Compania de Teatru BUCURIA: Ciobanasul cel viteaz

Compania de Teatru BUCURIA: Ciobanasul cel viteaz: "Ciobanasul cel viteaz" de Elena Mona Panaite, este o poveste dinamica, scrisa pentru a marca (reaminti) elemente din folcloru...

Asociatia Torţa: Despre comasarea Muzeului National al Taranului Ro...

Asociatia Torţa: Despre comasarea Muzeului National al Taranului Ro...: Intelegem ca se doreste comasarea Muzeului National al Taranului Roman cu Muzeul Satului.  Credem ca aceasta idee este fundamental gresita ...

Despre comasarea Muzeului National al Taranului Roman cu Muzeul Satului

Intelegem ca se doreste comasarea Muzeului National al Taranului Roman cu Muzeul Satului. 
Credem ca aceasta idee este fundamental gresita pentru ca:
1. Cele doua institutii, desi studiaza si pastreaza vie arta si cultura satului romanesc, au moduri diferite de exprimare.
2. Inchiderea, distrugerea, disiparea unei institutii de cultura (oricare) inseamna regres pentru comunitatea pe care o deserveste.
3. Afluxul de populatie participanta la "Noaptea Muzeelor in Bucuresti", ca fenomen cultural, reprezinta nivelul de utilitate a cat mai multe institutii culturale de acest gen.
4. Poporul roman are la origini taranul." Vesnicia s-a nascut la tara". Cine nu-si cunoaste istoria, strabunii, nu are posibilitatea de asi construi un viitor glorios. Sa inchizi, comasa, Muzeul National al Taranului Roman este o lovitura data identitatii noastre.
Historia magistra vitae est!

Ce parere aveti?

http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/scrisoare-deschisa-adresata-domnului-prim-ministru.html

Elena Panaite

Inteleg ca se va pune in discutie un proiect de lege privind "falimentul" persoanelor fizice. 
Daca se va adopta o astfel de lege atunci inseamna ca societatea noastra incepe sa se maturize.
Este firesc ca o persoana aflata in imposibilitatea de plata, din motive ce nu-i pot fi imputate, sa nu-si piarda locuinta.
Casa, locuinta, are o insemnatate economica dar si una strict sociala, este locul unde exista si se dezvolta familia. 
Proiectul aduce inca ceva nou in piata de capital romaneasca, riscul direct pentru banci. 
Ce parere aveti despre aceasta initiativa?

Asociația Torța

Asociația Torța militează pentru emancipare civica si întărirea conștiinței de sine a poporului roman de pretutindeni. Convingerea noastră este ca:

-          Romania este așa cum noi o construim prin actele si faptele noastre,

-           Uniunea Europeana este așa cum noi o construim prin actele si faptele noastre,

-           Avem dreptul si obligația sa trăim bine la noi acasă,

-          Politicienii sunt plătiți de noi (prin taxe si impozite) pentru a ne deservi și nu pentru a ne subjuga,

-          Cetățenii Romaniei sunt oameni liberi într-o țară liberă și independentă,

-          Toți cetățenii Romaniei sunt egali.

Activitatea Asociației Torța se va concretiza prin:

-          Analize și comunicate de presă,

-          Editarea de broșuri și cărți,

-          Organizarea  de simpozioane,

-          Depunerea de cereri, petiții etc. către Parlament, Guvern, Președinte și instituții internaționale,

-          Instruirea cetățenilor în ași apăra drepturile .

În realizarea obiectivelor sale Asociația Torța se bazează pe voluntarii și membrii asociației.

Oricine poate fi membru sau voluntar al Asociației Torța cu condiția de a nu fi membru într-un partid politic.

Cine dorește să colaboreze cu noi în cadrul acestui proiect este rugat să ne contacteze.

Elena Panaite

Presedinte Asociația Torța

www.asociatiatorta.blogspot.com

parlamentulstrazii@yahoo.ro

17.11.2013

In 1989 curtenii lui Ceausescu l-au omorat si i-au luat puterea si banii. Revolutia din 1989 se incheie acum. Oamenii iesiti in strada vor schimba prin vot si puterea exemplului mentalitati perimate. Omul politic nu reprezinta nimic fara sustinerea si admiratia cetatenilor. Cloaca si imbarligaturile politice (dau si eu banii de afise dar ma puneti pe un loc eligibil) sunt pe sfarsite. Se naste o noua mentalitate, se naste o noua clasa politica, apar noi vectori de opinie. Este REVOLUTIE adevarata.

De ce fiecare roman are dreptul sa decida ce se face cu bogatiile solului si subsolului acestei tari?

PENTRU CA INTREAGA NATIUNE APARA GRANITELE ACESTEI TARI.

 O comunitate izolata (cu necazuri financiare asa cum are toata tara, nu doar in Rosia Montana) nu are capacitatea sa se apere, in caz de conflict armat, de una singura.

O NATIUNE PUTERNICA este aceea care are: TERITORIU VAST,  POPULATIE  NUMEROASA,  BOGATII MINERALE (MATERII PRIME).

