Panaite Elena Mona
Experimente ale Modernității
Anul I (2017-2018)
I. Ce, de ce, cum?
Pentru că Jean-Jacques Rousseau spunea că ,,omul este măsura tuturor lucrurilor,, adică omul dă sensul gesturilor sale, omul dă tărie faptelor și atitudinilor sau, tot el omul, dă nota de slăbiciune unor decizii, care apoi sunt catalogate ca greșeli insurmontabile, dar care nu fac decât să zugrăvească omul, ființa perfectă prin imperfecțiunea sa, ei bine omul este cel ce a scris în trecutul națiunilor/popoarelor acte de un dramatism total, pe care cu greu le putem înțelege în complexitatea lor.
Plecând de la om, ca ființă capabilă să creeze viitorul prin acțiunile din prezent, ne punem întrebarea firească: cum un om se transformă într-o emblemă/marcă clar delimitată? Care sunt mijloacele prin care a reușit un om să gestioneze voința unor mulțimi? Care sunt resursele necesare unui om pentru ca acesta să schimbe mersul firesc și monoton al istoriei?
Iată deci că azi ne propunem să cercetăm și să înțelegem dimensiunea umană/educațională a celor care la 1848 în Transilvania au mobilizat și gestionat resursele volitive ale unui popor care se afla într-o formă de supunere totală față de administrația țării. Despre această generație uluitoare Nicolae Bălcescu spunea ,,erau niște preoți și niște tineri, abia ieșiți din școala de teologie, filozofie și jurisprudență; ei nu puseseră până atunci mâna pe o armă, când nevoia îi sili a se face generali și a câștiga bătălii,, .
Da, în Transilvania erau nobili mari, cei ce dețineau pământurile, erau și nobili mici fără sesie, erau iobagi și jeleri. În Transilvania erau și negustori, meșteri sau felceri. În Transilvania erau sași, secui, unguri, români, țigani , aromâni, evrei și alte populații din imperiu. În Transilvania erau catolici, greco-catolici, ortodocși, protestanți și evrei. În Transilvania administrarea era realizată prin intermediul nobililor unguri sau maghiarizați.
Disproporțiile puterii economice deținute de diversele categorii de populații erau grăitoare. Cea mai mare masă de oameni, iobagi sau jeleri, români, de rit ortodox sau greco-catolic, erau săraci, needucați și fără drepturi politice. Este drept că prin patentele imperiale date de Josef al II-lea s-a încercat emanciparea/înlăturarea raporturilor feudale dintre nobili și țărani, este adevărat că s-au făcut progrese remarcabile în ceea ce privește accesul la educație al românilor prin școlile de pe lângă biserici și că Blaj-ul devenise o adevărată Romă a națiunii dar patentele au fost abrogate pe patul de moarte al împăratului care-i numea pe români ,,poporul meu pierdut,, .
La aceste încercări eșuate de ai ridica pe români se adaugă și ideile care deja transformaseră mase întregi de populații din întreaga Europă. Iluminismul și teoreticienii acestora vedeau dreptul natural și principiile acestuia ca fundament pentru o nouă lume. Libertate, egalitate și frățietate, ideile Revoluției Franceze de la 1789 ajunseseră și în Europa Centrală. Sistemul creat prin Pacea de la Viena din 1815 este puternic zguduit de o masă critică care cere raporturi noi între stat și cetățeni. Această masă critică va fi actorul incontestabil al transformărilor ce vor aduce în Imperiul Habsburgic, prin urmare și în provinciile acestuia Transilvania, Bucovina, Banat, Ungaria, etc legi noi, principii de viață nouă. Acestea au ca numitor comun, izvor comun ideile Revoluției Vieneze din martie 1848 unde se afirmă/concepe pentru prima dată și cea mai liberală constituție.
Scopul acestui demers se vrea a fi o cercetare a educației unor liderilor marcanţi ai Revoluţiei Române de la 1848. Pentru a înțelege resorturile/motivele care i-au mânat/determinat să acționeze de o manieră unitară, responsabilă, temerară și curajoasă în împrejurări dramatice și pline de primejdie este necesar să aflăm cine erau acei lideri ai românilor care i-au condus într-o luptă a ideilor extrem de periculoasă.
