„Regele cerșetor”- TEATRU

Regele cerșetor

- o poveste fictivă -

de Elena Mona Panaite

Asociația Torța

București 2017

Este anul 1871 toamna târziu. Ne aflăm într-un han luxos de secol XVII cu mese și scaune de lemn în stil nemțesc, cu un hangiu om important din Hălmagiu, cu câțiva călători la mese.

Lângă fereastra curată și plină cu jardiniere cu flori la masă stă Farkas János care studiază atent meniul. 

În partea opusă, lângă scările ce duc la etaj, stau la masă câțiva moți care-și fac socotelile pentru banii câștigați din vânzarea lingurilor și obiectelor de lemn.

Un copil de vreo 12-13 ani se îndeletnicește cu ordinea în local, îl ține pe lângă el hangiul și îi dă câte un bănuț.

Hangiul                 - Guten tag! Jó napot! Dobrý deň! Bună ziua! Bine ați venit la noi!

Farkas János        - Guten tag! Bună ziua domnule, vorbiți și româna?

Hangiul.                - Buna ziua domnule! Cum să nu vorbesc românește? 

Farkas János        - Da? Ce bine! Numele meu este Farkas Janos, călătoresc cu afaceri și aș vrea o cameră la han și acum, dacă se poate, vreau să iau prânzul.

Hangiul                  - Sigur, cum să nu se poată! Avem camere libere, curate și dacă v-ați hotărât trimit băiatul să vă preia comanda.

Farkas János       - Her, văd că vorbiți foarte bine românește, aveți accent de român.

Hangiul                 - Da, păi sunt român.

Farkas János       - Și numele hanului?

Hangiul                 - L-am preluat de la o familie de sași care a plecat de pe la noi.

Farkas  János      - Și eu sunt român.

Hangiul                 - Vă aud cum vorbiți și este clar că sunteți dar numele dvs nu pare a fi tocmai românesc.

Farkas János       - Nu, l-am tradus în maghiară, Lup Ion, Farkas János.

Hangiu                  - Frumos nume, de la munte. Ce te aduce în zona dl Ion sau János?

Farkas János     - De multă vreme mi-am dorit să ajung în zona aceasta, să revăd, să ascult, să depăn amintiri.....

Hangiu                - Amintiri?

Farkas János     - Da (face o pauză). Cine este primar aici?

Hangiul               - Her Moga, Dumitru Moga, român.

Farkas János     - Interesant, foarte interesant (o altă pauză). Rămâne stabilit, vreau o cameră pentru o persoană și cina.

Hangiul               - Sigur. 

Un chelner vine la masa lui Farkas János și preia comanda, hangiul îi face semn să fie foarte atent și să bage de seamă, se uită într-un fel anume la moți și le dă de înțeles că omul ce spune că este român ar putea fi o iscoadă nemțească, după aceea pleacă cu treburi.

Moții se așază mai bine în scaune lor și par să vorbească lucruri banale despre vreme. O atmosferă ostilă pentru Farkas János se așternu în sala centrală a hanului.   

Ospătarul preia comanda. 

Hangiul se întoarce la călător și-i spune numărul camerei, îi predă cheia, apoi îi urează o ședere plăcută.

Călătorul își ia bagajele și pleacă spre camera cei fusese repartizată.

Hangiul, ușor îngândurat, se plimbă prin han și parcă vorbește pentru sine.

Hangiul               - Cine o fi și ăsta, român cu nume schimbat! Bine îmbrăcat, trebuie să fim cu băgare de seamă, cu mare băgare de seamă! De multă vreme nu ne-au mai călcat iscoadele statului, nu trebuie să știe nimic din ce-i al nost.

Hangiul se îndreaptă către moți, se comportă familiar cu aceștia, îl bate pe umăr pe unul dintre ei, Ion, și-i spune: 

Hangiul               - Ioane, să fiți cu băgare de samă ce vorbiți, este cam ciudat omul, după grai este clar de-al nost dar și-a schimbat numele în unul unguresc, ce om poate fi aista,  zice că vrea să-și aducă aminte, cu mare grijă Ioane! Cu mare grijă fraților!

Ion                      - Hhhhhh! Înțeles! Este o șoaită deci? Nici d-a nost, nici d-a lor.

Avram este un alt moț dintre cei ce se aflau în han.

Avram                 - O fugit după bani și funcții deci?! Nu i-o plăcut cu noi! O vrut să șie slugă la nobil. Bozgor.

Ion                      - Cu grijă fraților, cu grijă. 

Avram                - Să fugă la străini dară că noi nu-l mai știm d-acu.

Ion                      - Lasă Avrame, nu te mânia, că nici ăia nu-l iubesc îl folosesc dară.

Avram                - Că bine zici. Așa-i trebuie.

Farkas János revine în han și se așază la masă și studiază meticulos un ziar ce și-l aduce cu el ,,Foaie pentru minte și suflet”. Moții văd ziarul, ei nu știu să citească dar acel ziar îl recunoșteau după frontispiciu, se cam încruntă și se uită urât la Farkas János . Ce caută un bozgor cu un ziar românesc?

Avram                - Cetește ziar românesc da și-o schimbat numele în unul unguresc, ăsta-i clar iscoadă.

Ion                      - (cu glasul mai tare) O fi plouat pe munte fraților?

Avram                 - Ba! că-i cam aspru soarele amu.

Ospătarul aduce mâncarea pentru Farkas János  care începe să mănânce destul de stingher pentru că simte că unii ochi sunt ațintiți asupra lui. Auzise că este primejdios să te aventurezi în țara moților dar era încrezător pentru că și el era român.

Hangiul se apropie de masă și-l întreabă dacă este mulțumit de mâncare, defapt vroia să-l descoase bine pe cel ce se numea odinioară Lupu.

Hangiul               - Să aveți poftă!

Farkas János     - Mulțumesc! Bună mâncarea la dumneavoastră!

Hangiul               - Dar parcă nu prea v-ați atins de ea.

Farkas János     - Probabil sunt și foarte obosit.

Hangiul               - Da!

Hangiul se duce la tejghea aduce de acolo ulcele mici de lut și o sticlă de pălincă, le pune pe masă și toarnă în pahare.

Hangiul               - Uite un leac pentru pofta de mâncare! 

Hangiul bea primul apoi îi vorbește lui Farkas János foarte familiar.

Hangiul               - Ce te aduce aici omule?

Farkas János     - Cum v-am spus am niște afaceri în zonă.

Hangiul îl privește pe Farkas János fără să clipească. Farkas János înțelege că nu a fost deloc convingător.

Farkas  János    - Am niște amintiri de pus în ordine.

Hangiul               - Dacă afacerile dumitale au de-a face cu revoluția eu sunt cel mai bun ghid, sfătuitor, sursă de cunoaștere, poți să o numești cum vrei dumneata, depinde doar de cel cu care vorbesc, adică de ești om cinstit au ba! Îți spui toate astea ca să te feresc să umbli cine știe pe unde și apoi tot la mine să ajungă întrebările. Zic că-i mai simplu să te adresezi cui trebuie!

Farkas János se vede luat la un interogatoriu, era ca un pește în undița pescarului și toți acei moți care stăteau lângă ușă.

Farkas János     - Ce să spun și eu, poate lăsăm discuția pe mâine când mai trece oboseala.

Hangiul               - Dar de ce nu vorbești așa Farkas János? Am eu leac pentru oboseala ta (și arată spre sticla de pălincă) o bucată zdravănă de carne și o băutură tare trezește și morții.

Farkas János     - Dacă spui dumneata hangiule!

Cei doi se uită lung unul la altul, bănuitor, moții tac, ospătarul este la tejghea și băitul de 12 ani stă cuminte pe scăunelul de la intrarea în pivniță.

Farkas  János    - Domnule ai fost revoluționar?

Hangiul               - Fost.

Farkas János      - Ai omorât oameni?

Hangiul               - M-am apărat.

Urmează o pauză scurtă.....între cei doi se așterne un val de frică amestecat cu nedumerire.

Hangiul               - Tu, her Farkas János, ai fost revoluționar?

Farkas János      - Da.

Hangiul               - Ai omorât oameni?

Farkas  János     - Nu.

Hangiul               - Păi, ce revoluție ai făcut tu, dacă nu te-ai luptat în război?

Farkas János      - Eu am luat parte la Blaj, am scris, adică am scris și eu, la Proclamația de la Blaj, am ținut corespondența cu revoluționarii din alte părți.

Hangiul               - Să înțeleg că ai fost cu românii?

Farkas János     -Da, doar ți-am spus că sunt român?

Hangiul              - Cum spui tu, her Farkas János. Alea o fost timpuri grele și urâte, o fost așa ca o furtună care a trecut și pe la noi.

Farkas János     -Da, dar văd că acum și românii s-au ridicat, conduc prefectura, au școli, au o șansă în Imperiu.

Hangiul               - Da, ne-am ridicat și noi, și înainte se mai ridicaseră dintre noi, dar acum parcă putem mai mult. Cu ce te-ai ocupat sau cu ce te ocupi? Chiar sunt curios, poate facem vreun negoț împreună, ca de la român la român, nu?

Farkas János     - Am fost înalt funcționar public al Imperiului.

Hangiul râde peste mustață, iar moții mai aruncă două priviri tăioase lui Farkas János, apoi încep a murmura un cântec dedicat lui Avram Iancu.

Hangiul              - Hai, spune-mi și mie ce ai fost și în ce provincie, că ne-om făli și noi cu un român prinzaș.

Farkas  János    - (temător) În Partium am fost șef al cancelariei, (urmează o pauză) am fost și comisar guvernamental.

Hangiul               - Am mai auzit eu de niște români care s-au ridicat la funcții de acelea mari, nu-mi amintesc care, dar nu cred ca erai dumneata. Păi mă bucur să aud.

Farkas János     - S-au ridicat mai mulți români, au făcut o carieră, sunt oameni grei acum.

Hangiul               - Da, dar parcă nu-i ce trebuie (face o pauză și adaugă) pentru unul ca mine. Eu mă simt bine ca hangiu.

Farkas János este confuz. Ce o fi vrut să spună? Este bine ca hangiu?

Farkas János      - Firește că este bine să fiți hangiu dl hangiu, dar dacă nu era acel moment, dumneata puteai să fii hangiu în hanul dumitale?

Hangiul               - Farkas János, mai greu, dar și atunci începuseră ai noștri să se ridice, mergeau la școli, nu uita că pe români i-a condus o mână de intelectuali, majoritatea preoți.

Farkas János      - Da, Vlădica a condus toată treaba, și Comitetul l-a numit lider în septembrie.

Hangiul               - Ba. Vlădica? 

Farkas János      - Da

Hangiul               - Te rog să mă ierți, eu nu am fost pe unde a umblat Vlădica dar noi, ăia care am făcut revoluția cu arma, l-am considerat cam trădător.

Farkas János     - Cum trădător?

Hangiul               - Așa bine. Ce o fi învârtit el la Pesta pe lângă Kossuth.

Farkas János     - Nu a învârtit nimic frate, așa era ordinea lumii atunci, parlamentul, adică Dieta și guvernul erau acolo și el credea că obținem drepturi politice de la Kossuth.

Hangiul               - Împăratul era la Viena sau la reședința aia a lui, și Dieta era la Cluj. Țara are un singur împărat uns de Dumnezeu și ăla nu era și nu este Kossuth.

Farkas János     - Da, așa este, ai dreptate și dumneata dar atunci erau vremuri tulburi și știi și mata că ungurii or vrut să-și facă țara lor.