Au ucis un copil

O tanar spune la tv ca : ea macar are constiinta curata 
pentru ca face ceva sa salveze cainii. 
Aceasta natiune, ca mental colectiv, a suferit o deraiere. Inainte de a salva caini trebuie sa salvam oameni.
Cainii flamanzi se organizeaza in haite si vaneaza. Cainii lupta impreuna pentru supravietuire. Oamenii nu lupta impreuna pentru supravietuire. Acel copil este doar o victima pe care o deplang foarte multi dar nu constientizeaza ca prin atitudinea lor, iubitori de caini maidanezi pe care-i hranesc pe strada, AU UCIS UN COPIL....SUNT NISTE CRIMINALI.

Pentru cei care sunt nedumeriti inca cu privire la drepturile pe care le au oamenii in tara aceasta (oamenii nu cainii): un citat din Constitutia Romaniei, ARTICOLUL 22 

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

coroborat cu legea 215/2001, Art. 68.

(1) Primarul indeplineste urmatoarele atributii principale:
a) asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei,

nu uitati:
1. Cainele este un animal dotat cu ghiare si colti si se hraneste cu carne....
2. Si vaca si oaia si gaina au suflet, nu doar cainele
3. In tarile civilizate din Europa nu este moda sifonarii banilor pe hrama cainilor. Intr-un termen de 15 zile cainii gasiti pe strada fie sunt dati in adoptie fie sunt suprimati.
4. Banii aruncati pe fereastra sau in buzunarele unor golani ar putea fi investiti intr-o ferma de animale unde sa crestem vaci, capre sau porci si am putea hrani gratis copii sarmani din acest oras (sunt destui care nu au o farfurie cu mancare).

"Cinci câini erau pe Ionuţ". Bunica copilului ucis de maidanezi povesteşte firul tragediei

Sper sa inceteze aceasta moda costisitoare de a pretui mai mult viata unui caine decat viata unui copil. Da mii de caini trebuie eutanasiati. Si o vaca, si un porc si o capra si o gaina are viata inainte de a ajunge in farfurie, nu va este mila de ele cand le mancati? Cu banii dati pentru cainii fara stapan ar fi mai practic sa ingrijiti animale utile (vaca, oaie, porc) care sa hraneasca popoluatia saraca a acestui oras. Daca tot vrem animale de companie...sa le ingrijim in curtea proprie...nu pe strada.
Eu , ca parinte, daca as avea asemenea necaz .....as da in judecata toti inbuibatii din primarie, in nume propriu, si as incepe sa impusc caini vagabonzi.

Comunitatile omenesti (orase, sate, comune, catune), sunt ale oamenilor nu a cainilor.

Cine are dreptul sa puna in pericol viata unui om pentru ca el iubeste animale. Sunt tari in care anumite rase de caini sunt interzise. ONG-urile, fac publicitate pentru  caini vagabaonzi spre a fi luati in adoptie si daca nu se gasesc iubitori de animale sunt EUTANASIATI. Nimeni nu-si pune problema sa-i hraneasca si sa-i tina in viata.

Noi SALVAM Rosia Montana

Rosia Montana NU este de Vanzare

Tribalia

Ovidiu DeicăTribalia (ţara românilor sud-dunăreni)

Follow · June 5 

Vasile Ion Câncea (Vasili Levski), în anul 1863, primeşte din partea domnitorului Alexandru Ioan Cuza steagul propriu al românilor sud-dunăreni, creat de Mihail Kogălniceanu pentru a stârni mândrie faţă de neamul lor despărţit doar de apa Dunării. Peste câţiva ani - la 1877 - patru batalioane de voluntari români din Tribalia Orientală (Bulgaria de Nord) şi Tribalia Occidentală (Valea Timoc) au ajuns la Smârdan, Griviţa şi Plevna pentru a lupta alături de fraţii lor împotriva osmanlâilor şi a-şi câştiga astfel, împreună, neatârnarea.

Am inteles ca in secolul XX-XVIII inaintea erei noastre, au venit din Sumer marea familie traco-daco-geta. Migratia din Sumer s-a datorat unei presiuni demografice si nevoii de spatiu vital. Nu doar aceasta familie vine de acolo. Sumerul este si locul de bastina al grecilor sau latinilor care i-au invadat pe etrusci. Mai tarziu stiti ca zona a fost cucerita de romani. Regatul lui Burebista cateva secole mai tarziu era dezmembrat si puternic romanizat. Romanii au avut o forma agresiva de a "amesteca" populatiile. Peste poporul daco-roman sau geto-roman sau traco-roman au venit in valuri popoare migratoare: slavi, huni, bulgari etc. Iata de ce din 10.000 de cuvinte (ca exemplu), cuvintele cele mai uzitate cam 50 % par a fi slave, 30% latine si 20%  dacice. Mai trebuie spus ca structura gramaticala a limbii noastre este cea latina. Cuvintele slave nu pot forma zeci de noi cuvinte/derivate pe cand cele latine da. Am mai inteles ceva ca limba latina facea parte din categoria CHENTUM iar cea daco/geto/traca din categoria SATEM .....dar ambele au plecat din SUMER.

