vineri, 11 decembrie 2015

Asociatia "Torta"
loc. Deva,
Hunedoara
CIF: 22371891
tel:
elenapanaite30@yahoo.com , parlamentulstrazii@yahoo.ro
facebook: Parlamenutul Strazii




PROPUNERI PENTRU REFORMAREA TARII:


     1. Politica nu este o meserie.
     2. Introducerea votului obligatoriu.
     3. Alegerea primarilor, presedintilor de CJ si presedintelui Romaniei in doua tururi de scrutin.
     4. Alegerile se considera castigate la obtinerea a minim 50% + 1 din voturile valabil
          exprimate.
     5. Interzicerea depunerii candidaturii la orice functie publica in stat, obtinuta prin vot, tuturor
          acelora care sunt condamnati cu detentia chiar daca hotararea judecatoreasca nu este
          definitiva.
     6. Candidatii independenti castiga alegerile daca obtin 1/4 din voturile valabil exprimate in circumscriptie.

     7. Parlament cu 300 membrii (deputati + senatori; sau doar deputati).
     8. Doar 2 mandate pentru orice functie obtinuta prin vot (consilier local, consilier judetean, primar, presedinte consiliu judetean, deputat/senator, presedinte Romania, avocatul poporulu).
     9. Eliminarea imunitatii parlamentarilor. Doar presedintele Romaniei sa beneficieze de imunitate.
    10. Alegerea avocatului poporului prin vot direct si national odata cu alegerile pentru Parlament.
    11. Intarirea autoritatii prezidentiale prin posibilitatea demiterii guvernului, fara consultarea Parlamentului, in luna ianuarie, daca acesta nu isi respecta obligatiile asumate in Parlament pe proiectul anual de guvernare/sau proiectul de buget. (ex. Guvernul isi asuma o crestere economica de 3% si are crestere 1% si isi asuma cheltuirea a x lei si cheltuie X+Y)
    12. Garantarea dreptului la sanatate pentru orice cetatean (indiferent daca are sau nu asigurare).
     13. Eliminarea descriminarii pozitive pentru orice tip de minoritate cu scopul de a respecta litera si spiritul Constitutiei care afirma ca toti cetatenii sunt egali (oferirea de drepturi speciale oricaror tipuri de minoritati creaza premizele formarii unor mase de cetateni dispuse sa-si negocieze sustinerea politica in alegeri).
     14. La terminarea unui mandat public sa se faca un raport de predare -primire a gestiunii si a tuturor documentelor, publicarea in Monitorul Oficial a accestora.
    15. La exploatare resurselor naturale ale Romaniei sa poata participa doar persoane juridice cu un capital de minim 51% romanesc.
    16. Salariul unui deputat egal cu salariul unui profesor universitar.
    17. Deputatii si senatorii nu trebuie sa aiba masina de srviciu, sofer sau locuinta de serviciu.
    18. Salariile in institutii precum BNR, CNADR, CNA....etc ( institutii publice...) sa nu depaseasca salariul Presedintelui Romaniei si fara alte bonificatii.
   19. Diferenta de salariu dintre Presedintele Romaniei si salariul minim pe economie sa fie de 1 la 5.
  20. Asumarea raspunderii judecatoresti de catre magistrati astfel: la 3 decizii eronate (infirmate de instanta ierarhic superioara) per an se pierde postul de judecator.
  21. Pierderea pensiei speciale pentru functia de Deputat, senator, primar, politist, judecator....etc daca in timpul mandatului/serviciului persoana a fost prinsa si condamnata pentru cauze penale si sa primeasca doar o pensie sociala.
  22. Orice societate comerciala care are minim 3 angajati trebuie sa aiba sindicat afiliat la una din confederatiile nationale sindicale.
  23. Definirea concurentei neloiale in domeniul sanatatii in materie de munca astfel: daca lucrezi la stat cu norma intreaga nu poti sa lucrezi si in particular cu aceeasi norma pe acelasi gen de activitate. ( se preintampina suprasolicitarea fizica-psihica a angajatului si posibilitatea acestuia de a fura pacientii din sistemul de stat orientandu-i spre privat)
  24. Culpa medicala duce la ridicarea dreptului de libera practica in sistemul sanitar din Romania.
  25. Solutionarea dosarului Revolutiei si Condamnarea comunismului prin lege.
  26. Alba -Iulia declarata capitala a Romaniei, concomitent cu Bucurestiul , pentru o zi, de 1 decembrie.
 27. Protejarea padurilor prin interzicerea exportului de material lemnos pentru 25 de ani. Se vor putea exporta doar produse finite din lemn ,prin produse finite NU se intelege scandura geluita.
 28. Revizuirea dosarelor cu retrocedari ilegale: in Transilvania s-au facut multiple ilegalitati. Cei gasiti vinovati de declaratii mincinoase in fata instantei sa primeasca maximul de pedeapsa plus un spor de 30 de zile munca in folosul comunitatii pe care a prejudiciat-o, respectiv maturarea strazilor si plantatrea de copaci ( vezi cazul Nades)
 29. Nici un jandarm roman nu arte dreptrul legal sa protejeze societati comerciale aflate in conflict verbal ( proteste) cu cetatenii Romaniei.
30. Confiscarea averilor nejustificate peste 100.000 euro.
31. Judecatorii, procurorii si politistii nu vor sta mai mult de 4 ani intr-o localitate pentru a evita formarea gastilor de interese. Localitatea unde se va produce transferul trebuie sa fie la cel putin 250 km distanta.
 32. Introducerea in scoli a educatiei sanitare in loc de educatie sexuala, studierea istoriei comparate a religiilor in loc de religie, introducerea eticii si moralei ca materie, studirea obtionala a artelor teatrale si imbunatatirea manualului/programei de istorie a Romaniei, marirea numarului de ore de educatie fizica, muzica si pictura si la licee introducerea unei materii obligatorii de predare a tehnicilor de: prim ajutor si supravietuire in caz de incendiu, accident sau agresiune externa, pe parcursul a 14 zile calendaristice.