Hangiul               - Țara lor înafara Imperiului?

Farkas János     - La final s-o adeverit că așa o vrut.

Hangiul               - Da, erau încurajați de nemți că ăia vor să piară Imperiul.

Farkas János     - Nu frate, așa erau vremurile atunci.

Hangiul               - Da, așa erau vremurile atunci. Ei vroiau țara lor și pe noi să ne facă unguri, cum te-ai făcut dumneata.

Farkas János resimte disprețul din ochii hangiului, cuvintele spuse de acesta l-au lovit direct în coșul pieptului.

Hangiul               - Și au obținut?

Farkas János     - Eu m-am făcut ungur cu numele după revoluție.

Hangiul                - După război.

Farkas  János    - Eu zic co fost doar revoluție. Dar să știi ceva, dacă Kossuth ar fi fost un om de-adevăratelea deștept și făcea o țară cu două, trei, patru națiuni egale, astăzi altfel erau treburile.

Hangiul stă crispat pentru câteva secunde. János nu poate citi nimic pe fața lui.

Hangiul               - Eu nu vreau unio cu ungurii în afara Imperiului. Împăratul nostru îi bun și ni l-o dat Dumnezeu. Kossuth a fost un blestem pentru poporul lui dar și pentru români. (pauză) Da Vlădica, că de el vorbeam, a obținut ceva în șederea lui la Pesta?

Farkas János     - Nu.

Hangiul              - Să-ți spun ce cred eu de Vlădica? Mai bine nu, că te văd mare admirator.

Farkas János     - Frate, nu avea de unde să știe ce vroiau ungurii! Cine putea ști că vor asasina pe vicerege? Cine putea ști că vor face atâtea atrocități?

Hangiul               - Cine putea ști? Vlădica. Că are preoți în fiecare sat de români, că știe cum suntem desconsiderați de când cu unio trium naționum, 1400 și ceva. Ce frate poți fi cu ăla care îți impune și cum să te îmbraci ca să se știe că tu ești român adică iobag sau jeler. Casele noastre erau vopsite în culori specifice ca să știe cât să ne impoziteze, soseau vești, de peste tot, de cât de greu ne este traiul, știa că nu vrem UNIO. Pentru că nu vrem și gata și el s-o dus acolo ca să prindă ciolanul. Cum o bate vântul, cum nu o bate, dar el să cadă în picioare. Să mă ierte Dumnezeu dar mie îmi pare cam a lingușeală și nu mai spui ce. Lasă că am avut noi și deputați în Parlamentul de la Pesta, care înainte de a fi români, se gândeau doar cum să-și mențină pozițiile și privilegiile….. Dar astea or fost, acum e pace. Oamenii încă au răni adânci, încă își plâng morții, s-au ridicat dintre ai noștri unii dar tot greu este, poate ne-o auzi împăratul și pe noi.

Farkas János      -1437.

Hangiul               - Ce anume?

Farkas János     - Unio trium naționum, 1437.

Hangiul              - Da așa (toarnă iar în pahare).

Farkas  János    - Omule, în timpuri tulburi se întâmplă multe. Este păcat că frați creștini au ajuns să se războiască și să se urască.

Hangiul               - Ai dreptate, să se războiască. De ce s-au războit cu noi?

Farkas János     - Nu vroiau să recunoască nația noastră, vroiau să fim uniți cu ei și să fim toți maghiari.

Hangiul zâmbește.

Hangiul               - Și dumneata chiar te-ai făcut.

Farkas János     - (sare ca ars și este roșu de furie)  Eu sunt român.

Hangiul               - Ba!

Farkas János, se așază pe scaun cu capul în pământ, dă cu mâna peste farfuria cu mâncare și aproape plânge. Moții, de la masa lor, se uită la spectacolul vieții.

Hangiul               - Lasă, Farkas János, că înțeleg că ai făcut carieră....ești mândru de asta.

Farkas János nu spune nimic, simte doar că se sufocă și iși deschide un nasture.

Hangiul               - Sincer, nu am vrut să te supăr, nu știu ce mi-a venit să-ți spun vorbele astea. Câți ca dumneata nu am văzut eu?

 Farkas János     - Să știi că sunt român, mi-am luat numele după soție, am doi copii frumoși, o familie frumoasă, și sunt român.

Hangiul               - Cred (o pauza). Știi am fost rău cu dumneata, nu-i un păcat să iubești. Și eu am iubit o fată frumoasă ca răsăritul soarelui, Ilonca, n-o vrut tasu să mi-o dea. Cine eram eu? Ce eram eu? Acum când trec prin Alba îmi fac drum pe la prăvălie (pauza) să o mai văd un pic.

Farkas János     - Pe Ilonca.

Hangiul               - Nu.

Farkas  János    - Pe cine frate, că nu înțeleg?

Hangiul               - Ilonca îi spune în acte că eu îi spun Ana.

 Farkas  János   - Cine-i Ana?

Hangiul               - Ana, îi fica mea cu Ilonca.

 Farkas János    - Și nu v-ați căsătorit? Eu am fugit în lume cu nevasta mea și apoi ne-or chemat ei acasă, ca le era tare greu fără fată.

Hangiul              - Nu. Acum sunt cel mai bun tovarăș de pahar cu tatăl Iloncăi. Nu ne mai urâm. 

Farkas János     - Zău că nu mai înțeleg.

Hangiul               - Când or aflat că are un pruncuț cu un român or închis-o în casă și i-o vorbit urât că era rușinea neamului.

 Farkas  János    - Așa reacționează părinții uneori, că se sperie și ei.

Hangiul                - Am încercat să ținem legătura dar pe Hatvany l-am biruit noi românii dara eu pe István, ba.

Farkas  János    - Te ascult frate.

Hangiul               - Și la ceva timp Ilonca mea o decis să ne părăsească pe toți.

Hangiul plânge. Farkas János plânge și el. Erau doi oameni buni cu istorii de viață personal foarte grele.

Farkas   János   - Îmi pare rău frate.

Hangiul               - István m-o chemat s-o văz. Tot ce am și tot ce sunt sunt pentru Ana. Ea știe că-i a mea. Și neamurile știu deși nu ne vorbim. Am strâns zestre frumoasă pentru ea și voi accepta orice ginere îmi va aduce.

Farkas János     - Hai frate să mai bem un păhărel, în amintirea celor dragi.

Hangiul               - Mai zi-mi frate cu neamul nost.

Farkas  János    - Știi de ce neamul nostru  a rezistat în munți și nu și-a pierdut seva?

Hangiul               - În lupte.

Farkas János     - Și în lupte, dar de ce a rezistat atât de mult timp pe pământul ăsta?

Hangiul               - Da. Pentru că sunt și oameni ca mine. Că poate mai am și eu în neam vre-un grec sau ungur și pe Ana dar noi nu ne-am lepădat credința noastră creștină, că noi nu am fugit să dăm mâna cu ăia și să le vorbim limba, pentru că mama ne, strigă ,,vin la masă,, și noi răspundeam ,,acum mamă,,...poveste grea asta, Farkas János, dar ce mai contează.

Farkas János     - Ești rău sau poate spui doar adevărul. Eu credeam că am rezistat pentru că toți, unguri, sași, români, toți, absolut toți, dar toți, înțelegi tu, toți suferă de o singură boală. Enclavizarea.

Hangiul               - Encla ce?

Farkas János     - Enclavizarea, adică fiecare se izolează cu ai săi, se ferește de ceilalți, le este frică să trăiască împreună. De asta nu v-au lăsat pe tine și Ilonca să vă faceți o familie. La final și ei și tu suferiți și cel mai mult Ana, oricât o iubești tu frate, oricâți bani îi dai, orice ar face bunicii pentru ea, mama e una singură și ura asta viscerală a omorât-o pe femeia aceea. Hai frate, nu mai plânge. Să știi că cei mai necăjiți sunt țiganii? Din vechime ei făceau cele mai odioase munci, inclusiv cea de gâde?

Hangiul               - Am auzit multe până acum, dar asta îmi este total nou. Mai zi-mi cum este cu enclavizarea aia.

Farkas János     - Păi, asta vine așa, că în orice localitate te duci, localitate de câmpie, localitate unde este un pic de târg și administrație, fiecare stă în cartierul lui, în partea lui de sat, nu se încuscresc, nu vorbesc unii cu alții. Știi ce pățește un băiat care iubește o fată din alt neam?

Hangiul               -Da͐poi cum, ce crezi că doar am iubit? Și câte bătăi am mai tras. Mai iei, mai dai. Educative.

 Farkas János     - Dacă nu s-ar izola oamenii?!

Hangiul               - Dacă nu s-ar izola? Cred că ești pe un drum greșit. În orice comunitate te duci câți unguri vezi? Puțini. Cați sași vezi? Și mai puțini că sunt doar pe ici pe colo. Cați români vezi ? Mulți. Și de ce nu au fost și ei respectați? De ce au fost înjosiți, umiliți? Cine o condus pe la noi?

Farkas János nu are ce să comenteze, stă cu ochii cât cepele și nu are grai. Hangiul îi toarnă un păhărel căci face bine la limbă și face semn moților că omul este pașnic și deci pot pleca pe la treburile lor.

Hangiul               - Și câți dintre sași, secui, ovrei, or fi de-adevăratelea ce cred dânșii a fi? Câți n-or fi ca Ana mea? Că dară eu no-i spune nimic la orice ginere mi-o aduce și la orice va decide ea să facă, căci dragostea de părinte arde sufletul ca para focului și pruncuțul meu îi regele sufletului meu, dară asta nu înseamnă că Ana mea nu-i româncă.

Hangiul își șterge lacrimile. Farkas János privind parcă spre altă lume este precum o stană de piatră.)

Hangiul               - Hai să bem un păhărel, nu suntem noi vinovați de toate astea, totul este de la Domnul.

Farkas János apucă mecanic păhărelul și-l dă peste cap.

Hangiul               - Și unde vrei să ajungi sau cu cine vrei să te vezi?

Farkas János     - Complicat rău, știi că am fost la Blaj, în aprilie și în mai (o pauză) și în toamnă. Am împărțit corespondența. Ai fost acolo?

Hangiul               - Nu.

Farkas  János     - Dumneata frate ce ai făcut?

Hangiul               - Ți-am spus, de câte ori ne chema la oaste Crăișorul, eram acolo, noi nu aveam arme, noi nu aveam muniție, prin pădure, pe stânci loveam cu bolovani și apoi bătaie cu ciomagul, cu furca sau cu vreo pușcoace luată de la unguri și după lupte ne îngropam morții. Nici să suspinăm nu puteam. Și ogorul nu fu lucrat și poama nu am avut și nici mâncare suficientă că ne plângeau pruncii. I-am îngropat și pe unguri și le-am pus o cruce și o lumină la căpătâi. Am fost peste tot, am fost și atunci când Vlădica era fugit la căldurică în Țara Românească, noi am fost și am îngropat morții nevinovați făcuți de Hatvany și am încercat să-l răpim pe Buteanu. Mare om, prefect în Zarand, s-a încrezut în vorba lui Dragoș, că cică era trimis de Kosuuth și avea salconvenct. Ce mai contează. 

Farkas János     - Buteanu prefectul?

Hangiul               - Da. Buteanu prefectul și Dobra. Crăișorul o avut noroc că el nu s-o încrezut în vorba ungurului. Ce om de nimic și Kossuth ăsta? Mai pe urmă când pierdea teren în fața austriecilor o trimis iară vorbă la Iancu, prin alt deputat român, dară nimeni nu-l mai credea, onoarea lui era egală cu moartea lui Buteanu și Dobra. 