Sarmizegetuza, Regatul Dac, Dacii, Burebista, Decebal

Badea CĂRŢAN

Romani adevarati:

Badea Cirtan ,ciobanul autodidact,din satul Cirtiasoara jud,Sibiu care a calatorit pe jos pina la Roma sa vada Columna lui TRAIAN. Ziarele din peninsula aveau sa a ,,coborit un dac de pe Columna intors acasa avea sa spuna ,,m-am dus latin si m-am intors dac''Doneaza turma de oi armatei romane si se inroleaza in razboiul de independenta 1877,...http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Badea_Cârţan

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”

OUA INCONDEIATE

versuri compuse de un patriot anonim

Asociatia Torţa: In lumea teatrului

Asociatia Torţa: In lumea teatrului:         INVITAŢIE LA CONCURSUL  DE  CREAŢIE  SI FOTOGRAFIE : «  IN LUMEA TEATRULUI  »                                       ...

Asociatia Torţa: Romania asa cum este EA

Asociatia Torţa: Romania asa cum este EA

VALAHII DE LA ADRIATICA/ISTRO-ROMÂNII

 Istroromânii reprezintă o comunitate din vestul Croaţiei, în Peninsula Istria, de aproximativ 2.000 de locuitori. Sunt strâns înrudiţi cu românii şi în propria limbă ei se numesc „rumâri”. Cunoscuţi de localnici sub numele „ciribiri” şi de filologi ca „vlahii din Istria”, locuitorii acestei zone sunt remarcabili pentru supravieţuirea lor lingvistică. În ultimul secol, numărul acestora a scăzut simţitor, fiind ameninţaţi cu dispariţia. Deşi situaţi izolat şi la distanţă, într-o masă de slavi, ei au ştiut, secole întregi, să-şi păstreze identitatea de neam, de limbă şi tradiţie. Iata de ce, originea, istoria, limba şi tot ce ţine de cultura lor a intrat în atenţia a numeroşi istorici, lingvişti, filologi, etnografi şi folclorişti din întreaga lume.

Aşezaţi într-o regiune săracă, puţinii locuitori de aici, care au fost capabili de acest adevărat miracol, au dus întotdeauna o viaţă grea. După cucerirea romană în care au intrat în secolele I şi II d. Ch., cei din Peninsula Istria au făcut faţă invaziei slavilor şi apoi celei otomane, cunoscând de-a lungul anilor şi alte stăpâniri, cum ar fi cea comunistă, iugoslavă. O asemenea istorie i-a supus pe cei din acest teritoriu la grele încercări şi de aceea mulţi dintre ei au plecat în Italia sau mai departe. Aşa se face ca mulţi dintre membrii acestei mici comunităţi româneşti au fost nevoiţi să ia calea pribegiei. O situaţie ca aceasta, pe lângă multe altele, poate explica uşor cum se face ca, din cei peste 5.000 de membri cât număra această comunitate românească la începutul veacului, astăzi nu mai sunt aproximativ 2000.

Referitor la origine, cei mai mulţi cercetători, din păcate, consideră că istroromânii sunt urmaşii unor emigranţi valahi din secolul al XIV-lea, omiţând ipoteza mult mai apropiată de realitatea istorică, conform căreia aceştia sunt românii vechi, protoromânii, primii pe aceste teritorii, înaintea croaţilor. Asemeni aromânilor, istroromânii sunt o rămăşiţă a marelui popor ce se întindea pe un teritoriu vast, cuprins între Marea Neagră şi Marea Adriatică, Carpaţii Păduroşi şi Munţii Pind, poporul TRAC.

Răspândire

Istroromânii sunt concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. În Croaţia, este vorba de satul Žejane/Jeiăni (cel mai mare dintre ele, situat la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (Županija) Primorsko-Goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţă sau Val d’Arsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane. Multe surse vorbesc şi despre alte localităţi din peninsula Istria, cum ar fi Dolinšćina, Draga, Dražina, Gradinje, Grobnik, Jelavići, Miheli, Trkovci, Perasi, în care există astăzi vorbitori ai dialectului istroromân. Se mai cunoaşte că acum şapte decenii existau vorbitori ai acestui dialect şi în alte sate sau cătune din peninsulă, cum ar fi: Munc, Liubici, Brig, Banascra, Mune Mare, Negri, Schilazzo, Santa Lucia, Ceravizzo, Cărbune, Cărniţa, Stara Guna, Corte Alba, Vlaşca, Vlahi, Fărăgun, Cătun, Cepici, Liţul, Runchi, Tupliţe, Cuculeani, Rumeri, Romania, Vale, Vlahobreg, Vodiţe şi altele. Toponimia peninsulei ne demonstrează însă o prezenţă masivă a istroromânilor în Evul Mediu: două aşezări cu denumirea Romania, altele unsprezece cu denumirea Cătun, apoi Vlasici, Vlascova, Volosca, Vlahova, Rumeni, Spinei, Murari, Sugari, Ciobani, Ciubănici, Ierbulişte, Bolobani, Bolovani, Buzet, Sărman, Floricici. În 1896, Teodor T. Burada publica o listă de 114 localităţi sau cătune populate altădată de români şi care îşi pierduseră în secolul al XIX-lea limba maternă, dar mai păstrau un şir de caracteristici etnice româneşti. Primul istoric care i-a descris pe istroromâni a fost triestinul Manarutta, cunoscut ca Fratele Irineo della Croce. El scria în 1698 că aceştia aveau „o limbă proprie a lor, similară limbii române. De aceea, ei se numesc între ei, în propria lor limbă, „rumeri” şi că locuiau până la porţile Triestului, la Opicina, Trebaciano şi Gropado. De asemenea, până în secolul al XIX-lea, istroromânii mai locuiau într-un număr destul de mare şi în insulele Veglia/Krk şi Cherso/Cres din Marea Adriatică. Românii de pe aceste insule au fost asimilaţi (lingvistic). Astăzi, există o mică diasporă istroromână în oraşul italian Trieste, din nordul peninsulei Istria, şi o altă diasporă, care nu depăşeşte 500 de persoane, în SUA, concentrată la New York. Există un număr de câteva zeci de istro-români răsfiraţi în Canada, Australia şi Noua Zeelandă.