Elena Panaite
Presedinte Asociatia "Torta"

luni, 12 octombrie 2015

Model actiune instanta pentru declararea tardiva a nasterii

Pentru promovarea unei actiuni avand ca obiect inregistrare tardivaa  nastere sunt necesare urmatoarele:
-cerere de chemare in judecata in 3 exemplare
-certificat medical constator al nasterii in 3 exemplare
-alte acte in 3 exemplare (CI mama, etc)
-expertiza medico legala la IML Bucuresti,
-Declaratii martori care vor fi audiati de instanta

 Dupa pronuntarea hotararii in sensul admiterii acesteia si dupa expirarea termenului de 30 zile de la data comunicarii (fond) sau de la data pronuntartii hotararii (recurs), este necesara legalizarea hotararii. Taxa de timbru-legalizare este de 50 lei/1 exemplar potrivit art.9 lit.l din O.U.G.80/2013

MODEL  ACTIUNE

Catre  Judecatoria
Domnule Presedinte

Subscrisa ................................................
 in contradictoriu cu
Primaria ..................................................,
 formulez
CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA
prin care solicitam inregistrarea in registrul de nascuti  pe anul ...... a lui................................., nascut la data de ................... la Maternitatea ........., avand ca mama pe .............................., nascuta la data de ....................., Bucuresti, fiica lui .............................., cu domiciliul in........................................................................si eliberarea certificatului de nastere, cu cheltuieli de judecata.
In fapt:
In data de............, la maternitatea.................., numita .........................., nascuta la data de........................, in.................., fiica lui...............si............................, cu domiciliul in...................................................................................., a nascut un/o.................., potrivit certificatului medical constatator al nascutului viu nr........... din..........
Datorita situatiei materiale precare si conditiei sale sociale, aceasta fiind de origine rroma, numita .................................... nu a inregistrat nasterea in registrul de stare civila
In prezent, numitul ................................ invata la o scoala din ......................, insa datorita faptului ca nu dispune de act de nastere, aesta nu poate fi inregistrat in catalog. Precizam ca mama sa nu cunoaste carte si nu dispune de posibilitati materiale pentru promovarea unei astfel de cereri de chemare in judecata.
In drept:
Cererea noastra se intemeiaza pe dispozitiile prevazute de art.16 din Legea 119/1996, republicata:,, Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului’’, precum si art.18 din Legea 119/1996, republicata:,,1) Când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere.
(2) Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecţie specială a copilului. Cererea se soluţionează potrivit dispoziţiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură civilă’’.

Probe: expertiza medico legala, acte, martori.

Subscrisa........................................
data .............................................
Domnului Presedinte al Judecatoriei Cornetu



miercuri, 5 august 2015

Buna dimineata, Romania!
Cred ca nu avem elite (culturale), cu simt civic, care sa preia initiativa de remodelare a constiintei colective a poporului nostru.
Pacat.
Imi amintesc de dna Doina Cornea.......oriunde ati fi stimata doamna,...... va multumesc.

marți, 12 mai 2015

Ganduri II


Desi se straduie din rasputeri si cei din vechiul PNL si cei din fostul PDL sa puna batista pe tambal in cazul declaratiilor lui Atanasiu, eu cred ca scandalul este deabia la inceput. Daca n-am fi siguri ca Tase are un IQ din 2 cifre, mai ca l-am banui de blat cu Basescu. De ce? Pentru ca, din toata aceasta hazna, care releva totusi o stare de spirit la nivelul intregului PNL, adevaratul castigator poate fi Basescu iar cel care are de piedut cel mai mult este Blaga. Sa fim mai expliciti...
Blaga a fost unul dintre artizanii acestei fuziuni. Multi din membrii PDL-ului au "mers" pe mana lui Blaga si au facut concesii celor din PNL pentru a merge mai departe cu fuziunea. In acest moment Blaga este pus intr-o situatie extrem de ingrata si jenanta: pe de o parte sunt declaratiile lui Tase care spun ca PNL-ul a tras o teapa PDL-ului, indiferent ce zic trompetele PNL-iste cum ca au fost scoase din context (apropos, cand il faci pe unul jigodie, indiferent in ce context, tot jigodie ramane facut!) iar pe de alta parte este nevoia de a-si mentine credibilitatea in randul fostilor PDL-isti, care se vad si tepuiti, dar si expusi in public. Cam cum e si cu pitipoancele si Facebook-ul... Dupa ce ca fac tot felul de nefacute, se mai gaseste si cate un cocalar care le pune pe net, sa le "vaza" toata lumea si "sa se raza de ele"...Faptul ca Blaga, aparent a cedat in fata lacrimilor de crocodil PNL-iste nu convinge pe nimeni si, in niciun caz, pe fostii PDL-isti.
Aici mai trebuie amintit ca un membru PMP a inregistrat marca PDL.
Ce ar fi daca, in aceasta conjunctura Traian Basescu, cu trei membrii ar infiinta PDL-ul pe "stil vechi" ? Pai, eu cred ca majoritata pdl-istilor din noul PNL, ar trece cu arme si bagaje in noul PDL. De ce? Simplu, pentru ca Basescu, ca lider, le poata garanta accesul la politica "mare". Cu sigla si numele PDL, avandu-l pe Basescu in frunte, ca-n zilele bune de altadata, PDL-isti se pot gandi la un 10-12 %, fara probleme. Asta ar insemna ca, relativ, ar lua mai mult decat daca ar fi in noul PNL. Plus ca, in aceste conditii, ar face ceea ce stiu ei si Basescu cel mai bine: sa fie un patid balama, care sa participe si sa se infrupte din orice fel de guvernare. Daca ne uitam in urma, vedem ca PD-ul cu 10-12% a facut guverne, au rasturnat guverne si , in general, i-a mers foarte bine! De ce nu ar incerca sa faca din nou acelasi lucru?
Pe de alta parte, afirmatia lui Tase cum ca, chiar daca pleaca astia din PDL, el ramane cu 45 % arata cat e de papagal si ca se pare ca l-am laudat cum ca ar avea un IQ din 2 cifre. Cred ca sunt 2 cifre... da' sunt mici. Lasat din mana de Iohannis si cu plecari masive si destructurari de organizatii, PNL-ul lui Tase si Gorghiu (care sunt orice, numai lideri carismatici nu!) se va duce extrem de rapid la un maximum de 10%, cam cat avea inainte de alianta DA. Ramane de vazut ce ar putea sa faca Blaga: sa se duca inapoi la Basescu sau sa ramana cu Tase si Gorghiu ?!! Eu, personal cred ca singura lui optiune va fi sa se intoarca la Basescu, pentru ca, astilalti doi cu siguranta il vor trage pe dreapta cand nu vor mai avea nevoie de el!

luni, 27 aprilie 2015

incotro?!

