„ÎNCEPÂND de la Herodot, care numeşte pe geţi „cei
mai viteji şi mai cinstiţi dintre traci", literatura antică ne-a păstrat
un şir întreg de mărturii foarte onorabile despre acest popor. Înainte de
toate, credinţa lor în nemurirea sufletelor, care îi desparte de toţi ceilalţi
traci şi de greci. Apoi, o orânduire şi o cuminţenie a vieţii lor sociale şi
politice, care se manifestă într-un chip surprinzător în mai toate
împrejurările grele ale istoriei lor. Astfel, împotriva tuturor aparenţelor, ei
se arată ca un popor sedentar şi liniştit, care nu cere decât să fie lăsat în
pace [...]. Nu vom mai repeta aici însemnătatea în viaţa acestui popor a marei
preoţii a Zeului Zamolxis, de un aşa accentuat caracter moral şi patriotic,
nici rolul pe care se arată a-l fi avut ordinul călugăresc getic al
„Întemeietorilor". Spiritul de disciplină manifestat de acest popor, fie
sub Dromichaites, fie sub Oroles, fie sub Scorilo, fie mai ales sub Burebista,
când i se cere să distrugă toate viţele, ceea ce era şi o mare pagubă
materială, în sfârşit vitejia tenace şi solidar disciplinată din răsboaiele lui
Decebal cu romanii, îi ridică mai presus de toţi ceilalţi barbari, fie ei traci
din sud, germani din nord, ori celţi din vest. Cu dreptate istoricii antici şi
moderni şi-au arătat mirarea şi admiraţia pentru apariţia acestui popor aşa de
deosebit în mijlocul celorlalţi barbari. Romanii, biruitorii dacilor, au fost
în această privinţă de un perfect cavalerism, recunoscând atât pe Coloana lui
Traian, cât şi altfel, toate calităţile, nu numai de eroism sălbatec, dar şi de
respectabilă civilizaţie ale geto-dacilor.
Vasile Pârvan (Getica)
IORDANES
(sec. Vl)
GEŢII
n-au fost deci lipsiţi de oameni care
să-i înveţe filosofie. De aceea geţii au fost totdeauna superiori asupra tuturor
barbarilor şi aproape egali cu grecii, după cum relatează
Dio, care a compus analele lor în limba greacă. El spune că acei
dintre ei care erau de neam s-au
numit la început Tarabostes, iar apoi
Pilleati: dintre dînşii se alegeau şi regii, şi preoţii.
CLEMENS din Alexandria (sec. II-III)
Geţii,
un neam barbar care a gustat şi el din
filosofie, aleg în fiecare an un sol semizeului Zamolxis. Zamolxis a fost unul
dintre apropiaţii lui Pitagora.
Aşadar este înjunghiat cel socotit
cel mai vrednic dintre cei
ce se îndeletnicesc cu filosofía (s.n.). Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând „că au fost lipsiţi
de un prilej fericit “.
HERODOT
(sec. V î.e.n.)
Iată cum se cred nemuritori geții: ei cred că nu mor şi că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun şi Gebeleizis. Tot la al cincilea an
ei trimit la Zamolxis un sol tras
la sorţi, cu poruncă să-i facă cunoscute lucrurile de care de fiecare dată au
nevoie. Iată cum îl trimit pe sol.
Unii din ei primesc poruncă să ţină
trei suliţe (cu vârful în sus),
iar alţii, apucând de mâini si de picioare pe cel ce urmează să fie
trimis la Zamolxis şi ridicându-l în sus, îl azvârle în suliţe. Dacă - străpuns
de suliţe - acesta moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu
moare, aduc învinuiri solului, zicând că e un om ticălos şi, după învinuirile aduse, trimit un altul,
căruia îi dau însărcinări încă fiind in viaţă. Aceiaşi traci, când tună şi fulgeră,
trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi ameninţă divinitatea {care provoacă
aceste fenomene) deoarece ei cred că nu există un alt zeu in afară de al
lor (s.n.).
SOLINUS
(sec. III)
Acum e locul să ne îndreptăm spre Tracia şi să
întoarcem pânzele spre cele mai destoinice neamuri ale Europei. Cei care doresc
să-i cerceteze cu grijă vor afla cu uşurinţă că barbarii traci au dispreţ
pentru viaţa dintr-un fel de exerciţiu natural al înţelepciunii. Toţi sunt gata
pentru moartea de bună voie, deoarece unii dintre ei socotesc că sufletele
morţilor se întorc, iar alţii că ele nu mor, ci devin mai fericite.
PLATON
(sec. IV
î.e.n.)
