubire. Dacă nu știi să cauți iubirea și te amăgești dând bani atunci ești un om slab.

Ana - De ce spuneți așa doamnă Eu am clienți feluriți și unii au bani și sunt oameni mari, noi nu suntem pe centură, noi suntem în centrul capitalei.

Constanța - Vei înțelege Ana, sper, cândva căci viața este lungă. Vei înțelege că unii vin la tine din lașitate din slăbiciune din frică. Câte vei înțelege Ana! Dar să nu te desconsideri niciodată. Toți plătim pentru ceea ce facem în viața asta, aici pe pământ, nu în altă parte. Aici este Raiul și Iadul.

Toți se așează iar pe bancă, apoi se uită cum o duduie îi face morală zgomotos unui domn.

Constanța - Ce spune? Iar mănânci? Probabil va fi unul din clienții fetelor ca tine, niciodată să nu desconsideri un om, sper să tacă duduia că îmi strică seara.

Ion - Ala? Nu este clientul nostru.

Constanța - Va fi, crede-ma! Dar să vă spun de pariul meu cu Alla.

Ion - Da, vă rugăm.

Înainte să vorbească Constanța face un semn că este mulțumită că a plecat duduia gălăgioasă apoi scoate două bucăți de hârtie.

Constanța - Am aici două contracte, unul atestă proprietatea asupra unui laborator de turtă dulce, parcă spuneai că ți-ar place să faci turtă dulce, nu-i așa Ana?

Ana - Da, v-ați amintit ce am spus eu!

Ana zâmbește parcă prevede ce urmează.

Constanța - Am și un act care arată proprietatea asupra unui atelier auto.

Ion - Este pentru mine?

Constanța - Da, sunt pentru voi, cu o condiție, fără de care nu se poate.

Ion  are mai mult curaj și întreabă:

Ion - Și ce trebuie să fac ca să-l primesc?

Constanța ………..

Scena 8.

Cititorule!

Ce vor face personajele noastre? Omul are puterea să se transforme sau cade?

Finalul îți aparține.

Profesorul

Scena 1.

Suntem într-un laborator de chimie dintr-o școală oarecare. Dascălul îmbrăcat într-un halat alb, cu părul neîngrijit, cu pantaloni și pantofi găuriți și rupți. Câteva eprubete, un stativ, o lupă stau aruncate pe o masă de lucru.

Profesorul face un experiment, se degajă un fum, cad câteva lucruri pe jos. El, profesorul se ferește și se ascunde după birou. Revine de după birou, cu părul și mai neîngrijit, cu ochii cât cepele, murdar pe față, face câteva grimase, apoi se ridică și se plimbă de colo colo gândindu-se. Parcă vorbește cu sine, nu înțelege de ce. Se aude soneria. Își caută catalogul și deși este murdar din cauza experimentului se pregătește de oră. Se uită la ceas. Se aude sunetul unui puhoi de copii care năvălesc în clasă. Profesorul zâmbind, îi salută pe copii și dansând parcă îi poftește să se așeze comod în bănci.

Profesorul - Bună ziua copii!

Copiii – Bună ziua domnule profesor!

Apoi se aud câteva câteva chicoteli și râsete.

Profesorul – Să facem prezența, trebuie să știm cine dorește să participe la întâlnirea noastră unde învățăm despre elementele chimice, adică despre tot ce ne înconjoară.

Profesorul strigă catalogul și copiii răspund prezent sau absent.

Profesorul - Da, văd că nu sunt foarte mulți colegi interesați de ora predată de mine. Păcat, puteau să afle atât de multe lucruri interesante. Ce lecție am pregătit pentru astăzi?

Copii fac o liniște de mormânt pentru că nimeni nu are curaj.

Profesorul – Nu avem nici un curajos?

Copiii – Nu.

Profesorul – Bine, înțeleg (după o pauză) și apreciez efortul dumneavoastră de a veni la cursul meu. La un moment dat în viață, vă veți lovi de ceea ce predăm astăzi, aici. Cred că este mult mai util să vă fac eu o recapitulare și să vă arăt experimente decât să vă chinui pe voi.

Copiii – DA

Profesorul începe o serie de experimente chimice iar în ochii copiilor pare un vrăjitor. După vreo 20 de minute se așează obosit pe scaun când intră în clasă o fată cu bluza ruptă, cu unghiile făcute, cu cercel în nas, brațară la picior și fusta este foarte scurtă.