Farkas János     - Ăla n-o fost om. Dragoș.

Hangiul              - Știi, cred că o fost om dar își dorea prea mult să fie deputat în Parlamentul de la Pesta și așa a ajuns să-l slugărească pe Kossuth.

Farkas  János    - Ce spui frate?

Hangiul              - Păi, zic așa, că împăratul o aprobat constituția nouă, că o dat drepturi cetățenești, păi atunci dacă toți aveau drepturi în imperiu nu era drept să avem și noi? Daca împăratul ne-o dat dreptul să ne organizăm țara și noi nu vroiam unio cu ungurii, atunci ce cauți tu, Dragoș, în altă tabără unde nu-s frații tăi.

Farkas János    - Vai vai! Cine știe? Poate era și el vreun pruncuț dintr-o dragoste interzisă și ?

Hangiul               - Și dacă noi am dat Dietei de la Cluj doleanțele noastre de la Blaj, atunci Dieta de ce nu le-o recunoscut, au noi nu eram poporul?

Hangiul și Farkas János dau afirmativ din cap și mai toarnă câte un păhărel.

Hangiul               - Și cine-i mai mare, Clujul, Pesta sau Viena?

Hangiul se uită iscoditor la Farkas János și-i mai pune un pahar căci nu există leac mai bun ca vinul.

Hangiul               - Știi că Dragoș a venit cu hârtie de încetare a luptelor de la Kossuth. Păi, ce om este ăla care zice, facem armistițiu și el te atacă pe la spate?

Farkas János     - Sărmanul Buteanu și sărmanul Dobra.

Hangiul               - Știi ce mă nedumerește pe mine așa?

Farkas János     - Ce?

Hangiul               - Crăișorul nostru n-o pierdut nici o luptă și o fost umilit de niște netoți dar o stat cu noi.

Farkas János     - Da frate, plâng doar când mă gândesc la el (și plânge ca un copil).

Hangiul               - Da, Kossuth ăsta, unde o fugit ca lașul?

 Farkas János    - L-ar fi spânzurat Viena dacă nu fugea.

Hangiul               - Poate. Dar tot laș este. A condus rebeliunea contra împăratului? Trebuia să și-o asume. Am auzit, că acum fii-su s-o întors în Imperiu și s-o și vârât în serviciul împăratului. Adică, ta-su scuipă și fii-su?

Farkas János     - Da știi că nu-i chiar ungur?

Hangiul              - Știu asta-i cea mai proastă glumă a istoriei. Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, nu este ungur.

Farkas János     - Și nici Bem.

Hangiul              - Știu, frate și ăla o fugit. Mulți au plătit cu viața dar or făcut atâtea crime și atâtea nelegiuiri în numele la ce?

Farkas János    - La turci, o trădat religia noastră creștină și s-a făcut musulman. O duce bine.

Hangiul              - Ce?! (sare de pe scaun) Polonezul ăla este și mai mare trădător, l-o trădat pe împărat, i-o trădat pe unguri și l-o trădat și pe Dumnezeu! Măiculiță mare! (și își face cruce).

După o pauză, așa cum șade bine unor meseni, servesc câte un păhărel.

Hangiul               - Mă, craiul nostru o rămas cu noi mă! Mă, tu înțelegi ce înseamnă să fii un om mare? Avrămuț a nost este un om mare. Omul ăsta nu știe ce-i aia să trădezi cuvântul dat. Omul ăsta o avut curaj. Să spuie că el nu o vrut medalii și funcții, el o vrut dreptate pentru neamul nost. Mare om. 

Farkas János     - Știu ! (Este cam beat și începe să îndruge lucruri vrute și ne vrute.)

Farkas János     - Ți-am spus că am fost om mare și m-am învârtit prin cancelarii și am auzit multe,......

Cei doi stau la masă și deapănă tot soiul de amintiri până spre dimineață.

Scena 2

Pe peretele din han se vede un orologiu care arată ora 11. Farkas János se trezește mahmur și coboară în han. Se simte extrem de stingher pentru că nu știe cum a ajuns în cameara sa și nici toate cuvintele pe care le spusese seara trecută. Încearcă să schițeze câteva gesturi dar o durere oarbă îl ține cu capul lăsat în jos.

Hangiul                -Bună dimineața her Farkas János !

Farkas János      - Bună dimineața, frate, am o durere de cap că nici nu pot să ridic privirea.

Hangiul               -Știu un leac, zeamă de varză.

Farkas János     - Știu și eu leacul acela, poate ajută un pic.

Hangiul              - Poftește și ia de aici, am băut și eu de dimineață.

Farkas János     - Hangiule, te întreb direct, să nu te superi, aseară am spus ceva ce nu trebuia?

Hangiul              - Her, la mine sunt în siguranță toate secretele tale.

Farkas János rămâne stană de piatră, răspunsul era unul pe care nu și-l dorea.

Farkas János     - Vai, ce mă bucur, știi că sunt și oameni ciudați în lume, pot să interpreteze cuvintele și să te facă din om, neom.

Hangiul              - Că bine ziceți domnule, tocmai înainte am văzut cum a fost ridicat un ovrei, spițerul, nu stiu ce o fi făcut, căci eu îl știu om serios.

János face ochii cât cepele, simte că-i fuge pământul de sub picioare.

Hangiul               - Ce planuri aveți pentru astăzi, rămâneți la noi, vă aducem ceva de mâncare, avem un meniu bogat.

Farkas   János    - Aș vrea să mă înzdrăvenesc puțin și apoi să plec spre biserică, am uitat cum îi spune, caut un preot.

Hangiul               - Da, omul trebuie să aibă grijă de sufletul lui.

Farkas János     - Da, așa este. 

János este extrem de mirat de replica hangiului. Cu o seară înaite erau cei mai buni prieteni și acum par a fi doi străini.

Hangiul              - Veniți la cină astăzi, ca să știm cam câți oameni avem azi.

Farkas János    - Da, sigur că da.

Hangiul             - Moarea dumeavostră, domnule.

Farkas János și hangiul servesc moare, leacul cel mai de preț pentru orice beție ce trece peste un bărbat.

Scena 3

Farkas János intră după o zi obositoare în han, se șterge cu o batistă albă și apretată și se așează la o masă unde așteaptă să îi vorbească cineva.

Farkas János      - Ce zi domnule, ce zi? Căldură, oboseală. Ce zi?

Hangiul               - Bună ziua her Farkas János!

Farkas János      - Bună ziua frate!

Hangiul               - Cum v-a mers astăzi?

Farkas János      - Nu știu să spun, ciudată zi.

Hangiul               - Nu vă înțeleg domnule.

Farkas János      - Am căutat să aflu câteva lucruri, să găsesc niște oameni. Nimic. Parcă au intrat în pământ.

Hangiul               - Pământ! 

Farkas János      - Da. Totuși au trecut într-adevăr niște ani dar biologic nu puteau să dispară toți.

Hangiul               - Cine her?

Farkas János     - Caut niște vechi revoluționari, frați și nu-i găsesc.

Hangiul               - Am înțeles.  Rămâneți la cină?

Farkas János     - Sigur frate și te rog, dacă nu ai alt program, să iei masa cu mine. Fac cinste.

Hangiul               - Cum spuneți dvs her. Poate vreți acum ceva să vă răcoriți un pic și vom cina împreună.

Farkas János se mai uită de jur împrejur prin han, copilul care își servește masa într-un colț, câțiva clienți, ospătarul la tejghea, curățenie.

Hangiul               - Vă rog să alegeți ce doriți să serviți her Farkas János.

Farkas János     - Să știi că mă supără faptul că îmi vorbești iară cu her, ți-am spus că sunt român.

Hangiul               - Da, mi-ați spus dar sunteți și client și v-ați schimbat numele așa că ați făcut o alegere.

Farkas János    - Nu-mi amintesc unde s-a întrerupt discuția noastră aseară, moarea a fost excepțională, a făcut minuni, dar cred că ți-am spus că nu este bine ca oamenii, comunitățile să se izoleze însă fie vorba între noi eu am adus un om în tabăra românilor și am făcut doi copii frumoși.

Hangiul               - Aveți dreptate her, să vă iubiți soția și nu este important în ce tabără este dar aș vrea să spunem că ați făcut împreună doi copii și atât.

Farkas János     - Frate, copiii mei vorbesc românește.

Hangiul               - Nu că ar fi o problemă dar am o curiozitate, ce religie au copiii dvs?

Farkas János     - Sunt catolici, preotul ortodox nu a vrut să ne cunune.

Hangiul              - Asta este o prostie că doar unul este Dumnezeu și una este Sfânta Scriptură dar, doar din ce am mai auzit și văzut eu în lumea asta, copiii sunt sufletul mamei, cu ea stau toată ziulica, ea îi învață ce sunt, așa că ați făcut doi copii. Dar ce contează? 

Farkas János    - Văd că vrei să mă jignești. Nu-i nimic eu tot frate te consider. Dar Ana?

Hangiul              - Her, aici m-ai prins. Sunt slab în fața dumitale. Mult timp am crezut că eu am omorât-o pe Ilonca pentru că am fost încăpățânat.

Hangiul se așază lângă Farkas János la masă.

Hangiul              -  Tatăl ei mi-a propus să fugim departe și să ne creștem copilul dar eu vroiam să trăiesc aici, să nu fug, cu fata ce-mi era dragă. Cârciuma am început-o cu ajutorul lui István, să pot să câștig suficient ca să-mi întrețin copilul dacă se va întâmpla ceva cu el și nevasta lui. Nu am putut să înving simțămintele mele. István zice că războiul m-a făcut așa. Să știi her, că aici a fost luptă grea. Curgea sângele șuvoi pe lângă noi și noi am rezistat.  De aia nu-l sufăr pe Vlădica sau pe ceilalți din Comitet. 

Hangiul se ridică de la masă și plimbându-se în jurul lui her Farkas János spune.

Hangiul                - Așa să faci her, să mă consideri frate, mai ales că am auzit că ai fost prin multe locuri azi și tot ai întrebat de una de alta și ai fost la un pas de a fi chemat la prefectură, am garantat eu pentru tine că ești un fost angajat imperial care-și caută niște prieteni mai vechi.

Farkas János se face alb ca varul, nu credea că încă se mai întâmplă de astea în Imperiu.

Farkas János     - Frate, ce chemat la prefectură?

Hangiul se apleacă un pic peste masă ca să nu-l audă decât Farkas János.

Hangiul               - Dragul meu frate, aici nu ești în regatul Daciei despre care scriau ziarele vieneze și ne-au acuzat că avem idei. 

Hangiul face un semn cu ochii.

Hangiul               -Așa că, ai grijă ce vorbești. Aici ești în Transilvania și în 1867 s-a făcut un pact dualist între dușmanii de odinioară, habsburgi și unguri iar noi nu suntem decât români. Și încă un amănunt. Pactul nu era pentru ungurii simplii, mărunți, ci doar pentru marii nobili.

Farkas János     - Frate, nu mă speria, sunt un om cinstit față de Imperiu dar și față de frații mei.

Hangiul               - Lasă, totul este bine, am rezolvat eu. Totuși, cred că mâine dimineață ar trebui să pleci mai departe în călătoria ta. 

Farkas János      - Am înțeles.

Ospătarul vine,  le așterne masa și încearcă să toarne un pahar de vin, Farkas János  îl refuză politicos. Hangiul se reașază la masă.

Hangiul               - Sper să vă placă meniul nostru de astăzi.

Farkas János nu înțelege de ce hangiul îi vorbește atât de protocolar, ambii încep să mănânce în liniște.

