,,Hora de la Aninoasa,, de Theodor Aman

Aflată în fața unei provocări, mai mult decât în fața uni referat, ce trebuie să fie bine/corect conceput pentru a obține o notă/calificativ, mi-am amintit că în urmă cu ceva timp eram profund impresionată de ceea ce descoperisem în vizită fiind la casa Aman. Voi reda mai jos impresiile trăite atunci.

          Ieri am fost in vizita la casa lui Theodor Aman, pictorul si omul de cultura Theodor Aman.

         Încă de la intrarea în casă te întâmpină Zeus, un Zeus ce-mi pare cunoscut. În holul mare pictorul a scris o poveste sau un manifest?

         Într-o perioadă în care se descopereau minunile Sumerului, pe când tehnica și știința făceau primii pași importanți, pe când biserica pierdea din importanță în toată Europa Occidentală (sec XIX) și omul a schimbat sintagma "crede și nu cerceta" cu "tot ce nu se poate demonstra nu există", tânărul Theodor Aman și-a propus să schimbe paradigme, să aducă idei noi în ceea ce privește arta, istoria, viața socială și identitatea națională.

         Spun toate acestea pentru că picturile și simbolurile din casă sunt o pledoarie pentru a susține aceste idei și idealuri enunțata mai sus.

         În holul central pictorul Theodor Aman ne vorbește despre valoarea picturii murale plasând-o lângă celelalte arte importante din antichitate alături de poezie, muzica si istorie.

         Apoi simbolul Mihai Viteazu în doua ipostaze, ideea unirii ca singur ideal și intrarea în capitală a voievodului simbol....și toate acestea în vremea în care poporul și liderii locului erau obișnuiți cu plocoanele la Istambul, bârfa și intrigile absolut necesare pentru a dobândi puterea și ați păstra capul pe umeri....... poporul de la nord de Dunăre nu-și prea punea problema identități naționale.....

Brâul cu dragoni ce păzesc comoara cunoașterii și a viziunii ne dau dimensiunea

simbolurilor cu care a lucrat Aman.

          Alternanța verde roșu din brâurile amplasate cu tâlc, atât pe orizontală cât și pe verticală, fac trimitere la un contract cu eternitatea pe care pictorul l-a dobândit.

Ideea aceasta a eternității o regăsim și  într-un tablou ce redă interiorul atelierului de pictura. Tabloul cu pricina este o capcană pentru necunoscători căci pictorul a împărțit publicul în doua mari categorii: oameni erudiți/înțelepți și oameni ce vor dobândi cunoașterea în timp (dacă o vor dobândi). De ce spun acest lucru? Simplu. Tabloul poate fi o cronologie a operelor maestrului dar pentru avizați el este o poară către eternitate căci doar trei persoane din cele zugrăvite acolo au chip (pictorul, soția și fratele sau) doar cei doi au fost invitați de maestru să-i stea alături, să guste nemurirea, restul oamenilor suntem noi toți sau.....

         Theodor Aman este extrem de actual, este un spirit liber și înalt. La seratele organizate de el venea lumea bună, inclusiv regina Elisabeta.

         Theodor Aman a fost mason. Nu știu ce reprezintă masoneria astăzi dar știu că momentul 1848 la nivel european este opera masoneriei. Masonii erau burghezii, intelectualii, cei ce doreau să se afirme social și politic, ei nu-i reprezentau pe marii latifundiari (moșieri, nobili, regi) în saloanele cărora nu aveau acces. Așa că, încet, încet, burghezia, în marile centre universitare din vest, a pus bazele unei mișcări menite să ridice societatea. 

          Pentru oameni vorbesc doar faptele și gândurile lor. Și daca Theodor Aman a fost mason și a făcut și gândit pentru noi (pe când nimeni nu o făcea) la idealul unirii, identității naționale, ridicarea picturii murale la statutul de artă și nu simplă zugrăveala......atunci am toată admirația și respectul pentru el Theodor Aman masonul......nu același lucru îl simt pentru zecile de fripturiști politici care după revoluție s-au înfipt în a fi și masoni pentru că așa este cool dar fiecare curent, idee soci-politică, etc pe limba ei piere.

           Casa Aman este mult mai mult decât v-am povestit aici.....și sper să vă fi făcut curioși să o vizitați. 

            În București, și în toată țara, sunt multe lucruri (opere de artă, muzee, biblioteci) ce pot să ne ofere gratis multă cunoaștere și înțelepciune, păcat ca noi (prin formatorii de opinie, tv, spectacole, radio) alergăm spre subcultură, manele ieftine, lucruri slabe.

           Mulțumesc doamnei Șuteu pentru minunata întâlnire cu Theodor Aman. Pot spune ca "universul fără margini" al pictorului Aman este " in degetul sau mic" (degetul doamnei Greta Șuteu).

Aceasta a fost prima mea întâlnire cu Aman. Târziu, foarte târziu dar mai presus de orice este faptul că ajungi să cunoști, să înțelegi și apoi să te transformi.