Profesorul se uita la ea…..ea se uita la profesor…..

Profesorul ridică din umeri și întreabă - Dvs?

Eleva – Eu!.....

Profesorul – Cine sunteți dvs. ți ce doriți?

Eleva râde și spune - Cine sunt? Rucsi. Da. (Se aude un murmur.) Am venit la oră.

Profesorul – Aici predăm chimie.

Eleva – Da! Și?

Profesorul – Nu v-am văzut pe aici până acum, poate a-ți greșit clasa.

Eleva – Nu. Ah ! Da, am lipsit. Am venit la oră pentru că vreau să-mi încheiați media.

Profesorul – Da?!

Eleva – Da.

Profesorul – Aveți multe absențe, nu cred că știți atâta materie încât să vă închei media cu o notă de trecere.

Eleva – Zău?

Profesorul – Da.

Eleva – Păi, faceți și dvs. o excepție.

Profesorul – Nu pot.  

Fața dascălului este foarte expresivă și îi spune elevei nonconformiste că nu poate să-i dea nota cerută. Fața elevei este și ea expresivă.

Eleva – Chiar nu vrei?

Profesorul – Eu vreau dar nu pot.

Eleva – Ce ?

Profesorul – Nu pot să vă dau o notă de trecere. Trebuie să știți ceea ce am predat la clasă tot trimestrul.

Eleva – Lasă gluma. Ce,ăștia știu ceva?

Profesorul – Da, știu mai multe de  cât dvs. și au fost prezenți la oră.

Eleva – Păi, uite sunt și eu prezentă.

Profesorul – Da, văd dar ați lipsit tot trimestrul.

Eleva – Domnule profesor, eu fac tărăboi dacă nu-mi dați notă. Eu nu sunt o proastă. Da?

Profesorul – Sunt convins că nu sunteți o proastă dar nu vă pot încheia media.

Eleva – O chem pe dna. directoare.

Profesorul – Da! Și?

Eleva - Da.

Profesorul – Foarte bine, vă rog să o chemați. V-ați sugera ca înainte de a o chema pe dânsa să vă scoate-ți cercelul din nas, să vă pieptănați și să vă îmbrăcați cu alte haine adecvate pentru un institut de învățământ. Respectul de sine vă obligă.

Eleva – Cine?

Profesorul – Respectul de sine.

Eleva - Da înțeleg dar vreau notă.

Profesorul – Doar dacă știți ceva despre ce învățăm noi aici.

Eleva – Da. Bine. Știu. Dumneavoastră tataie încercați să trans, trans, transbordați oameni și nu reușiți.

Profesorul – Poftim?

Eleva – Da. Lasă mata că știm și noi, toată lumea știe că sunteți un ratat.

Profesorul – Poftim?

Se vede că discursul elevei l-a atins pe dascăl.

Eleva – Da. Mata vrei să muți oameni dintr-o parte în alta, vrei asta de când te știi și nu ai făcut nimic. Deci, ce să mă înveți pe mine?

Profesorul râde copios.

Profesorul - Da, eu vreau să mut oameni dintr-o parte în alta, este un gând minunat. Dacă nu voi reuși nu înseamnă că sunt un ratat dar mi-ar place să descopăr cum se face tele-portarea. Sunt mulți oameni de știință care muncesc la acest proiect. Te rog să mă crezi că toți acești oameni nu sunt niște ratați. Este un drum lung și anevoios. Poate și lor le-ar place să stea într-un parc să asculte muzica păsărilor dar muncesc în laboratoare mari. Au început de când erau ca dumneata. Adică au mers la școală nu au chiulit. Ce părere aveți?

Eleva – Despre ce?

Profesorul – Despre prezența la ore?

Eleva – Nu, merci.

Profesorul – Atunci vă voi lăsa repetentă.

Eleva – Nu.

Profesorul – Negreșit.

Eleva – Tataie? Tu știi cine sunt eu?

Profesorul – Da, un copil obraznic cu o proastă creștere.

Eleva – Eu sunt fata lui, lui…

Profesorul – Lui! Care lui?

Clasa râde în hohote.

Eleva – Lui.