Tot aşa stau lucrurile, Carmide, şi cu acest descântec. Eu
(Socrate) l-am învăţat acolo în oaste, de la un medic trac unul din ucenicii
lui Zamolxis, despre care se zice că îi fac pe oameni nemuritori. Spunea tracul
acesta că (medicii) greci aveaţi dreptate sa cuvinteze aşa cum v-am arătat
adineauri. Dar Zamolxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune
că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ţinem seama de cap,
nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp, tot astfel trebuie
să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii
greci nu se pricep la cele mai multe boli: (anume) pentru că ei nu cunosc
întregul pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav,
partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele
pentru corp şi pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg
(ca dintr-un izvor), ca de la cap la ochi; trebuie deci – mai ales și în
primul rând – să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul
şi tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece.
Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în
suflete înţelepciunea.
ARIAN (sec. II)
În ținutul acestor celţi se află și izvoarele lui.
Cei mai îndepărtaţi dintre aceştia sunt cvazii şi marcomanii. După aceea o
ramură a sarmaţilor și iazigii, apoi geţii care cred în nemurire. Urmează
majoritatea sarmaţilor şi sciţii până la vărsare (a Istrului).
Împăratul IULIAN
(sec. IV)
Eu (Traian), Jupiter şi zeilor, după ce am luat
conducerea imperiului amorţit şi descompus din cauza tiraniei care dăinuise
mult la noi în ţară, şi din cauza silniciei geţilor, singur am cutezat să merg
împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit neamul
geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii ce au trăit
cândva – şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel (s.n.) slăvitul
lor Zamolxis. Crezând că nu mor, dar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai
porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie.
DIONISIU (Periegetul) (sec.
II)
– tara imensă
a dacilor.
HORAŢIU (sec. I i.e.n.}
...geţii cei aspri cărora pământul nehotărnicit le
dă roade şi cereale libere. Nu le place să cultive acelaşi ogor mai mult de un
an, iar după ce au îndeplinit toate muncile, alţii care le urmează în aceleaşi
condiţii, le iau locul. Acolo femeia nu se face vinovată faţă de copiii
vitregi, ci poartă de grijă celor lipsiţi de mamă, iar soţia cu zestre nu
ajunge stăpâna bărbatului şi nici nu se încrede într-un amant chipeş. Zestrea
cea mai de seamă este cinstea părinţilor şi virtutea femeii pentru care legămîntul
căsătoriei rămâne trainic; ea se teme de
alt bărbat. Păcatul este un sacrilegiu pe care îl plăteşte cu moartea.
EUSEBIUS din Caesarea (sec.
III-IV)
...cum se întâmplă şi cu sclavii de prin comedii –
geţi şi daci, nişte flecari, deprinşi să-şi ascută limba şi să spună glume din limba dacică (s.n.).
DIODOR din Sicilia (sec.
I î.e.n.)
De asemenea fură pregătite două ospeţe: pentru acei
macedonieni, Dromichaites rândui tot felul de mâncăruri alese, servite pe o
masă de argint, iar tracilor le dădu să mănânce zarzavaturi şi carne, dar
pregătite cu măsură, aşezându-le pe nişte tăbliţe de lemn, care țineau loc de
masă. În cele din urmă, puse să le toarne macedonienilor vin în cupe de argint
şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul din pahare de corn şi de
lemn, aşa cum obişnuiesc geţii. ... Dromichaites îl întrebă apoi pe Lisimah
care dintre cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege : cel ai
macedonienilor sau cel al tracilor. La care Lisimah îi răspunse că cel al
macedonienilor. „Atunci – zise Dromichaites – de ce ai lăsat acasă atâtea
deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de strălucire,
şi te-a cuprins dorinţa să vii la nişte barbari, care au o viaţă de sălbatici,
locuiesc într-o ţară bântuită de geruri şi n-au parte de roade îngrijite? De ce
te-ai silit, împotriva firii, să-ţi duci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare
sub cerul liber ? (s.n.)
FRONTINUS (sec. I î.e.n.)
Scorylo, conducătorul dacilor, ştiind că poporul
roman era dezbinat din pricina războaielor civile şi socotind că nu-i nimerit
să-i atace, deoarece datorită unui război cu un duşman din afară s-ar putea
restabili înţelegerea între cetăţeni, a pus în faţa concetăţenilor săi doi
clini şi pe când se luptau intre ei cu îndârjire, le-au arătat un lup. Imediat
câinii s-au aruncat
asupra acestuia, uitând de cearta lor. Prin această pildă i-a oprit pe barbari
de la un atac care ar fi adus foloase romanilor;
STRABON (sec.I)
Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geţilor,
întâmplările din vremea noastră sunt următoarele: ajungând în fruntea neamului
său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât de
mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în
câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din
populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani.
