Nicolae Densusianu, carturarul Daciei

Am gasit un material bine documentat si echidistant despre un mare OM. Va redam un fragment cu speranta ca apetitul pentru cunoastere va va determina sa-l cititi. Descoperitorul Daciei Doar dupa moartea sa, ii apare cartea “Dacia preistorica”, o lucrare absolut impresionanta, de peste o mie de pagini, o sinteza care starneste si acum enorme pasiuni, pozitive si negative. Pentru a lucra la acest volum, Densusianu renunta la viata publica si se izoleaza printre documente. Munca la “Dacia Preistorica” ii rapeste 26 de ani. “Asta inseamna o munca deosebita, o pasiune imensa, zile si nopti petrecute in biblioteca, pentru ca numai asa se pot da la iveala atat de multe taine ascunse in acest trecut pe care nu reusim sa-l cunoastem pana la capat”, povesteste bibliotecara Denisa Toma. In ciuda eruditiei sale, Nicolae se multumeste cu salariul de bibliotecar, starnind mirarea contemporanilor: “As putea poate sa am si eu o casa, sa stau materialiceste mai bine, sa am o functiune cu nume mai sunatoriu, dar numai ce sa nu fiu distras de la ocupatiunea aceasta ma multumesc cu viata mai restransa, cu locuinta ultramodesta”, scria Densusianu, iar prietenii il inteleg: “…Putea el sa dispuna de o biblioteca, si va avea de aici inainte o masa de scris, a lui, intr-o camera calda!… Ce putea el visa mai mult! El care vazuse ca si mine cum mizeria dusese la groapa pe atatia!” (C.I. Istrati) Cand s-a stins, presa a publicat: “A murit Nicolae Densusianu, Bibliotecarul Statului Major al Armatei” si marele om, care a facut cercetari la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui de-al XX-lea de o amploare care depasea limitele unui persoane si egala munca colectivelor mari, a fost condus la groapa din cimitirul Belu de doi nepoti si cativa colegi si pe piatra de capatai scrie: “Nicolae Densusianu, fost avocat in Transilvania 1846-1911”. Momentul este surprins de un ziarist: “Nu pleca din lumea aceasta cu zgomot si alaiu, pentru ca ziua de inmormanare nu era – ca pentru numerosi alti – singura in care i se mai pomenea numele”. Capitala il “taxa” astfel pentru ca era diferit si refuzase “miticizarea”, era – zice Nicolae Iorga - “tipul pribeagului: “care nu intelege, nu admite, nu iarta, care nu poate si nu vrea sa se asimileze”. Nicolae Densusianu a ramas un mister pentru colegii lui care remarcau surprinsi cum dragostea pentru neam trece de granitele tarii, peste toate tinuturile unde traiau romanii, iar unul dintre apropiatii lui scrie dupa moartea lui in anul 1911: “Dacia, Dacia Felix era patria lui Densusianu!”. Cititi tot materialul pe: http://www.replicahd.ro