La peste 100 de zile de mandat, se pare ca dl. Johannis, presedinte al romanilor, constient sau nu, a "resetat" viata politica. Din nefericire, actorii politici (partidele) nu au constientizat aceasta stare. Sa fim mai expliciti.
Pe timpul fostului presedinte Basescu, partidele s-au impartit in doua tabere: "basisti" si "anti-basisti". Nu a mai contat doctrina, orientare politica, electorat reprezentativ, nimic... La randul lui si electoratul s-a polarizat tot in doua, sustinatori sau contestatari ai lui Basescu. Niciun partid nu a mai venit cu un program politic coerent, nu a mai actionat in conformitate cu doctrina declarata, nu a mai reprezentat in niciun fel electoratul traditional. In numele luptei anti-basiste am vazut aliante doctrinare relativ nefiresti, care nu au reusit sa aduca nicio contributie consistenta vietii politice. In aceste conditii, s-a observat o reducere drastica a temelor abordate in discursul oamenilor politici, practic acestea reducandu-se la doua, argumente in favoarea sustinerii politicii lui Basescu sau dimpotriva, a contestarii ei. Acest lucru a generat aparitia in spatiul public a unor politicieni total lipsiti de consistenta dar "tari in clont", oameni fara idei si fara vreo urma de viziune dar cu un debit verbal consistent, cizelat prin mahalalele marilor orase. Dezbaterea politica a degenerat intr-o porcaiala mediatizata, in care la ordinea zilei era sintagma "ba p'a ma-tii !" In majoritatea ei, mass-media s-a acordat vremurilor asa ca au aparut si acolo asa-zisi "jurnalisti" care au facut cariera doar in functie de cat de spurcati erau la limba (sau la pix), in a umple de laturi partea adversa.
Activitatea lui Johannis de pana acum (adica lipsa implicarii in viata politica) a pus partidele intr-o ipostaza inedita: nu mai pot fi pro sau anti prezidentiale pantru nu mai exista subiet de discutie pe aceasta tema. In mod normal, partidele ar fi trebuit sa se intoarca la doctrine si la electoratul traditional si sa genereze teme politice bazate pe aceste coordonate.
Cu mare tristete, constatam ca personajele politice nu au sesizat momentul si ca nu sunt in stare sa se adapteze noului context.
PSD-ul, mai "orientat" dar si cu "sula'n coaste", a generat idei politice, dar care nu sunt reprezentative pentru social-democratie. Avand in vedere ca partea adversa lipseste cu desavarsire din peisaj, acest lucru poate fi scuzabil pana la un anumit punct numai ca, e total nefiresc ca un partid de stanga sa faca si politici de dreapta si de stanga, sa reprezinte si electoratul traditional dar si pe cel "arondat" ideilor si politicilor de dreapta.
Cu adevarat nefericita este pozitia PNL-ului. Se pare ca e "incremenit in proiect"...E ancorat in paradigma Basescu... Se vrea si se crede partidul prezidential si astfel asteapta "sa-i curga lapte si miere", numai ca nimeni nu-l baga in sema! Nu e in stare sa creeze nicio tema politica, nimic legat de electoratul pe care pretinde ca-l reprezinta. Blaga isi vede de ale lui si isi consolideaza pozitia in cadrul partidului iar madam Gorghiu si trupa din vechiul PNL nu-s in stare sa vina in spatiul public cu nimic mai mult decat cu reactii la pozitiile si atitudile PSD-ului. Extem de putin ! Evident ca, in aceste conditii, Ponta si camarila "zburda" nestanjeniti de la stanga la dreapta ... si inapoi la stanga, mai aghezmuiesc si cu putin patriotism si cu apartenenta la structurile europene si euro-atlantice, mai plagiaza si pe Basescu cu "stalpu' intereselor americane" din zona, si asta pentru ca nu e nimeni care sa-i traga de urechi si sa-i puna la locul lor. Gorghiu se pare ca reprezinta noul val de politruci, mai incompetenti si mai lipsiti de continut ca cei din generatia precedenta dar mult mai rapace si dispusi sa parvina prin orice mijloace.
Daca Blaga si Gorghiu nu vor fi in stare, in scurt timp, sa se acordeze vremurilor si sa vina cu idei politice consistente, care sa relanseze PNL-ul in dezbaterea politica, sa reprezinte cu adevarat ideile si electoratul de dreapta, PNL-ul va intra intr-o desuetitudine care va determina reducerea lui pana la un partid de mana a doua, care nu va mai conta cu adevarat. Va fi cel mult un partid "balama" care va face si desface majoritati pentru a prinde o ciosvarta la masa guvernarii.
Ceea ce putem remarca este faptul ca, in acest moment, PNL-ul are o criza majora prin lipsa unor lideri adevarati, consistenti si care sa fie in stare sa relanseze lupta politica cu stanga si sa fie port-drapelul intereselor electoratului de dreapta.
...  o fi oare Basescu liderul providential pentru PNL ?!!

marți, 31 martie 2015

Ganduri

Luni si marti au fost doua zile speciale.
Am plecat din Bucuresti spre Deva. Calatoria a fost usoara. Desi nu am mers tot drumul pe autostrada (portiunea  de autostrada Pitesti-Sibiu nu s-a construit inca :(   :)  ), aveam senzatia  ca Romania s-a transformat. ..... da, intradevar,......in ce masura?
Am ajuns "acasa" , nu vizitasem orasul de ceva vreme. Am cautat vechi prietene, am privit oamenii indelung....vroiam sa recunosc cat mai multe persoane......si ceva parca nu era asa cum trebuie.
Am gasit o lume scindata. Marea majoritate traiesc cu mirajul faptului ca si-au "aranjat" in casa. Unii, foarte putini ca procentaj din populatia orasului si-au creat o lume de lux (lux exorbitant dar nevandabil, fara o valoare reala in piata pentru ca nimeni nu ar plati banii cheltuiti pentru achizitionarea/construirea vreunui acaret, scos la mezat).
Deci ce lipsea "tarii mele"?
Nu stiam.
Apoi mi-am dorit sa cumpar cateva cadouri pentru prietenele mele. Surpriza......nu am gasit ceea ce in orice magazin mai rasarit, dintrun oras mai mare, as fi gasit.
Si totusi de ce? In urma cu 7 - 8 ani as fi gasit atatea lucruri..... Ce am gasit insa: magazine second hand, multe asemenea magazine. Orasul meu s-a transformat, oamenii sunt posomorati, prafuiti si plafonati.
De ce?
Poate pentru ca nu mai sunt fabrici,  poate pentru ca nu mai sunt firme de inchis pentru a se vinde pe nimic, poate pentru ca autostrada s-a construit deja si cine a facut un ban cu ocazia constririi acesteia....gata la facut si s-au cheltuit, poate  pentru ca ....  nici nu mai conteaza.
Mi-am amintit de Fabrica de Matase, oare mai exista?
Nimeni, absolut nimeni nu s-a gandit in acesti 25 de ani de libertate sa invete oamenii sa ceara locuri de munca, investitii in industrie....etc. Si oamenii, aia multi, saraci si tristi si-au folosit corect puterea votului?
Ce parere aveti: Lucian Ionescu, Carmen Gergely, Ianos Ionel, Lidunka Vratislav, Ortenzia Bulzan, Obrejan Bogdan Manuel, Selaru Dorina Virginia Vochitoiu Livia Botici

sâmbătă, 21 martie 2015

ganduri.....si iar ganduri I

Evenimentele desfasurate in ultima saptamana au confirmat ipoteza prin care spuneam ca, unul din scopurile principale ale arestarii lui Vanghelie il reprezinta compromiterea cuplul Udrea-Basescu. Al doilea, ar fi crearea posibilitatii de a socoate pe piata unele documente extrem de compromitatoare la adresa lui Ponta.