UN PROGRAM
oricând valabil : „exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de
porunci"...
DIO CASSIUS (sec.
II—III)
Cel mai însemnat răz
boi de atunci al romanilor a
fost cel împotriva dacilor asupra cărora, în vremea aceea, domnea Decebal,
foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să
aleagă prilejul pentru a-i ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a
întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi
să iasă cu bine dintr-o înfrângere.
SUETONIU (sec.I-II) Vieţile
Cezarilor, Divinul August, LXIII. 4)
M. Antonius scrie că (August) a făgăduit-o pe Iulia
mai întâi fiului său Antonius, apoi lui Cotiso, regele geţilor, şi că tot
atunci a cerut in schimb, în căsătorie, chiar pentru el, pe fiica regelui.
STRABON
Muzica
întreagă, privită atât ca melodie cât
şi ca ritm, şi cuprinzând (în noţiunea
ei) şi instrumentele, e socotită ca fiind de obârşie tracă şi asiatică. (...)
Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica – Orfeu, Musaios şi Tamiris
sunt traci. Şi numele lui Eumolp
tot de la traci vine...
HERODOT
Zalmoxis acesta, care era om (nu divinitate) – ...îşi înălţă o casă de oaspeţi, spre a cinsti pe fruntaşii din oraşe, şi îndestulându-i, să
le dea o învăţătură, potrivit căreia nici ei, nici comesenii săi, nici cei care urmau să se nască neîncetat din el,
nu aveau să se stingă, ci aveau să meargă
în ţinutul unde, supravieţuind veşnic, va avea parte de toate
bunurile. Mai degrabă socotesc că Zamolxis acesta s-a ivit cu mulţi ani
înainte de Pitagora (s.n.)
HELLANICOS (sec. V i.e.n.)
...(Zamolxis) înapoindu-se la el în țară a dat învăţături oamenilor cu privire la
nemurirea sufletului. (...) Ei spun că cei morţi pleacă la Zamolxis şi că se
vor întoarce. Dintotdeauna (s.n.) ei au crezut că aceste lucruri
sunt adevărate. Aduc jertfe şi benchetuiesc ca şi cum mortul se va întoarce.
PORPHYRIOS (sec. 111)
...Numit Zamolxis, deoarece – la naştere – i se aruncase deasupra o piele de urs. Tracii
numesc pielea (aceasta) „Zalmos”. ... Dionysophanes afirmă că el a fost sclavul
lui Pitagora, că a căzut in mâinile hoţilor şi a fost tatuat când s-a făcut
răscoala împotriva lui Pitagora, care o fugit, şi că şi-a legat faţa din
pricina tatuajului.
Unii mai spun că numele de Zamolxis înseamnă „bărbat străin“.
Zalmoxis acesta, care era om (nu divinitate) – ...îşi înălţă o casă de oaspeţi, spre a cinsti pe fruntaşii din oraşe, şi îndestulându-i, să
le dea o învăţătură, potrivit căreia nici ei, nici comesenii săi, nici cei care urmau să se nască neîncetat din el,
nu aveau să se stingă, ci aveau să meargă
în ţinutul unde, supravieţuind veşnic, va avea parte de toate
bunurile. Mai degrabă socotesc că Zamolxis acesta s-a ivit cu mulţi ani
înainte de Pitagora (s.n.)
HELLANICOS (sec. V i.e.n.)
...(Zamolxis) înapoindu-se la el în țară a dat învăţături oamenilor cu privire la
nemurirea sufletului. (...) Ei spun că cei morţi pleacă la Zamolxis şi că se
vor întoarce. Dintotdeauna (s.n.) ei au crezut că aceste lucruri
sunt adevărate. Aduc jertfe şi benchetuiesc ca şi cum mortul se va întoarce.
HESYCHIOS din Alexandria (sec. V-Vl)
Zalmoxis. Despre acesta Herodot ne spune că grecii
care locuiesc în jurul Pontului afirmă că a fost sclavul lui Pitagora, că apoi
a fost eliberat şi s-a înapoiat cu corabia în ţinuturile sale de baştină, unde
a propagat învăţături despre un trai mai înţelept decât cel al grecilor
(s.n.) A adus cu sine fruntaşi atenieni şi i-a primit cât se poate de bine,
spunând că nici el, nici discipolii săi nu vor muri. Alţii susţin că (Zalmoxis)
era consacrat lui Cronos.