Farkas János     - Da, miel așa bun ca aici nu am mâncat de multă vreme.

Hangiul               - Neapărat, trebuie stropit cu vin.

Se deschide ușa și intră în han un cerșetor. Omul are pantalonii prăfuiți și peticiți, pantofii roși, o pălărie turtită, barba și mustața nearanjată.

Hangiul sare de pe scaun ca ars și făcând o ușoară plecăciune către cel intrat îl salută respectos și-l invită la masă.

Hangiul               -Ce bine îmi pare să vă revăd, Dumnezeu v-a adus la mine astăzi.

Avram Iancu       - Bună seara hangiule, mă bucur să te găsesc cu bine!

Hangiul               -La ce masă vreți să stați, să vă pregătesc camera?

Avram Iancu face un semn discret că nu rămâne peste noapte acolo.

Hangiul către Farkas János.

Hangiul               - Domnule Farkas János, avem plăcerea de a avea în mijlocul nostru pe domnul Avram Iancu, Craiul Munților.

Dintr-un gest reflex Farkas János s-a ridicat în picioare mai mult chircit, Avram Iancu  merge spre el și-i strânge mâna.

Avram Iancu       - Am plăcerea cu?

Farkas János     - Farkas János.

Avram Iancu se așează și-l poftește și pe Farkas János să se așeze.

Avram Iancu       - V-am întrerupt de la masă?

Hangiul               - Nu, cum se poate așa ceva. Ospătar, debarasează masa, tot și adu ce își dorește oaspetele nostru.

Din bucătăria hanului sosesc ospătarul și bucătăreasa care schimbă repede masa. Aduc alte tacâmuri, platouri cu mâncare. Farkas János vede cum îi este luată din față mâncarea și cum vine alta.

Cu sufletul încremenit, János vede un cerșetor este tratat ca un rege? Își spune ca pentru el:     - Sa fie el Avram Iancu, cel ce are crucea de aur a Imperiului? Așa zdrențuit?

Avram Iancu       - Miel, frigăruii și vin. Un bun meniu. Întotdeauna știi ce-mi place, hangiule.

Hangiul               - Domnule, nu am cuvinte să spun cât de bucuros sunt ca ați venit în vizită la mine. Vă rog să serviți, hanul meu este la dispoziția dvs.

Avram Iancu      - Cum ați găsit Halmagiu, her Farkas János?

Farkas János cu un nod în gât răspunde.

Farkas János     -Domnule, este frumos.

Avram Iancu       - Frumos?

Farkas János      - Localitatea este frumoasă.

Avram Iancu și hangiul izbucnesc în râs. Farkas János stă crispat.

Avram Iancu       - Am înțeles. Ce noutăți ne dați din țara? Veniți de la Cluj?

Farkas János     - Nu, de la Brașov.

Avram Iancu       - Sunteți brașovean?

Farkas János     - Nu sunt din Turda. Am făcut școala acolo, am fost angajat al Imperiului, acum mă retrag.

Avram Iancu îl privește atent cu ochii lui mari și albaștrii.

Avram Iancu       - Credeam că ne puteți spune ce legi s-au mai dat în Imperiu.

Farkas János     - Sigur, vă pot spune foarte multe, sunt în cunoștință de toate acestea.

Avram Iancu       - S-au mai făcut lucruri mari în țară, eu îmi doresc o baie publică și o bibliotecă în Câmpeni. Asta am scris și în testamentul meu, nu am reușit încă.

Farkas János      - Putem să ne ostenim pentru acest gând al dumneavoastră domnule Avram Iancu, nu cred că este imposibil.

Avram Iancu      - Și eu cred la fel, doar că vezi dumneata, poporul meu este sărac, a fost păcălit cu pământurile și s-au mai ridicat unii dintre ei dar parcă au uitat să-i sprijine și pe alți frați pentru a urca și ei.

Farkas János     - Nu domnule, nu au uitat, a fost greu să se ridice, acum au prins putere și s-au întors să ajute. 

Se vede un zâmbet de admirație pe fața lui Farkas János pentru Avram Iancu.

Avram Iancu       - Nu vrea nimeni ajutor, este mai bine spus o datorie, s-au ridicat pe sângele celor rămași acasă.

Farkas  János     - Da domnule.

Avram Iancu       - Nu am mai citit o carte bună de multă vreme.

Hangiul               - Vreți să trimit la librărie să-l aduc pe librar să vă aducă cea mai nouă carte?

Avram Iancu       - Nu, zilele astea am multă treabă.

Farkas János     - Am eu o carte foarte bună, am cumpărat-o ca să o am de citit la drum, fug acum sa v-o aduc.

Farkas János fuge ca ars să aducă cartea. În timpul ăsta Avram Iancu se sfătuiește cu hangiul, când János revine cei doi dau senzația că au fost întrerupți dintr-o discuție foarte personală.

Farkas János      - Uitați, un titlu interesant. 

Avram Iancu       - O voi cit, este scrisă în maghiară. 

Avram Iancu citește câteva rânduri.

Avram Iancu       - O voi citi când vin data viitoare aici. 

Ospătarul sare să ia cartea și să o pună bine. Avram Iancu schimbă tonul discuției.

Avram Iancu       - Am înțeles că ați fost la Blaj?

Farkas János     - Da domnule, v-am auzit acolo, vorbeați cu înflăcărare, strigați ,,Știți voi ce-i aia unio,, și poporul răspundea: nu, nu, nu știm!.

Avram Iancu       - Ce vremuri.

Farkas János    - Apoi am stat pe lângă Comitetul Național Român și am făcut diverse chestiuni de corespondență, am regretat când ne-am retras în Țara Românească, am ajuns și în Bucovina, acolo familia Hurmuzachi ne-a ajutat enorm. Să știți că Bărnuțiu și Vădica v-au luat apărarea atunci când v-au acuzat pe nedrept.

Avram Iancu       - Da!

Farkas János      - Am auzit de luptele date, de îndârjirea românilor. Am plâns când am auzit cum au fost asasinați Buteanu și Dobra. Ați condus lupte grele, Dumnezeule mare, la Fântânele.

Avram Iancu       - (îngână) Da!

Farkas János     - Am stat ca pe ace, toți s-au rugat pentru dumneavoastră și bravii români. I-ați învins pe toți.

Avram Iancu îngână iar.

Farkas János      - O domnule, cred că a fost foarte greu, să vezi cum se împarte viața și moartea în dreapta și stânga ta, să pui capul pe perna și să nu știi ce va fi mâine, vă admir, vă admir ca ați rezistat în munți, că nu v-au învins nici Hatvany nici Vay.

Avram Iancu       - Hangiule, mai adu un pic de vin. Știi zilele astea am pescuit, este pește bun în iazul morii.

Farkas János nu înțelege. Vorbise atât de multe și Avram Iancu parcă nici nu l-a auzit.

Hangiul               - Imediat domnule!

Hangiul face un semn către Farkas János să nu-l mai deranjeze pe domnul Avram Iancu cu vorbăria lui.

Farkas János     - Vă rog să mă scuzați că v-am reamintit de acele momente. Este pentru mine o ocazie unică, o șansă că v-am întâlnit. De fapt de asta am venit aici, mi-am dorit să vă întâlnesc.

Farkas János spune cuvintele acestea aproape tremurând.

Avram Iancu       - Știu.

Urmează o pauză și apoi Avram Iancu se adresează hangiului.

Avram Iancu       - Ai văzut ce cal frumos și-a cumpărat primarul?

Hangiul               - Nu, nu am văzut dar știu de la copilandrul ăsta de stă pe la mine.

Avram Iancu se întoarce către copil.

Avram Iancu       - Ai văzut calul?

Copilul                -Da, văzut Craiule!

Avram Iancu       - Ți-a plăcut?

Copilul                - Da, Craiule, este tare frumos.

Farkas János este uimit și nedumerit, copilul îi spune mereu lui Avram Iancu, Craiule. Urmează o pauză ca de o sută de ani și Avram Iancu vorbește ca pentru sine.

Avram Iancu       - Poate-i un mânz de la Brutus, are aceeași călcătură. Brutus prietenul meu pe unde hoinărești tu acum? Ultimele potcoave le-am pus la Pitar da n-o făcut treabă bună, parcă nu a scobit cât trebuia unghia de la piciorul din dreapta din față, te cam jena.

Hangiul face semn lui Farkas János să tacă și să nu-l contrazică pe Avram Iancu.

Avram Iancu       - Apoi o voi folosi mai mult pe Lucia, ce să fac. Deși am mare nevoie de doi cai, nu poți să călărești un singur cal zile la rând, trebuie să-l lași să se odihnească. 

Farkas János      - Aveți cal dl Avram Iancu?

Avram Iancu rămâne un timp pe gânduri și nu răspunde apoi spune.

Avram Iancu       -Nu, nu mai am, am avut.

Farkas János     - Atunci înțelesesem greșit. Lucia a fost calul dvs.

Avram Iancu       - Eu (și tace), ...am fost la pescuit ieri, în iazul morii, a tras bine peștele. Frumoasă zi, am prăjit peștele la foc molatic, bun a mai fost. Ce-ți trebuie în viața asta pentru a fi fericit? Un pește bun, un fluier și un păhărel de vin nu strică.

Toți râd și-i dau dreptate.

Farkas János     - Dl Avram Iancu, știu că nu se cade dar am citit sau auzit despre caii frumoși pe care i-ați avut, că tot veni vorba de calul primarului, i-ați vândut?

Hangiul se uită lung și înțepător la Farkas János, Avram Iancu pare că nu-l aude.

Avram Iancu       - Aseară am auzit o bubuitură puternică și apoi se făcu un șarpe lucios și sâsâitor care tot vine spre mine și îmi tot spune el așa. Avea o coroană pe cap. I-am spus ,,pleacă, nu mă încred în șerpi,, am dat să-l lovesc cu o joardă ce o aveam pe lângă mine dar el tot se apropia de mine și aproape că vroia să mă înhațe dacă nu fac ca el dar l-a speriat ploaia de stele care începură să cadă pe pământ, așa că s-a speriat și a plecat prin tufișuri cu solzii lui de fier și cu coroană cu tot.

Farkas János înțelege, vede că Avram Iancu trece de la o stare la alta foarte ușor. Ospătarul aduce iar vin și îl îmbie pe Farkas János. După câteva secunde el realizează că Avram Iancu folosește metafore, că se joacă cu mintea celor din jur și poate că toate cele afirmate de el aveau un dublu sens. 

Farkas  János    - Am înțeles, este o metaforă! Șarpele este împăratul.

Nimeni nu răspunde.

Farkas János     - Domnule Avram Iancu, frate hangiule, de fapt eu am venit să îmi plătesc datoria.

Nimeni nu spune nimic.

Farkas János     - Datoria aceea de care vorbea dl Avram Iancu. Am adunat o brumă de bani și aș vrea să reunesc pe români, să le arătăm iar calea, să știe că au un prefect. Aș fi onorat să veniți cu mine la Cluj, să vorbiți asociațiilor de români, trebuie să vă vadă în carne și oase.

Hangiul               - Dl Avram Iancu mai doriți ceva, poate o prăjitură?

Avram Iancu       - Te-am auzit Farkas János este o propunere interesantă să călătoresc să văd oamenii din Comitat, dacă mai trăiesc, să văd oameni care s-au ridicat și duc acest popor și interesele lui mai departe dar niciodată nu voi ieși din teritoriul meu, pot să merg maximum până la Alba Iulia, o cetatea ce-mi este datoare, eu am apărat-o.

