marți, 27 ianuarie 2015
Am primit pe e-mail acest material
Banditul! I-a lăsat și pe secui fără păduri!
Portretul unui escroc: Verestoy Attila – Groful defrişărilor
Verestoy Attila conduce detaşat în topul veteranilor din Parlament. Reales, în 2012, într-un colegiu din Harghita, Verestoy se află la al şaptelea mandat de senator. Putred de bogat, cunoscut sub poreclele de„Drujba lui Dumnezeu”, Groful defrişării pădurilor” sau “Kerestoy” pentru modul diabolic încare a devalizat pădurile din Harghita şi Covasna, udemeristul a reuşit să obţină de-a lungul anilor o avere uriaşă estimată, la finele anului trecut, la aproximativ 75 de milioane de euro. De altfel, în ultimii 15 ani, Verestoy se află mai mereu în topurile celor mai bogaţi politicieni. Considerat eminenţa cenuşie a UDMR, caracterizat de o duplicitate şi o ipocrizie crasă, dominat de un tupeu fără limite, acesta a reuşit să controleze toate conducerile UDMR, bucurându-se astfel de imunitate parlamentară şi protecţie politică la cel mai înalt nivel. Verestoy este cunoscut ca un personaj controversat, chiar diabolic care se pliază perfect pe proverbul “tace şi face”, profitând, de altfel, din plin de relaţiile pe care le deţine la vârful politicii. Jucând mereu la mai multe capete politice, Verestoy a reuşit să scape, de fiecare dată, prin ochiurile suspect de largi, în cazul său, al „năvodului justiţiei postdecembriste” care a preferat şi preferă, la comandă politică, să prindă doar anumiţi „peşti mari”. Interesant este faptul că udemeriştii, aflaţi la guvernare în mai toate ecuaţiile politice posibile, au vizat deschis Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Cunoscătorii ştiu de ce. Iar Verestoy, implicat direct, cu atât mai mult!
De la politică la afaceri şi retur. Începute in 1991, la un an dupa intrarea sa în politica, afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii largi precum industria prelucrării lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicaţii, transporturi, mass-media, investiţii financiare etc. El şi-a administrat singur toate afacerile până când legea i-a interzis explicit acest lucru şi calitatea de senator a devenit incompatibilă cu aceea de administrator al unei firme. Ulterior, aprope toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de către sotia şi fiul sau (Attila Verestoy jr.). Mai trebuia amintit din start faptul că senatorul Verestoy s-a specializat camembru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o funcţie extrem de importantă pentru cei care stiu că informaţia înseamnă enorm in politică şi afaceri. A deţinut totodată şi funcţii importnate în Biroul Permanent al Senatului.
Ajuns senator, Verestoy a debutat în afaceri împreună cu cumnatul sau Ferenczy Karoly, cu care a fondat firma “Ivo” SRL la Odorheiu-Secuiesc. Primele afaceri profitabile ale lui Attila Verestoy au fost făcute cu cherestea dar până la afacerile cu lemn Attila şi-a făcut mâna şi cu alte “mizilicuri”. În 1993 a intrat în afaceri cu produse agricole, fondând firma “Hellas Primex” SRL la Bucureşti, dar nu a făcut mare brânză cu “Hellas”. Ulterior, în 1994, a fondat o altă societate “Vand P Invest” Bucureşti, care se ocupa de consultanţă şi management în afaceri. A reuşit să obţină administrarea fabricii de mobila “Famos” din Odorheiu-Secuiesc, unde deţinea controlul politic şi a mai înfiinţat imediat, împreuna cu nelipsitul cumnatel, Ferenczy Karoly, la Odorhei, o firma “Metwooplast-Sat” SRL, orientată clar spre afacerile cu cherestea. Potrivit presei centrale, o afacere de la începutul anului 2005 a atras însă atenţia procurorilor DNA, cea prin care sindicatul de laPoşta Română cumpăra tichete de masă de la compania senatorului, Hungastro (vândută ulterior concernului francez Accor), banii provenind de la Poştă în baza unui contract fictiv. Tranzacţiile dintre sindicat, compania Poşta Română şi Hungastro, de ordinul zecilor de miliarde de lei lunar, au fost suspectate de evaziune fiscală.