Tot mai mulţi cercetători şi ziarişti români sau străini care au vizitat Istria confirmă că numărul vorbitorilor de istroromână scade vertiginos şi alarmant, aceştia fiind într-un stadiu avansat de deznaţionalizare.

Cultură

Nu există o literatură cultă în dialectul istroromân. Această ramură a tracoromânilor a fost şi este cea mai mică şi cea mai ameninţată. Chiar dacă nu sunt numeroşi, istroromânii au dat naştere unor personalităţi demne de remarcat. Andrei Glavina, cel numit „apostolul istroromânilor”, cel care a înfiinţat şi a condus între 1921 şi 1925 la Šušnjevica/Şuşneviţă sau Val d’Arsa şcoala „Împăratul Traian” cu predare în dialectul istro-român şi în româna literară, autor al primei cărţi de rugăciune în dialect istroromân. Cea mai mare personalitate a istroromânilor este considerat Nicolae Teslea (Drăghici) (1856-1943), devenit cetăţean american şi cunoscut ca Nicola Tesla (în croată şi în alte limbi). Savantul şi inventatorul Nicolae Teslea, astăzi revendicat şi de sârbi, şi de croaţi, a fost propus în 1915, împreună cu Thomas Edison, la Premiul Nobel pentru fizică, premiu pe care l-a refuzat. Nicolae Teslea a descoperit câmpul magnetic rotitor, a inventat radioul înaintea lui Marconi, sistemele de comunicare fără fir şi sistemul bifazat de curent electric alternativ. Acest inventator istroromân genial a construit primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de înaltă frecvenţă. Fire harnică şi vizionară, supranumit „extraterestrul român”, Nicolae Teslea a înregistrat peste 1200 de invenţii de o tehnicitate ce surclasa contemporaneitatea. În SUA, foarte multă lume spune că numele corect al secolului al XXI- lea este Nicolae Teslea. Marea preocupare ştiinţifică a acestui istroromân a ţinut de transmiterea informaţiei şi a energiei la distanţă, mai bine zis fără fir (wireless). A murit la New York într-o mizerie cumplită. De origine istroromână a fost şi Matei Vlăhici (1520-1575), teolog protestant de limbă latină şi germană din secolul XVI, primul şi cel mai de încredere colaborator al lui Martin Luther. Matei Vlăhici este cunoscut şi ca Matthias Flacius Illyricus (în latină), Matija Vlačić/Vlachich (în croată) şi Matthias Flach (în germană). Andrei Glavina, apostolul istro-românilor, cel care a înfiinţat şi a condus între 1921 şi 1925 la Šušnjevica/Şuşneviţă sau Val d’Arsa o şcoală cu predare în dialectul istroromân şi în româna literară, autor al primei cărţi de rugăciune în dialect istroromân. Istroromâni au fost şi profesorul Luigi Belulovici şi medicul Giuseppe Belulovici. Tot istroromân este scriitorul de limbă italiană Ezio Bordul, ca şi jurnalistul de limbă italiană şi croată, dar de origine istroromână, Ezio Mestrovich (1941-2003). Un mare entuziast este istroromânul Corrado Clănaţ (Clagnaz), care a înfiinţat în 1994, la Trieste, împreună cu alţi entuziaşti, Asociaţia culturală istroromână „Andrei Glavina”. Această asociaţie editează pe speze proprii revista „Scrisore către fraţ rumeri” (Scrisoare către fraţii români). În SUA, una dintre persoanele cele mai active din sânul comunităţii istro-române este arhitectul Maria Luisa (Marisa) Ciceran.