Trebuie să menționez că anul 1848 este total diferit față de 1849, în planul luptei românilor pentru afirmare și definire a voinței lor naționale în cadrul imperiului. Din 11 martie 1849 Comitetul Național Român, în marea lui majoritate, se retrage în Muntenia o dată cu retragerea trupelor imperiale și lupta românilor rămâne sub comanda exclusivă a lui Avram Iancu și a prefecților săi . În 1849 lupta românilor se transformă într-un război de gherilă.
Metoda de lucru va fi multidisciplinară îmbinând biografiile succinte axate pe originea socială şi educaţia dobândită de către liderii românilor și pasaje/citate din gândurile celor cercetați ca apoi să analizăm modul de acțiune în funcție de structura fiecărui personaj în parte.
II. Câteva figuri marcante de revoluționari români
1. Simion Bărnuţiun s-a născut la 21 iulie 1808, Bocşa, judeţul Sălaj, fiul lui Ioan Bărnuţiu, cantor greco-catolic şi al Anei Oros, fiică de preot, a avut un frate şi şase surori.
A urmat între anii 1817 - 1820 cursurile Şcolii normale din Şimleu Silvaniei. În octombrie 1820 s-a înscris la Gimnaziul catolic din Carei, pe care l-a absolvit în anul 1825. Din 1825 Bărnuţiu s-a mutat la Blaj şi a absolvit cursul de filosofie în 1826, după care s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic. Apoi a urmat cursuri la Viena și Pavia (după anii 1848-1849).
La 1848 a fost președintele Comitetului Național..
El a redactat pe 25 martie 1848 „Proclamaţia către români”, care constituia un adevărat program politic: convocarea Congresului Naţional Român, libertatea individuală prin suprimarea definitivă a iobăgiei, libertate naţională. La propunerea sa a fost proclamată Adunarea Generală a Naţiunii Române care „se declara credincioasă împăratului”, dar „ca popor de sine stătător şi factor de bază al ţării”.După terminarea revoluției îl găsim la Iași unde va preda la catedra de drept (dreptul ginților, drept natural sau filozofie) la Universitatea din Iași.
A fost un om de mare erudiție fiind ,,unul dintre fondatorii gândirii juridice, politice, filozofice și pedagogice în cultura română,, , astfel în tratatul de pedagogie scris de Bărnuțiu acesta va lua o atitudine critică față de ideile injuste care pretindeau/susțineau conceptul cum că doar copiii din clasele avute trebuie să fie pregătiți/educați pentru a accede la funcțiile de conducere ale țării considerând că această idee este ,,nelogică și înjurioasă,, . Pentru a dezvolta spiritul de mândrie națională și patriotism la tânăra generație, fostul mare revoluționar, recomanda dascălilor/profesorilor să ,,citească biografiile românilor celor mari carii au mântuit patria,, precum și operele scriitorilor noștrii naționali,, .
2. Avram Iancu, tânărul care a învins armatele lui Bem (cel care fiind învins fuge în Imperiul Otoman și se turcește), Iancu era iobag. Toate studiile sale de drept, hainele frumoase cumpărate de Alisandru, orice, nu putea șterge ceea ce era, un iobag.
În 1824 avea să de nască Avram, era cel de al doilea fiu al familiei, mama era o femeie mărunțică, cu părul blond și ochi albaștrii, tatăl s-a ostenit să găsească calea prin care fii săi să evite jugul greu al iobăgiei. Ion, fratele mai mare știa să cânte, va ajunge preot, preoții nu fac robotă afurisită și Avram va merge la școală.
Tatăl său, Alisandru, este vornic, a reușit să adune ceva avere mai ales în comparație cu sărăcia care domnea în jur, nu este dator a sluji în mod rușinos dar el simte apăsarea statutului său inferior, simte focul dorinței de eliberare.
În casa lui Avram se găsește încă leagănul lui atârnat de grindă, făcut din nuiele, se mai găsesc elemente de vestimentație, unelte, toate acestea ne arată modul de viață a familiei ce nu ducea lipsă de nimic, dar ei erau dintre cei privilegiați. Acolo pe malul apei și în apropierea pădurii a crescut Avram împreună cu alți pui de moți bucurându-se de joacă, dar încet încet află și înțeleg, din discuțiile părinților, la ce nedreptăți sunt supuși moții, mai ales după 1820, și mai află și de un erou a cărui memorie nu se ștersese din sufletul moților, Horea. De pe atunci frații Iancu învață și află despre năzuințele acelor oameni nerostite în public dar ascunse în fiecare inimă ce bate.