Farkas János     - Sigur dl Avram Iancu, am înțeles. Este bine și acolo. Oamenii știu cine sunteți și au nevoie de dvs. Eu sau alt lider român nu putem ridica starea de spirit. Mulți s-au bucurat că s-au ridicat din sărăcie și ignoranță și fac tot ce este posibil să se integreze într-o lume care se va prăbuși mai devreme sau mai târziu.

Hangiul               - Despre ce vorbeați Farkas János. Lasă lumea, hai să mai gustăm ceva că azi mâine ne-om duce la Domnul și încă nu ai prins a mânca slană afumată trasă prin boia ca cea din hanul meu.

Farkas János vede că hangiul schimbă vorba și probabil nu are încredere în el.

Avram Iancu       - Am fost la nuntă mai acum vreo două săptămâni.

Hangiul               - Știu crăișorule.

Avram Iancu       -Am fost cu ceata de flăcai de am cerut fata, apoi am petrecut frumos ca pe la noi, Doamne și ce colaci frumoși și rumeni a mai făcut mama fetei! Nici socrul mare nu fu mai prejos. Am cântat și ne-am veselit, cerul parcă ne-o fost martor că bine mai știu românii să se bucure. Avem încă o familie frumoasă care s-o făcut acum așteptăm și un pruncuț.

Hangiul                - Să dea Domnul.

Farkas János      - Erați rude cu mirii? 

Hangiul               - Nu, dl Avram Iancu merge la toate nunțile de români unde este invitat, îi face mare plăcere să vadă cum trăiește neamul nostru și cum se așează așa la casele lor, și într-un fel se poate spune că se înrudește cu românii, ca un fel de naș de cununie.

Avram Iancu       - Poate doar pădurea asta ar fi trebuit câștigată că cei de la Tabla Regală nu au făcut încă dreptate, dar am oboist. Da, sunt obosit să tot umblu și să cer ce ni se cuvine.

Farkas János      - Da dl. Avram Iancu dvs sunteți avocat și puteți să ... 

Hangiul îi face semn să tacă.

Hangiul              - Haideți domnilor să mai aducem ceva pe masă, lasă mata gândurile de muncit că omul mai și hodinește. 

Avram Iancu      - Cât stați pe aici her Farkas János?

Hangiul răspunde repede în locul lui Farkas János.

Hangiul              - Mâine negreșit pleacă.

Avram Iancu      - Îi grabă mare?

Hangiul              - Da.

Avram Iancu      - În ce direcție plecați?

Farkas János     - Spre Câmpeni.

Avram Iancu      - Cu diligența sau cu trăsura individuală?

Hangiul               - Cu trăsura Crăișorule, ajunge mai repede.

Avram Iancu       - Mă puteți duce și pe mine? Altfel aș fi nevoit să merg pe jos.

Farkas János     - Da, sigur, este o onoare pentru mine.

Avram Iancu se ridică și iese fără să spună niciun cuvânt doar bolborosind.

Avram Iancu       - Vaca asta a mea, aștept de 22 de ani să fete. 

Farkas János este profund uimit, se mai relaxează un pic și îi spune hangiului.

Farkas János     - Domnule, sunt șocat, eu, nimeni, l-am întâlnit pe domnul Avram Iancu. Să nu râzi de mine că plâng. Omul ăsta a scris istorie, a ridicat conștiința neamului nostru, preoții în biserică îl pomenesc peste tot în imperiu unde exista suflare românească. Ai văzut, până și pe caii lui i-a numit cu nume latine Brutus și Lucia, ce frumos, că doar noi, românii suntem urmașii Romei, nu? Ce mare, poate că eu sau alții am trecut pe lângă el fără să știm că este el, știi că are un titlu de baron pe care l-a refuzat și solda aceea care este generoasă. Câți ca el? Știi că putea să stea în camarila imperială doar să fi spus da. De vreo 3-4 ori a refuzat să ridice medalia de aur cu coroană oferită de împărat pentru că spunea el că împăratul trebuie să se țină de cuvânt față de români? A ridicat medalia oferită de țar în semn de protest.

A învins pe câmpul de lupte generali cu pretenții și mofturi. Generali doar cu pretenții pentru că nu aveau caracter. Cum au fost învinși, cum și-au salvat pielea și și-au trădat și credința creștină preferând să moară păgâni. De Bem vorbesc.

Ăia aveau oaste regulată, instruită, hrănită, cu arme adevărate. Avram Iancu îi avea doar pe moții lui cu mâncare de acasă pentru 3 zile. Ce mâncare puteau aduce de acasă niște săraci? Slană, ceapă și pită. Ce arme avea el? Unelte și ce mai capturau de la netrebnici.

Parcă acum îl vad la Blaj strigând ,,Ungurii vreau unio…. acuma vor sa ne pună șeaua în spinare!,,

Știi dumneata cum l-a învins pe Hatvany ăla care mișelește l-a omorât pe Buteanu? Știi ce ordin a dat un soldat în uniformă scumpă oștirii lui învinse de Iancu?,, Să fugă cine cum poate,,....era un mișel care dorea să-și ascundă incapacitatea dovedită pe câmpul de luptă prefăcându-se trădat de soldații lui și ne recunoscând că nu știa nimic despre lupte și tactică. Știi cum l-au persecutat pe Iancu în cetatea Bălgradului unde un netot și-a permis să-l pălmuiască pe cel mai mare erou al românilor? De acolo i se trage suferința asta cumplită în care a căzut sau poate doar așa justifică el, în fața unor mișei ca noi, faptul că nu vrea premii și medalii și o viață în lux. I s-au oferit toate astea și le-a refuzat. Știi ce a scris în condica de la prefectură:,,eu am luptat pentru drepturi naționale nu pentru răsplătiri personale,, Ce curaj, ce om?

Și omul ăsta a stat cu mine la masă. Este aici. Adică a fost aici și va fi oaspetele meu în drumul până la Câmpeni.

Tare mai vreau să meargă cu mine, chiar și până la Alba Iulia, românii, presa, trebuie să știe de el.

E un general, e un general roman în carne și oase. Mândru, puternic, depășește orice limită. Un fanfaron s-ar fi sfiit să trăiască simplu și umil dar el, el, a ales să trăiască cu oamenii lui, cu noi toți, și cred că nu-i lipsește nimic. Voi avea grijă să-l îmbrac să-l transform un pic totuși. Nu poți să-l duci pe Avram Iancu așa în mulțime.

Oamenii nu sunt mulțumiți de pactul dualist, Imperiul nu este format doar din austrieci și unguri, în 1867 s-a produs o ruptură între bunul împărat și popor și acum este momentul. Un singur gest și toată intelectualitatea românească s-ar strânge în jurul lui. Șarpele cu coroana era împăratul, da, știu, am înțeles, șarpele este viclean. Înțelegi ce a vrut să ne spună dl Avram Iancu?

Hangiul ascultă și apoi îi retează sec lui Farkas János.

Hangiul               - Da. Știu. (Face o pauza.) Farkas János, mâine vei avea un drum lung, este timpul să te duci la odihnă.

Farkas János      - Cum, așa repede să încheiem cina? Crezi că pot să dorm. Sufletul meu tresaltă. Știu, vom scrie istoria. De data aceasta, până la capăt.

Hangiul               - Când și cum se scrie istoria decide doar Crăișorul. Noi îl urmăm doar pe el. Noapte bună!

Scena 4.

Orologiul din han arată 8 dimineața. 

În han Farkas János coboară pentru a-și servi micul dejun. Hanul este plin cu oameni de diferite feluri, nu mulți, tineri studenți români, copilul de casă, ospătarul, hangiul.

Hangiul                - Bună dimineața her! Cum v-ați odihnit?

Farkas János      - Bine, mulțumesc frate deși nu cred că am închis un ochi. Șareta sosește la ora 9 fix?

Hangiul               - Sigur her.

Farkas  János    - Crezi că domnul Avram Iancu va veni cu mine la Câmpeni?

Hangiul               - Veți avea un timp frumos azi, cerul a fost senin noaptea trecută.

Farkas János înțelege ca hangiul nu vrea sau nu poate să răspundă, într-un colț al hanului câțiva tineri români cu straie bune fac glume pe seama unui coleg maghiar, copilul de casă udă jardinierele, intră un oficial austriac.

Hangiul               - Guten tag! Jó napot! Dobrý deň! Bună ziua her! O cafea, o apă rece cu trandafiri?

Oficialul              - Bună ziua! (își drege vocea) ce mai faci her?

Hangiul               - Bine mulțumesc, cu clienții her!

Oficialul               - Așa să faci her, așa să faci. 

Oficialul se așează la o masă din imediata apropiere a tejgheli, apoi îl salută pe Farkas János.

Oficialul               -Her, înțeleg că veți pleca astăzi de la noi.

Farkas János pentru început este foarte mirat apoi răspunde în română fără să mai simtă frică.

Farkas János     - Sigur, îmi voi continua călătoria. Este vreo problemă, s-a întâmplat ceva?

Oficialul              - Oh nu, întrebam doar așa.

Hangiul              - Să vă aduc ceva? Poate o cafea turcească?

Oficialul              - Da, ar merge.

Hangiul face semn să-i fie adusă cafeaua oficialului, tot atunci intră în han și Avram Iancu, curat, cu haine jerpelite, ras, bărbierit. Hangiul sare să-l întâmpine, studenții români se arată atenți la cele ce se întâmplă.

Avram Iancu      - Bună dimineața prieteni!

Hangiul, Farkas János, toți salută care mai de care, într-un târziu salută și oficialul pentru că Avram Iancu s-a oprit în fața lui, în poziție de drepți și așteptând. Oficialul își lasă cafeluța deoparte și îngână un salut.

Oficialul              - Bună dimineața her Avram Iancu (aproape murmurat).

Avram Iancu      - Așa her, înțeleg că nu ai mâncat de dimineață să-l rugăm pe dl hangiu să-ți aducă ceva să mănânci căci nu mai poți să saluți. 

Se simte o agitație între studenții români, nimeni nu mișcă, toți își țin răsuflarea. Oficialul cu vocea mai solemnă.

Oficialul              - Dar ce vorbe sunt acestea her Avram Iancu?

Avram Iancu se apropie de el și mai mult, aproape să-l calce pe picioare. Oficialul sare de pe scaun și spune.

Oficialul             -Bună dimineața her Avram Iancu. 

Cu un salut milităresc îi răspunde și Avram Iancu.

Avram Iancu       - Așa her, așa, vezi că știi. 

Oficialul se așază cam stânjenit la masa lui, hangiul îl întreabă pe Avram Iancu unde ar vrea să stea. Farkas Ianos privește scena din picioare.

Hangiul               - Domnule Avram, unde ați vrea să stați astăzi?

Avram Iancu arată spre masa din centru, se așază și comandă mâncare apoi mănâncă conform tuturor normelor de etichetă ale vremii. Niște călători care văzuseră scena comentează, ,,uite-l, este el, l-a făcut grămadă pe austriac, este ca un rege,, Avram Iancu aude și le răspunde.

Avram Iancu      - Eu nu sunt Iancu, eu sunt umbra lui Iancu. Iancu a murit.

Toți din han sunt destul de stingheri, Iancu servește masa, oficialul nu îndrăznește să servească cafeaua, FarkasJános  privește uimit și speriat, tinerii români parcă ar fi gata să sară la bătaie, se aude șareta.

Hangiul               - Domnule Farkas János  a sosit șareta dvs. Cred că este timpul să plecați.

Farkas János      - Sigur her, vă rog să-mi faceți nota de plată. 