Profesorul – Da! Foarte frumos. Am să fac o notă în carnetul dvs de elev. Aștept să-l văd pe tatăl dvs. sau pe mama dvs. la școală.

Eleva – Păi! Vedeți! Începem să ne înțelegem.

Profesorul – Da?

Eleva – Da. Ce vreți să vă dea tata? O repartiție pentru o casă în centru?

Profesorul – Nu

Eleva –Niște băutură fină?

Profesorul – Nu.

Eleva – Păi zi măi omule ce vrei să-i spun babacului? Ce să aducă?

Profesorul – Pentru ce?

Eleva – Mă înnebunești de tot tataie. Pentru notă! Ai uitat?

Profesorul – Ah ! Înțeleg. nota. Treci în bancă Rucsi. Nu vreau nimic de la babacu și când îl întâlnesc am să-i spun că a greșit cu educația dvs. Te las corijentă. Pot înghiți multe dar nu pot lăsa un copil să se piardă și să renunțe la cunoaștere. Dacă nu vei veni la toate orele te paște repetență și babacul, este el șef, acolo la el, la mine eu sunt șeful. Clar?

Profesorul – Acum copii, să ne continuăm lecția. Dar, uite că s-a sunat.

Dascălul se uita la ceas.

Profesorul - Ne vedem data viitoare și nu uitați că avem de repetat Apa H2O.

Scena 2.

În oraș, la șosea, acolo unde se află un magazin universal mare cu vitrine frumoase, se plimbă și profesorul mucalit.  Este îmbrăcat modest. Zâmbitor, merge puțin aplecat în față. Toate vârstele au frumusețea lor și ceea ce numim în de obște vârsta a treia pe acest om l-a transformat într-un bătrânel simpatic.

Total accidental se tamponează cu o duduie grăbită, aranjată, foarte cochetă și îmbrăcată cu haine de firma. Toată geanta duduii s-a împrăștiat pe jos. Profesorul își cere scuze și încearcă să se aplece să adune lucrurile. Își tot cere scuze și de o dată duduia scoate un sunet ca și cum ar fi fost lovită strașnic de ceva sau cineva drept în cap apoi spune:

Duduia – Tu?! Tu ?! Nici aici nu scap de tine? Vezi pe unde calci tataie, uite ce ai făcut!

Profesorul - Eu! Mă iertati!

Duduia – Nesimțitule, esti pacostea vieții mele!

Profesorul – Eu?! Iertați-mă, a fost un accident, eu mergeam pe trotuar, ne-am tamponat din greșeală.

Duduia – Da, da din greșeală, pentru că te găsesc în orice colț pe tine, de aș scăpa o dată de tine tataie.

Profesorul – Pardon!

Duduia – Da, de tine, neatent ce ești, ce te holbezi așa la mine? Mi-ai chinuit adolescența, m-ai umilit, mi-ai scos peri albi, uite-i aici și aici.

Duduia îi arată ceva în capul ei.)

Duduia - Nu se văd pentru că i-am vopsit neghiobule!

Profesorul – Ne cunoaștem?

Duduia – Da, da, ne foarte cunoaștem. Ce, te faci ca nu mă știii?

Ha, uită-te la el, are tupeu. Fato! Ce sa ma mai fac eu că peste tot în viața mea dau peste răpciugosul ăsta, coate goale, ratat de profesie.

Profesorul – Eu! Pardon.

Duduia -Lasă pardonul, i-a spune, ai papucii rupți? Da, se vede. Cu ce să-ți cumperi tu un pantof mai de Doamne ajută, mă?

Profesorul – Pantofii mei, ce au? Sunt foarte buni, comozi, călduroși, ah! Da văd că s-au dezlipit un pic, am să-i lipesc, da, dar în rest sunt foarte buni.

Duduia – Buni spui? Da! Zdreamță.  Zdreanță îmbrăcată în zdrențe. Uită-te la tine! Ce cămașă jalnică. Ce este asta?

Duduia îl apucă pe bătrânul domn de o  mânecă de la sacoul său.

Profesorul – Duduie! Zău că nu înțeleg de ce vă comportați așa cu mine, pare că v-am făcut mult rău. Zău că-mi pare că aș fi într-un vis? Nu înțeleg ce v-a declanșat aceasta furie, probabil ați suferit profund din partea unei persoane care-mi seamănă dar vă rog să mă credeți că nu vă cunosc. Oricum, îmi cer iertare pentru accidentul de adineauri deși vina nu-mi aparține, aș spune că dumneavoastră ați fost neatentă.

