Parlamentul Strazii: Cuvinte cu talc

Parlamentul Strazii: Cuvinte cu talc: Sa zicem ca esti un idiot. Si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet. (Mark Twain) Eu cred c...

PACAT

Ce a mai ramas din Fabrica de otet de la Marginea-jud.Timis.

Cândva produsele de aici erau cautate de gospodine.

Uite asa se alege praful(molozul)de economia româneasca,din "lipsa de piata"!(?)

Biserica din Densusi

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș


Uneori cautam lucruri / fapte fantastice departe de casa fara sa stim cate minuni sunt langa noi.

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este una din cele mai vechi biserici din România în care serviciul liturgic se desfășoară neîntrerupt până în prezent. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea în stil romanic, pe ruinele unei construcții din antichitate (sec. IV). De plan pătrat (cca 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se află o absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în sec. XIV-XV. Construită din pietre fasonate romane aduse din ruinele din apropiere, biserica are o înfățișare ciudată care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeștri, în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Țara Românească. Lăcașul a fost folosit ca biserică de către românii care au îmbrățișat calvinismul, iar după unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei a devenit biserică greco-catolică. În 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, lăcașul a fost trecut de autoritățile comuniste în folosința Bisericii Ortodoxe Române.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Densu%C8%99,_Hunedoara

Horea, Closca si Crisan

Deva, momentul culminant al rascoalei lui Horea

Oamenii mari se nasc in case mici” spunea istoricul Nicolae Iorga, lucru perfect potrivit pentru Horea, capul rascoalei taranesti de la 1784 din Transilvania. O miscare care, sustin istoricii, a avut punctul culminant la Deva – nu pentru ca aici s-ar fi dat cele mai indarjite lupte, ci pentru ca rasculatii le-au inaintat nobililor refugiati in cetate un document – “Ultimatumul de la Deva” – care a prevestit revolutia franceza si a invocat primul principiile: “Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

“Horea este indubitabil conducatorul rascoalei, Closca si Crisan, doi dintre capitanii lui, dintre care Crisan chiar fost soldat inregimentat in armata habsburgica, cunostea foarte bine tehnica de lupta si chiar a realizat organizarea militara a rasculatilor. Bineinteles ca rascoala nu poate fi desprinsa nici de personalitatea lui Iosif al II-lea. Se pare ca acesta nu era strain de miscarea taranilor, de care se pare ca a vrut sa se foloseasca pentru a lovi in drepturile nobilimii”. Horea stia sa citeasca si sa scrie romaneste cu litere chirilice, invatase germana, limba pe care si-a cizelat-o la Viena, unde a ajuns pentru a sustine cauza motilor in fata imparatului. Numele sau real era Vasile Ursu Nicola si era poreclit „Horea” pentru harul sau de a canta. Darzenia sa devine legendara si este pomenita intr-o fraza scrisa, de unguri, dupa inabusirea rascoalei, intr-un memoriu adresat imparatului, cunoscut sub titlul Lacrimarum nostrarum libellus: “Cate sate romanesti, atatia Horea sunt in Ardeal”.

Acesta este un fragment din materialul publicat in revista REPLICA.
Nr. 416:: 18 - 24 noiembrie 2010::Scris de Laura Oana

 http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&p=3854&more=1&c=1&tb=1&pb=1#more3854

Secretele cetăţii de la Hârşova

"Un monument istoric mai puţin cunoscut publicului larg este Cetatea de la Hârşova. Vorbim mai exact despre o succesiune de fortificaţii existente de-a lungul unei perioade de timp de peste 18 secole, ce se întind pe o suprafaţă de aproape 30 ha.

Cetatea este suprapusă, în cea mai pare parte, pe oraşul actual, fapt ce constituie cea mai impresionantă caracteristică a acesteia. De aceea, şi în lipsa unei cercetări amănunţite, pentru mult timp, s-a făcut o confuzie între zidurile medievale cele mai vizibile, şi cetatea romană Carsium.
În partea dinspre Dunăre, situl se identifică cu una dintre cele mai spectaculoase rezervaţii peisagistice de pe cursul inferior al Dunării: canaralele din portul Hârşova, element ce îi oferă, din nou, o caracteristică spectaculoasă. Canaralele sunt stânci uriaşe, abrupte, care dau peisajului un aspect inedit."