Apoi îi spune șoptit.

Farkas János     - Mulțumesc! Crezi că dl Avram Iancu va veni cu mine? Ieșim prin spate sau cum facem?

Hangiul              - Nota dvs her, (cu voce tare), nu vă costă nimic, este din partea casei.  Nu vă temeți.

Farkas János se îndreaptă către oficial și-i spune.

Farkas János     - Mi-a părut bine!

Farkas János se întoarce și spre Avram Iancu și nu știe ce să facă. Acesta se ridică de la masă și-i spune:

Avram Iancu      - Să mergem, avem drum lung. 

Chiar la ieșirea din han stă un tânăr maghiar venit să bea o cafea de dimineață, acesta auzise de personaj, l-a recunoscut  pe Iancu. Pe fața tânărului se citește entuziasmul și sfiala. Ar vrea să-i vorbească dar vorbele îi stau în gât.

Avram Iancu      - Tinere?

Tânărul              - Da domnule!

Avram Iancu       - Ai trăit vreodată vreo dragoste mare?

Tânărul               - Nu știu domnule !

Avram Iancu       - Ai simțit că cineva sau ceva este totul pentru tine, ai făcut tot, dar tot ce era posibil în lumea aceasta pentru cineva, vreodată?

Tânarul               - Nu știu domnule?

Avram Iancu       - Adică ai simțit vreodată că nimic nu mai contează, te-ai contopit vreodată cu o dragoste mare pentru care poți să mori și nu-ți pasă?

Tânărul               - Nu domnule (cu vocea aproape sugrumata)!

Avram Iancu       - Tinere, atunci nu ai trăit nimic.

Avram Iancu  iese împreună cu hangiul, în spatele lui vine și Farkas János.

Scena 5

O șareta cu 2 banchete așteaptă în fața hanului.

Farkas  János     - Va fi o călătorie lungă! Frumoasă mai este țara asta a noastră! Vai, plâng când mă gândesc! Dar va veni și ziua izbăvirii noastre.

Face o pauză, se uită la Avram Iancu care privește în zare pe fereastră.

Farkas János     - Domnule, tare aș vrea să veniți cu mine la Alba Iulia, să vorbim cu românii, să știe care este dorința dvs, să știe că au un lider. Eu cred că nouă ne-a lipsit un lider al nostru.

Domnule, noi suntem de la Roma, suntem romani și daci, dar mai mult romani, și ăștia să ne calce în picioare? Nu-i drept. Știu unii am încercat să supraviețuim, să ne învârtim, să facem și noi ceva să ne ridicăm de jos, că știi și dumneata cât de umilitoare sunt zilele de robotă la stăpân.

Nu-i drept domnule, că suntem creștini la fel ca toți ceilalți dar ne-au umilit secole la rând.

Tare mândru a mai fost taica-meu că am făcut carte să mă ridic să nu mai fiu în clasa ai mai de jos. La noi doar preoții, chiar dacă sunt tot ca noi, doar ei nu sunt umiliți. Mai acum vreo 50 de ani nici nu aveau voie, oamenii noștri, să îmbrace straie de astea vieneze. Nu! Trebuia să ne purtăm în straiul nostru ca să ne poată recunoaște. Dar noi aici ne-am născut, certificatul nostru de naștere este la Roma. Ce popor poate fi mai mândru decât noi? Cine sunt străbunii noștri? Acolo găsiți răspunsul, pe columnă. Și în tot acest timp noi am trăit umil și vai de noi.

Știu, am citit în presa vieneza de ideea unui regat al vechii Dacii sub domnia împăratului nostru dar cum să scoți de la turc și de la rus pe frații noaștri? Și cum să facă zaveră împăratul nostru cu țarul, că de, se zice ca l-ar fi ajutat în 49. Dar nu-i adevărat, armata imperiala a salvat Imperiul și oamenii fideli împăratului. Bine, eu știu că nu a fost sincer cu dumneavoastră și pentru asta i-ați dat un răspuns nemaivăzut și nemaiauzit în toată lumea. Să iți ofere împăratul medalia de aur și multe avantaje și dumneata să le refuzi?. Mă uit la dumneata dar să nu te superi pe mine. Eu nu aș fi putut să fiu așa puternic, aș fi acceptat medalia, aș fi luat și titlurile și pozițiile sociale, că uite și dumneata, am văzut că oamenii te iubesc, te respectă dar ești tare amărât. Nu, să nu crezi că vorbesc cu dispreț, Nu. Vorbesc cu admirație. Eu sunt un nevolnic, nu sunt capabil să fac ce faci dumneata. Te-ai luat la trântă, singur, cu împăratul ca să ne scutești pe noi de a o face.

Avram Iancu îl privește și acesta vorbește mai departe.

Am auzit că totuși împăratul a fost în ținutul dumitale, a trecut prin fața casei dumitale, bine, știu ca familia dumitale a plătit toate cheltuielile cu deplasarea sa, știu că te-a așteptat să vorbiți, vă purta un respect deosebit. Și la Cluj, când era, a întrebat de dumneata, am auzit eu. Poate că a greșit față de dumneata și față de noi dar știi și dumneata că el este împărat și stăpânul nostru.

Avram Iancu ascultă.

Ce o fost o fost, s-a pierdut mult sânge, peste 40.000 de morți, peste 200 de biserici arse, durerea și frica așezată peste români și unguri este sfâșietoare dar putem să reconstruim totul, totul.

Domnule Avram Iancu, este de ajuns să spuneți: vreau să formăm un partid, o asociație, ceva, orice. Vă garantez că toată intelectualitatea românească din imperiu vă va urma. Suntem peste 4 milioane de români și avem și noi intelectualii noștri care au crescut cu chipul dumneavoastră în suflet. Trebuie să ne facem simțită prezența. De asta, nu vedeți și ungurii, pentru că sunt revendicativi și țipă mereu, au o mândrie, nici nu știu cum să explic, toată ziua umblă ca niște păuni și-și cer drepturile peste tot, ei și-au atins scopurile. Noi nu suntem uniți, nu avem un program, nu avem un țel, suntem ca o turmă fără cioban. Vă rog, este nevoie de dumneavoastră. 

Eu am agonisit niște bănuți, mai am câțiva prieteni ca mine și împreună cu dumneavoastră, vom reuși. Fie vorba între noi, trebuie să vă revedeți cu împăratul. Nu?

Avram Iancu se uită pierdut în zare apoi își ia fluierul și cântă.

Farkas János își spune ca pentru el ,,cred că nici nu m-a auzit, probabil starea de nebunie despre care s-a scris în presa de la Pesta, sărmanul om, este eroul salvator al unui popor, a ajuns nebun și jerpelit. Sper să meargă cu mine la Alba. Doar să fie prezent la una, doua întâlniri că de restul mă ocup eu, și poate dacă vede că visul lui național se împlinește, poate-și mai revine.

Farkas János     - Domnule Avram Iancu dacă doriți ceva, orice să-mi spuneți.

Farkas János vorbește ca pentru el - nu am mai văzut un nebun de felul acesta, nu este agresiv, nu vorbește bazaconii, stă și cântă, ciudat, foarte ciudat, și totuși omul acesta este atât de mare.

După câteva ore de mers căleașca cu cai se oprește și vizitiul deschide portiere.

Vizitiul                 - Am ajuns domnule Avram Iancu, am ajuns dl.

Avram Iancu coboară primul apoi călătorul.

Avram Iancu       -Câmpeni, Hhhhh! Știi  Ioane, aici aveam cartierul general. Știi ce lupte s-au dat pe aici, câtă spaimă, ce frică? Oamenii mei.

Farkas János ascultă cu luare aminte, soarbe adânc aerul proaspăt și privește în jur.

Avram Iancu       - Dragoste cu forța nu se poate.

Farkas  János     - Aveți dreptate domnule.

Avram Iancu       - Dragul meu, am auzit tot ce mi-ai spus pe drum, nu ți-am răspuns pentru că ceea ce spui tu (face o pauză) lasă (face o altă pauză și se plimbă câțiva pași), dar vreau să știi că nu ai înțeles nimic, absolut nimic. 

Avram Iancu se întoarce cu fața către Farkas János.

Avram Iancu       - Drumul l-am plătit eu, nu te costă nimic. 

Farkas János este mirat, nu plătise nici cazarea hangiului din Hălmagiu, apoi se uită de jur împrejur, un oraș frumos.

Avram Iancu       - Că tot veni vorba, împăratul vorbește o limbă latină exemplară, cinste lui. Și în lume nu ești frate oricând, oricum cu oricine. 

Vizitiul aduce un bagaj pentru Avram Iancu și cheamă un băiat să-l care, apoi salută respectos și pleacă.

Farkas János     - Da, aveți dreptate, frate îți este cel ce-i de un sânge cu tine.

Avram Iancu       - Da, da, da.

Avram Iancu       - Deci ne vedem peste 2 zile să plecăm la Alba!

Farkas János se apleacă să-și ridice bagajul și Avram Iancu dispare.

Ulterior Farkas János care constată dispariția lui Avram Iancu începe să-l strige, să-l caute.

 Farkas János    - Domnule, domnule, domnule? Unde sunteți?

După câteva secunde de căutare acesta stă în mijlocul drumului aproape speriat.

Farkas János     - Of Doamne, unde s-a dus, unde să-l caut? În starea în care se află, jerpelit, ce vor spune oamenii despre el? Of! Și ce ciudat, toți îl servesc! Mi-a oferit această ședere pe gratis, mi-a oferit și un drum gratis. Ciudat. (apoi râde puternic) și ce i-a mai făcut oficialului ha, ha, ha!

După un răstimp aude un fluier cântând ,,Marșul lui Iancu”  și aleargă într-acolo crezând că este chiar Iancu. Ajuns  lângă cel ce cânta vede că se înșelase.

Scena 6.

Hanul brutarului Leeber, în stil nemțesc, cu mobilier rigid, așezat în centrul orașului. În han lume felurită. Pe perete un orologiu arată ora 10.

Leeber                - Mai doriți ceva her Farkas János?

Farkas  János    - Nu mulțumesc, totul este în regulă.

Leber                 - Aș vrea să știu, doar dacă se poate, mai rămâneți la noi și în seara aceasta?

Farkas János    - Domnule, teoretic ar trebui să mă întâlnesc cu cineva aici dar nu știu dacă va sosi la timp. Chestiunea rămâne în discuție.

Leeber               - Să înțeleg că ar trebui să vină aici un prieten?

Farkas  János   - Domnule, este un lucru tare complicat, (face o pauză) da, aștept un prieten, mi-a spus că ne vedem peste 2 zile, nu mi-a spus unde, dar știu că este în Câmpeni și sper să vină aici.

Leeber                - Domnule, nu prea înțeleg cum vine asta, dar poate că ar trebui să stați la terasă afară, acolo sunteți mai vizibil.

 Farkas János    - Da domnule, aveți dreptate, voi ieși afară, poate îmi aduce ospătarul și o bere.

Ceasul arată ora 12 fix, Farkas János intră în han dezamăgit.

Leeber                - Să înțeleg că nu v-ați întâlnit cu prietenul dumneavoastră?

 Farkas Ianos     - Nu.

Leeber vorbind doar ca pentru el.

Leeber                - Ce nebun! Poate pleacă și nu-mi plătește consumația deși îl văd bine îmbrăcat.

Leeber se îndreaptă către Farkas János pentru al descoase mai bine.

Leeber                - Spuneți-mi cine este și poate vă ajut.

Farkas János     - Oh, nu, lăsați, voi aștepta aici încă o zi sau două, până va veni el.