Tatăl decide să-și poarte copiii la școli înalte.
Școlile primare din Munții Apuseni...se bucurau în acea vreme de o faimă deosebită…,,de pe vremea lui Iosif al II-lea au fost înființate aici mai multe școli" . Ele erau, creuzetul de formare a unei elite românești care mai apoi va ridica națiunea și-i va reclama drepturile. Da, este știut că Maria Tereza, împărăteasa și Iosif, fiul ei, au pus bazele unui învățământ metodic în cadrul comunităților de români, școlile din Apuseni erau întreținute de fisc și erau controlate de autoritățile școlare, învățământul era de mare calitate așa cum reiese din descrierea lui Szekely Moise, care în 1846 compară școlile de pe domeniul statului cu alte școli de români care nu erau susținute de fisc: "Clădirile mai arătoase...Copiii învață să scrie și să citească, însușindu-și totodată și regulile moralei și ale bunei-cuviințe" .
La Câmpeni Avram l-a avut în calitatea de dascăl pe Moise Ionette un om ce a trudit cu pasiune pentru a ridica poporul român. Știința de carte înseamnă putere.
În adolescență Iancu era ,,bine făcut, destul de înalt, cu bucle blonde și cu ochii de culoare deschisă" . Istoricul remarcă schimbările prin care a trecut eroul nostru, deprinderea de a se îmbrăca după alte norme estetice dar și plăcerea de a fi în straie comune moților atunci când este acasă.
Profesorii străini au reușit să modeleze un tânăr manierat și instruit în limbile latină și maghiară.
Avram va pleacă la Cluj din 1841 unde va absolvi clasă superioară de umanități și două clase de filosofie.
Iată cum Avram va urma 7 ani de studiu în liceele catolice din Zlatna și Cluj, unde trebuie să spunem că de multe ori s-a declarat catolic sau unit aceasta fiind o condiție obligatorie pentru a putea frecventa școală. Din 1844 începe să studieze dreptul, devine ,,cetățean academic,, stă în gazdă la o familie de unguri, Bokor, originară din Câmpeni, acum va scăpa de rigoarea educației catolice și își va exprima liber ideile filozofice despre libertatea nației sale. Nu va evita petrecerile de studenție fiind un camarad bun, își va ajuta alți confrați cu cărți, mâncare sau bani. La cursurile de filosofie Avram avea 20 de colegi români, fii de preoți, iobagi înstăriți sau negustori bogați și 12 colegi maghiari. Un număr mare de colegi de origine română are Avram și la facultatea de drept. Iată ce efect au avut în timp școlile deschise pentru români de împărăteasa Maria Tereza.
3. Ioan Buteanu era născut în Sighetul Marmației (martie 1821-24 mai 1849) tatăl său era funcționar la județ și își avea obârșia într-o veche familie de nobili din Chioar.
Train Mager în cartea sa ,,Cultul eroilor în Munții Apuseni,, ne relatează o întâmplare din copilăria lui Buteanu care probabil l-a urmărit întreaga viață și i-a marcat destinul tânărului pașoptist.
Autorul povestește cum Buteanu aflat la școală în clasa a III-a , la ora de istorie, pe când călugărul catolic le povestea despre măreția Romei, la finalul orei, un băiețan cu fața ,,îmbujorată de fiorii emoției ,, îl întreabă dacă s-ar mai găsi undeva vreun urmaș de al romanilor? Călugărul îi răspunde: ,, -Da,....mai sunteți voi,.....românii,, .
A fost unul dintre tribunii lui Iancu, viteaz și educat. Destinul său a fost tragic pentru că a sperat în ideea de negocieri cinstite de pace între români și unguri în condițiile în care luptele date între români și unguri până în 9 aprilie sunt lupte de uzură. Ungurii pregătesc un atac mare pentru începutul lui mai. Aceștia îl trimit pe Dragoș, un nobil roman crescut în școlile din Pesta, într-o misiune neoficială, încredințată de însăși Kossuth, să trateze cu românii. Încrezându-se prea mult în cuvântul lui Kossuth printr-un concurs de împrejurări, din vina lui, sunt luați prizonieri Buteanu și Dobra care vor fi executați de Hatvany. Și românii îl vor executa pe Dragoș pentru trădare.