Celebru pentru defrişările de păduri şi afacerile cu cherestea. Senatorul UDMR este celebru pentru afacerile cu cherestea, însă a investit şi la bursă, obţinând astfel venituri nete de milioane de euro. La mijocul anilor 1990, numele său a fost legat de exploatarea pădurilor din Harghita şi Covasna. De altfel, implicarea senatorului UDMR în defrişările masive din mai multe judeţe din ţară, face obiectul unui stufos dosar la care procurorii DNA lucrează, din păcate, de prea multă vreme. Procurorii verifică modul în care au fost tăiate păduri întregi din judeţele Harghita şi Covasna, în timpul guvernării PSD din perioada 2000 – 2004, dar si implicarea lui Verestoy în defrişările care au avut loc, în anii următori, în alte judeţe ale ţării precum Bacău, Neamţ, Suceava sau Botoşani. Este vorba despre afaceri cu multe zerouri în coadă derulate prin patru firme, aflate pe numele cumnatului lui Attila Verestoy, Ferenczy Karoly. În dosar pe lângă numele senatorului UDMR, mai apar şi alte nume grele printre care cel al lui Hrebenciuc, Vanghelie şi fostul senator PSD, Cătălin Voicu.Traficul de influenţă pentru muşamalizarea unor anchete şi dosare au atins cele mai înalte paliere politice. Vom vedea, însă, dacă procurorii DNA vor reuşi să îl trimită pe Verestoy acolo unde îi este locul: în faţa instanţei! Mare luptător pentru drepturile minorităţilor maghiare, Verestoy, a tuns mii de hectare de păduri. Cu protecţie politică. Cu un tupeu biling, defrişatorul udemerist de păduri continuă să susţină, în dispreţul legii şi al realităţii, că el a respectat legea. De altfel, prin 2010, şeful Administraţiei Bazinale Mureş, Teodor Giurgea, îl acuza pe senatorul Verestoy Attila că este „vinovatul numărul unu de despăduriri” în judeţul Harghita, apreciind că, din cauza acestora, au fost probleme mari în zonă, la inundaţiile din primăvara acelui an şi nu numai. „Din cauza acestor despăduriri masive care s-au făcut am avut probleme extraordinar de mari”, se plângea Giurgea. Dar, în ciuda acestor acuzaţii, udemeristul şi gaşca din jurul său au continuat să defrişeze pădurile României.
Cel mai bogat senator. Senatorul Verestoy deţine 13 milioane de titluri FP, evaluate la aproximativ 7 milioane de lei, în comparaţie cu cele 41,2 milioane de acţiuni pe care le avea la începutul lunii noiembrie a anului trecut, conform declaraţiei de avere publicate pe site-ul Senatului. Valoarea totală a portofoliului pe care Verestoy Attila îl deţine pe BVB se ridică la 35,3 milioane de lei. Printre altele, senatorul are acţiuni la toate cele cinci societăţi de investiţii financiare, precum şi la Transgaz şi Banca Transilvania. De asemenea, Verestoy are plasamente de milioane de euro în societăţi străine, cum ar fi cel de 1,5 milioane de euro în compania elveţiană Eurorailway Holding sau în diverse companii din Ungaria. Conform declaraţiei de avere din 2012, senatorul Verestoy mai deţine, împreună cu soţia, şase terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Harghita, şapte imobile – dintre care patru în Capitală, două în Harghita şi unul în Ilfov, două automobile, bijuterii în valoare de 58.000 de euro şi tablouri de 25.000 de euro, aproape 10 milioane de euro în conturi şi alte câteva milioane de euro şi de lei în acţiuni la societăţi închise, 40.000.000 de forinţi în bănci şi, împreună cu soţia, un portofoliu de peste 32.000.000 de milioane de lei în acţiuni la societăţi listate pe bursă.