Pe parcurs informațiile aflate despre tot ce a reprezentat Aman și epoca sa s-au diversificat, au prins contur, și am descoperit familia burgheză căreia îi aparținea, planurile de viitor avute de aceasta pentru tânărul Aman ce avea să fie sortit, credea familia, unei vieți dedicate negoțului. A urmat decizia acestuia de a studia artele plastice si resemnarea familiei sale care, firește, la susținut pentru că studiile în capitala Iluminismului însemnau și bani.

Aman a deschis Academia de Arte Frumoase din Iași și apoi pe cea din București. A condus Școala Academistă, a fixat reperele în cadrul cărora s-a manifestat pictura în epoca moderna la gurile Dunării.

Cred ca el reprezintă perfecțiune pentru curentul pe care l-a dirijat. Această afirmație o susțin cu tablourile pe care l-ea pictat și mesajele criptate în interiorul acestora. Temele sale au fost diverse: portrete, peisaje, care cu boi, natură moartă, flori, animale, scene istorice, grafică, etc, dar și cu lucrările de sculptură în lemn (se pot viziona în cadrul Muzeului Aman – deschis încă din 1908).

Pânzele sale sunt adevărate mesaje menite să clarifice opțiunile politice ale  generației sale: Atacul de noapte, Proclamarea Unirii, Izgonirea turcilor la Călugăreni, Vlad Țepeș și solii turci, Unirea Principatelor, Tudor Vladimirescu etc. Înafara picturilor cu tematică istorică Aman pictează portrete dar și interioare, flori, aspecte de viață cotidiană.

În ceea ce mă privește pot spune că toată opera sa este perfectă de la narațiunea legată de viață-moarte și legătura dintre oameni dincolo de eternitate până la idealul unei uniri, la peisajele leneșe de vară sau plăcerea dansului, toate definesc un artist complex.

,,Hora de la Aninoasa,, face parte din același discurs complex și limpede.  Bucuria străbate întreaga atmosferă. Pare a fi o zi mare unde oameni îmbrăcați în straie populare dansează mulțumiți fiind de frumusețea zilei pe care o petrec  împreună. Să fie o nuntă? Nu, pentru că lipsește mireasa. Să fie o zi de sărbătoare importantă din calendar? Se poate sau nu. Nu se văd lăutarii dar forța degajată de mișcarea celor înlănțuiți în dans creează senzația că muzica este acolo.

Pe cerdacul casei impunătoare în fața căreia se desfășoară jocul participăm la o discuție interesantă între el și ea. O fată privește, din pridvor, melancolică, spre cei ce joacă frenetic. Probabil așteaptă să fie chemată la joc.

Pe margini doi bărbați admiră jocul și sunt serviți cu băutură de un copilandru iar în stânga tabloului, de unde vine și lumina, un bărbat acompaniază o femeie. Ea își urmărește din priviri copilul de o șchioapă iar el patronează, prin postură, întreaga adunare petrecăreață.

,,Hora de la Aninoasa,, Theodor Aman

Tabloul este inundat de lumină. Este o lumină puternică, caldă. Un alt element interesant este umbra dansatorilor. Acest joc de lumină și umbră mă face să cred ca hora să pornit înainte de orele amiezii.

Ce compoziție frumoasă? Satul românesc bogat frumos, mândru care-și petrece cu joc și bucurie existența! La prima vedere așa am fi tentați să credem dar noi știm că Aman folosește simboluri pentru a creia mândria și simțământul național doar că acolo nu este pictat satul românesc, acolo este pictată o elită care a organizat o petrecere țărănească. Elita aceasta este mîndră și liberă, elita aceasta are case mari cu ferestre mari în acea perioadă istorică. Elita aceasta în zi de vară nu-și pune problema să fie la muncă. Elita aceasta nu poartă opinci și nu este desculță. Elita aceasta reprezintă un ideal pe care Aman îl zugrăvește pentru țara sa unde 80% dintre oameni sunt lucrători ai pământului.

Aman spune tuturor că satul românesc arată așa deși realitatea epocii sale este alta.

Sunt și alte tablouri memorabile ale lui Aman. Toată opera sa a fost traversată de mesaje, simboluri, idealuri spre care societatea sa trebuia să fie ghidată. Aman, alături de ceilalți artiști și intelectuali ai vremii, a creat un simțământ de mândrie națională.

P.S. ,,Hora de la Aninoasa,, a fost o sursă de inspirație pentru foarte mulți artiști. Unii au recunoscut acest lucru, alții nu. Din seria artiștilor specializați în executarea unor reproduceri ușor reinterpretate este și Ioan Roman.

,,Hora de la Aninoasa,, de Ioan Roman

Nu știu ce valoare are exercițiul de reinterpretare a temei lui Aman expus mai sus dar cred că este un tablou căruia îi lipsește cu desăvârșire mesajul. Contrastul prea puternic între diversele tonuri de vopseluri folosite, lipsa proporțiilor anatomice ale personajelor precum și lipsa amănuntelor de decor, lumina brutal aruncată ce nu îmbracă toată atmosfera tabloului în căldura unei vieți lipsită de griji (și plină de vise și bunăstare), toate acestea mă fac să văd în această expunere o pânză sortită doar exercițiului plastic.