Am gasit acest articol pe : www.cugetliber.ro
Ştire online publicată Vineri, 21 Octombrie 2011. Autor : Sabrina NEDELCU 

Puteti citi continuarea articolului pe:

http://www.ziare.com/constanta/cultura/secretele-cetatii-de-la-harsova-2549848

Nicolae Densusianu, carturarul Daciei

Am gasit un material bine documentat si echidistant despre un mare OM. Va redam un fragment cu speranta ca apetitul pentru cunoastere va va determina sa-l cititi. Descoperitorul Daciei Doar dupa moartea sa, ii apare cartea “Dacia preistorica”, o lucrare absolut impresionanta, de peste o mie de pagini, o sinteza care starneste si acum enorme pasiuni, pozitive si negative. Pentru a lucra la acest volum, Densusianu renunta la viata publica si se izoleaza printre documente. Munca la “Dacia Preistorica” ii rapeste 26 de ani. “Asta inseamna o munca deosebita, o pasiune imensa, zile si nopti petrecute in biblioteca, pentru ca numai asa se pot da la iveala atat de multe taine ascunse in acest trecut pe care nu reusim sa-l cunoastem pana la capat”, povesteste bibliotecara Denisa Toma. In ciuda eruditiei sale, Nicolae se multumeste cu salariul de bibliotecar, starnind mirarea contemporanilor: “As putea poate sa am si eu o casa, sa stau materialiceste mai bine, sa am o functiune cu nume mai sunatoriu, dar numai ce sa nu fiu distras de la ocupatiunea aceasta ma multumesc cu viata mai restransa, cu locuinta ultramodesta”, scria Densusianu, iar prietenii il inteleg: “…Putea el sa dispuna de o biblioteca, si va avea de aici inainte o masa de scris, a lui, intr-o camera calda!… Ce putea el visa mai mult! El care vazuse ca si mine cum mizeria dusese la groapa pe atatia!” (C.I. Istrati) Cand s-a stins, presa a publicat: “A murit Nicolae Densusianu, Bibliotecarul Statului Major al Armatei” si marele om, care a facut cercetari la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui de-al XX-lea de o amploare care depasea limitele unui persoane si egala munca colectivelor mari, a fost condus la groapa din cimitirul Belu de doi nepoti si cativa colegi si pe piatra de capatai scrie: “Nicolae Densusianu, fost avocat in Transilvania 1846-1911”. Momentul este surprins de un ziarist: “Nu pleca din lumea aceasta cu zgomot si alaiu, pentru ca ziua de inmormanare nu era – ca pentru numerosi alti – singura in care i se mai pomenea numele”. Capitala il “taxa” astfel pentru ca era diferit si refuzase “miticizarea”, era – zice Nicolae Iorga - “tipul pribeagului: “care nu intelege, nu admite, nu iarta, care nu poate si nu vrea sa se asimileze”. Nicolae Densusianu a ramas un mister pentru colegii lui care remarcau surprinsi cum dragostea pentru neam trece de granitele tarii, peste toate tinuturile unde traiau romanii, iar unul dintre apropiatii lui scrie dupa moartea lui in anul 1911: “Dacia, Dacia Felix era patria lui Densusianu!”. Cititi tot materialul pe: http://www.replicahd.ro

Bogdan Petriceicu Hasdeu

26 februarie 1838 - Cristinești, Hotin (actualmente Kerstenți, Ucraina) se naște marele cărturar român Bogdan Petriceicu Hașdeu

"Eu din români îmi trag sorgintea.
C-o sfântă dragoste-i iubesc
si pentru tot ce-i românesc,
oricând, și bratele și mintea
și sufletul mi le jertfesc"

Scurt istoric al unor monumente care mor, în fiecare zi câte puţin

Biserici din BIHOR

Acest material a fost preluat de pe pagina revistei "Historia"

Biserica de lemn „Sfântul Ierarh Nicolae" din comuna Căpâlna, datează din secolul al XVIII-lea. Un document din anul 1724 aminteşte la Căpâlna că „biserica este bună", indiciu care arată că, probabil, biserica fusese construită nu cu foarte mulţi ani înainte. În 1883 au fost executate lucrări ample de renovare a bisericii de lemn, din loc în loc fiind adăugaţi stâlpi montanţi de legătură între bârne. Probabil tot atunci s-a optat pentru tencuirea pereţilor pentru a proteja mai bine lemnul. Vechea tindă a fost înglobată naosului pentru a mări spaţiul, o noua tindă, poligonală, fiind adăugată spre vest. Totodată, a fost înlocuit acoperişul din şindrilă cu unul de tablă, în trepte.