Dialectul istroromân

Istro-româna este considerată unul din cele patru dialecte istorice ale limbii române vechi, mai asemănător cu standardul literar dacoromân decât cu aromâna. Istroromâna este caracterizată prin câteva particularităţi, cum ar fi rotacismul (transformarea lui „n” intervocalic în „r”, bunăoară: inimă-irimă, lumină-lumiră, lună-lură, mână-mâră, pâne-pâre, un-ur sau rumâni-rumâri) şi apariţia unei noi vocale egal apropiate atât de „a” cât şi de „o”, marcate prin semnul grafic „å” (bunăoară: årde/arde, cåle/cale, dråg/drag, cårle/care(le), cårne/carne, cåsă/casă, påste/paşte, sårpe/şarpe, våche/vacă), dar şi transformarea grupului „ge” în „je” sau „jă”. În privinţa vocabularului, a fost influenţat de limba sârbocroată, dar şi pe alocuri de limba italiană cu care a intrat în contact de mai multe ori de-a lungul vremurilor, mai ales in perioada interbelică, Istria făcând parte din Italia în acele momente. Dialectul istroromân conservă un şir de vechi reflexe lingvistice româneşti, de la cumpăna secolelor al XII-lea şi al XIII-lea sau chiar de mai înainte, explorând într-un mod interesant perioada străromână. Există şi un ingredient lexical croat destul de puternic, dar nu într-atât încât să nu recunoaştem trăsăturile româneşti ale dialectului.

Mulţi dintre cercetătorii care s-au aplecat cu pasiune şi cu interes asupra întrebărilor ce se pun pe seama acestor comunităţi, au ajuns la concluzia că limba ce-o vorbesc are elemente ce pot fi atribuite „latinei balcanice” (Carlo Taglavini). Un interes deosebit l-au arătat istroromânilor şi români ca Gh. Asachi, I.H.Rădulescu, V.A.Urechia, Ion Maiorescu, Lecca Morariu, Sextil Puşcariu, T.T.Burada, Vlad Bejan şi Emil Petru Raţiu. Dintre conaţionalii noştri, este impresionantă contribuţia carturarului Gh. Asachi, care şi-a trimis şi fiul pentru a cerceta şi cunoaşte pe aceşti fraţi ai noştri şi care a publicat în ţară o culegere de texte în graiul comunităţii istroromâne. Este, de asemenea, de apreciat Lecca Morariu pentru îndemnul său, ca să se selecţioneze şi să se trimită în zonă ,,echipe de exploratori” care să încerce ,,să salveze acolo ce mai poate fi salvat”. Importante sunt şi observaţiile făcute de T.T.Burada, care constată că istroromînii, care ,,îşi păstrează limba” nu-ţi reneaga neamul şi că, deşi au fost ,,daţi uitării” sute de ani, românii de aici au ,,conştiinţa de sine”.

În ultimii ani, s-au făcut primele încercări de a cristaliza forme de organizare comunitară cu funcţii de conservare, protejare şi dezvoltare a identităţii istroromânilor. Astfel, la 29 aprilie 1994, a luat fiinţă la Trieste Asociaţia istroromână „Andrei Glavina”, în martie 1995 s-a înfiinţat la Şuşneviţă asociaţia culturală „Soboru lu istrorumeri” (Uniunea istroromânilor), există un celebru grup folcloric numit „Žejanski Zvončari”/„Clopotarii din Jeiăni”, condus de Mauro Doričić, un inimos animator al vieţii culturale istro-române încă destul de timide, şi, în fine, mai există Asociaţia Democratică a Românilor din Croaţia.

Măsuri de protecţie

Organizaţia internaţională UNESCO a inclus dialectul istroromân în Cartea Roşie a limbilor în pericol (UNESCO Red book on endangered languages), amintind că este grav periclitat, întrucât nu există administraţie, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române. Printr-o decizie a Ministerului croat al Culturii, din 27 august 2007, graiurile istroromâne – Istrorumunjski govori (vlaški i žejanski) – au fost declarate drept bun cultural nematerial şi incluse în Lista bunurilor culturale nemateriale protejate (Lista zaštićenih nematerijalnih kulturnih dobara), care cuprinde orice bun care s-a înrădăcinat ca tradiţie şi prezintă valoare deosebită sub aspect ştiinţific, etnografic, sociologic, antropologic sau lingvistic. Graiurile istroromâne sunt tratate la fel ca şi cântarea polifonică, unele dansuri sau obiceiuri şi tradiţii croate de sărbătoare. Ministerul croat al Culturii a aprobat pe hârtie şi un complex de măsuri de protecţie a „purtătorilor bunului”, obligându-se să promoveze funcţiile şi cunoaşterea acestui bun în societate, să-l includă în programele sale de planificare, să asigure susţinerea lui inclusiv prin învăţământul formal şi informal, revitalizarea segmentelor pierdute ale bunului, sensibilizarea istroromânilor asupra necesităţii de a evita pericolul pierderii dialectului lor. Cu toate acestea, Decizia ministerială rămâne, deocamdată, literă moartă, întrucât statul croat nu a deschis nici o linie de finanţare bugetară pentru salvarea şi perpetuarea graiurilor istroromâne. Unul dintre angajamente ţine de întocmirea unei gramatici şi a unui dicţionar, precum şi includerea dialectului istroromân ca limbă maternă în programele de învăţământ. Aici nu s-a făcut nimic şi nici nu se ştie când se va face ceva. Decizia Ministerului croat al Culturii nu specifică suficient de clar ce se are în vedere prin „purtători ai bunului”, dar sunt vizate un şir de instituţii cărora le-a fost adresat acest document: Primăria oraşului Rjeka/Fiume, plasa (općina) Kršan/Crişan, judeţele Primorsko-Goranski şi Istria, Institutul de Filologie croată din Zagreb, Consevatoarele din Rjeka şi Pola şi Direcţia de protecţie a patrimoniului cultural.