Buteanu va muri pe 23 mai 1848 și are mormântul la Țebea lângă Iancu.
În istoriografia românească este consemnat momentul morții lui Buteanu.
Hatvany i-a spus lui Buteanu: ,, Nu bolborosi ca un popă, spânzură-te!,, Buteanu a scos șerparul unde avea câteva sute de galbeni, și-l aruncă la picioarele lui Hatvany spunând: ,,luați, tâlharilor, pentru asta vă luptați voi, nu pentru libertate.” . Și-a pus singur frânghia de gât și s-a spânzurat. Când a simțit că nu are aer a încercat să desfacă legătura dar un căpitan cu numele Ilosvay i-a tăiat degetele de la mâini.
4. Florian Micaş s-a născut într-o familie de ţărani români din satul Jucu de Jos .
A studiat Dreptul la Cluj, după care a lucrat ca avocat.
S-a implicat foarte mult în pregătirea primei adunări naţionale româneşti de la Blaj din 30 aprilie 1848. A desfăşurat o amplă activitate revoluţionară românească la Cluj şi în Munţii Apuseni. A fost arestat de autorităţile maghiare şi eliberat în septembrie 1848. După eliberare a plecat la Blaj.
5. Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, Cuciulata, judeţul Braşov - d. 24 ianuarie 1866, Cernăuţi, Ucraina), s-a născut în familia unor iobagi români din satul Cuciulata, judeţul Braşov. A studiat la Odorheiul Secuiesc, la Blaj şi la Cluj. În 1843 a fost numit profesor de filosofie la Blaj, în acelaşi an plecând cu o bursă de studii la Viena. S-a întors în Transilvania în 1846, reluându-şi activitatea de profesor la Blaj. A înfiinţat împreună cu Timotei Cipariu ziarul „Organul Luminărei” dar şi alte publicaţii.Aron Pumnul a acordat o deosebită importanță susținerii necesității unui învățământ în limba română. El spunea că ,,limba română este cel mai sfânt și mai prețios tezaur al națiunii române…...este sufletul ei,,
6. Timotei Cipariu, s-a născut la 21 februarie 1805 în satul Pănade, lângă Blaj, judeţul Alba, din părinţi liberi. A studiat la Blaj, în 1823 absolvind cursul de filosofie, iar în 1825 pe cel de teologie și ,,a învățat multe limbi străine dintre care nu au lipsit cele orientale,,
Din anul 1825 a fost pentru multe decenii profesor de filologie şi de teologie la gimnaziul din oraş. În 1827 a fost hirotonit preot. A ocupat diferite funcţii în ierarhia bisericească greco-catolică şi a condus tipografia seminarului din Blaj.A fost deci profesor și ziarist și a avut o vastă activitate, premergătoare revoluției din 1848, în scopul afirmării nației sale.
În momentul revoluției a fost secretar al Comitetului Național de la Sibiu și a pledat pentru desființarea iobăgiei, împotriva asupririi naționale și emanciparea prin cultură a românilor.
În anii 1847-1848 a scos gazeta ,,Organul luminării,,.
Între 1851-1867 a fost profesor la Blaj. Din postura lui va milita pentru dreptul românilor la educație spunând astfel: ,,Românul singur din toate popoarele Ardealului, să nu zic ale Europei e fără școală, e lipsit de aceste ajutoare...ce-l poate duce la îmbunătățirea soartei lui,,
El a publicat la 1855 o ,,Gramatică a limbii române,, iar la 1866 ,,Principii de limbă și cultură,,.
7. George Bariţiu (n. 12 mai 1812, Jucu, un sat din judeţul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu, judeţul Sibiu) Părinţii săi erau Ioan Popovici sau Pop (d. 1869), preot greco-catolic, şi Ana Rafila.
Bariţiu devine elev al Şcolii primare din Trascău, apoi, între 1824 - 1827, urmează gimnaziul în Blaj. Studiile secundare le face la Liceul Piariştilor din Cluj, secţia filosofie, iar studiile universitare le urmează la Facultatea de Teologie din Blaj, între 1831 - 1835.