Tun de 10 milioane de euro dat la Bursă. În doar 19 minute! Senatorul UDMR, Attila Verestoy, ar fi câştigat la Bursă 10 milioane de euro în numai 19 minute în şedinţa de tranzacţionare de pe 28.03.2006. Udemeristul este acuzat ca i-ar fi castigat ilegal, “la pont”. Preşedintele BVB ar fi trebuit să opreasca acea tranzacţionare deoarece în Parlament se vota legea SIF-urilor ce influenţa în mod direct tranzacţionarea, iar Verestoy, ca senator, ar fi profitat de acest lucru cunoscand varianta finală a legii ce urma să fie adoptată. Astfel, Verestoy s-a folosit de informaţiile obţinute prin natura funcţiei, a vândut când titlurile se tranzacţionau la un preţ bun si a cumpărat dupa ce acestea au scăzut cu 9%, scădere datorată legii adoptate în Parlament. Cu un tupeu fantastic, udemeristul a declarat că el tranzacţionează zilnic astfel de titluri, că informaţiile erau publice, ba mai mult, el nici măcar nu a participat la votul din Parlament. În ciuda acestor declaraţii, mai mulţi analişti bursieri au precizat că şedinţa de tranzacţionare trebuia suspendată, fiind mai mult decât evident, conflictul de interese în cazul Verestoy. Ba mai mult, în ţări europene precum Franţa, Spania şi Italia, cei care devin parlamentari trebuie să-şi vândă acţiunile neavând dreaptul să mai joace pe Bursa. Sunt de notoerietate cazurile fostului premier francez, Baladure, si cel al magnatului italian, Silvio Berlusconi, care şi-a vândut Mediasetul cu 4 miliarrde de euro în momentul în care a intrat în Parlamentul italian.
Miliarde la minut cu acţiunile Rompetrol. În aprilie 2004 senatorul Attila Verestoy s-a numărat printre protagoniştii ingenioasei speculaţii pe piaţa de capital cu acţiunile Rompetrol (RRC),alături de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan Voiculescu), Sorin Roşca Stănescu, Călin Popescu Tăriceanu şi alţii. Declanşată pe 7 aprilie 2004,tranzacţia cu acţiuni Rompetrol a adus protagoniştilor, în doar câteva minute, câştiguri de zeci şi sute de miliarde de lei. De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a cumpărat într-un minut (între orele 10:09 -10:10) un miliard de acţiuni la preţul de 116 lei bucata, şi după şapte minute a vândut 550 milioane acţiuni cu preţuri cuprinse între 250 şi 300 lei bucata, obţinand un profit de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu. Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni). Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital”.
Viaţă de nabab. Attila Verestoy duce o adevărată viaţă de nabab. Domeniul său din judeţul Ilfov, construit pe malul lacului Snagov, se întinde pe circa 13.000 de metri pătraţi, iar vila arată ca ieşită din filmele SF. Cu multe milioane de euro în conturi, Attila Verestoy îşi permite să cheltuie averi pe confortul propriu. Pe malul lacului Snagov, Verestoy şi-a ridicat o adevărată fortăreaţă. Din moment ce are ieşire la lac, Verestoy nu putea să nu-şi construiască şi un ponton, care poate adăposti două bărci. De la intrarea principală şi până la vilă sunt 100 de metri.
Ce face Justiţia? Este aparent inexplicabil modul în care organelle de anchetă se bâlbâie în cazul dosarelor care îl vizează pe Attila Verestoy. Pârghiile politice create de acesta, cu ramificaţii la vârful tuturor centrelor de putere, politice sau non-politice, i-au oferit acestuia protecţia la care visează orice „escroc” de talia lui Verestoy. Cu toate acestea, banii, protecţia politică şi influenţa senatorului udemerist nu ar trebui să reprezinte o piedică în calea unei Justiţii ce se pretinde independentă şi imună la influenţa decidenţilor zilei. Bătaia de joc la adresa României nu poate continua la nesfârşit!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Victor Rebengiuc în ,,Tatăl,,
Luni, 4 noiembrie 2024, în cancelaria școlii fiind, am mărturisit colegelor mele, cu o satisfacție triumfătoare, că am fost la teatru. Înde...
-
Aflată în fața unei provocări, mai mult decât în fața uni referat, ce trebuie să fie bine/corect conceput pentru a obține o notă/califica...
-
Panaite Elena Mona Experimente ale Modernității Anul I Cap I. Circumstanțe istorice și legale Preoc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu