miercuri, 28 martie 2018

Mulțumesc Măria ta!

Dumnezeu, soarta sau destinul fac ca unii oameni să treacă cu ușurință prin cele mai grele încercări și să lase în urma lor nu doar case, palate, averi nenumărate ci mai ales să lase în urma lor MITUL, povestea, legenda.
Ei bine REGELE notru, Ferdinand Întregitorul, a avut un astfel de destin.
Drumul nu a fost ușor, de multe ori nici nu se întrezărea. Dezamăgirile au curs una după alta dar, cu toate acestea, el a fost cel ce a girat ROMÂNIA MARE.
Mulți au vrut să-i minimalizeze rolul sau să-l facă desuet, alții s-au gândit că o trădare tipic bizantină s-ar potrivi la vremi de cumpănă, căci nu-i așa, oricine râvnește la putere și totuși, doar unul este REGELE tuturor românilor.
Avea șă știe tânărul prinț de 28 de ani că această țară va fi opera sa? Nu.
Se spune că era un om riguros, ușor timid, ca să-l puteți înțelege și percepe vă puteți gândi la Regele Mihai, nepotul său.
Timiditatea nu este o carență cum nici tupeul nu este o certitudine a tăriei de caracter.
Acest rege elegant și riguros a girat și construit România Mare. Fără el nici un plan nu ar fi dat roade.
Multumesc Maria ta!

marți, 27 martie 2018

pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte


Privind imaginile de pe cărțile poștale din secolul trecut, mai exact din anii 20 ai secolului XIX, înțelegem starea de spirit ce se simțea, se trăia, se manifesta în România.
O fi fost propagandă, o fi fost și știința de a contura o ideologie dar mai mult era crezul fiecărui român.
România este frumoasă deci prin tot ce a fost, este și sperăm că va fi. De ce? Pentru că a reușit să-și construiască un viitor prin curaj.
Ce vă spune această imagine?
Totul!

Victor Rebengiuc în ,,Tatăl,,

 Luni, 4 noiembrie 2024, în cancelaria școlii fiind, am mărturisit colegelor mele, cu o satisfacție triumfătoare, că am fost la teatru. Înde...