duminică, 7 iulie 2019

Cultul personalității


Cultul personalității apare în cadrul regimurilor totalitare unde ideea de democrație este total și sistematic inhibată.
Dictatorul, tiranul, conducătorul unic, este o figură de cult public. Este lăudat și idolatrizat în cântece, proză, opere de artă monumentale. Dictatorul are întotdeauna dreptate și este un erou al națiunii sale.
El nu trebuie contrazis și poporul trebuie să-i demonstreze că îl iubește.
În România Conducătorul Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu, care din 1974 a devenit și Președintele Republicii, împreună cu apropiații lui, a dezvoltat un astfel de cult al personalității.

Presa abunda cu pozele sale. Propaganda îl prezenta ca fiind cel mai mare erou al națiunii.
Erau nenumărate materialele propagandistice care-l prezentau ca pe un luptător contra războiului și un militant pentru dezarmare.

El și-a asigurat puterea cu ajutorul serviciilor secrete (Securitatea). A

numit în funcțiile cheie pe cei din propria familie.

Nu tolera nici o critică sau idee contrarie.
S-a înconjurat de lux în timp ce țara era cufundată în sărăcie.


”Tirania este un lucru frumos dar nu are ieșire” - SOLON






Poezii dedicate dictatorului:

  • Trăiască-n sănătate cîrmaciul ţării noastre 


(Adrian Păunescu)


„Celui drept, viteaz şi bun,/ 
Ce la ţară ţine,/ 
Azi, la Ziua Dumnealui,/ 
La mulţi ani şi bine./ 
Celui care pentru om/ 
Face tot ce face/
În contrastul planetar,/ 
La mulţi ani şi pace./ 
Celui simţitor la tot/ 
Şi pe care-l doare/ 
Tot ce-i om şi omenesc,/
La mulţi ani şi soare./ 
Celui ce iubeşte mult/ 
Mintea indrăzneaţă,/ 
Pentr-un şi mai viu curaj,/ 
La mulţi ani şi viaţă./ 
Celui care e garant/ Pentru libertate,/ 
Întru sfântul drept la ea,/ 

La mulţi ani şi toate”. 


  • Partidul, Ceauşescu, România 

(Alexandru Andriţoiu)



„Sunt zilele ce-n inimă aşteaptă/ 
Şi care mărturii de timp rămân,/ 
Căci ne conduce-o forţă înţeleaptă,/ 
Partidul nostru Comunist Român./ 
Şi-n fruntea lui cea limpede veghează/ 
Un înţelept şi ne-nfricat bărbat,/ 
Inimă tânără şi minte trează,/ 
În care ţara-ntreagă s-a-ntrupat./
 E Omul - Ceauşescu Nicolae -/ 
Iubit ca steagul nostru tricolor,/ 
Ca steagul roşu, limpede văpaie,/ 
În zborul liber către viitor”. 


luni, 1 iulie 2019

Comunicat de presa 1.07.2019

Asociația „Torța”
Cif:22371891
www.asociatiatorta.blogspot.com



Comunicat de presă: 1.07.2019

Cazul ,,Sorina a arătat societății românești că neaplicarea corectă a legii, la date și momente strict determinate de lege 
(1. Asistentul maternal a parcurs sau nu o pregatire specifica prealabilă angajării ca asistent matrenal profesionist? 
 2. Managerul de caz a controlat corect activitatea asistentului maternal sau a permis abateri de la normele și obligațiile contractuale?)
poate să genereze animozitate în rândul cetățenilor români, plasându-i în două tabere diametral opuse.
S-a generat un val de ură publică.
 S-a afirmat public ideea ciudată cum că legea poate să devină facultativă în România.
- Principiul separării puterilor în stat a fost desființat de dna. Prim-ministru care consideră că poate, trebuie și dispune efectuarea unor controale legate de procesul de adopție deși în acest caz există o hotărâre rămasă definitivă, cunoscut fiind faptul că una este puterea judecătorească și alta este puterea administrativă.
- Procurorul General al României consideră necesar să anunțe public că dispune cercetări penale în cauză, știind ce înseamnă o hotărâre definitivă a unei Curți de Apel, omițând să spună că el cere doar o clarificare asupra unei afirmații făcută de părinții adoptatori legata de cheltuirea sumei de 30.000 euro.
Televiziunile, formatorii de opinie, cetățenii, avizați sau nu, cunoscători ai legii sau nu, au dezvoltat acest subiect, fără să urmărească litera legii, aflarea adevărului și interesul superior al copilului Sorina.
Pentru Asociația ,,Torța” care se vrea un port-drapel al adevărtului și a statului de drept acest moment a reprezentat conștientizarea faptului că mulți membrii observatori „Torța” NU au înțeles că „TORȚA” afirmă și susține domnia legii.
Un stat unde legea devine facultative (cetățenii consideră că se pot abate de la aceasta pentru că ei sunt mai mulți și mai vocali) este un stat anarchic.
În urma acestui eveniment, în calitate de președinte al Asociației „Torța”, împreună cu membrii fondatori, am decis reorganizarea activității asociației astfel:
1.    Asociația „Torța„ transmite public că luptă pentru respectarea statului de drept, a domniei legii.
2.    Toate mesajele transmise în numele Asociației „Torța”, în spațiul public (tv, radio, presă scrisă, on-line) vor fi vizate de președintele asociației.
3.    Pe 10 septemnbrie 2019 membrii Asociației „Torța” se vor afla la Țebea pentru a distribui gratuit cărți și materiale commemorative Avram Iancu.
4.    Asociașia „Torța” va primi donații din partea terțelor personae dar nu mai mult de 5 Euro/lună, cu scopul de a promova activitățile civice și culturale desfășurate de aceasta.

Contractul de donatie – art. 801 Cod civil
Definitie: contractul de donatie este o conventie prin care o persoana – donator – transmite irevocabil drepturile de prorpietate sau alte drepturi reale ori de creanta in favoarea altei persoane – donatar – care le primeste.
Art. 801 Cod civil – donatia este un act de liberalitate princ are donatorul da irevocabil un lucru donatarului care il primeste.


Președinte Asociația „Torța”
Panaite Elena Mona

Victor Rebengiuc în ,,Tatăl,,

 Luni, 4 noiembrie 2024, în cancelaria școlii fiind, am mărturisit colegelor mele, cu o satisfacție triumfătoare, că am fost la teatru. Înde...