Pereţii au fost re-pictaţi, acea pictură păstrându-se în condiţii bune până azi. Totuşi dincolo de lucrări micuţe de reparaţii, nu s-au mai făcut lucrări majore. Tencuiala de pământ în multe locuri a început să cadă expunând lemnul, iar frumoasa pictură interioară a început să aibă de suferit. Biserica se află într-o stare destul de bună, iar sumele care ar trebui alocate nu sunt uriaşe. Probabil nişte reparaţii făcute bine acum va scuti monumentul de probleme mult mai mari ce ar putea să apară în viitor

Biserica „Sfântul Gheorghe" din Cociuba Mică, comuna Pietroasa, a fost construită în anul 1715 cu o parte din materialul lemnos în stare bună de la o biserică mai veche, după cum atestă o inscripţie de pe peretele vestic al tindei. Acest fapt este întărit şi de o conscriere din 1724 în care se spune că biserica „este acoperită cu şindrilă". În timp, construcţia a suferit o serie de modificări, începând cu înlocuirea învelitorii din şindrilă cu alta de ţiglă la navă şi tablă la turn, „podirea" cu duşumea, mărirea ferestrelor, tencuirea la interior şi exterior. Poate cel mai mare prejudiciu suferit de monument a fost adus la 1901, de vopsirea pereţilor la interior în vopsea în ulei, fiind astfel acoperită pentru totdeauna pictura ce fusese executată de David Zugravul. Totuşi locaşul prezintă încă frumoase decoraţiuni în lemn în jurul uşii şi al bârnelor. Starea de conservare însă se debreadează rapid pe măsură ce în multe locuri a căzut deja tencuiala, iar intemperiile acţionează asupra lemnului.

Biserica de lemn "Pogorârea Sfântului Duh" din Duşeşti, comuna Ceica, are un turn „cu bulbi", semn că nu este prea veche şi a fost construită cel mai probabil în prima jumătate a secolului al XIX-lea înlocuind o altă biserică, despre care la 1756 oamenii satului afirmau că a fost construită de strămoşi.

Pereţii construcţiei nu sunt construiţi, ca e obicei, din cununi de bârne orizontale suprapuse, ci în sistemul paiantei, cu bârne prinse din loc în loc în stâlpi verticali, şi tencuită, încă de la început, în întregime, atât la interior, cât şi la exterior, rămânând fără tencuială doar iconostasul, bolta naosului şi tavanul tindei. La interior, biserica este pictată doar la iconostas şi bolta naosului, pictura neavând o valoare artistică deosebită. Pe peretele vestic al naosului se află inscripția:"...s-au zugrăvitu în anul 1870 prin pictorul Emanuel Weiss Antal". Renovarea din anul 1934 a modificat în totalitate imaginea ei iniţială.

Biserica ortodoxă Înălţarea Domnului din Hinchiriş, comuna Lazuri de Beiuş, a fost construită în anul 1614 din lemn de stejar, în stil ardelenesc, sub formă de corabie. Semnele de mutare de pe pereți și tradiția locală indică aducerea bisericii de pe un alt loc. Conform tradiției, locul ei inițial a fost pe dealul Bogojeștilor. Momentul mutării poate fi cel al alinierii satului pe vatra sa actuală, la 1773. După mutare ar fi apărut firesc necesitatea de a repicta biserica, ceea ce pare să se fi întâmplat în anul 1776, conform inscripției de pe ușile diaconești. Biserica a suferit o alterare semnificativă a butei și a turnului în timpul unor reparații din anul 1926.

Azi însă problemele cu care se confruntă sunt datorate scorojirii tencuielii de pământ şi infiltrarea apei în interiorul locaşului. Câteva lucrări de restaurare şi nişte sume modice ar putea să rezolve problemele.

Probleme mici care s-ar putea mări - de ce nu se întâmplă nimic

Tăblițele de la Tărtăria

Tăblițele de la Tărtăria sunt 3 obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit în 1961 trei tăblițe de lut, dintre care două sunt acoperite cu reprezentări stilizate de animale, copaci și diferite obiecte. Cea de-a treia, de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Folosește o modalitate de scris pictografică. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, veche italică, iberică).

Datarea pieselor

Descoperirea tăblițelor a stârnit curiozitatea cercetătorilor pe plan mondial și s-a pus problema datării cu radiocarbon a pieselor descoperite. În anii trecuți a fost imposibilă datarea cu carbon radioactiv în primul rând datorită conținutului mic de carbon (lutul sau argila era nisipos, cu conținut mare de siliciu).Piesele au fost apoi introduse după descoperire într-un cuptor al laboratorului de restaurare din Cluj și arse, astfel că acest mod de datare nu mai poate fi efectuat. Motivul este degradarea carbonului, metoda și tehnica de datarea excluzînd obiectele supuse unui tratament termic.S-a realizat în schimb o datare a scheletului lângă care s-au descoperit tăblițele, rezultând cu aproximație anul 5300-5500 î. Hr.În fapt în știință sub nici o formă nu se poate atribui vârsta unui obiect ca fiind aceea a altui obiect chiar acesta din urmă fiind găsit lângă sau în vecinătatea primului.

Mai multe informatii pe:

http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83bli%C8%9Bele_de_la_T%C4%83rt%C4%83ria

MOCANITA

La ridicarea acestor ziduri au trudit stramosii nostrii.