Bibliografie selectivă

1. Mihăilă, Gheorghe, „Cele patru dialecte ale limbii române” (Discurs de receptie la Academia Română)

2. Puşcariu, Sextil, „Studii”, vol. 2

Material copiat de pe :

https://www.facebook.com/parlamentul.strazii?ref=tn_tnmn

Parlamentul Strazii: Cuvinte cu talc

Parlamentul Strazii: Cuvinte cu talc: Sa zicem ca esti un idiot. Si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet. (Mark Twain) Eu cred c...

PACAT

Ce a mai ramas din Fabrica de otet de la Marginea-jud.Timis.

Cândva produsele de aici erau cautate de gospodine.

Uite asa se alege praful(molozul)de economia româneasca,din "lipsa de piata"!(?)

Biserica din Densusi

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș


Uneori cautam lucruri / fapte fantastice departe de casa fara sa stim cate minuni sunt langa noi.

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este una din cele mai vechi biserici din România în care serviciul liturgic se desfășoară neîntrerupt până în prezent. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea în stil romanic, pe ruinele unei construcții din antichitate (sec. IV). De plan pătrat (cca 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se află o absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în sec. XIV-XV. Construită din pietre fasonate romane aduse din ruinele din apropiere, biserica are o înfățișare ciudată care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeștri, în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Țara Românească. Lăcașul a fost folosit ca biserică de către românii care au îmbrățișat calvinismul, iar după unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei a devenit biserică greco-catolică. În 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, lăcașul a fost trecut de autoritățile comuniste în folosința Bisericii Ortodoxe Române.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Densu%C8%99,_Hunedoara

Horea, Closca si Crisan

Deva, momentul culminant al rascoalei lui Horea

Oamenii mari se nasc in case mici” spunea istoricul Nicolae Iorga, lucru perfect potrivit pentru Horea, capul rascoalei taranesti de la 1784 din Transilvania. O miscare care, sustin istoricii, a avut punctul culminant la Deva – nu pentru ca aici s-ar fi dat cele mai indarjite lupte, ci pentru ca rasculatii le-au inaintat nobililor refugiati in cetate un document – “Ultimatumul de la Deva” – care a prevestit revolutia franceza si a invocat primul principiile: “Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

“Horea este indubitabil conducatorul rascoalei, Closca si Crisan, doi dintre capitanii lui, dintre care Crisan chiar fost soldat inregimentat in armata habsburgica, cunostea foarte bine tehnica de lupta si chiar a realizat organizarea militara a rasculatilor. Bineinteles ca rascoala nu poate fi desprinsa nici de personalitatea lui Iosif al II-lea. Se pare ca acesta nu era strain de miscarea taranilor, de care se pare ca a vrut sa se foloseasca pentru a lovi in drepturile nobilimii”. Horea stia sa citeasca si sa scrie romaneste cu litere chirilice, invatase germana, limba pe care si-a cizelat-o la Viena, unde a ajuns pentru a sustine cauza motilor in fata imparatului. Numele sau real era Vasile Ursu Nicola si era poreclit „Horea” pentru harul sau de a canta. Darzenia sa devine legendara si este pomenita intr-o fraza scrisa, de unguri, dupa inabusirea rascoalei, intr-un memoriu adresat imparatului, cunoscut sub titlul Lacrimarum nostrarum libellus: “Cate sate romanesti, atatia Horea sunt in Ardeal”.

Acesta este un fragment din materialul publicat in revista REPLICA.
Nr. 416:: 18 - 24 noiembrie 2010::Scris de Laura Oana

 http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&p=3854&more=1&c=1&tb=1&pb=1#more3854

Secretele cetăţii de la Hârşova

"Un monument istoric mai puţin cunoscut publicului larg este Cetatea de la Hârşova. Vorbim mai exact despre o succesiune de fortificaţii existente de-a lungul unei perioade de timp de peste 18 secole, ce se întind pe o suprafaţă de aproape 30 ha.

Cetatea este suprapusă, în cea mai pare parte, pe oraşul actual, fapt ce constituie cea mai impresionantă caracteristică a acesteia. De aceea, şi în lipsa unei cercetări amănunţite, pentru mult timp, s-a făcut o confuzie între zidurile medievale cele mai vizibile, şi cetatea romană Carsium.
În partea dinspre Dunăre, situl se identifică cu una dintre cele mai spectaculoase rezervaţii peisagistice de pe cursul inferior al Dunării: canaralele din portul Hârşova, element ce îi oferă, din nou, o caracteristică spectaculoasă. Canaralele sunt stânci uriaşe, abrupte, care dau peisajului un aspect inedit."