Trebuie remarcat ca, arestarea lui Vanghelie a mai produs un efect "pervers": dintr-o data, partidul initiat de Geoana a devenit frecventabil, cel putin in acceptiunea unor psd-isti. "Plecarea" lui Vanghelie si extrem de probabil lipsa lui mai indelungata (posibil intre 7si 12 ani) a creat premisele ca, o parte dintre psd-istii nemultumiti de Ponta, dar si toti cei care vor sa ramana in sferele puterii sa se poata indrepta spre Geoana. Aceasta posibilitate a fost confirmata de reactia lui Ponta, care s-a materializat prin atacurile lansate la adresa lui Geoana de Hrebenciuc si altii, care il acuza de matrapazlacuri in finantarea campaniei electorale din 2009. Eu nu cred ca aceste acuzatii vor avea vreun efect, ceea ce ar confirma faptul ca Geoana "a fost desemnat" ca bazin de acumulare pentru frustratii si, evident, fripturistii din PSD.

Un alt eveniment important care ar reconfigura total spatiul politic va fi arestarea lui Sova, domnul Goe al zilelor noastre, baiatu' lu' mamitica,  arestare care, cred eu, va avea loc saptamana viitoare. Cel mai probabil va avea loc urmatorul scenariu: arestarea lui Sova, cu tot circul mediatic cu care ne-am obisnuit, tinerea lui la beci vreo saptamana dupa care, scoaterea pe piata a "dezvaluirilor" facute de Sova in fata procurorilor. Pentru savoare, e posibil ca, aici sa fie adaugate si "picanteriile" obtinute de la Vanghelie. Astfel opinia publica va fi pregatita pentru un eveniument major in viata publica romaneasca, dar si europeana si anume, punerea sub acuzatie a unui prim-ministru in functie. In acest caz Ponta va fi nevoit sa-si prezinte demisia.
Demisia lui Ponta va duce automat la mari convulsii in PSD. Daca nu se va reusi debarcarea lui imediata, probabil ca PSD se va sparge. Cu siguranta, cel putin oportunistii se vor reorienta spre gruparea lui Geoana.

Daca Ponta nu ar fi atat de imbecil, ar fi facut un congres PSD exact in zilele astea si ar fi cedat sefie PSD-ului lui Maior sau, de ce nu, chiar si Rovanei Plumb, urmand ca, prin aceasta mutare sa salveze PSD-ul in forma lui actuala. In acest fel PSD,  cel putin, ar fi putut ramane in prima linie, putand avea o oarecare influenta la formarea unui nou guvern.

Dar Ponta confirma ca e un nesimtit egoist si narcisist care prefera sa sacrifice un partid intreg doar pentru a incerca sa-si salveze cariera politica, cariera care oricum s-a terminat in momentul in care si-a depus candidatura la prezidentialele din 2014. Putea sa o incheie in mod onorabil, printr-o retragere in linia a doua, urmand ca sa astepte oportunitatea de a reveni in prim-plan. Pe de alta parte, ca sa fim cinstiti, cred ca si partidul isi merita soarta pentru ca, nu a facut decat sa-i tina isonul "micului Titulescu", fara a avea nicio reactie consistenta la toate derapajele lui Ponta. Singurul care a avut ceva de spus, si aici ma refer la domnul Catalin Ivan, cu acceptul complice al partidului, a fost mazilit. Oricum, discursul domnului Ivan s-a dovedit a fi un discurs bun, cu bun simt si realist si cred ca, daca domnul Catalin Ivan va beneficia de sustinerea corespunzatoare, va putea initia un proces de reformare a PSD-ului si a modului de a face politica a PSD-ului.

... asa ca, asteptam cu interes ceea ce se va intampla saptamana viitoare...

joi, 19 martie 2015

Buna seara! Romania



Viata politica din tara noastra a luat o intorsatura ciudata. Practic nu stii DACA unul si doar unul dintre oamenii politici de dupa REVOLUTIE?!/LOVITURA este sau a fost CINSTIT.
Probabil ideea de cinstit nu mai are aceeasi valenta ca ideea de cinstit de acum 50 de ani.
Aroganta, obraznicia, impertinenta au devenit un mod de a trai.
Spre ce ne indreptam?
Nu stiu.
Vreau, insa, sa va propun un joc: hai sa nominalizam fiecare cate 5 persoane pe care le-am considera demne de incredere sa ne conduca viata/tara.
Nu trebuie sa fie cunoscute, importante, vedete de televiziune. Va rog sa scrieti in dreptul fiecarei nominalizari cate ceva despre cel propus.

Multumesc.

duminică, 15 martie 2015

Despre jocul de sah si politica romaneasca a anului 2015

Evolutia situatiei din ultimele zile incepe sa contureze din ce in ce mai clar ipoteza emisa anterior: e o lovitura magistrala pusa la cale de Blaga si executata de DNA. Avand in vedere si mutarile referitoare la Valcov si Sova, incepem sa intrezarim complexitatea planului care il repozitioneaza pe Blaga in balanta puterii si creaza premise tangibile noului PNL de a accede la putere, evident doar sub comanda lui Blaga.
Asfel, pana acum s-au intamplat urmatoarele:

1. Arestarea lui Vanghelie: cu siguranta Vanghelie va "da pe goarna" tot ce stie despre Ponta si PSD, dar si despre Udrea si Basescu. Si, cu siguranta, va povesti si despre aranjamentele facute cu Atanasiu de la PNL. Adevaruri, cel putin stanjenitoare, vor iesi la suprafata despre asazisul "alt mod de a face politica" promovat public de cei de la PNL - fac aici o paranteza si constat ca, chestia cu alt "mod de a face politica", enuntata de Iohannis si preluata de PNL-ul vechi ca si deviza tutelara, nu a tinut mai mult de 2 luni; in momentul de fata pnl-isti, cu Gorghiu, Tase si Petrache, ar face orice fel de politica numa' sa ajunga si ei la cascaval, ca postul prelungit nu prea face bine la stomac. Cat despre Udrea si Basescu, daca Vanghelie incepe sa spune cati bani a dat si ce servicii a prestat, toata credibilitatea matelotului si a sirenei se duce pe apa sambetei.

Din cauza personajului extrem de pitoresc reprezentat de Vanghelie, exista posibilitatea ca scandalul legat de el sa se transforme intr-un cazan plin cu rahat. In acest caz, este interesant sa vedem cine va fi impins sa se balaceasca in cacao, chiar daca are legatura sau nu cu speta in cauza.

2. Implicarea lui Rares Bogdan: lui Rares Bogdan "i s-a aratat pisica". Nu conteaza daca a primit sau nu bani la punga, conteaza doar efectul creeat in randul opiniei publice. Avand in vedere reactia jurnalistului, se pare ca a functionat la maximum si astfel, cea mai importanta goarna a PNL-ului gorghist si a lui Iohanis a fost temperata si, posibil, reorientata. Cred ca o sa vedem o atitudine mai echilibrata in cea ce priveste PNL si PDL-ul. Probabil ca PNL-ul nu va mai fi oastea de cruciati ai sfantului Iohannis iar PDL o adunatura de necurati, care terfelesc nobilele idealuri iohanniste.

