miercuri, 12 iunie 2019

Analiza agentului rus Liprandi asupra declanşări revoluţiei de la 1821,,.


,,În cursul domniei lui Alexandru Şuţu în Ţara Românească şi mai ales în timpul bolii sale, la sfârşitul anului 1820, din nenumăratele partide în care, în mod obişnuit, erau împărţiţi totdeauna boierii, s-au format trei partide principale.
    Primul dintre acestea căuta să câştige de partea sa pe celelalte şi, printr-un divan comun, să intervină la Poartă în vederea redobândirii drepturilor lor directe: să se admită ca domnul asă fie ales din sânul boierilor băştinaşi ai Ţării Româneşti.
Al doilea partid, respingând acestea, voia numai ca mitropolitul şi episcopii să nu fie numiţi dintre greci.
În sfârşit, al treilea, legat prin relaţii de rudenie şi interes cu fanarioţii, se împotrivea cu tărie primelor două.
Acest din urmă partid era mai puternic decât celelalte şi se întărea zi de zi.
Din cauză însă a invidiei şi îngâmfării înnăscute a boierilor, ei preferau cu toţii să stea sub jugul unui străin, decât să vadă pe unul dintre compatrioţi, sau pe o rudă de a lor, devenind cârmuitor şi altfel să fie siliţi să-i sărute caftanul şi mâna; deşi toate aceste obiceiuri erau practicate foarte uşor faţă de oricine, de la care sperau numai că vor obţine un profit personal, fie şi numai momentan. Pentru aceasta ei sacrifică bucuros orice. Aici s-ar putea aduce mii de exemple.
    Neavând nici o cultură, Tudor era înzestrat cu o bună şi sănătoasă judecată, fiind totodată şiret, îndrăzneţ în fapte şi în expresiile sale şi - pe deasupra-  încăpăţânat.
    Avea influenţă asupra pandurilor şi se bucura de oarecare încredere în cercul său.
    Nu a fost greu pentru boierii de a face pe Tudor să vorbească cu căldură despre starea nenorocită a locuitorilor din Oltenia, care fuseseră mai mult decât jefuiţi de ispravnici şi de tot felul de funcţionari, şi de a i se da să înţeleagă atunci pe nesimţite şi treptat că, în condiţiile actuale, numai o răscoală generală a poporului împotriva asupritorilor săi poate da rezultatul dorit şi îmbunătăţi starea lor.
Atunci adăugau ei vom avea ocazia să înfăţişăm Porţii cauzele acestei răscoale, punând totul pe seama abuzurilor înfăptuite de fanarioţi şi, totodată, pentru a o convinge mai temeinic, vom căuta să-i arătăm şi viclenia lor faţă de ea.,,


duminică, 2 iunie 2019

TORȚA D.I. (disciplină și imagine)

    Astăzi, 2 iunie 2019, a fost înființat departamentul ,,TORȚA  D.I.,, (disciplină și imagine) care se va îngriji ca activitatea TORȚA în mediul on-line să se desfășoare conform principiilor morale (dreptate, curaj, modestie și înțelepciune) pe care asociația le urmărește.


       Membrii departamentului sunt: 
Tincuța Alanei, 
Ionica Anghelina, 
Fotea Dragoș, 
Prodan Daniel, 
Daniel Voicilă, 
Teodor Ciocan.

       Decizia de sancționare sau excludere definitivă a unui membru observator sau simpatizant din grupurile on-line ale Asociației ,,TORȚA,, se va lua cu unanimitate de voturi.

      Credem că imaginea Asociației ,,TORȚA,, se construiește zi de zi pe baza activității și imaginii publice avute de fiecare membru în parte.

Elena Panaite

președinte Asociația ,,TORȚA,,

Victor Rebengiuc în ,,Tatăl,,

 Luni, 4 noiembrie 2024, în cancelaria școlii fiind, am mărturisit colegelor mele, cu o satisfacție triumfătoare, că am fost la teatru. Înde...