Am gasit acest articol pe : www.cugetliber.ro
Ştire online publicată Vineri, 21 Octombrie 2011. Autor : Sabrina NEDELCU 

Puteti citi continuarea articolului pe:

http://www.ziare.com/constanta/cultura/secretele-cetatii-de-la-harsova-2549848

Nicolae Densusianu, carturarul Daciei

Am gasit un material bine documentat si echidistant despre un mare OM. Va redam un fragment cu speranta ca apetitul pentru cunoastere va va determina sa-l cititi. Descoperitorul Daciei Doar dupa moartea sa, ii apare cartea “Dacia preistorica”, o lucrare absolut impresionanta, de peste o mie de pagini, o sinteza care starneste si acum enorme pasiuni, pozitive si negative. Pentru a lucra la acest volum, Densusianu renunta la viata publica si se izoleaza printre documente. Munca la “Dacia Preistorica” ii rapeste 26 de ani. “Asta inseamna o munca deosebita, o pasiune imensa, zile si nopti petrecute in biblioteca, pentru ca numai asa se pot da la iveala atat de multe taine ascunse in acest trecut pe care nu reusim sa-l cunoastem pana la capat”, povesteste bibliotecara Denisa Toma. In ciuda eruditiei sale, Nicolae se multumeste cu salariul de bibliotecar, starnind mirarea contemporanilor: “As putea poate sa am si eu o casa, sa stau materialiceste mai bine, sa am o functiune cu nume mai sunatoriu, dar numai ce sa nu fiu distras de la ocupatiunea aceasta ma multumesc cu viata mai restransa, cu locuinta ultramodesta”, scria Densusianu, iar prietenii il inteleg: “…Putea el sa dispuna de o biblioteca, si va avea de aici inainte o masa de scris, a lui, intr-o camera calda!… Ce putea el visa mai mult! El care vazuse ca si mine cum mizeria dusese la groapa pe atatia!” (C.I. Istrati) Cand s-a stins, presa a publicat: “A murit Nicolae Densusianu, Bibliotecarul Statului Major al Armatei” si marele om, care a facut cercetari la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui de-al XX-lea de o amploare care depasea limitele unui persoane si egala munca colectivelor mari, a fost condus la groapa din cimitirul Belu de doi nepoti si cativa colegi si pe piatra de capatai scrie: “Nicolae Densusianu, fost avocat in Transilvania 1846-1911”. Momentul este surprins de un ziarist: “Nu pleca din lumea aceasta cu zgomot si alaiu, pentru ca ziua de inmormanare nu era – ca pentru numerosi alti – singura in care i se mai pomenea numele”. Capitala il “taxa” astfel pentru ca era diferit si refuzase “miticizarea”, era – zice Nicolae Iorga - “tipul pribeagului: “care nu intelege, nu admite, nu iarta, care nu poate si nu vrea sa se asimileze”. Nicolae Densusianu a ramas un mister pentru colegii lui care remarcau surprinsi cum dragostea pentru neam trece de granitele tarii, peste toate tinuturile unde traiau romanii, iar unul dintre apropiatii lui scrie dupa moartea lui in anul 1911: “Dacia, Dacia Felix era patria lui Densusianu!”. Cititi tot materialul pe: http://www.replicahd.ro

Bogdan Petriceicu Hasdeu

26 februarie 1838 - Cristinești, Hotin (actualmente Kerstenți, Ucraina) se naște marele cărturar român Bogdan Petriceicu Hașdeu

"Eu din români îmi trag sorgintea.
C-o sfântă dragoste-i iubesc
si pentru tot ce-i românesc,
oricând, și bratele și mintea
și sufletul mi le jertfesc"

Scurt istoric al unor monumente care mor, în fiecare zi câte puţin

Biserici din BIHOR

Acest material a fost preluat de pe pagina revistei "Historia"

Biserica de lemn „Sfântul Ierarh Nicolae" din comuna Căpâlna, datează din secolul al XVIII-lea. Un document din anul 1724 aminteşte la Căpâlna că „biserica este bună", indiciu care arată că, probabil, biserica fusese construită nu cu foarte mulţi ani înainte. În 1883 au fost executate lucrări ample de renovare a bisericii de lemn, din loc în loc fiind adăugaţi stâlpi montanţi de legătură între bârne. Probabil tot atunci s-a optat pentru tencuirea pereţilor pentru a proteja mai bine lemnul. Vechea tindă a fost înglobată naosului pentru a mări spaţiul, o noua tindă, poligonală, fiind adăugată spre vest. Totodată, a fost înlocuit acoperişul din şindrilă cu unul de tablă, în trepte.