3. Mentionarea numelui lui Iohannis: pare a fi primul impins sa se balaceasca in cacao desi, cel putin la o prima vedere, nu are nimic de a face cu acest scandal. Si lui Iohannis i s-a prezentat cam ce ar urma sa se intample daca continua sa sprijine PNL-ul demoazelei Gorghiu in detrimentul PDL-ului lui Blaga.

4. Chemarea lui Valcov la DNA: se ataca,  defapt, temelia de credibilitate a noului Cod Fiscal, arma care ar putea duce la mentinerea la putere a lui Ponta.

5. Cererea de arestarea  a lui Sova: coroborata cu chemerea la DNA a lui Valcov, ne creaza imaginea amplorii atacului efectuat impotriva lui Ponta direct, "pe persoana fizica".

O suma de evenimente intamplate in ultima perioada pot fi interpretate in registrul luptei de putere furibunde din interiorul PSD si care este speculata de adversarii politici, de cei care stiu si fac politica nu de cei care doar se plimba pe la televizor. Redeschiderea dosarelor mineriadelor acum, pare doar o lovitura de imagine data lui Iliescu si a fostilor tovarasi care ar putea constitui un pol de putere si influenta in PSD, in perspectiva alegerilor pentru sefia partidului. In acest fel, statul moral a lui Iliescu a fost compromis si o eventuala regrupare o unor forte in jurul lui nu mai este posibila. Mutarea cu Valcov la DNA ar putea constitui un avertisment extrem de grav aratat aripii pontiste. Temelia mecanismului lor de mentinere la putere ar putea fi afectata serios. Defapt, este o sperietoare pentru intreg PSD-ul. Daca se compromite Codul Fiscal, sansele integului PSD de a se mentine la putere si inclusiv de a obtine rezultate bune la alegerile din 2016 scad dramatic. Asta e o tema de gandire pentru toti liderii psd-isti. Si, nu in cele din urma, cererea de arestare pe numele lui Sova. Atac direc la Ponta. Daca Ponta blocheaza votul va declansa o isterie media contra lui, ceea ce va justifica luarea unor masuri dramatice de catre partid. Daca il da pe Sova pe mana justitie, exista posibilitatea nenula, nu ca Sova sa spuna ce stie ci, sa se justifice aruncarea pe piata a informatiilor care deja se stiu si care l-ar compromite grav pe Ponta. Ceea ce ar duce iarasi la intreprinderea unor actiuni dramatice de salvare a imaginii partidului, a asumarii responsabilitatilor fata de membrii de partid, bla-bla-bla.... etc... adica de mazilire a carlanului Ponta.

Interesant, nu?

vineri, 13 martie 2015

Vanghelie, DNA.......si cine urmeaza?

Pentru a ne face o idee asupra motivelor reale ale arestarii lui Vanghelie, ar trebui sa vedem fiecare actor politic ce ar avea de pierdut sau castigat:

PSD si Victor Ponta

In ciuda celor vehiculate prin media, in special la Realitatea TV (aici vom mai avea ceva de spus despre Rares Bogdan, Gusa si Vanghelie), PSD-ul si Victor Ponta nu au nimic de castigat din acest lucru. Ba, dimpotriva. Ipoteza ca, PSR-ul constituit de Vanghelie si Geoana ar fi motivul pentru care Ponta ar fi orchestrat acest eveniment este total fals. In primul rand, actiunea politica declansata de Vanghelie si Geoana s-a nascut moarta, niciunul neavand carisma de a mobiliza energii semnificative in vederea realizarii noului proiect politic. Din acest punct de vedere, lui Ponta ii convenea cel mai mult sa se astearna un val de tacere asupra intregii initiative si lucrurile sa se dilueze pana la disparitie. In niciun caz nu il vroia pe Vanghelie in luminile rampei, clamand ca e victima opresiunii pontiste.
In al doilea rand, daca Vanghelie si Geoana aveau influenta asupra unui grup semnificativ de parlamentari, impreuna cu PNL-ul nu asteptau constituirea vreunui partid ci tranteau guvernul Ponta imediat.
Mai mult de atat, in ultima perioada, Vanghelie a lansat o serie de masaje directe catre Ponta, afirmand public ca detine anumite informatii extrem de compromitatoare despre Ponta si ca, in caz de nevoie, nu se va sfii sa le devoaleze. Vedem si reactia doamnei Niculescu -Mizil care, spunand ...Victore, Victore..., si-a exprimat si compatimirea pentru cuplul Victor si Daciana. Venind din partea Oanei Mizil,  asta insemna ca nu e ceva legat de politica ci de dedesupturi de budoar.

PNL vechi si Alina Gorghiu (adica Atanasiu si Petrache)

Cei din PNL-ul vechi au mult de pierdut datorita acestei manevre. Dupa cum s-a reflectat si in mass-media, dl Atanasiu a avut o intelegere directa cu Vanghelie, de sustinere reciproca in Consiliul General al Municipiului Bucuresti si au impartit, doar intre ei, posturile de conducere de la RADET si RATB. Cei de la PDL au fost exclusi de la intelegere, ceea ce a produs extrem de multa nemultumire si o reactie vehementa - vezi asazisul scandal cu sediul PNL Bucuresti. Prin eliminarea lui Vanghelie, cei de la PNL sunt total descoperiti si, in acest moment, le este destul de dificil sa-si faca un sistem de aliante in CGMB pentru ca nu mai au cu cine.Tradandu-i pe cei de la PDL, au pierdut nucleul in jurul caruia puteau cristaliza o majoritate convenabila. Initiativa nu la mai apartine, mai ales ca PSD-ul a exclus din partid toti oamenii lui Vanghelie de la CGMB si de la Consiliul Sectorului 5. Trebuie remarcat ca, in lipsa de alteceva, pozitiile din RADET ar asigura singura bruma de finantare pentru membrii PNL-Bucuresti.
In plus, in acest caz exista posibilitatea ca sa se devoaleze public intelegerile facute de Tase si Vanghelie, caz in care s-ar produce o pierdere de imagine serioasapentru PNL-ul vechi si madam Gorghiu si ar deveni o vulnerabilitate pentru Johannis si asa zisul nou mod de a face politica. Ar fi ilustrarea perfecta ca totul nu e decat "harneala"  si ca oamenii lui Iohannis sunt la fel de naraviti la rele ca si toti ceilalti..

Basescu si Udrea

Daca tov. Vanghelie s-ar apuca sa spuna cam ce a facut el pentru Basescu si Udrea in ultima perioada si cam cati bani si resurse a bagat el in campania prezidentiala a doamnei Udrea, cred ca cuplul ex-prezidential s-ar discredita total si s-ar compromite definitiv. Pierderea de imagine ar fi primul si cel mai important pas in reducerea la tacere a celor doi si ar facilita extrem de mult preluarea integrala a puterii de catre noua echipa aleasa.

Realitatea TV si Rares Bogdan

Din cele spuse de Cristoiu, dupa ce s-a suparat pe Realitatea TV si a plecat, a reiesit ca domnii Gusa si Rares Bogdan au beneficit de un anumit fel de finantare din partea lui Vanghelie. Se pare si..........