În 1838 a scos prima gazetă ardeleană în limba română - ,,Gazeta de Transilvania,, la care au adăugat suplimentul ,,Foaie pentru minte, inimă și literatură,,
Din 1845 s-a retras din învățământ și s-a dedicat jurnalismului fiind considerat părintele jurnalismului românesc.
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare de la 1848.
Fiind un bun pedagog era adeptul unei educații militante, revoluționare. Dictonul latin ,,mens sana in corpore sano,, era tradus cu suplimentul ,,totodată fizic și moral,,.
Vorbind despre școală și educație el crede că ,,o școală bună face în scurtă vreme obști bune, cetățeni buni, nații deștepte,, .
8. Alexandru Papiu Ilarian este fiul preotului greco-catolic Ioan Pop Bucur şi al Anei Hodoşiu, este născut în 27sept / 9oct 1827 (s-a stins la 27 octombrie 1877 Sibiu), în comuna Bezded din judeţul Sălaj. Tatăl său a fost detaşat în Budiul de Câmpie din jud Mureş pe când Alexandru avea 5 ani. Tot părintele său îi citea din ,,Istoria pentru începuturile românilor,, scrisă de Petru Maior.
Studiile primare le-a efectuat la Budiu, iar din toamna anului 1832 a urmat cursurile Colegiului Reformat din Târgu Mureș. În anul școlar 1843 - 1844 a învățat la liceul din Blaj, unde l-a avut ca profesor, printre alții, pe Simion Bărnuțiu. Ulterior, s-a mutat la Liceul Catolic al Piariștilor din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1847, fiind promovat absolvent al „cursurilor de drepturi”. La Liceul Academic Piarist din Cluj și-a luat supranumele latinizant de Ilarian, după o modă a nenumăraților tineri români.
Alexandru Papiu-Ilarian a fost unul dintre organizatorii și conducătorii evoluției Române de la 1848 din Transilvania. A participat la Adunarea Națională de la Blaj din 18/30 aprilie 1848 și la cea din mai 1848.Până în 1852 a urmat cursurile juridice la Universitatea din Viena. Între 1852 și 1854 și-a continuat studiile la Universitatea din Padova. În data de 10 ianuarie 1854 a obținut titlul de doctor în drept. Între 1855 și1858 a ocupat o catedră la Facultatea Juridică din Iași, unde a predat dreptul uman, dreptul penal și a inaugurat cursul de "Statistică generală a Europei".
Papiu-Ilarian a fost primul român transilvănean care a intrat într-un guvern de la București: între octombrie 1863 și ianuarie 1864 a fost ministru de justiție în guvernul Kogălniceanu, legându-și numele de o reformă importantă (secularizarea averilor mănăstirești).
Papiu-Ilarian a fost primul președinte al societății "Transilvania" pe care a condus-o între 1867 și 1874. În anul 1868 (alături de Mihail Kogălniceanu și George Sion) Papiu a devenit membru al Academiei Române, fiind primul academician care a rostit un discurs de recepție. Discursul, rostit în ședința Academiei din 14 septembrie 1869, se intitula Viața și ideile lui Gheorghe Șincai din Șinca.
(Una din operele marcante ale lui Ilarian este și Istoria românilor din Dacia Superioară, I-II, Viena, 1851-1852; vol. III, editat după manuscris inedit de Ștefan Pascu, cu o introducere și note, Sibiu, 1943)
9. Axente Sever (n. 3/15 aprilie 1821, Frâua (azi Axente Sever), judeţul Sibiu (d. 13 august 1906, Braşov), revoluţionar paşoptist ardelean, prefect al Legiunii Prima Blasiana. În timpul luptelor duse în timpul revoluţiei de la 1848 a fost unul dintre cei mai de încredere colaboratori ai lui Avram Iancu.Fiu de ţăran iobag ,,a văzut lumina zilei la 3-15 aprilie 1821 în comuna Frâua, din fostul scaun Mediaş,, actualul judeţ Sibiu. Iacob Baciu şi Ana Axente , părinţii lui Sever aveau cinci copii şi eraui dornici să asigure acestora (Ioan, Gheorghe, Ariton, Iacob şi Anica) ,,deplina reuşită în viaţă,,. Toţi au fost daţi la şcoală, trei dintre ei au depăşit prin orizont şi activitate limitele localităţii natale. Ariton a fost la numai 17 ani conducător de tribunat.