Elena Panaite 

Despre estetică, gust, artă și investiția profitabilă.

De: Elena Mona Panaite

România s-a schimbat profund în ultimii 28 de ani.

Știu, pare ireal ceea ce spun dar este adevărat.

Poate nu avem fabrici, străzi, aeroporturi așa cum ar trebui să fie, pentru că s-au cheltuit miliarde de euro și totuși aceste lucrări publice de interes național lipsesc cu desăvârșire.Dar când spun că țara asta, adică noi toți, ne-am transformat profund, vă rog să mă credeți că am dreptate.

Oamenii s-au transformat radical.

Oamenii se comportă altfel decât în urmă cu 3 decenii, oamenii au alte aspirații și năzuințe.

România s-a polarizat radical și pentru acei 20% sau 30 % dintre cei cărora soarta, destinul, oportunismul sau inteligența în business le-a surâs acum este nevoie de mai mult. Pentru acei câțiva români puternici, din clasa bogată se va simți nevoia unor noi forme de stocare a capitalului (uneori ilicit) dar și noi forme de a cumpăra prestigiul, poziția sociala.

În antichitate era important să cumperi silexuri, elemente de podoabă, băuturi fine, parfumuri care puteau să te individualizeze, metamorfozeze, în proprii ochi dar și ai altora. Apoi operele de artă s-au diversificat, nuanțele s-au rafinat, idealurile s-au perfecționat și oamenii au investit în statui, mozaicuri și bijuterii. Renașterea va fi un triumf al culorilor și a pânzelor sau pereților pictați. Iluminismul a dus cunoașterea, rafinamentul și prestigiul pe culmile cele mai înalte.

Spun toate acestea pentru a sublinia faptul că după aproximativ 70 de ani România, în care kitsch-ul și nonvaloarea au triumfat, în care în mai toate momentele s-a făcut apologia non-culturii (vezi arhitectura, pictura, sculptura) cu mici excepții izolate dar care nu au putut să umple golul lăsat de lipsa valorii, iată că acum se simte nevoia unei reveniri în forță a frumosului.

Cine cumpără frumosul? Românii. Românii care așa, fie investesc în artă, fie investesc în poziția socială, care trebuie definită/marcată/recunoscută de către restul societății.

Da. După ce două generații s-au aplatizat sub o cultura unitara și fără consistență în era comunistă, piața românească a gustului s-a pierdut într-o manifestare irefutabila de bizantinism îmbibat cu arabisme.

De aproximativ un deceniu românii se recalibreze/reorienteze spre o exprimare non verbala a frumosului cu multe influxiuni vest europene.

Cultura comunistoidă se manifestă prin linii și culori mari, ample fără să caute detaliul. Poate aceasta fiind un revers al îngustimii orizontului/posibilităților de dezvoltare financiara pe care-l avea fiecare individ în parte. Maximul era un apartament, o mașină și o serie de vacanțe la mare. Restul era o perpetuă stare de auto educare într-un loc al cunoașterii, ce era tratat de individ, ca fiind oceanul planetar.

Nevoia de frumos și armonie de după 89 de care dă dovadă individul, oriunde, oricând, s-a transformat într-o furtună de stiluri și culori, mult prea zgomotoase și scâitoare care doreau să convingă auditoriul/privitorul/consumatorul că aceasta este esența armoniei cosmice. Era fals și nu avea seva necesara unei culturi pentru a dăinui într-un areal, pentru că ea nu respecta sursele de inspirație, clonând doar parți nu întregul, și nu respecta nici nevoia estetica a unei mase de populație care-și căuta o definire a propriului eu.

Ieșiți din acest iureș de expresie a frumosului românul caută expansiunea, lumina dar și muzica tăcerii, dansuri amețitoare temperate poate doar de măreția cosmosului.

Prin educație o întreagă generație a renunțat la cămășile înflorate, bănuții și muzicile orientale fiind considerate elemente degradante de expresie culturală și nici nu s-au întors la fusta dreapta, paltonul gri și eternul pantof negru.Toate orizonturile sunt deschise și artele, manifestarea frumosului sub toate aspectele lui, se vor reconstrui în acest spațiu ce nu este din central european, nici balcanic, nici estul european îndepărtat, acest spațiu este doar carpatic și definit prin el însăși.

Deci am ajuns în momentul în care artele și expresia frumosului sub orice forma va prinde contur în spațiul carpatic dincolo de orice era cunoscut până acum. Oamenii se vor redefini prin modul în care se vor exprima artistic în fiecare moment al vieții lor.

Firește această forță creatoare va scoate la iveala și vârfuri a căror opere cumpărate astăzi pe bani puțini vor valora peste 50, 100, 200 de ani mai mult decât orice investiție în imobiliare sau acțiuni la purtător.

Acest popor are forța si prospețimea necesară să creeze mesaje vizionare.

Aceste mesaje sunt cele mai sigure investiții în timp.