PDL si Blaga

Par a fi adevaratii  beneficiari ai intregii afaceri.

1. Blaga ii da un sah dur lui Basescu si doamei Udrea prin arestarea unui om de baza care stie dedesupturile murdare ale unei campanii electorale, si nu numai.
2. PDL da o lovitura directa PNL-ului vechi prin lasarea in off-side la CGMB. Prin acest lucru, pe langa piederile directe suferite de PNL, mai are loc si o demonstratie de forta a lui Blaga si o repozitionare a PDL-ului fata de PNL, dupa ce PNL-ul si madam Gorghiu au decretat, cu de la sine putere, ca ei sunt singurii favoriti ai tatucului Johannnis si ca doar lor li se permite orice. Blaga i-a pus la locul lor si le-a demonstrat ca mai au de invata ceva politica si ca, indiferent de talentele publice afisate de PNL-isti, fraiele nu sunt la ei.
3. Blaga il baga in impas pe Ponta pentru ca, in cazul declansari unui conflict "armat" intre Vanghelie si Ponta, Ponta cu siguranta va fi un mare pierzator, prin terfelirea intr-o mocirla geu de imaginat si suportat de catre orice om normal. Acesta va fi o situatie loose-loose pentru Ponta pe care, cred eu, va face tot ce poate pentru a o evita.

Ramane de vazut care va fi mutarea efectuata de Vanghelie si cum vor evolua evenimentele in acest caz. Probabil ca, dl. Vanghelie are destul de multe de povestit despre toti, pentru ca, incepand cu Adrian Nastase si terminand cu Udrea sau Cosmin Gusa, toti l-au folosit pe Vanghelie ca pe o sursa de bani si de putere

marți, 27 ianuarie 2015

Am primit pe e-mail acest material


Banditul! I-a lăsat și pe secui fără păduri!

Portretul unui escroc: Verestoy Attila – Groful defrişărilor

Verestoy Attila conduce detaşat în topul veteranilor din Parlament. Reales, în 2012, într-un colegiu din Harghita, Verestoy se află la al şaptelea mandat de senator. Putred de bogat, cunoscut sub poreclele de„Drujba lui Dumnezeu”, Groful defrişării pădurilor” sau “Kerestoy” pentru modul diabolic încare a devalizat pădurile din Harghita şi Covasna, udemeristul a reuşit să obţină de-a lungul anilor o avere uriaşă estimată, la finele anului trecut, la aproximativ 75 de milioane de euro. De altfel, în ultimii 15 ani, Verestoy se află mai mereu în topurile celor mai bogaţi politicieni. Considerat eminenţa cenuşie a UDMR, caracterizat de o duplicitate şi o ipocrizie crasă, dominat de un tupeu fără limite, acesta a reuşit să controleze toate conducerile UDMR, bucurându-se astfel de imunitate parlamentară şi protecţie politică la cel mai înalt nivel. Verestoy este cunoscut ca un personaj controversat, chiar diabolic care se pliază perfect pe proverbul “tace şi face”, profitând, de altfel, din plin de relaţiile pe care le deţine la vârful politicii. Jucând mereu la mai multe capete politice, Verestoy a reuşit să scape, de fiecare dată, prin ochiurile suspect de largi, în cazul său, al „năvodului justiţiei postdecembriste” care a preferat şi preferă, la comandă politică, să prindă doar anumiţi „peşti mari”. Interesant este faptul că udemeriştii, aflaţi la guvernare în mai toate ecuaţiile politice posibile, au vizat deschis  Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Cunoscătorii ştiu de ce. Iar Verestoy, implicat direct, cu atât mai mult!



De la politică la afaceri şi retur. Începute in 1991, la un an dupa intrarea sa în politica, afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii largi precum industria prelucrării lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicaţii, transporturi, mass-media, investiţii financiare etc. El şi-a administrat singur toate afacerile până când legea i-a interzis explicit acest lucru şi calitatea de senator a devenit incompatibilă cu aceea de administrator al unei firme. Ulterior, aprope toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de către sotia şi fiul sau (Attila Verestoy jr.). Mai trebuia amintit din start faptul că senatorul Verestoy s-a specializat camembru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o funcţie extrem de importantă pentru cei care stiu că informaţia înseamnă enorm in politică şi afaceri. A deţinut totodată şi funcţii importnate în Biroul Permanent al Senatului.
Ajuns senator, Verestoy a debutat în afaceri împreună cu cumnatul sau Ferenczy Karoly, cu care a fondat firma “Ivo” SRL la Odorheiu-Secuiesc. Primele afaceri profitabile ale lui Attila Verestoy au fost făcute cu cherestea dar până la afacerile cu lemn Attila şi-a făcut mâna şi cu alte “mizilicuri”. În 1993 a intrat în afaceri cu produse agricole, fondând firma “Hellas Primex” SRL la Bucureşti, dar nu a făcut mare brânză cu “Hellas”. Ulterior, în 1994, a fondat o altă societate “Vand P Invest” Bucureşti, care se ocupa de consultanţă şi management în afaceri. A reuşit să obţină administrarea fabricii de mobila “Famos” din Odorheiu-Secuiesc, unde deţinea controlul politic şi a mai înfiinţat imediat, împreuna cu nelipsitul cumnatel, Ferenczy Karoly, la Odorhei, o firma “Metwooplast-Sat” SRL, orientată clar spre afacerile cu cherestea. Potrivit presei centrale, o afacere de la începutul anului 2005 a atras însă atenţia procurorilor DNA, cea prin care sindicatul de laPoşta Română cumpăra tichete de masă de la compania senatorului, Hungastro (vândută ulterior concernului francez Accor), banii provenind de la Poştă în baza unui contract fictiv. Tranzacţiile dintre sindicat, compania Poşta Română şi Hungastro, de ordinul zecilor de miliarde de lei lunar, au fost suspectate de evaziune fiscală.
Celebru pentru defrişările de păduri şi afacerile cu cherestea. Senatorul UDMR este celebru pentru afacerile cu cherestea, însă a investit şi la bursă, obţinând astfel venituri nete de milioane de euro. La mijocul anilor 1990, numele său a fost legat de exploatarea pădurilor din Harghita şi Covasna. De altfel, implicarea senatorului UDMR în defrişările masive din mai multe judeţe din ţară, face obiectul unui stufos dosar la care procurorii DNA lucrează, din păcate, de prea multă vreme. Procurorii verifică modul în care au fost tăiate păduri întregi din judeţele Harghita şi Covasna, în timpul guvernării PSD din perioada 2000 – 2004, dar si implicarea lui Verestoy în defrişările care au avut loc, în anii următori, în alte judeţe ale ţării precum Bacău, Neamţ, Suceava sau Botoşani. Este vorba despre afaceri cu multe zerouri în coadă derulate prin patru firme, aflate pe numele cumnatului lui Attila Verestoy, Ferenczy Karoly. În dosar pe lângă numele senatorului UDMR, mai apar şi alte nume grele printre care cel al lui Hrebenciuc, Vanghelie şi fostul senator PSD, Cătălin Voicu.Traficul de influenţă pentru muşamalizarea unor anchete şi dosare au atins cele mai înalte paliere politice. Vom vedea, însă, dacă procurorii DNA vor reuşi să îl trimită pe Verestoy acolo unde îi este locul: în faţa instanţei! Mare luptător pentru drepturile minorităţilor maghiare, Verestoy, a tuns mii de hectare de păduri. Cu protecţie politică. Cu un tupeu biling, defrişatorul udemerist de păduri continuă să susţină, în dispreţul legii şi al realităţii, că el a respectat legea. De altfel, prin 2010, şeful Administraţiei Bazinale Mureş, Teodor Giurgea, îl acuza pe senatorul Verestoy Attila că este „vinovatul numărul unu de despăduriri” în judeţul Harghita, apreciind că, din cauza acestora, au fost probleme mari în zonă, la inundaţiile din primăvara acelui an şi nu numai. „Din cauza acestor despăduriri masive care s-au făcut am avut probleme extraordinar de mari”, se plângea Giurgea. Dar, în ciuda acestor acuzaţii, udemeristul şi gaşca din jurul său au continuat să defrişeze pădurile României.
Cel mai bogat senator. Senatorul Verestoy deţine 13 milioane de titluri FP, evaluate la aproximativ 7 milioane de lei, în comparaţie cu cele 41,2 milioane de acţiuni pe care le avea la începutul lunii noiembrie a anului trecut, conform declaraţiei de avere publicate pe site-ul Senatului. Valoarea totală a portofoliului pe care Verestoy Attila îl deţine pe BVB se ridică la 35,3 milioane de lei. Printre altele, senatorul are acţiuni la toate cele cinci societăţi de investiţii financiare, precum şi la Transgaz şi Banca Transilvania. De asemenea, Verestoy are plasamente de milioane de euro în societăţi străine, cum ar fi cel de 1,5 milioane de euro în compania elveţiană Eurorailway Holding sau în diverse companii din Ungaria. Conform declaraţiei de avere din 2012, senatorul Verestoy mai deţine, împreună cu soţia, şase terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Harghita, şapte imobile – dintre care patru în Capitală, două în Harghita şi unul în Ilfov, două automobile, bijuterii în valoare de 58.000 de euro şi tablouri de 25.000 de euro, aproape 10 milioane de euro în conturi şi alte câteva milioane de euro şi de lei în acţiuni la societăţi închise, 40.000.000 de forinţi în bănci şi, împreună cu soţia, un portofoliu de peste 32.000.000 de milioane de lei în acţiuni la societăţi listate pe bursă.