Pereţii au fost re-pictaţi, acea pictură păstrându-se în condiţii bune până azi. Totuşi dincolo de lucrări micuţe de reparaţii, nu s-au mai făcut lucrări majore. Tencuiala de pământ în multe locuri a început să cadă expunând lemnul, iar frumoasa pictură interioară a început să aibă de suferit. Biserica se află într-o stare destul de bună, iar sumele care ar trebui alocate nu sunt uriaşe. Probabil nişte reparaţii făcute bine acum va scuti monumentul de probleme mult mai mari ce ar putea să apară în viitor

Biserica „Sfântul Gheorghe" din Cociuba Mică, comuna Pietroasa, a fost construită în anul 1715 cu o parte din materialul lemnos în stare bună de la o biserică mai veche, după cum atestă o inscripţie de pe peretele vestic al tindei. Acest fapt este întărit şi de o conscriere din 1724 în care se spune că biserica „este acoperită cu şindrilă". În timp, construcţia a suferit o serie de modificări, începând cu înlocuirea învelitorii din şindrilă cu alta de ţiglă la navă şi tablă la turn, „podirea" cu duşumea, mărirea ferestrelor, tencuirea la interior şi exterior. Poate cel mai mare prejudiciu suferit de monument a fost adus la 1901, de vopsirea pereţilor la interior în vopsea în ulei, fiind astfel acoperită pentru totdeauna pictura ce fusese executată de David Zugravul. Totuşi locaşul prezintă încă frumoase decoraţiuni în lemn în jurul uşii şi al bârnelor. Starea de conservare însă se debreadează rapid pe măsură ce în multe locuri a căzut deja tencuiala, iar intemperiile acţionează asupra lemnului.

Biserica de lemn "Pogorârea Sfântului Duh" din Duşeşti, comuna Ceica, are un turn „cu bulbi", semn că nu este prea veche şi a fost construită cel mai probabil în prima jumătate a secolului al XIX-lea înlocuind o altă biserică, despre care la 1756 oamenii satului afirmau că a fost construită de strămoşi.

Pereţii construcţiei nu sunt construiţi, ca e obicei, din cununi de bârne orizontale suprapuse, ci în sistemul paiantei, cu bârne prinse din loc în loc în stâlpi verticali, şi tencuită, încă de la început, în întregime, atât la interior, cât şi la exterior, rămânând fără tencuială doar iconostasul, bolta naosului şi tavanul tindei. La interior, biserica este pictată doar la iconostas şi bolta naosului, pictura neavând o valoare artistică deosebită. Pe peretele vestic al naosului se află inscripția:"...s-au zugrăvitu în anul 1870 prin pictorul Emanuel Weiss Antal". Renovarea din anul 1934 a modificat în totalitate imaginea ei iniţială.

Biserica ortodoxă Înălţarea Domnului din Hinchiriş, comuna Lazuri de Beiuş, a fost construită în anul 1614 din lemn de stejar, în stil ardelenesc, sub formă de corabie. Semnele de mutare de pe pereți și tradiția locală indică aducerea bisericii de pe un alt loc. Conform tradiției, locul ei inițial a fost pe dealul Bogojeștilor. Momentul mutării poate fi cel al alinierii satului pe vatra sa actuală, la 1773. După mutare ar fi apărut firesc necesitatea de a repicta biserica, ceea ce pare să se fi întâmplat în anul 1776, conform inscripției de pe ușile diaconești. Biserica a suferit o alterare semnificativă a butei și a turnului în timpul unor reparații din anul 1926.

Azi însă problemele cu care se confruntă sunt datorate scorojirii tencuielii de pământ şi infiltrarea apei în interiorul locaşului. Câteva lucrări de restaurare şi nişte sume modice ar putea să rezolve problemele.

Probleme mici care s-ar putea mări - de ce nu se întâmplă nimic

Tăblițele de la Tărtăria

Tăblițele de la Tărtăria sunt 3 obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit în 1961 trei tăblițe de lut, dintre care două sunt acoperite cu reprezentări stilizate de animale, copaci și diferite obiecte. Cea de-a treia, de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Folosește o modalitate de scris pictografică. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, veche italică, iberică).

Datarea pieselor

Descoperirea tăblițelor a stârnit curiozitatea cercetătorilor pe plan mondial și s-a pus problema datării cu radiocarbon a pieselor descoperite. În anii trecuți a fost imposibilă datarea cu carbon radioactiv în primul rând datorită conținutului mic de carbon (lutul sau argila era nisipos, cu conținut mare de siliciu).Piesele au fost apoi introduse după descoperire într-un cuptor al laboratorului de restaurare din Cluj și arse, astfel că acest mod de datare nu mai poate fi efectuat. Motivul este degradarea carbonului, metoda și tehnica de datarea excluzînd obiectele supuse unui tratament termic.S-a realizat în schimb o datare a scheletului lângă care s-au descoperit tăblițele, rezultând cu aproximație anul 5300-5500 î. Hr.În fapt în știință sub nici o formă nu se poate atribui vârsta unui obiect ca fiind aceea a altui obiect chiar acesta din urmă fiind găsit lângă sau în vecinătatea primului.

Mai multe informatii pe:

http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83bli%C8%9Bele_de_la_T%C4%83rt%C4%83ria

MOCANITA

La ridicarea acestor ziduri au trudit stramosii nostrii.