Ion era fiul cel mai mare. El a studiat între 1831-1835 la Blaj. Apoi a studiat la Sibiu la gimnaziul catolic, pe care l-a absolvit în anul 1840. ,, Citea adesea Eneida,,
Axente Sever avea la îndemână o mare ,,carte,, a tradiţiilor militare ale înaintaşilor eroi.....transmise din generaţie în generaţie prin creaţie populară, aceste tradiţii reprezentau de fapt o adevărată şcoală a luptei şi a muncii, o instrucţie populară...,,
III. Concluzii
Anul 1848 schimbă fața politico-ideologică a unui imperiu iar în Transilvania este, fără îndoială, punctul zero de la care pleacă constructul afirmării voinței politice româneşti pentru că s-a trecut de la o luptă de idei, manifestată prin memorii adresate împăratului sau idealuri exprimate în diverse forme erudite de manifestare (articole de ziar, studii, cărţi, prelegeri din anvonul bisericii, etc), la o luptă tumultuoasă unde ideologia a fost susținută de masele populare.Orice construct ideologic, pentru a fi recunoscut, pentru a putea crea efecte, are nevoie de o legitimare, de o recunoaştere şi adoptare ca voinţă proprie, de către o masă de oameni.
Analizând atent câteva personajele care au mobilizat / convins / însufleţit masele spre a manifesta o voinţă politică bazată pe forţă în unele cazuri, putem concluziona astfel:
1. Există două generaţii de revoluţionari, unii maturi precum Simion Bărnuţiu, şi o alta de tineri.
2. Religia acestora revoluționari este cea ortodoxă sau greco-catolică.
3. Majoritatea celor ce i-au însufleţit pe români erau iobagi chiar dacă familiile lor, prin inteligenţă şi hărnicie, se ridicaseră economic.
4. Toţi liderii românilor aveu o educaţie temeinică, erau vorbitori de latină, maghiară şi germană şi toţi aveau studii de factură umanistă. Românii s-au îndreptat cu precădere spre educaţia juridică pentru că ei considerau că au o datorie sacră, să lupte pentru drepturile naturale ale celor de un neam cu ei. Acest trend se menţine şi în a doua jumătate a secolului XIX.
5. Elitele româneşti din imperiu au adoptat diverse maniere de a acţiona în raport cu Viena sau Pesta la momentul 1848. Unii au fost filo-maghiari, alţii moderaţi sau radicali. Cei ce i-au mobilizat şi condus pe români în afirmarea necesităţii unei entităţi naţionale au fost toţi radicali.
Unitatea de viziune politică/doctrinară/ideologică a dat forţa acestei elite care a acţionat cu curaj şi fără veleităţi personale.
Bibliografie:
1. Manolache A, Dumitrescu Gh. T., Pârnuță Gh., Gândirea pedagogică a generației de la 1848. Studiu introductiv ți texte alese, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1968
2. Nițu Valeriu, Vedinaș Traian, Timotei Ciparu. Arhietipuri ale permanenței românești, Dacia,
3. Papiul-Ilarian Alesandru, Antologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
4. Protase Maria, Petru Maior un cititor de conștiințe, Editura Minerva, București 1973
5. Pascu T. Adrian, Ioan Axente Sever (1821-1906) viața și activitatea militară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985
6. Dragomir Silviu, Avram Iancu, București, 1965.
7. Maior Liviu, 1848-1849 Români și Unguru în Revoluție, București, Editura Enciclopedică, 1998.
8. Mager Traian, Ținutul Hălmagiului, Arad, Tiparul Tipografiei Diecezane, 1931.
9. Mager Traian, Cultul Eroilor în Munții Apuseni, Arad, Biblioteca Ligii Antirevizioniste, No. 2, 1935.
10. Manolache, Ge. T. Dumitrescu, Ge. Pîrnuță, Gîndirea pedagogică a generației de la 1848. Studiu introductiv și texte alese, Editura Didactică și Pe 1968
11. Bărnuțiu Simion, Pedagogia, Iași, 1870