Tun de 10 milioane de euro dat la Bursă. În doar 19 minute! Senatorul UDMR, Attila Verestoy, ar fi câştigat la Bursă 10 milioane de euro în numai 19 minute în şedinţa de tranzacţionare de pe 28.03.2006. Udemeristul este acuzat ca i-ar fi castigat ilegal, “la pont”. Preşedintele BVB ar fi trebuit să opreasca acea tranzacţionare deoarece în Parlament se vota legea SIF-urilor ce influenţa în mod direct tranzacţionarea, iar Verestoy, ca senator, ar fi profitat de acest lucru cunoscand varianta finală a legii ce urma să fie adoptată. Astfel, Verestoy s-a folosit de informaţiile obţinute prin natura funcţiei, a vândut când titlurile se tranzacţionau la un preţ bun si a cumpărat dupa ce acestea au scăzut cu 9%, scădere datorată legii adoptate în Parlament. Cu un tupeu fantastic, udemeristul a declarat că el tranzacţionează zilnic astfel de titluri, că informaţiile erau publice, ba mai mult, el nici măcar nu a participat la votul din Parlament. În ciuda acestor declaraţii, mai mulţi analişti bursieri au precizat că şedinţa de tranzacţionare trebuia suspendată, fiind mai mult decât evident, conflictul de interese în cazul Verestoy. Ba mai mult, în ţări europene  precum Franţa, Spania şi Italia, cei care devin parlamentari trebuie să-şi vândă acţiunile neavând dreaptul să mai joace pe Bursa. Sunt de notoerietate cazurile fostului premier francez, Baladure, si cel al magnatului italian, Silvio Berlusconi, care şi-a vândut Mediasetul cu 4 miliarrde de euro în momentul în care a intrat în Parlamentul italian.



Miliarde la minut cu acţiunile Rompetrol. În aprilie 2004 senatorul Attila Verestoy s-a numărat printre protagoniştii ingenioasei speculaţii pe piaţa de capital cu acţiunile Rompetrol (RRC),alături de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan Voiculescu), Sorin Roşca Stănescu, Călin Popescu Tăriceanu şi alţii. Declanşată pe 7 aprilie 2004,tranzacţia cu acţiuni Rompetrol a adus protagoniştilor, în doar câteva minute, câştiguri de zeci şi sute de miliarde de lei. De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a cumpărat într-un minut (între orele 10:09 -10:10) un miliard de acţiuni la preţul de 116 lei bucata, şi după şapte minute a vândut 550 milioane acţiuni cu preţuri cuprinse între 250 şi 300 lei bucata, obţinand un profit de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu. Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni). Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital”.
Viaţă de nabab. Attila Verestoy duce o adevărată viaţă de nabab. Domeniul său din judeţul Ilfov, construit pe malul lacului Snagov, se întinde pe circa 13.000 de metri pătraţi, iar vila arată ca ieşită din filmele SF. Cu multe milioane de euro în conturi, Attila Verestoy îşi permite să cheltuie averi pe confortul propriu. Pe malul lacului Snagov, Verestoy şi-a ridicat o adevărată fortăreaţă. Din moment ce are ieşire la lac, Verestoy nu putea să nu-şi construiască şi un ponton, care poate adăposti două bărci. De la intrarea principală şi până la vilă sunt 100 de metri.
Ce face Justiţia? Este aparent inexplicabil modul în care organelle de anchetă se bâlbâie în cazul dosarelor care îl vizează pe Attila Verestoy. Pârghiile politice create de acesta, cu ramificaţii la vârful tuturor centrelor de putere, politice sau non-politice, i-au oferit acestuia protecţia la care visează orice „escroc” de talia lui Verestoy. Cu toate acestea, banii, protecţia politică şi influenţa senatorului udemerist nu ar trebui să reprezinte o piedică în calea unei Justiţii ce se pretinde independentă şi imună la influenţa decidenţilor zilei. Bătaia de joc la adresa României nu poate continua la nesfârşit!
