Duduia – Zău așa, fato! Mor acum de furie, îmi plesnește vena asta de la cap. A, stai să nu șterg machiajul. Eu, tataie, mă grăbesc la o întâlnire de afaceri, unde este invitată lume buna, lume fină, nu casc gura ca tine prin vitrine! Haa! Da, firește, ce să faci altceva? Că nu ai bani nici să treci strada. Vezi tu, mă ratatule, eu am reușit în viață: uita-te aici,

Duduia face o piruiă.

Duduia - Vezi tu ce haine am eu? Vezi tu mașina parcată acolo? Toate astea înseamnă că sunt un om valoros. Eu știu să fac diferența între o geantă de firmă și un știft. Ai înțeles?

Profesorul – Da, dacă spuneți dvs dar nu văd sensul spuselor dvs și apropo, geanta dvs de firma este făcută dintr-un material nociv pentru organism. Nu știu cum să vă spun, să nu vă jignesc, dar diferite culori cu care este vopsită geanta dvs, sunt obținute din substanțe foarte periculoase, eu aș cere banii înapoi pe geantă.

Duduia este furioasă și răbufnește.

Duduia - Moșule!

Profesorul – Da!

Duduia – M-ai chinuit 2 ani din viața mea. I-am ratat pentru tine și ora ta idioata de chimie, chiar nu vreau să te mai văd, coate goale!

Profesorul – Ah! Acum am înțeles, sunteți un fost elev de al meu. Păcat.

Duduia – Păcat ? Ce!

Profesorul – Păcat că nu v-a plăcut chimia, astăzi ați fi înțeles mai multe.  Păcat. Probabil ar fi trebuit să fiu mai exigent cu dvs.

Duduia – Mai exigent? După ce mi-ai făcut ce mi-ai făcut?

Profesorul – Nu înțeleg, ce am făcut?

Duduia – M-ai lăsat corijentă, am fost la un pas de repetenție. Tata mi-a tăiat banii de club. Nu am ieșit o vară în Moll cu fetele. Vai, dar ești chiar meschin tataie!

Profesorul – Da, eu regret că nu v-am fost diriginte, am fi învățat despre normele de bună creștere, despre maniere. Probabil aș fi făcut din dvs o doamna desăvârșită.

Duduia – Regreți?

Profesorul – Da.

Duduia – O doamnă? Adică eu nu sunt o doamnă?

Profesorul – Am spus o doamna desăvârșită. Firește că sunteți o doamnă, chiar dvs ați spus că aveți mașină, haină dar mai trebuie câte ceva pentru a fi o doamnă desăvârșită.

Duduia – Ai tupeu, ești chiar, chiar, chiar, idiot. Vezi-ți de calicia ta, ratatule care visezi la teleplasare.

Profesorul – Teleportare, teleportarea este...

Duduia – Fato! Ăsta-i țicnit, piei de aici satana!

Duduia pleacă vociferând și profesorul rămâne vorbind singur despre teleportare apoi văzând că fosta elevă a dat bir cu fugiții își vede și el de drum.

Scena 3

Profesorul sta pe o banca și admiră o mulțime adunată în fața unei clădiri. Se pregătește un eveniment. Lângă el se așează o doamnă nu foarte bine îmbrăcată dar înțepată.

Duduia – Bună ziua! Se poate?

Profesorul – Da, vă rog!

Acesta-i face semn politicos să se așeze.

Duduia – Îmi păreți cunoscut?

Profesorul – Eu? Înțeleg.

Duduia – Cum va numiți? Ah! Parcă-mi amintesc, suntețe-ți?

Femeia face niște grimase și rămâne cu ochii mari, apoi i se citește furia pe față.

Duduia - Tuuu!?..

Profesorul – Poftim?

Duduia – Iar! Tu? Că nu scap de tine până oi muri? Nu?

Profesorul – Vă rog?

Duduia – Ce mă rogi?

Profesorul – Nu înțeleg!

Duduia – Să-ți spun eu ce nu înțelegi tataie. Știi doar cât m-ai chinuit?

Profesorul – Nu.

Duduia – Te rog frumos, să ne comportăm ca doi oameni civilizați, da?