Leeber                - Este clar ( își spune ca pentru el), este nebun, complect nebun. Adică cum vine asta, cică îți dai întâlnire cu un prieten care este în Câmpeni și nu fixezi locul și ora. Da! Mulți nebuni sunt pe lumea asta. 

Farkas  János     - Ați spus ceva?

Leeber                - Eu? Nu. Întrebam doar, să vă aducem ceva de mâncare poate? Se face amiaza.

 Farkas  János    - Da, ai dreptate. Încă ceva!

Leeber                - Da, spuneți vă rog.

Farkas   János    - Există vreo diligență către Alba Iulia astăzi?

Leeber                - Sigur, trece pe aici și face haltă la h 15 și 30 de minute dacă nu intervin probleme pe drum. Puteți găsi și șaretă până la Alaba-Iulia, trebuie doar să spuneți și se rezolvă.

Farkas János    - Mulțumesc domnule, sunteți  foarte amabil.

Farkas János se întoarce și vorbește singur, apoi se așază la o masă.

Farkas  János   - Pe unde o fi? Nebun frumos al sufletului nostru românesc.  Eu am înțeles ce faci domnule Avram Iancu, am înțeles ce luptă duci, ne-ai umilit pe toți cei ce am sperat că prin erudiție și poziție socială, obținută prin faptul că am stat cu capul plecat și am fost servili, vom deveni mai mari decât niște furnici.Da. Suntem un popor de furnici iar dumneata ești un om liber. Ne-am ascuns micimea prin tot felul de organizații sau poziții sociale. Hainele și luxul nu reprezintă nimic. Ierarhiile sociale nu reprezintă nimic. Liberatea are multe forme și multe culori. Știu, ești un om liber pentru că trăiești ca un om liber. Nu ai nici un fel de constrângere, nu respecți decât regulile tale. Ce ți-a dat forța asta? Faptul că ai acceptat să trăiești umil și te mulțumești cu puțin? Cum de nu tresare în tine dorința de a purta o haină mai bună? Este drept că nimic nu valorează nimic în comparație cu ceea ce ai făcut. Ai pus stavilă unor puhoaie de pretenții și obrăznicii ce ne spuneau să fim mereu și mereu furnici. Da. Acela ești dumneata Avram Iancu. Da. Ești un rege pentru că voința ta este scrisă în istoria lumii și doar oamenii mari pot să facă istorie, restul ne ducem viețile umile și pline de resemnare ascunzându-ne în spatele unor așa zise reușite personale. Știu, ești un om liber. Și ești al nostru.

Mare general al românilor, un general roman și până și adversarii tăi, la Pesta, scriu despre tine cu simpatie. 

Cum ar fi fost dacă Kossuth accepta ca un unguru și un român să bată palma pentru un ideal comun, de pe picior de egalitate? Cum ar fi fost dacă nu s-ar fi vărsat atâta sânge? Probabil durerea și frica ar fi dispărut. De ce simt că uneori familia mea nu este a mea, de ce simt că sunt doar acceptat? Doamne, că-mi iubesc copiii și soția ca pe ce am mai drag, ca soarele sunt ei pentru mine, dar îmi lipsește ceva, ceva, ceva ce aveam acasă în satul meu natal când știam ce-i poate pielea lui uncheșul Vasile și știam ce gură spurcată are mătușa Frăsina, dar erau ai mei, erau cu mine, acum mă uit la rudele mele, cu care Dumnezeu m-a legat, că nu știu de-mi sunt prieteni sau dușmani. 

Dumnezeu m-a încercat să iubesc o fată interzisă mie, și știu cât suferă și ea căci este bine dar parcă ne amenință mereu ceva. Și copilașii mei ce sunt? Că nici de-o parte și nici de alta, parcă, nu prea sunt doriți.

Și cum ar fi fost oare dacă oamenii erau mulțumiți cu înnoirea Imperiului căci unul este împăratul unsul lui Dumnezeu și nu-i nici ungur nici român dar se ține cu Roma, măreața Romă. H, h, h! Mult rău a mai făcut și măreața Romă! Lupta asta pentru putere și pentru adepți. Așa spune Dumnezeu? Nu.

Iancule! Avrămuț! Tu ești lumina noastră, căci un popor fără o lumină își pierde seva. Știu, toți se fac că au uitat dar stau cu ghearele ațintite asupra ta să te înșface, nu am mai scos o vorbă, nu m-am dat de gol, mi-am învățat lecția la Hălmagiu.

Îți dorești o baie publică și o bibliotecă aici în Câmpeni. Eu le voi face. Nevastă-mea nu se va supăra că-i voi cheltui din banii agonisiți de o viață, că dacă nu erai tu și eu eram la coarnele plugului.

Farkas János stă la masa lui de lângă fereastră și se gândește, așteaptă.

Leeber                - Her Farkas János, așteptați încă?

Farkas János      - Da. Te rog să-mi aduci ceva să mănânc, ce crezi dumneata, meniul zilei.

Leeber                - Sigur her.

Orologiul din han arată ora 13,30 fix.  Coboară pe scările ce dau în sala de mese un individ îmbrăcat după ultima modă, tunică nemțească, cămașa, ceas, pantalon cu vipușcă, tuns, ras, cu mustața îngrijită și un început de perciuni prelungi. Se așază la masa din centrul hanului. Leeber vine la masa și-l întreabă ce dorește să mănânce, apoi face semn băiatului de la bar să preia comanda, el se așază la masa domnului elegant și încep să povestească, apoi cinează, în același timp cinează și Farkas János. După câteva minute Farkas János constată că-i este cunoscut bărbatul elegant ce părea a fi un conte sau baron.

Farkas János     - Cine o fi domnul, probabil l-am întâlnit pe când eram funcționar al imperiului. Trebuie să-l întreb pe hangiu negreșit. Și stă la masă cu un dânsul? Ciudat. Tare ciudat. O fi hanul lui? Hangiul o fi omul lui? Cine o fi?

Leeber se ridică de la masă și vine spre masa lui Farkas János.

Leeber                - Domnule Farkas János, domnul Avram Iancu dorește să veniți la masa dânsului.

Farkas János este stană de piatră, nu poate să îngâne nici un cuvânt.

Leeber                - Domnule, vă rog să nu-l refuzați. Nu știu dacă știți dar domnul Avram Iancu este gheneralul nostru al românilor din rezbelul din 49.

Farkas János nu schițează nici un gest iar Leeber se vede în dificultate, face câteva gesturi prin care să-l convingă pe Farkas János.

Leeber                - Domnule, sincer nu știu de ce vrea să luați masa cu el dar dacă-l refuzați mă puneți și pe mine în dificultate.

Farkas János parcă își mai revine și încearcă să spună câteva cuvinte.

Farkas János     - Acolo este domnul Iancu?

Leeber               - Da her.

Farkas  János    - Avram Iancu, cel care i-a condus pe români?

Leeber               -Da!

Farkas Janos      - Adică Avram Iancu?

Leeber                - Da.

Farkas János      -Vă rog să mă ajutați că leșin, simt că mor, îmi stă inima în loc.

Leeber dă să-l ajute pe bietul om care aproape ca leșină, sare și ospătarul și încă câteva persoane. În tot acest timp Avram Iancu privește și așteaptă.

Leeber îl aduce pe Farkas János la masa lui Iancu și apoi face prezentările foarte solemn.

Leeber                - Domnule Avram Iancu, am plăcerea de a vi-l prezenta pe domnul  Farkas Janos intelectual român, am povesti foarte multe cu dânsul, seara trecută, despre Roma antică și Ovidiu, cred că vă va face mare plăcere să povestiți. Voi aduce numaidecât și niște vin pentru că așa stă bine unei mese copioase.

Leeber               - Her  Farkas János am plăcerea de a vă prezenta un mare om și prieten, gheneralul nostrum, domnul Avram Iancu, am luptat sub conducerea lui până la ultima bătălie și sunt gata oricând să-l urmez.

  Farkas János spune câteva vorbe pe care Leeber nu le prea înțelege, Avram Iancu face lumina în situație, afișând un zâmbet discret, semn că-l amuză situația.

Avram Iancu       - Dragul meu Leeber, cu dânsul am călătorit de la Hălmagiu acum două zile. Voi merge cu el la Alba Iulia, doar la Alba Iulia, dânsul avea întâlnire cu mine. Și ai dreptate, un vin bun nu strică să ne facă companie până când trage șareta.

Leeber se arată încântat de Farkas János.

Leeber                - Păi de ce nu ai spus omule așa, de ce nu ai spus că ești omul gheneralului? Se poate. Ai stat în camera aceea proastă. Cine nu vorbește! Dacă știiam îți dădeam o cameră mai frumoasă și vin de care bea doar împăratul.

Farkas  János   - Vin de care bea împăratul?

Leeber râde.

Leeber                - Acesta (arată spre Avram Iancu) este împărătul nost, Ioane. Vin de care bea doar împăratul nost.

Farkas János dă din cap și este pe mai departe buimac.

Avram Iancu       - Vorbește-mi domnule despre Ovidiu, înțeleg că ai citi mult, despre surghiunul lui în Moesia, mă bucur că avem pasiuni comune. Istoria ne învață multe lucruri și în drumul spre Alba Iulia nu mă vei înnebuni cu întrebări despre rezbel, pentru că nu-ți voi spune nimic din ce nu trebuie să știi. 

Avram Iancu râde pe sub mustață, Leeber la fel, Farkas János se simte ca un pitic într-un palat uriaș.

Leeber dispare de lângă cei doi, Avram Iancu îl îmbie pe Farkas János să se liniștească și să povestească.

Avram Iancu       - Spune Ioane. Spune ce știi despre Ovidiu?

Farkas János nu este capabil să scoată nici o vorbă.

Avram Iancu       - Ioane voi merge cu tine la Alba Iulia pentru că nu am ajuns de mult pe acolo, vreau să revăd orașul și cum spuneam sunt mulți ce-mi sunt datori pe acolo. După cum văd, tu vrei să faci fapte mărețe dar nu știi nimic despre cum merge lumea, nu știi nimic despre moarte și viață, nu știi nimic despre poporul pe care vrei să-l ridici la luptă, nu știi cum se nasc și înving idealurile peste veacuri. Ce i-a dus în luptă pe moți alături de mine? Ce m-a dus pe mine alături de moți? Știi cum arată suferința celor ce au tras în jug? Știi cum ard lacrimile pruncuților orfani și flămânzi? Știi când este gata un popor pentru a luptă? Poți să arunci poporul în luptă, bărbați și femei, și să-l nimicești? Dacă mor prea mulți pentru ce popor ai făcut rezbelul? 

Ai idealuri, este bine să ai. Dar lucrurile se întâmplă când trebuie și nu haotic și nu oricui îi este îngăduit, de divinitate, să joace cartea istoriei. Ioane, îmi place compania ta și te voi duce într-o plimbare până la Alba. Totul este pregătit. Pe drum să-mi vorbești despre Ovidiu și Roma în rest fi pe pace, tot ce trebuia să plătim noi românii, a fost plătit, tot ce trebuia să zidesc eu, am zidit, de acum doar timpul lucrează.

Scena 7

Stația de plecare a șaretelor, diligențelor, este în centrul orașului Câmpeni peste drum de piața cea mare. Sunt câțiva copaci, câteva bănci, un chioșc cu bere și un orologiu cu picior.

Farkas János     - Domnule Avram Iancu, mă simt, nu știu cum mă simt, mă simt prost față de dumneavoastră. Vreau să știți că pentru mine este cea mai mare onoare a vieții mele să stau lângă dumneavoastră. Știu, poate vi se par cuvinte mari dar așa simt.

