Luni, 4 noiembrie 2024, în cancelaria școlii fiind, am mărturisit colegelor mele, cu o satisfacție triumfătoare, că am fost la teatru. Îndeobște profesorii, ca intelectuali ce sunt, consumă teatru, adică fac parte din lumea atât de izolată, ca o bulă, a celor care se bucură de această minune a lumii, care se numește teatru. Deci, ce era atât de fantastic în acest banal și firesc ,,am fost la teatru”?
dna G. - La ce piesă?
Eu - Tatăl.
dna G. - Cu Victor Rebengiuc?
Eu - Da.
dna G. - Oh! Cât de mult îmi doresc să merg și eu. Se găsesc foarte greu bilete:
Și da, piesă nu se joacă în fieca zi a stagiunii pentru ca Teatrul Bulandra are, in oferta, mai multe spectacole în repertoriu. Distribuția este specială sau mai bine spus, cu eleganță și rafinament, coborând din cei cărora li se spunea ,,generația de aur,, acest spectacol se învârte în jurul lui Victor Rebengiuc.Cu și despre acest om, actor, cetățean sunt multe de mărturisit, este ceea ce se numește un caracter într-o lume în care mult prea mulți colegi de scenă au fost doar oportuniști sau suflete mici cu ifose de mari personalități.
Dar astăzi, în vorba ce o fac cu mine însămi, vrea doar să consemnez câteva gânduri pentru a nu le pierde printr-un cotlon al memoriei.
Sala Izvor este frumos renovată, cu scaune confortabile. Decorul interesant și promițător (de fapt era redat în miniatură un apartament cu sufragerie, baie, bucătărie și dormitor pe un cerc gigantic care se rotea ceea ce făcea ca imaginarul spectatorului să fie acolo pentru că nu i se sugerau elemente de decor, ele erau chiar acolo. Față de teatrul independent unde doar cu autofinanțare nu poți să construiești un decor ,,competitiv,, teatrele de stat (adică finantate de bugetul local) dispun de o forță financiară mult mai mare care permit artistului scenograf să treacă dincolo de sugestie și să se joace cu materiale, texturi, elemente de decor, lumini, etc.
În scenă intră maestrul Rebengiuc alias tatăl, cu naturalețe, cu firescul necesar unui rol bine interpretat. Zeci de întâlniri cu publicul sau cu camera de luat vederi au făcut din omul actor un specialist al scenei.
Piesa este grea, subiectul este complicat pentru ca alături de Anne, Pierre, Laura, André, tatăl și ceilalți, spectatorul descoperă durerea și controversele cu care se lupta personajele principale.
Anne se vede în fața unei decizii dramatice. Ea trebuie să decidă dacă pleacă sa locuiasca in Londra alături de bărbatul pe care-l iubește sau ramane sa-l ingrijeasca pe batranul ei tata care este confuz, uneori uita lucruri sau trăiește într-o lume imaginara.
Batranetea este o haina grea uneori mai ales atunci cand depinzi de alții.
Piesa, subiectul piesei este unul curajos.
Publicul a trăit alături de ,,tatăl,, toate suferințele acestuia.
Nu am făcut poze în timpul spectacolului pentru că nu am vrut să fur clipa mai ales pentru că am fost rugati sa respectam aceasta cutumă.
Teatrul este viu, exista un fenomen teatral în România doar ca este restrans la o bula, un cerc restrans de oameni.
Teatrul este probabil cel mai frumos cadou făcut oamenilor de către zei.
Elena Panaite