Profesorul – Da, firește.

Duduia – Ce baftă am să dau mereu peste tine, probabil îmi porți ghinion.

Profesorul – Ne-am mai întâlnit?

Duduia – Da, profesoraș ratat de duzină, ne-am mai întâlnit, imaginează-ți. Ei dar ce sa fac? Așa a fost să fie. dacă nu am și eu noroc în viața asta? Karma, ea este devină.

Duduia îl privește cu coada ochiului apoi îi spune pe un ton arogant.

Duduia - Mătăluță tot în garsoniera aia strâmtă și întunecată?

Profesorul – Garsoniera mea este strâmtă? Oh! Nu! Este suficientă pentru mine și cărțile mele și pentru Heracleea.

Duduia – Ohoho! Heracleea! Ți-ai găsit și tu jumătatea? Sărmana femeie, cine știe de ce boală suferă, de te suportă taman pe tine.

Profesorul – Ați spus ceva? Nu prea v-am înțeles?

Duduia – Ah! Nu, nu. V-ați căsătorit?

Profesorul – Eu?

Duduia – Da, mata! Heracleea?

Profesorul – Ah! Nu, înțeleg. Heracleea este o floare, ea îmi oxigenează încăperea și îmi bucură privirea.

Duduia – Da! Înțeleg, era prea greu să vă rupeți de lângă cercetări, de lângă tele, tele, zi mata cu ce te ocupi! Invenția aia care nu ai reușit încă să o descoperi, că în rest, ehe, am auzit și eu că ai căpătat niște premii.

Profesorul – Teleportare.

Duduia – Da, așa, cum spui mata. Da! Ceva bani ți-au dat ăștia sau nimic. Dar, nu, nu, nu răspunde că se vede cu ochiul liber.

Profesorul – Da?

Duduia – Da. I-a să văd! Acum, ai pantofii rupți? Te pomenești că or fi tot ăia de când ne-am văzut ultima data?

Profesorul – Nu sunt rupți, i-am cumpărat acum 2 ani.

Duduia – Da! Văd, sunt uzați. Tataie, eu și săraca cum sunt acum ăi nu mă las. Vezi? Învață!

Profesorul – Da învăț, dar nu prea înțeleg ce sa învăț!

Duduia – Măi! Omule, cum o scot eu la capăt cu tine?

Profesorul – Nu știu.

Duduia – Da, văd, învață cum să trăiești viața. Uite eu când aveam bani m-am dus la Paris, Londra, ce orașe minunate, ce restaurante elegante.

Profesorul – La Paris, da, am fost si eu. Am vizitat Luvrul.

Duduia – Da! Am fost și eu acolo, nu am înțeles de ce oamenii se înghesuie, acolo, ca la cozile de pe vremea lui Ceaușescu, ca să vadă niște mâzgălituri. Dar a trebuit sa merg, eram într-o situație, înțelegi?

Profesorul – Nu! Nu înțeleg, dar Luvrul este un muzeu total, vezi istoria artei și secolele culturale ale umanității.

Duduia – Lasă secolele astea, Parisul are hoteluri, restaurante, case de modă și parfumuri. Nu înțelegi dumneata nimic. Păcat ca ai avut o viață și nu ai știut să o trăiești.

Profesorul – Eu! Sunt mulțumit cu ce sunt.

Duduia – Da! Fericiți cei săraci cu duhul. Adică, neștiutorii.

Profesorul – Vai! Neștiința este o catastrofă.

Duduia – Păi! Da, asta spuneam și eu, mai bine că nu știi ce ai pierdut. Acum, când ăți curg oasele după dumneata, unde să te mai duci?

Profesorul – Păi, să știți că restaurante bune sunt și aici și o mâncărică la ceaun poți să-ți faci și acasă, nici nu cheltui bani.

Duduia – Ah! Ești și zgârcit. Dar te înțeleg, ai fost sărac, ești și vei muri sărac. Eu m-am ridicat de jos, avea babacu o funcție iar restul am făcut cu forțe proprii. Acum, am o perioadă mai proastă, am pierdut casele, banii, afacerea, dar ma ridic la loc. Știi de ce? Pentru că știu cum se învârt lucrurile în lumea asta. Uite, dacă fac iar bai am să te duc în Grecia, să vezi marea, să stai la o terasă și să mănânci pește.