Avram Iancu       - Ioane, dacă nu citeam pe fața ta că ești om, om adevărat, pe când am fost în Hălmagiu, atunci când eram îmbrăcat în zdrențe, probabil că nu ne mai vedeam niciodată.

Farkas János     - Da, da!

Avram Iancu       - Nu uita. Ovidiu.

Farkas János     - Sigur domnule (tresare și zâmbește).

Avram Iancu       - Știi, în ultimul timp m-am tot gândit la dascălii mei, cum ne-au învățat ei tainele scrierii în slovă latină. Când ei ne spuneau de Roma, de luptele lui Caezar și Traian sau de Hanibal, parcă-i vedeam avea. Nici nu știi cât de mult iubesc Roma. Roma este în sufletul meu, în conștiința mea, în crezul meu. Eu, tu, noi toți suntem Roma. Roma este o filozofie, este codul civil și codul familiei, este un mod de viață, un set de valori. Roma nu este doar piatră și mortar. Asta este măreția Romei, urmașii ei, oamenii care-i preamăresc victoriile și înțelepciunea. Nu am vizitat-o dar știu fiecare străduță și ungher după cum mi-au povestit dascălii mei. S-au străduit să facă oameni din noi. Ei au dat ceva din idealurile și înțelepciunea lor unei întregi generații de români, unguri, sași, secui, țigani, oameni. În școală eram doar cetățeni academici, sau spre asta tindeam.

Farkas  János    - Da, domnule.

Avram Iancu privește ușor plictisit spre Farkas János pentru că îl simte pe acesta că este incapabil să iasă dintr-un automatism verbal.

Avram Iancu       - Da!      

Urmează o scurtă pauză între cei doi.

Farkas János     - Din Alba voi trimite telegramă acasă să spun copiilor mei că m-am întâlnit cu dumneavoastră dacă nu vă supără, aș vrea să-i chem și pe ei la Alba. Învață bine. Citesc slova latină și înțeleg sau văd, negru pe alb, cum mai seamănă limba noastră cu vechea limbă a Romei, eterna Romă.

Avram Iancu       - Uite Ioane, a venit șareta noastră este ora 16 fix. 

Farkas  János     - Da domnule.

Avram Iancu       - Îmi place mai mult numele Ion, eu te voi striga Lupu Ion.

Farkas Janos       - Mulțumesc craiule, și mie îmi place mai mult așa. O să-i botez și pe copii și pe nevastă tot așa.

Încep să se adune oameni în stație de jur împrejurul șaretei.

Farkas János      - Ce de lume! Probabil vine vreo diligență sau ceva.

Avram Iancu este calm. Farkas János se simte împins și ghiontit aproape îmbrâncit.

Farkas János     - Ce faci măi omule mă calci în picioare! Dă-te la o parte! Pe mine mă așteaptă șareta.

Oamenii              - Pleacă, pleacă fir-ai tu să fii de bozgor, pleacă de aici! Huo! Huo! Du-te la ai tăi! Iancu este al nost! Nu ne lăsa crăișorule! Tu stai cu noi! Nu te duce la trădători!

Farkas János     - Domnule Iancu, domnule Avram Iancu! Nu vă mai văd!

Oamenii             - Hou! Huo! Bozgore pleacă! Du-te de lângă Iancu nost, Huo! Dar-ar bunul Dumnezeu să se despice cerul și să se strice drumurile toate și Iancu să nu plece de la noi! Huo! Huo! Iancule nu ne lăsa, că numai pe tine te avem Iancule!

(,,Apoi se strânseseră roată în jurul lui implorându-l: -Tu să rămâi la noi și să ții cu noi, nimeni să nu te ducă de aici".)

Oamenii              - Pleacă, pleacă! Singur ai venit, singur să pleci!

Oamenii              - Cine te crezi tu mă? Oficial guvernamental? Slugă ieftină. Pleacă de la noi.

S-a adunat mulțime multă, parcă de nicăieri. Oamenii erau furioși și aveau un dușman comun, pe Farkas János. Aceștia îl îmbrâncesc și-l lovesc.

Oamenii               - Pleacă, pleacă spurcăciune, barabă! Pleacă singur!

Învălmășeala este și mai mare, oamenii aproape-l sufocă pe János. Vizitiul caleștii sare în ajutorul acestuia.

Vizitiul                 - Măi oameni buni! Măi oameni buni! Da ce va făcut amărâtul ăsta? Nu-l omorâți!

Oamenii              - Ce ne-o făcut bozgorul ăsta cu ciucurei? Sluga asta ieftină? Vrea să ni-l răpească pe Iancu. Iancu-i a nost. Ai înțeles hahaleră?

Din mulțime vine primul pumn în coastele lui János.

Farkas János      - Nu da mă! Nu da! Au, au! Domnule Iancu, ajutor! Ajutor! 

Vizitiul a avut proasta inspirație să sară în ajutorul lui János și este retribuit și el cu pumni și înjurături.

Din depărtare se aude un fel de sirenă, clopoței, semn că intervin soldații din garnizoană, majoritatea tineri, necopți, dornici de a-și clădi un viitor în Imperiu.

Soldații                 -La o parte, la o parte!

Ofițerul                 - În numele împăratului restabiliți ordinea!

Oamenii               - La luptă frați români, că au tăbărât nemeșii pe noi! 

Nimeni nu mai știa de unde a început rezbelul. Acum se luptă soldații cu românii. 

De pe străzile orașului se adună din ce în ce mai mulți oameni. Vine și hangiul Leeber alergând la rezbel.

Leeber                - Fraților, protejați-l pe gheneral. Gheneralul nost, faceți cerc în jurul lui!

Luptele au durat mai bine de două ceasuri. Soldații sunt dezarmați stau în genunchi,  înconjurați de români. Printre soldați este și vizitiul, cu hainele rupte, tremură precum varga deși nu este clar în cine a lovit: soldați sau români. János, cel despre care credeau românii, că are misiunea de-al răpi pe Iancu, este căutat pentru a fi pedepsit.

Oamenii             - Unde ești barabă?! Nu te arăți? Las că te găsim noi!

Ofițerul               - Oameni buni, să nu faceți vreo prostie că-i păcat de noi toți.

Un moț îi aplică o lovitură după ceafă și ofițerul cade la pământ.

Un moț               - Barabă, János, ieși, ieși singur la lumină!

Oamenii             - Să-l spânzurăm! Să-l spânzurăm pe trădător! Da, da!

Este găsit Farkas János care stătea ascuns printre soldați și se caută locul pentru spânzurare. Soldații nu sar în apărarea acestuia, unii dintre ei își plâng soarta tristă pe românește.

Un soldat            - Cu ce am greșit eu mai omule să ajung așa? Mă rog să nu mai dai,  nu mai da omule!

Un moț               - Dar când eu merg cu vitele la munte și voi mi le luați că cică nu-i pădurea mea, atunci cum vine asta măi?

Un soldat            - Eu execut ordinele măi omule!

Un moț               - Români, fraților! Ăsta a prins a vorbi românește! Frate mai dă-i una că poate vorbește mai bine și nu mai uită.

Soldatul este lovit fără milă pentru că pentru moți un român trecut de partea dușmanului este mai de lepădat decât un dușman curajos și demn.

Oamenii              - Să-l spânzurăm de felinar! Aduceți funie și săpun. Nimeni nu ni-l fură pe Iancu, că-i craiul nost! Nimeni! Nimeni!

Farkas János se zbate, plânge, îl strigă pe Iancu.

Farkas János     - Craiule, craiule! Nu-s trădător, nu am gânduri ascunse! Ajutor! Ajutor!

Dintr-o dată, pe când mulțimea era pe cale să-l spânzure pe Farkas János se aud două focuri de armă trase în aer din mijlocul românilor. Iancu sare pe o tribună improvizată și le vorbește oamenilor.

Avram Iancu       - Fraților, oameni buni! Ce vreți voi?

Oamenii             - Iancule, nu pleca! Tu ești a nost! Stai cu noi!

Avram Iancu      - Ioane, Ioane!

Farkas János     - Da, da ghenerale! Sunt aici.

Oamenii fac liniște.

Avram Iancu      - Ioane, vezi tu pe frații noștri? Știi tu pe ce stă puterea oricărui imperiu? Pe numărul supușilor care trudesc zi de zi. Gloria nobililor și împăraților este făcută de toți amărâții care-s fugăriți de fisc sau nedreptățiți și nerespectați de cei bogați. Ioane, există mai multe feluri de putere în lumea asta. Cea pe care o obții cu forța armelor puse în mâna unor sărmani, transformați în slugi credincioase, sau o putere adevărată ce vine liber, fără constrângeri.

Se spune că puterea este de sorginte divină. Se spune că puterea ți-o dă Dumnezeu. Ioane! Astăzi, aici, ai văzut ce fel de putere-mi place mie. Nu eu sunt puternic. Nu eu am fost puternic. Voi, moții mei sunteți puterea. Eu nu m-am luptat pentru medalii și funcții eu am vrut doar dreptatea neamului meu. Vreau ca românii mei să fie oameni liberi pe pământul lor.

Ioane, să spui asta mai departe.

Dl ofițer!

Ofițerul               - Da ghenerale!

Avram Iancu      - Aici nu s-a întâmplat nimic.

Ofițerul               - Am înțeles ghenerale!

Avram Iancu      - Fraților, românii mei, Farkas János va pleca în pace spre Alba și voi veți merge spre casele voastre.

Oamenii încep să părăsească piața, în liniște. Românii dau soldaților armele pe care le rechiziționaseră, vizitiul sare să-l ajute pe János, câte un român mai aruncă câte un blestem sau bobârnac lui János.

Vizitiul                 - Veniți domnule, veniți! Am să trag șareta, să văd pe unde o fi. Este bine să plecați din zonă.

Farkas János nu mai are haine pe el ci zdrențe, este murdar și plin de vânătăi. Un moț îi aruncă la picioare geanta scumpă de piele cu obiectele personale.

Vizitiul                 - Șareta pleacă în 5 minute! Veniți domnule! Veniți!

Farkas János     - Și domnul Iancu unde este?

Vizitiul                 - Cu  moții lui. Este al lor.

Farkas János nici nu plânge, nici nu râde.

Farkas János     - Speram că va veni cu mine la Alba să vorbim oamenilor, să-l vadă românii, să prindă curaj.

Vizitiul                 - Românii îl văd, românii îl știu, românii îl apără, românii îl iubesc.

Farkas János     - Da, înțeleg ce zici dumneata, dar eu speram să-l vadă toți românii.

Vizitiul                 - Domnule eu vă aud limpede dar dumneata nu mă auzi pe mine. Românii știu tot.

Farkas János stă câteva secunde pe gânduri apoi îl strânge bărbătește în brațe pe vizitiu.

Farkas  János   - Da. Da! Ai dreptate! Doi actori. Doi jucători. Doi. Aceeași. El și împăratul. (râde). ,,Un nebun nu stă de vorbă cu un mincinos". 

Farkas János râde apoi își urcă bagajele în șaretă, se uită de jur împrejur la stația de șarete, la piață, casa prefectului apoi cu ochii ațintiți spre felinar fredonează câteva cuvinte din Marșul lui Iancu.

Farkas  János    - Eu, eu sunt Lupu, Lupu Ion din satul Banpotoc și sunt român.

Eu sunt Lupu, Lupu Ion și sunt de-a lui Avrămuț. Auziți! Eu sunt Lupu, Lupu Ion.

-Sfârșit-