OPINII DESPRE PARTIDE, POLITICIENI SI DOCTRINE IN IAN. 215

Din nefericire, avem imaginea destul de clara a esecului societatii romanesti de a produce o clasa politica decenta. Dupa cum am mai spus, toti sunt "emanati" de societata romaneasca, cea care i-a creeat si le-a dat girul sa o reprezinte.
Probabil ca perioada de acum este punctul de inflexiune, momentul in care lucrurile trebuie sa se schimbe, pentru ca nu mai putem merge asa.
In primul rand toate partidele ar trebui sa se intorca la doctrina si sa reprezinte electoratul pe care ar trebui sa-l reprezinte. In consecinta ar trebui sa aplice politici de stanga sau de dreapta, in conformitate cu doctrinele proprii. In acest moment toate partidele, indiferent daca clameaza ca sunt de stanga sau de dreapta, nu aplica decat doctrina oportunismului iar, ca reprezentare, nu isi reprezinta decat propriile interese, nicidecum clasele mai paupere sau cele mai avute.
Pe de alta parte cam toate au probleme structurale.La o analiza sumara observam ca PSD-ul trebuie sa ia o decizie capitala: se transforma in partid sau ramane o uniune de feude, PNL trebuie in primul rand sa-si rezolve problemele generate de fuziune si sa-si gaseasca identitatea. De restul nu prea avem ce sa vorbim.
Proiectul Geoana & Vanghelie se pare ca se dilueaza. Poate doar dl. Sebastian Ghita sa creeze un partid de stanga, dar ramane de vazut cu cat succes.
Platforma politica a lui Pavelescu pare o dramoleta subtire, cu actori ratati. Probabil ca forteaza, in speranta ca "marele guru" Basescu va binevoi sa se urce in barca lor.
"Societata civila" nu exista. Cei care pretind ca sunt glasul societatii civile se pare ca sunt diversi "acoperiti", cu interese mai mult sau mai putin ascunse.
Iar ca tabloul sa fie complet si presa este o alta adunatura de interese absconse, oglinda perfecta a clasei politice.

luni, 12 ianuarie 2015

Fenomenul "Je suis Charlie"

Buna ziua Romania!

Fenomenul "Je suis Charlie" ......
Ce s-a intamplat deja a fost comentat de toti. Mai important este ceea ce urmeaza sa se intample. Si, in aceasta analiza trebuie sa plecam de la realitatile modului de viata european si anume toleranta fata de altii si o respectare mai profunda a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Asta a generat o politica de securitate mai relaxata, comparativ cu Statele Unite. O alta problema majora a Europei este politica fata de fostele colonii. Mai toate tarile din vest au avut colonii in Africa, Asia, America. Politica fata de propriile colonii a fost mai permisiva astfel incat multi cetateni din colonii si-au gasit loc de trai in metropola. Acest lucru vine cu un pret si anume ca, acesti emigranti incep sa devina importanti ca numar si incep sa-si impuna stilul lor de viata. Se vede clar in Franta, in Germania si mai ales in Anglia ca cetatenii din colonii au inceput sa fie vizibili in viata sociala. Nu cred ca va dura mult si acesti cetateni vor incepe sa faca cel mai pericols lucru pentru metropola si anume sa se organizeze si sa intre in lupta politica pentru drepturi specifice comunitatii lor.
Ieri s-a intamplat, din punctul meu de vedere, cel mai important eveniment din toata aceasta drama si anume marsul din Paris. Pe langa milionul de participanti la meeting, au fost si toti liderii europeni. Mesajul transmis este extrem de important pentru Europa si pantru fostele colonii. Europa va avea o politica comuna in ceea ce priveste emigratia si va avea o politica comuna si in ceea ce priveste securitatea individuala si nationala.
Intr-un viitor nu foarte indepartat vom vedea traduse in practica aceste concepte. Astfel va fi o armonizare a legislatiilor nationale in toate tarile europene iar emigratia cred ca va avea parte de o atentie speciala. De asemenea trebuie sa ne asteptam si la o innasprire a regulilor de securitate si o reducere, speram ca nu dramatica, a libertatilor individuale.

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

"Legi"  ale moralei si ale politicii - Pitagora

  Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.
 Nu încerca să vindeci un popor mare şi corupt: cangrena nu se poate vindeca.
Nu încerca să schimbi orânduirea unei mari naţiuni. Un popor numeros e ca o dihanie hâdă; e ceva împotriva firii. Dintre toate soiurile de dobitoace cea mai rea e speţa umană ce se cheamă "popor".
 Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară!
Să crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pîrască fapte rele.
Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai la morţi.
 Legiuitorule!  Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!
 Legiuitorule!   Nu uni credinţa cu morala. Roadele acestei legături nepotrivite nu pot fi decât nişte monştri.
Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!
 Drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi "popor" încetează a mai fi oameni.
Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! Puţini războinici, dar viteji! Puţin "popor", dar multi cetăţeni!
Dă legi poporului taur şi boabe poporului bou.
 Supune-te legilor chiar dacă sînt proaste! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine.
 Taie unghiile poporului, dar nu-i spăla capul cu propria-i urină; pedepseşte-l, fără să îl înjoseşti.
 Nu chemaţi în magistraturi decât bărbaţi ce sunt în săptămâna mare a vieţii lor.
 Magistraţi!  Fiti precum în Sparta ! La intrarea în tribunale: ridicaţi un altar al Fricii, frica de a fi pedepsit înspăimântă poporul şi copii.
 Magistratule! Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice.
 Magistraţi ai poporului!
Nu urmaţi pilda pescarilor de pe Nil care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpîni.
  Să nu fii legiuitorul ori magistratul unui popor care se lauda cu mintea sa luminată.
Urmand pilda locuitorilor din Creta, la fiecare 9 ani, legile sa fie citite si indreptate de un intelept.
 Când magistratul vorbeşte, preotul să tacă!
 Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutuţi să dea socoteală când o părăsesc.
Poporule ! Cîntăreşte-ţi legile! Numără-ţi magistraţii!
Poporule! Dacă îţi doreşti o bună rînduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei.
Nu tulbura o apă stătătoare ori un popor în sclavie.
 Fugi de poporul căruia îi place eşafodul.
Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.
 Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.
 Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi.
 Toţi sîntem egali! Să nu credeţi însă că neghiobul este egalul înţeleptului.
În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită "pacea familiei". În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului.
 Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.
Lebăda tace toată viaţa ca să poată cânta desăvârşit o singură dată. Omule de geniu! Rămâi în umbră şi păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui.
 Nu admira nimic! Zeii s-au născut din admiraţia oamenilor.
Să nu ai alt Zeu în afară de propria conştiinţă.
 Fii cetăţean al lumii întregi pînă cînd vei întîlni un popor înţelept şi cu legi drepte.
 Trăieşte-ţi viaţa; nu există nimic înainte şi nimic după ea. Să-ţi placă să trăieşti şi să trăieşti bine. Cel ce priveşte viaţa cu dezgust fie că are spiritul bolnav, fie inima putrezită.




 Din scrierile lui PITAGORA (Pythagoras din Samos , 570 B.C. - 495 B.C.)












Victor Rebengiuc în ,,Tatăl,,

 Luni, 4 noiembrie 2024, în cancelaria școlii fiind, am mărturisit colegelor mele, cu o satisfacție triumfătoare, că am fost la teatru. Înde...