Profesorul - Am fost în Grecia în tinerețe. Grecia! Ce țară frumoasă, mi-ar plăcea să merg încă o dată acolo, poate la vară.

Duduia – Ei! Stai tataie, că încă nu am făcut bani și chiar dacă aș face nu înseamnă că aș lua un boșorog să-mi țină companie. Ei, dacă fac foarte mulți bani, ca oamenii ăștia de aici care au dat casele astea acum, atunci te trimit 2 zile la o pensiune de două stele.

Profesorul – Păi! Eu, nu.

Duduia – Uite, ăștia dau case de pomană unora care sunt în necaz. Nu de tot, dar ne pun o chirie modică. Și sunt așa elegante. Or să crape de ciudă prietenele mele care credeau că sunt terminată. Cică avem o singură obligație majoră, să citim o carte pe lună. Cică ne-au lăsat câte 20 de cărți, după ce le terminăm am scăpat de chin.

Profesorul – Este un chin să citești?

Duduia – Da, dacă este ceva ce  mă plictisește.

Profesorul – Ce subiecte vi se par interesante?

Duduia – Nu chimia și tele, le, le!

Profesorul – Teleportarea?

Duduia – Da, aia. Ce rost are să-ți bați capul cu ea dacă mătăluță după o viață nu ai găsit nimic, crezi că voi găsi eu?

Profesorul – Teleportare, pe înțelesul dumitale, ar putea ajuta oamenii să se facă bine când sunt bolnavi, bine, este doar o supoziție.

Duduia – Da? Nu mai spune tataie!

Profesorul – Da, imaginează-ți o sită prin care cerni o făina Făina bună trece și impuritățile rămân. Cu teleportarea am putea transmite un individ dintr-un loc în altul, l-am reclădi la destinație dar fără celulele bolnave. Ințelegi ?

Duduia – Nu prea dar dacă poți să obții un ten frumos și să termini cu celulita mai ales de pe burtă de la doamne, facem o mulțime de bani? Așa pare chiar interesantă tele asta.

Profesorul – Nu, lucrurile trebuie descoperite pentru a fi de folos umanității și concetățenilor.

Duduia – Ei lasă asta, uite ne anunță sa ne luăm cheile de la case. Te-aș invita pe la mine în noua locuință dar îmi este frică să nu murdărești parchetul și nici nu miroși prea bine.

Profesorul – Eu! Nu miros bine?

Duduia își primește cheile de la casă și se întoarce pe bancă.

Duduia – Mai trebuie să te suport nițel până deschid ăștia ușa blocului că după m-am dus acasă la mine, să mă bucur de o nouă viață. Da, uite ce mai lungesc ăștia discursurile!

Profesorul – Da, lungesc, așa cred și eu.

Duduia – Tu nu ai știut să te învârți de o casă, nu?

Profesorul – Păi! Eu, știți.

Duduia – Da! Știu, ești un ratat. Privește, ascultă!  Gata-i pe final.

Se aude vocea unui bărbat: -Și acum aș vrea să mulțumim binefăcătorului  nostru dl profesor, membru al academiei, cel care a câștigat numeroase premii internaționale, cel mai remarcabil fiind Nobel-ul pentru chimie anul trecut, dl profesor care și-a donat banii în folosul comunității, a făcut o stradă, biblioteca, aceste locuințe și finanțează și 6 burse de studiu. Mulțumim dl profesor. Ma bucur că v-am fost elev .

Se aud aplauze și ovații. Profesorul este profund marcat de reacția mulțimii și cu emoție spune.

Profesorul – Mulțumesc! Vă mulțumesc că ați venit astăzi aici.

Bătrânul dascăl se îndreaptă către duduia Rucsi.

Profesorul – Stiți, teleportarea este.

Dar pentru că vede că femeia stătea ca o stană de piatră îi face semn cu mâna prin fața ochilor. Ea nu reacționează. Atunci profesorul mai mulțumește încă o dată mulțimii și pleacă.

Scena 4.

Cititorule, finalul îți aparține.

Cuprins:

1. Le petit Moulin Rouge …….…………..pg.    4-17

2. Ioneasca Misă de București ………....pg.  18-29
3. Alla și eu………………………………....pg.  30-62
4. Profesorul………………………………. pg.  63-78